O relatie vie presupune libera circulatie a parerilor intre protagonisti, prin patru posibilitati de a hrani relatia, echivalente ca valoare:

• Sa indraznesc sa cer: sa invat sa formulez cereri directe, deschise (fara acuzatii, reprosuri, culpabilizari sau plangeri). Oare pot sa fac astfel incat sa nu ma invart si sa nu raman blocat intr-un cerc (vicios) de exigente si sa construiesc o relatie prin propuneri, invitatii sau incurajari?
  
  
• Sa indraznesc sa dau, sa ofer: sa-i ofer interlocutorului nu doar ceea ce-mi face mie placere (sau ce-mi este impus prin rolul pe care-l am), dar, mai ales, sa ofer ceea ce este dispus acesta sa primeasca, ce este potrivit si asteptarilor sale. Este necesar sa iesim dintr-o relatie de impunere si sa cream o relatie bazata pe a oferi, a darui neconditionat.
  
  
• Sa indraznesc sa primesc: sa accept sa fiu deschis cailor de comunicare posibile ale interlocutorului. Sa renunt la dinamica verbului „a lua”, sa-mi insusesc verbul „a primi”. Multi dintre noi avem un handicap cand vine vorba de „a primi”. Atunci cand primim ceva suntem adeseori cuprinsi de un sentiment de neincredere, indoiala, banuiala sau de prejudecati.
  
  
• Sa indraznesc sa refuz: sa stiu sa spun „nu” de cele mai multe ori ma ajuta sa invat sa spun un „da” autentic. Sa invat sa dezvolt o dinamica ce ma scoate din starea de opozitie si ma conduce spre starea de afirmare. Aceasta presupune sa stiu cum sa ma pozitionez in acord cu interiorul meu pentru a crea o viata coerenta.

Aceasta atitudine implica multe riscuri, iar unul dintre ele este acela ca interlocutorul poate percepe experienta directa ca pe ceva dureros pentru sine. Acest fapt poate da nastere unor reactii de respingere sau de agresivitate si poate intretine o stare de permanent conflict inutil, care poate afecta considerabil relatiile cu cei apropiati.

Dar aceasta atitudine (si exact asta speram sa se intample) poate oferi deschideri catre intalniri comunicationale autentice, vii.

Oare pot, ca adult, sa-mi pun intrebari asupra modului in care gestionez aceste patru posibilitati relationale? Care dintre acestea predomina si care este absenta [in modul meu de a comunica]?

Pe care dintre aceste valori echivalente o neg si de care fug? Care este cea care-mi solicita cel mai mare consum de energie si cel mai mult curaj, pentru a-mi permite sa exist in relatiile mele?

Fiecare dintre noi isi va pune intrebari asupra modului in care isi poate echilibra sau dezechilibra aceste dimen-siuni relationale: a cere, a oferi, a primi si a refuza, in fiecare din relatiile sale esentiale.

A invata cat mai devreme in viata unele principii elementare de comunicare mi se pare la fel de important ca a invata regula participiului trecut, tabla inmultirii cu 9 sau teorema lui Pitagora! Cu atat mai mult cu cat eu cred ca invatarea principiilor de comunicare reprezinta un lucru urgent si vital, caci noi oamenii devenim din ce in ce mai bolnavi de... necomunicare. 

Cand cuvintele tac, incepe sa prinda grai violenta durerii.

Am devenit artizanii unui sistem de comunicare extrem de dereglat, manifestat prin dureri si expresii somatice incredibil de variate, care se repeta la infinit, cu mize si semnificatii multiple.

Haideti sa incercam asadar sa reinventam un sistem viu de comunicare si [sa cream] relatii sanatoase cu copiii nostri, cu noi insine, cu cei care ne inconjoara, pentru a ne depasi vechile scheme de gandire, pentru a da frau liber altor posibilitati.