Copilaria este o perioada vulnerabila, mai ales in primele luni de viata ale copilului, atunci cand acesta nu are capacitatea de a-si exprima emotiile puternice. Traumele copilariei variaza de la neglijare, nevoi neascultate, neimplinite, pana la abuzuri. Indiferent de natura lor, modul in care copilul le percepe si interiorizeaza se va manifesta de-a lungul vietii adulte, prin prisma tuturor barierelor pe care si le-a construit pentru a face fata evenimentelor.

In interviul realizat alaturi de Lavinia Tanculescu Popa, lect. univ. dr., psihoterapeut jungian, vom afla ce putem face la maturitate pentru vindecarea noastra, a copilului nostru si regasirea autenticitatii. Plecand de la titlul Trauma si sufletul, semnat de Donald Kalsched, vom patrunde in profunzimile traumei timpurii pentru a aduce la lumina diferitele tipuri de evenimente traumatice, mecanismele defensive de aparare, factori de risc si factori protectori in dezvoltarea copilului, consecintele traumelor asupra evolutiei emotionale si sociale a adultului, potentialul interior si resursele pe care le avem pentru a gestiona efectele traumei.

Donald Kalsched vorbeste despre trauma foarte deschis,

cu empatie si cu umanitate. Ce este trauma si care este

structura pe care poti sa o intalnesti intr-o situatie

traumatica? Ce se intampla cu viata pacientilor care au

suferit traume timpurii? Intrebari la care Donald

Kalsched ne ofera raspunsuri in cartea Trauma si

sufletul. Fiecare cititor se poate identifica cu ceea ce

scrie Kalsched. In copilaria mica evenimentele

traumatice pot influenta dezvoltarea sufletului.

Toti avem resurse pentru a gestiona efectele traumei,

pentru ca dezvoltam mecanisme defensive, de aparare.

Donald Kalsched le numeste mecanisme de

autoprotectie, de autoingrijire. O trauma timpurie

intervine atunci cand posibilitatile copilului de a

imagina ceea ce se intampla in realitatea traumatica

depasesc realitatea pe care copilul si-o poate imagina

in interior. Deci este vorba despre trairea interioara a

lumii si trairea exterioara a lumii. Cu alte cuvinte daca

copilul este confruntat cu o realitate traumatica peste

puterea lui de a o intelege si de a o procesa, peste

puterea lui de a o cunoaste, fiind prea devreme in raport

cu varsta copilului, trauma devine disociativa, este ca o

scindare. Cu alte cuvinte trauma timpurie este mult mai

profundă, chiar disociativă, copilul nici macar nu

intelege ce se intampla, tocmai pentru ca vorbim despre

copii foarte mici care nu au capacitatea de a transpune

in limbaj ceea ce traiesc in interior.

 

 Lavinia Tanculescu Popa