Albert cel Mare (1195-1280) s-a numarat printre profesorii lui Toma d’Aquino si a fost unul dintre cei mai importanti filosofi crestini ai Evului Mediu. Urmeaza cursurile Universitatii din Padova, iar in 1223 se alatura ordinului dominican. In 1245 primeste titlul de doctor al Universitatii din Paris, iar in 1254 ajunge in fruntea ordinului dominican. Ca profesor, Albert cel Mare promoveaza la Paris o reactivare ortodoxa, fidela invataturii crestine, a doctrinei lui Aristotel. A fost beatificat de Biserica Catolica in 1622, iar in 1931 a fost canonizat, fiind sarbatorit la data de 15 noiembrie.

Opera lui Albert cel Mare a fost editata in 38 de volume, iar textele sale sunt foarte diverse, acoperind domenii precum logica, teologia, botanica, astronomia, chimia, psihologia. Principalele sale texte teologice sunt Comentariile la Sentinţele lui Petrus Lombardus, precum şi o Suma teologica in doua volume.