După ce a realizat trezirea completă și perfectă (samyak sambodhi), Buddha a trebuit să găsească acele cuvinte potrivite pentru a le împărtăși celorlalți înțelegerea dobândită. Era ca și cum ar fi avut deja apa, dar mai trebuia să găsească recipientele potrivite care să o conțină, precum Cele Patru Adevăruri Nobile și Nobila Cale Octuplă. Cele Patru Adevăruri Nobile sunt „crema” învățăturii lui Buddha. Buddha a continuat să reafirme aceste adevăruri până la marea sa trecere în neființă (Mahāparinirvāṇa).

Primul Adevăr Nobil este existența suferinței (dukkha). Sensul de bază al ideogramei chinezești pentru „suferință” este „amar”. Fericirea este dulce; suferința este amară. Cu toții suferim într-o oarecare măsură. Toți avem o oarecare stare de indispoziție în corpul și în mintea noastră. Trebuie să recunoaștem și să conștientizăm prezența acestei suferințe și s-o abordăm. 

Al Doilea Adevăr Nobil se referă la originea, rădăcinile, natura, creația sau apariția (samudaya) suferinței. După ce ne conștientizăm suferința, trebuie să o analizăm în profunzime pentru a înțelege cum a luat naștere. Trebuie să recunoaștem și să identificăm „nutrienții”, hrana spirituală și materială pe care am ingerat-o, cea care ne face să suferim.

Al Treilea Adevăr Nobil este încetarea suferinței (nirodha), renunțarea la a mai crea suferință prin abținerea de la a mai face lucrurile care ne aduc suferință. Asta e o veste bună! Buddha nu a negat existența suferinței, dar nu a negat nici existența bucuriei și a fericirii. Dacă aveți impresia că budismul afirmă că: „Totul este suferință și nu putem face nimic în privința asta”, să ştiţi că este exact opusul mesajului lui Buddha. Buddha ne-a învățat cum să recunoaștem și să conștientizăm prezența suferinței, dar ne-a învățat și faptul că suferința poate să înceteze. Dacă nu ar exista posibilitatea de încetare a suferinței, atunci la ce ar mai folosi practica noastră? Al Treilea Adevăr Nobil ne spune că vindecarea este posibilă.

Al Patrulea Adevăr Nobil este calea (mārga) care duce la abținerea față de lucrurile care ne aduc suferinţă. Aceasta este calea de care avem cea mai mare nevoie. Buddha a numit-o Nobila Cale Octuplă. Chinezii o traduc prin „Calea Celor Opt Practici Juste”: Viziunea Justă, Gândirea Justă, Vorbirea Justă, Acțiunea Justă, Mijloacele de Trai Juste, Efortul Just, Atenția Justă și Concentrarea Justă.

Buddha ne-a învățat multe tehnici care ne ajută să ne relaxăm corpul și mintea și să le privim în profunzime. Ele pot fi rezumate în cinci etape:

1. Recunoașterea – Dacă suntem mânioși, spunem: „Conștientizez faptul că mânia este prezentă în mine”.

2. Acceptarea – Când suntem mânioși, nu negăm acest lucru. Acceptăm ceea ce este prezent în noi în acel moment.

3. Îmbrățișarea – Ne cuprindem mânia cu ambele brațe precum o mamă își ține la piept copilul care plânge. Starea noastră de atenție conștientă îmbrățișează emoția pe care o resimțim, iar acest lucru ne poate calma furia și pe noi înșine.

4. Examinarea profundă – Când suntem suficient de calmi, putem examina în profunzime pentru a înțelege ce a determinat această furie, cu alte cuvinte, ce a cauzat disconfortul copilului ținut în brațe de mama sa.

5. Înțelegerea profundă – Rezultatul examinării profunde este înțelegerea numeroaselor cauze și condiții, primare și secundare, care ne-au provocat furia. Reflectăm astfel până când înțelegem câteva motive care ne-au cauzat suferința. Aprofundând astfel, știm ce să facem și ce să nu facem pentru a schimba situația.

Roata Dhārma-ei a fost pusă în mișcare de douăsprezece ori: de trei ori pentru fiecare dintre cele Patru Adevăruri Nobile. Pentru a înțelege cele Patru Adevăruri Nobile, nu doar din punct de vedere intelectual, ci și experiențial, trebuie să exersăm cele douăsprezece întoarceri ale roții Dhārma-ei.

Prima întoarcere se numește „Recunoașterea”. Simțim că ceva nu este în regulă, dar nu suntem în stare să spunem exact despre ce e vorba. Facem eforturi pentru a scăpa de suferință, dar nu reușim. Încercăm să negăm suferința pe care o simțim, dar aceasta persistă. Buddha a spus că a suferi și a nu ști că suferim este mai dureros decât povara suportată de un catâr care duce în spate o încărcătură inimaginabil de grea. Trebuie, în primul rând, să recunoaștem faptul că suferim și apoi să stabilim dacă această suferință este de natură fiziologică sau psihologică. Suferința noastră trebuie să fie identificată.

A doua învârtire a roții se numește „Încurajarea”. După ce ne recunoaștem și ne identificăm suferința, este timpul să o analizăm în profunzime pentru a înțelege adevărata ei natură, adică să descoperim cauzele care au generat-o. Practicăm meditația atât așezați, cât și în mers și cerem îndrumare și sprijin de la prietenii noștri și de la Maestrul nostru, dacă avem unul. În timp ce facem acest lucru, constatăm că este cu putință să știm care sunt cauzele suferinței noastre și depunem toate eforturile pentru a ajunge la nivelurile cele mai profunde ale acesteia. În această etapă, practica noastră poate încă „regresa” (āshrava).

A treia învârtire a roții se numește „Realizarea” și poate fi exprimată astfel: „Această suferință a fost înțeleasă”. Ne dăm seama de eforturile începute odată cu a doua învârtire a roții. Medicul ne spune denumirea și toate caracteristicile bolii noastre. După ce am studiat, reflectat și exersat Primul Nobil Adevăr, ne dăm seama că am încetat să mai fugim de propria suferință. Acum putem denumi suferința după specificul ei, îi putem identifica toate caracteristicile. Acest lucru ne aduce o stare de fericire, de bucurie „fără obstacole” (anāshrava).

Există multe practici care ne pot ajuta să abordăm problema suferinței, cum ar fi mersul conștient, respirația conștientă, stând așezat în mod conștient, mâncatul conștient, privitul conștient și ascultarea conștientă. Chiar și un singur pas făcut în mod conștient ne poate duce la realizarea frumuseții și bucuriei existente în mod intrinsec în noi și în jurul nostru.