Legea Sacra si Calea Adevarului - Cinci tratate fundamentale despre invatatura tainica a scolilor spirituale traditionale din lumea islamica
Dupa modelul vietii unice a Sultanului Cunoscatorilor (Cunoasterii), cartea de fata este o calatorie, un drum al initierii ce porneste de la Invatatura despre riturile fundamentale ale Islamului si ajunge la Alchimia Beatitudinii. Alcatuita din 5 tratate fundamentale semnate de Ibn ʿArabi, cartea de fata ne poarta prin invatatura tainica a scolilor spirituale traditionale din lumea islamica: de la cum anume riturile si celelalte institutii ale legii comune pot fi interpretate si practicate dintr-o perspectiva initiatica si contemplativa, pana la a intelege practica unui aspirant pe Cale si Stiinta spirituala din care provin institutiile sacre si, in consecinta, ajungand la Intelepciunea primordiala pe care se bazeaza orice ordine traditionala.
Descriere
„Viata Shaykh-ului al-Akbar („Cel mai mare invatator”) este inainte de toate o hagiografie, o hagiologie, in cel mai deplin sens al cuvantului, caci este identica, in fond, practicii spirituale ajunsa la finalul oricarui parcurs initiatic in care realizarea pur metafizica este terminus-ul firesc. Avem toate motivele sa consideram biografia „Celui mai mare Maestru spiritual” – Ash-Shaykh al-Akbar, sulṭān al-ʻārifin (Sultanul Cunoscatorilor) – identica acestui „mers pe Cale” initiatic, implinind ceea ce René Guénon numea „realizare spirituala ascendenta si realizare spirituala descendenta”; intr-adevar, Shaykh-ul nostru nu este un simplu calator, ci este un „pelerin” care se indreapta continuu spre Esenta Adevarului, revarsandu-se apoi ca o ploaie datatoare de viata adevarata asupra oamenilor, asa incat triada graduala „initiabil–initiat–maestru spiritual” prezentata si in textele din aceasta carte devine o realitate complexa, vie, operativa."
Teodoru Ghiondea
Cuprins
CUVANT INAINTE 9
INVATATURA DESPRE RITURILE FUNDAMENTALE IN ISLAM 23
Nota introductiva 25
1. Invatatura despre excelenta ritualului rugaciunii (ac-Calat) 33
2. Invatatura despre dania legala (Zakat) 41
3. Invatatura despre sensul postului (ac-Cawm) 45
4. Invatatura despre conditiile pe care se sprijina pelerinajul (al-Hajj) 49
DOUA NOTIUNI FUNDAMENTALE: SARI´AH SI HAQIQAH 53
Sari´ah (Legea sau Calea generala) 55
Haqiqah (Adevarul esential) 63
TEXTE TASAWWUF DESPREMAESTRU SI DISCIPOL: 71
„Sfaturi pentru acela care aspira” (Waciyah li-l-murid) 73
Despre oficierea rugaciunii (as-Salat) 83
Despre cum se obtin cele trebuincioase vietii si despre incredintarea la voia lui Dumnezeu (al-kasb wa-t-tawakkul) 87
Despre companie (as-Suhbah) 89
Despre entuziasmul legat de moschee (as-sa’i ila-masajid) 93
In legatura cu gandurile (al-khawatir) 97
DESPRE NOTIUNEA DE KHALWAH
(„Vidul primordial” si „Retragerea in celula”) 99
Despre abandonarea starii de Khalwah adica despre Al Jalwah 113
ALCHIMIA BEATITUDINII
(Kimiya al-Sa’ada)
Prolog 117
Partea i
INITIEREA IN CAUTAREA HERMETICA
CAPITOLUL 1
Elixirul si cele doua cai ale Operei 121
CAPITOLUL 2
Califatul lui Adam si investiture sufletelor umane 133
CAPITOLUL 3
Profetul initiator si cei doi pelerini 139
Partea a ii-a
MI’RAJ
CAPITOLUL 1
Scara cerurilor si cei sapte profeti 147
CAPITOLUL 2
Itinerarul spiritual al adeptului pana la tronul Celui Atotmilostiv (in Sapte Statiuni epifanice) 199
CAPITOLUL 3
Dezvaluirea lumii suprasensibile si a tainelor actiunii demiurgice divine (in cele Sapte Salasuri ale Intelepciunii divine) 225
CAPITOLUL 4
Deznodamantul Mi’raj-ului 139
EPILOG 247
BIBLIOGRAFIE 249