Într-o societate în care accesul la informație a crescut, în care se vorbește tot mai mult despre sănătatea emoțională și relația părinte–copil, datele legate de violența asupra copiilor din România rămân îngrijorătoare.

Conform celui mai recent comunicat ParentED Fest, peste 30% dintre copiii sub 6 ani sunt expuși formelor de violență – fizică sau emoțională. În primele trei luni ale anului 2025, peste 250 de bebeluși au fost înregistrați ca victime ale neglijenței sau ale violenței în familie. Iar aceste cazuri raportate sunt, cel mai probabil, doar vârful aisbergului.

Realitatea e simplă și dureroasă: violența împotriva copiilor este încă „normalizată” în multe familii. Chiar dacă pedeapsa corporală este interzisă legal din 2004, aproape 20% dintre părinți o consideră acceptabilă. Mai grav, 18% dintre copii declară că au fost loviți cu obiecte precum curea, lingură de lemn sau băț – un semnal clar că metodele „tradiționale” de corectare nu au dispărut, ci doar s-au ascuns mai bine. Copiii continuă să fie loviți, umiliți sau izolați, sub pretextul „disciplinei” sau al „binelui lor”.

Ce rămâne în sufletul unui copil după ce a fost „corectat”?

Abuzul fizic și emoțional nu se oprește odată cu copilăria. Rămâne în interiorul adultului, tăcut și persistent. În cartea Rădăcinile violenței, psihanalista Alice Miller vorbește despre cum „educația dură”, aplicată „cu cele mai bune intenții”, creează răni invizibile, dar adânci. Ea explică faptul că violența parentală, indiferent cât de „justificată” pare, îl învață pe copil să își anuleze emoțiile, să se supună automat autorității și să confunde iubirea cu frica. Astfel, adulții ajung fie să repete violența asupra altora, fie să o întoarcă împotriva propriei persoane.

„Te tratezi pe tine însuți, în toată viața ta, aşa cum ai fost tratat în copilărie. Cele mai chinuitoare suferințe sunt adesea cele pe care ţi le provoci singur. Nu există niciun mijloc de a scăpa de torționarul pe care-l porți în propriul eu și care se deghizează adesea în educator.” – Alice Miller

Știința confirmă: frica nu educă, ci inhibă

Cercetările din neuroștiință și psihologia dezvoltării arată că un copil care trăiește în medii ostile are un sistem nervos hiperactivat, ceea ce îl face mai impulsiv, anxios sau agresiv.

Violența, fie ea fizică sau emoțională, nu ajută copilul să înțeleagă greșeala, ci îl învață să se teamă, să se ascundă, să mintă, să evite. Aceasta nu este disciplină – este condiționare prin frică. Este un model care distruge relația de încredere părinte–copil și care poate lăsa urme toată viața.

De ce ajungem, totuși, să lovim?

ParentED Fest aduce în discuție o perspectivă esențială oferită de Dr. Gordon Neufeld – expert internațional în dezvoltarea copilului – care ne ajută să înțelegem ce se întâmplă cu adulții care, deși își iubesc copiii, ajung uneori să reacționeze violent. Violența parentală, spune el, nu este „planificată”, ci adesea rezultatul frustrării neprocesate. Părinții care nu știu cum să își gestioneze emoțiile, care nu au avut un model sănătos în copilărie, care trăiesc sub stres constant, pot exploda. Dr. Neufeld nu justifică violența, dar o explică:

„Mulți dintre noi ne pierdem răbdarea. Copiii pot fi incredibil de frustranți — iar frustrarea generează energie negativă, ne face să lovim lucruri, să trântim, să izbim. Toate acestea sunt, de fapt, semne că suntem frustrați. Este vorba despre modul în care ne gestionăm frustrarea. Încercăm să ne oprim din a țipa, dar nu reușim, pentru că, practic, ne luptăm cu niște simptome.” – Dr. Gordon Neufeld

Cercul se poate opri. Dar doar dacă îl conștientizăm.

Un copil agresat devine un adult rănit. Iar un adult rănit, fără sprijin și conștientizare, poate deveni un părinte agresiv. Alice Miller ne îndeamnă să recunoaștem acest cerc și să avem curajul să-l oprim, chiar dacă asta înseamnă să ne confruntăm cu propriile răni din trecut. Asta înseamnă să învățăm să punem întrebări ca:

• Ce simt eu, ca părinte, înainte să țip?

• Ce declanșează reacțiile mele disproporționate?

• Ce model ofer eu copilului meu?

• Ce mi-a lipsit mie când eram copil?

Educația nu trebuie să doară. Nici pentru copil, nici pentru adult.

Violența asupra copiilor nu este o soluție, ci o traumă transmisă. Și poate fi evitată doar dacă părinții au la dispoziție resurse, sprijin și modele sănătoase. Evenimente ca ParentED Fest creează exact acest spațiu de învățare, reflecție și reconectare. Nu pentru a da lecții părinților, ci pentru a le oferi alternative reale la reacțiile automate și la modelele distructive. A fi părinte e greu. A învăța să fii un părinte conștient e un act de curaj. Fiecare adult care a fost rănit în copilărie are șansa să fie, în relația cu propriul copil, altfel. Mai atent. Mai empatic. Mai conștient. Și chiar dacă am greșit, putem repara. Nu prin perfecțiune, ci prin prezență și curaj.

📍 ParentED Fest 2025
📅 4–5 octombrie | Aula Magna – Politehnica București
🎤 Speakeri: Dr. Gordon Neufeld, Dr. Shefali, Dr. Daniel Siegel, Dr. Laura Markham, Maggie Dent, Tamara Strijack
🎟️ Biletele sunt puse în vânzare pe https://parentedfest.ro/ și în rețeaua IaBilet.ro.