Maharaj: Aşteptarea ta după ceva unic şi dramatic, după vreo explozie nemaipomenită, nu face decât să stânjenească şi să întârzie autorealizarea. Nu trebuie să te aştepţi la o explozie, căci explozia s-a produs deja – în clipa când ai fost născut, când te-ai realizat pe tine însuţi ca fiinţare–cunoaştere–simţire. Tu faci doar o singură greşeală: iei interiorul drept exterior şi exteriorul drept interior. Ceea ce este în tine, tu iei ca fiind în afară şi ceea ce este în afară, tu iei ca fiind în tine. Mintea şi sentimentele sunt exterioare, dar tu le iei ca fiind intime. Tu crezi că lumea este obiectivă, în timp ce ea este pe de-a-ntregul o proiecţie a psihicului tău. Aceasta este confuzia funda mentală şi nicio nouă explozie nu o va lămuri. Tu trebuie să te socoteşti în afara ei. Nu există altă cale.

Vizitator: Cum să mă concep în afară când gândurile mele vin şi se duc după cum vor? Pălăvrăgeala lor nesfârşită mă distrage şi mă epuizează.

Maharaj: Priveşte-ţi gândurile aşa cum priveşti traficul de pe stradă. Oamenii vin şi se duc; tu înregistrezi fără răspuns. Poate că la început nu este uşor, dar cu oarecare practică vei constata că mintea ta poate funcţiona în acelaşi timp pe mai multe niveluri şi că tu poţi să fii pe deplin conştient de toate. Numai când ai un interes particular pentru un anumit nivel, se întâmplă că atenţia ta este prinsă în el şi nu mai eşti conştient de celelalte niveluri. Chiar şi atunci, lucrul pe nivelurile pierdute din vedere continuă, dar în afara câm pului conştiinţei.

Nu te lupta cu amintirile şi gândurile tale; doar încearcă să incluzi în câmpul atenţiei tale celelalte întrebări mai importante, cum ar fi: „Cine sunt eu?”, „Cum se face că Eu sunt născut?”, „De unde a apărut acest univers care mă înconjoară?”, „Ce este real şi ce este trecător?”

Nicio amintire nu va persista dacă nu vei manifesta vreun interes faţă de ea; veriga emoţională este cea care perpetuează sclavia. Tu cauţi întotdeauna plăcerea, evitând durerea, cauţi întotdeauna fericirea şi pacea. Nu vezi că însăşi căutarea ta după fericire este cea care te face nefericit? Încearcă cealaltă cale: detașat faţă de plăcere şi de durere, nici cerând, nici refuzând, acordă toată atenţia ta nivelului pe care „Eu sunt” este veşnic prezent. Curând vei realiza că pacea şi fericirea sunt inerente naturii tale şi că numai căutarea lor pe diferite căi este cea care produce tulburare. Evită tulburarea, asta-i tot. Este inutil să cauţi; nu căuta ceea ce ai deja. Tu însuţi eşti Dumnezeu, Realitatea Supremă.

Îţi spun din nou: tu eşti realitatea atotcuprinzătoare care transcende totul. Comportă-te în consecinţă: gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu totul şi adevărul vorbelor mele îţi va deveni clar într-o clipită. Niciun efort nu este necesar. Ai credinţă şi acţionează în conformitate cu ea. Înţelege, te rog, că eu nu vreau nimic de la tine. Eu vorbesc în propriul tău interes. Deoarece te iubeşti pe tine însuţi mai presus de orice, tu doreşti să te ştii în siguranţă şi fericit. Nu te ruşina de asta, nu nega. Este firesc şi bine să te iubeşti pe tine însuţi. Numai că ar trebui să cunoşti ce anume iubeşti. Nu trupul este ceea ce iubeşti, ci Viaţa – percepere, simţire, gândire, făptuire, străda nie, iubire. Pe acea Viaţă o iubeşti, acea Viaţă care este totul. Realizeaz-o în totalitatea ei, dincolo de toate divizările şi limitările, şi toate dorinţele tale se vor topi în ea, căci mai marele conţine mai micul. Găseşte-te deci pe tine însuţi, căci găsindu-te vei găsi totul.

Vizitator: Gândurile mele nu mă vor lăsa.

Maharaj: Nu le da nicio atenţie. Nu te lupta cu ele. Pur şi simplu, nu face nimic cu privire la ele, lasă-le să existe oricum ar fi. Chiar faptul de a te lupta cu ele le dă energie. Nu le lua în seamă. Priveşte prin ele. Nu uita să-ţi reaminteşti: „Orice se petrece, se petrece pentru că Eu sunt”. Totul îţi reaminteşte că eşti.

Profită din plin de faptul că pentru a experimenta tu trebuie să fii. Nu este nevoie să te opreşti din gândire. Doar încetează să fii interesat. Absenţa oricărui interes personal este cea care eliberează. Nu te agăţa, asta-i tot. Lumea este făcută din inele. Cârligele sunt toate ale tale. Îndreaptă-ţi cârligele şi nimic nu mai poate să te reţină. Renunţă la obiceiurile de care eşti stăpâ nit. Nu există nimic altceva la care să renunţi. Renunţă la rutina spiritului de acaparare, la obiceiul tău de a umbla după rezultate şi atunci libertatea universului este a ta. Renunţă la efort.

Vizitator: Viaţa este efort. Sunt atât de multe lucruri de făcut.

Maharaj: Ceea ce trebuie făcut, fă. Nu te împotrivi. Echilibrul tău trebuie să fie dinamic, întemeiat clipă de clipă pe acţiunea justă. Nu fi ca un copil care refuză să crească. Gesturile şi atitudinile stereo tipe nu te vor ajuta. Bizuie-te în întregime pe claritatea gândirii tale, pe puritatea motivului şi pe integritatea acţiunii. Nu ai cum să nu reu şeşti. Mergi dincolo şi lasă totul în urmă.

Vizitator: Dar poate ceva să fie lăsat pe vecie?

Maharaj: Tu vrei ceva precum un extaz de 24 de ore pe zi. Extazele vin şi se duc în mod necesar, deoarece creierul uman nu poate suporta tensiunea o perioadă lungă de timp. Un extaz prelungit îţi va arde complet creierul, dacă el nu este pur şi subtil. În natură nimic nu stă pe loc, toate lucrurile pulsează, apar şi dispar. Inima, respiraţia, digestia, somnul şi veghea, naşterea şi moartea, toate vin şi se duc în valuri. Ritmul, periodicitatea, alternanţa armonioasă a extremelor reprezintă regula. Este inutil să te revolţi împotriva tiparului însuşi al vieţii. Dacă tu cauţi Imuabilul, atunci mergi dincolo de experienţă. Când spun: „Reaminteşte-ţi tot timpul de «Eu sunt»”, eu înţeleg de fapt: „Revino la asta în repetate rânduri”. Niciun gând particular nu poate să fie starea naturală a minţii, ci numai tăcerea. Nu ideea de tăcere, ci tăcerea însăşi. Când mintea este în starea ei natu rală, ea revine spontan la tăcere după fiecare experienţă; or, mai degrabă, fiecare experienţă are loc pe fondul tăcerii.

Ceea ce ai învăţat aici devine sămânţa. Aparent, poate că o vei da uitării. Însă ea va continua să trăiască şi, la vremea cuvenită, va încolţi, va creşte şi va aduce cu sine flori şi roade. Totul se va întâmpla de la sine. Nu este nevoie ca tu să faci ceva, doar nu te pune de-a curmezişul.