Despre sufism, Jean Chevalier spunea ca a existat cu mult inainte de a fi desemnat prin numele sau, denumirea de al soufi datand din secolul al VIII-lea. De-a lungul secolelor, sufismul s-a conturat ca o traditie, adica transmiterea unei intelepciuni de ordine divina, dar este totodata perpetuare in timp si reinnoire neincetata. Dintre fondatori si dintre reprezentantii varstei de aur a sufismului, amintim: Ibn Adham, Ibn Karrâm, Hallâj, Sohrawardi, Ibn Arabi, Rumi.

Dar, timp de secole, sufismul i-a atras si continua sa o faca pe toti cei care doreau sa primeasca revelatia, sa aprofundeze aspectul esoteric (bâtin). Printre acestia se numara si Hazrat Inayat Khan (1882-1927), musulman indian, muzician si mare maestru sufi in ordinul Chishti, in care a fost initiat de maestrul sau Sayyed Abu Hashim Madani. Nu a fost un autor prolific, dar una dintre cartile sale a fost recent tradusa si in limba româna: Pasi pe cale, traducere din limba engleza de Walter Fotescu, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Intelepciunea inimii”, 2018, 210 p.

Pentru Hazrat Inayat Khan,

„mistica este esenta si baza oricarei cunoasteri, fie ca stiinta, arta, filosofie, religie sau literatura. Toate acestea sunt incluse in cadrele misticii.”

In viziunea sa, mistica este perspectiva asupra vietii, o perspectiva in care Dumnezeu nu este ceva abstract, ci este o realitate. Ce ii apropie pe un filosof, un intelept, un mistic? Un filosof cunoaste natura si caracterul lucrurilor; unintelept este cel care a fost discipolul vietii; un mistic este cel care comunica cu viata, cu imprejurarile, cu lucrurile, cu fiintele. Hazrat Inayat Khan nuateaza, sustinand ca filosofia se invata si ca intelegerea mai profunda a vietii face din cineva un filosof, in vreme ce mistica nu se preda si nu se invata.

Misticul isi elibereaza sinele cel adevarat, care din cauza iluziei se afla intemnitat in spatele mintii si al corpului, ceea ce se numeste un suflet pierdut, un suflet inconstient de adevarul mistic ca mintea si corpul sunt doar vehicule prin care se experimenteaza viata. Si in felul acesta el isi incepe calatoria spre nemurire, afirma Hazrat Inayat Khan.

Un capitol important al cartii este cel despre  initiere, subiect deseori abordat, dar inteles diferit. Autorul aminteste cele douasprezece initieri admise in lumea misticilor, discuta despre cat este invatatura si cat este traire intr-o initiere, despre relatia intre maestru si discipol:

Nimeni nu poate transmite altuia cunoasterea spirituala, caci aceasta se afla in inima fiecaruia. Ce poate face maestrul este sa aprinda lumina ascunsa in inima discipolului. Daca acolo nu exista nici o lumina, vina nu este a maestrului.

Este amintita o frumoasa zicere a lui Hafiz:

Oricat de mare ar fi un maestru, el este neputincios in fata celui cu inima inchisa.

Este nevoie de incredere deplina intre maestru si discipol, de un pas inainte al amandurora, de contemplatie si de un mod de viata pe masura unui sufit.Initierea nu-i o activitate mondena, ea cere curaj, perseverenta, disciplina, contemplatie si dorinta de a progresa spiritual. Dorinta de initiere vine din interior, este un indemn launtric pe care un adevarat maestru il va pune in opera.

Sunt marturiile si convingerile, scrise fara pedanterie si pretiozitate, dar scrise cu profunda credinta, ale unui om care a facut din Dumnezeu realitatea vietii sale:

El ti-a daruit, prin gratia lui, atributele umanitatii: blandete, recunostinta, loialitate, dreptate, modestie, pietate, simpatie, curaj, veneratie, rabdare, iubire, cunoastere si intelepciune.

In calatoria omului catre Dumnezeu exista trei drumuri: ignoranta – drum pe care il strabat toti, devotiunea – harazita adevaratilor indragostiti, si intelepciunea, pe care doar putini o dobandesc. Una dintre invataturile din cartea lui Hazrat Inayat Kahn este ca in cele ale spiritului, pentru o fiinţa, realizarea survine imediat dupa initiere, iar alta poate avea nevoie de o viata…