Ce este virtutea crestina? Cum ne poate ajuta intelepciunea crestina in viata de zi cu zi? Intre virtutile morale care privesc raporturile noastre fata de semeni si fata de noi insine se numara si virtutea smereniei. Ea e una dintre virtutile fundamentale ale vietii si trairii crestine si una dintre pietrele fundamentale ale vietii crestine autentice, alaturi de Iubire care este esenta crestinismului.

Am vorbit despre iubire, smerenie si virtutile care decurg din acestea in lumina titlului „Izvorul iubirii – un pelerinaj in inima spiritualitatii crestine" de Kyriacos Markides, alaturi de Andrei Gaitanaru (istoric al ideilor, psihoterapeut, traducator) si Sorin Lucaci.

Un al treilea titlu al lui Markides care m-a bucurat

nespus si ma mai bucura inca. Prezenta Parintelui

Maximos in carte este cea mai pregnanta din toate cele

trei volume. Se simte cumva diferenta fata de Muntele

Tacerii, unde demersul naratorului este poate mai

accentuat, il simti mai mult pe Markides in cautarile lui,

in descoperirile lui. In Izvorul iubirii vocea parintelui

Maximos este mai vizibila. Parintele Maximos cu

pseudonim, pentru ca stim ca este vorba despre parintele

mitropolit Athanasie al Limassolului ne povesteste cu

atata intelepciune si umor dar si cu multa daruire si

iubire. Acest obicei protocrestin de a-si ascunde

identitatea rezista si in al treilea volum al trilogiei. Asta

pentru a sublinia ca invatatura pe care o transmit nu

este a lor, faptul ca sunt doar niste canale de transmitere

a invataturii. Parintele Maximos accentueaza asupra

smereniei si a virtutiile care decurg din smerenie. Arata

ca, odata ce lucrezi cu Dumnezeu, odata ce primesti

darurile duhului nu le primesti ca sa le ai tu ci le

primesti ca ele sa lucreze prin tine, nu sunt ale tale.

Adesea substanta textului redat noua de Markides se

adreseaza crestinilor din aceasta lume secularizata,

crestinilor care sunt despartiti de crestinism, care nu-si

cunosc invatatura, care sunt instrainati. Cartea

subliniaza un lucru important, crestinul are nevoie de o

anumita asezare launtrica care sa-i permita celuilalt,

diferit de el, sa fie asa cum vrea sa fie. Deci vorbim

despre cultivarea rabdarii de a nu judeca, de a nu

impune niste tipare.

Andrei Gaitanaru