Doctrina si practica spirituala la Ibn Arabi

Ibn 'Arabi este una din acele personalitati puternice si exceptionale care au marcat cu amprenta lor gandirea islamica, revigorand o si dandu-i un curs nou. Pentru a intelege uriasa sa opera si a o situa intr-un cadru adecvat, este necesar sa se renunte la tendinta de a separa istoria filosofiei de istoria sufismului presupunandu-le antagonice caci, in cadrul Islamului, este intr-adevar imposibil sa se traseze o linie despartitoare intre atitudinea reflexiva si experienta mistica. 

1) Biografia

 Viata lui Ibn 'Arabi incepe la Murcia, in Spania, unde s-a nascut la 28 iulie 1165 (17 Ramadan din anul 560 de la Hegira). La varsta de opt ani se muta cu familia la Sevilla, studiaza intens (Coranul, Hadith, exegeza coranica) si isi petrece adolescenta ducand o viata comoda si rafinata. S-a casatorit pentru prima oara cu o tanara despre care vorbeste in termeni de respectuoasa devotiune. Cunoastem biografia lui Ibn 'Arabi din propria lui opera; in deplin acord cu puternica sa personalitate, e vorba mai degraba de o trans-istorie simbolizand evenimente launtrice. Intamplarile exterioare sunt simple jaloane ale unor experiente de natura spirituala. Va contracta o boala foarte grava, iar febra ii provoaca stari de lesin in timpul carora universul sau interior este populat de o lume de imagini sugestive. Este prima sa intrare in  mundus imaginalis, sursa de informatie si cunoastere, la care Ibn 'Arabi se va intoarce in tot cursul vietii sale. Este vorba, ca sa-l citam pe H. Corbin, de imaginatia creatoare, pentru ca aceasta devine esentialmente activa. Ibn 'Arabi afirma ca Imaginatia poate face ca un obiect care ii este propriu sa poata fi cunoscut. Amintirile sale din adolescenta par sa fie marcate de doua prietenii feminine, doua venerabile femei sufi care il vor initia pe calea intimitatii cu Dumnezeu: Yasmina de Marchena si Fatima de Cordoba.

La cei douazeci de ani ai sai, Ibn 'Arabi a cunoscut numerosi maestri si a studiat doctrinele diferitelor scoli si curente de gandire. Intalnirile lui cu mari seici si cu filozofi se succed, favorizate si de numeroasele calatorii intreprinse in Andaluzia si Maghreb: Fez, Tlemcen, Bujia, Tunis...

In 1201 pleaca pentru prima oara in pelerinaj la Mecca. Ibn 'Arabi are treizeci si sase de ani. Sederea in orasul sfant ii va prilejui o experienta profunda, care va constitui baza intregii sale dialectici a iubirii. Se indragosteste de fiica unui renumit seic, o femeie de o frumusete rapitoare si inzestrata cu o adanca intelepciune, care i-a inspirat capodopera Interpetul dorintelor. Simultan, viata sa interioara se intensifica: circumambulatiunile facute in jurul Kaabei, interiorizata ca centru cosmic, il vor transporta deseori dincolo de simturi, facandu-l sa „guste" savoarea starilor extatice.

In 1204 il gasim la Cairo, in compania unui grup de sufi andaluzi, unde se dedica invatarii si disputelor cu "doctori ai doctrinei" si juristi din capitala egipteana. Se intoarce la Mecca in 1207, avand din nou parte de experiente extatice, descrise in tratate avand ca subiect „urcusul celest", dupa modelul mirajului profetului Muhammad . Trei ani mai tarziu il aflam in inima Anatoliei. Precedat de marele sau prestigiu, e primit de sultanul selgiucid al cetatii Konia, pe care il indeamna sa recucereasca Ierusalimul cazut in mainile cruciatilor.

Isi continua calatoriile, ajungand pana in Armenia; coboara pe Eufrat pana la Gadad, unde, in 1214, il cunoaste pe marele filosof Sohrawardi. Invitat de sultanul Damascului, ajunge in vechea capitala omeiada catre 1223; principele si fiul sau ajung discipolii sai. Pana in acel moment, Ibn 'Arabi scrisese peste patru sute de lucrari; obosit de calatorii, inconjurat de familie, prieteni si nenumarati ucenici, se hotaraste sa se stabileasca definitiv la Damasc pentru a-si desavarsi opera. Moare la 16 noiembrie 1240 (28 Rabi'II anul 638 de la Hegira).

In secolul XVI, sultanul Constantinopolului, Selim II, a ridicat un monument pe locul unde este inmormantat Ibn Arabi; mausoleul este si astazi vizitat de un mare numar de pelerini si sufi. Titlurile sub care a fost cunoscut inca din timpul vietii: Muhyi d-din („insufletitorul religiei"), Al Shaik al Akbar („cel mai mare dintre maestri"), arata marea petuire de care s-a bucurat atat printre credinciosi, cat si printre invatati.

2) Opera

Pentru o mai adanca intelegere a operei lui Ibn 'Arabi nu e suficient doar sa catalogam si sa comentam la nesfarsit textele sale, ci mai degraba sa reinsertam reflectia noastra in contextul care a facut posibil aparitia acestor productii intelectuale si poetice.

Principalele opere ale lui Ibn 'Arabi sunt cele pe care le a terminat de redactat in timpul ultimei perioade din viata petrecuta la Damasc. Ne vom margini sa le citam doar pe acestea.

- Al Futuhat al Makkiyya  - „Cartea revelatiilor de la Mecca referitoare la misterele Regelui (Dumnezeu) si ale reginei (lumea)". Este o imensa enciclopedie sufi. In ciuda proportiilor acestei carti originale (560 capitole), Ibn 'Arabi ne previne: "...nu am aratat aici in intregime nici macar una din invataturile privitoare la metoda sufi... M am marginit sa infatisez mai limpede cateva din principiile si temeiurile metodei, intr o forma restransa, situand-o cu indreptatire intre aluzia vaga si explicatia completa si clara".

- Fusus al Hikam -„Montura Inelului intelepciunii sau Intelepciunea Profetilor". Terminata catre anul 1230, este o lucrare surprinzatoare, in care expune cu maiestrie desavarsita principiul Unitatii Existentei, principiu fundamental al conceptiei islamice cu privire la Realitate. Este considerat cel mai bun compendiu al doctrinei lui Ibn 'Arabi. Influenta pe care a exercitat o asupra dezvoltarii gandirii islamice este apreciabila, dovada fiind numeroasele comentarii facute in toate limbile Islamului, atat printre sunniti cat si printre siiti.

- Diwan al Akbar al Tarjuman al Ashwaq -„Interpretul dorintelor si al iubirii". Folosindu se de vers, autorul exploreaza, intr o maniera subtila si pretandu se la interpretari in registre diferite, intreaga problematica a iubirii.

Unii dintre biografi cifreaza opera sa la peste o mie de lucrari, altii la patru sute. Ibn Aflatun („fiul lui Platon") cum mai e numit Ibn 'Arabi, este un autor prolific si cu fatete multiple. „Este imposibil - spune Asin Palacio - sa dam o imagine sintetica despre imensul cuprins al acestei "Biblii"  (Futuhat) a esoterismului musulman; daca in cartile peripatetice si scolastice ale Islamului intalnim un plan riguros logic, in operele sufi, si mai ales la Ibn 'Arabi, temele sunt reunite fara a urma vreun criteriu tinand de natura subiectului, ci doar considerente esoterice fara nici un fundament filosofic sau macar teologic".

A descifra si dezvalui mesajul simbolurilor cuprinse in opera lui Ibn 'Arabi inseamna a intra, de fapt, in posesia propriei comori spirituale, caci scrierile lui sunt generoase indemnuri la reflectie si meditatie.