Ideea ca mediul modeleaza creierul este una explicita, chiar daca detaliile sunt incomensurabil de complexe. Ganditi-va la un sambure de grau. Nu conteaza cat de buna este samanta din punct de vedere genetic, pentru ca factori precum lumina, calitatea solului si irigatia trebuie sa actioneze asupra ei intr-un mod corespunzator daca se doreste ca aceasta sa germineze si sa ajunga o planta matura sanatoasa. Doua seminte identice cultivate in conditii diferite vor da nastere la doua plante diferite: una inalta, robusta si fertila; cealalta, pipernicita, ofilita si neproductiva. Cea de-a doua planta nu este bolnava: ei doar i-au lipsit conditiile necesare pentru a-si atinge potentialul maxim. Mai mult de atat, daca va fi atinsa de vreo boala in timpul existentei sale, va fi usor sa vedem cum un mediu prea putin propice a contribuit la slabiciunea si sensibilitatea ei. Acelasi principiu se aplica si creierului uman.

Cele trei sisteme dominante ale creierului implicate in dependenta – sistemul opioid de atasament-recompensa, aparatul de stimulare-motivatie bazat pe dopamina si zonele de autoreglare ale cortexului prefrontal – sunt toate reglate cu finete de catre mediu. In cazul persoanelor dependente, aceste sisteme se afla, la niveluri diferite, intr-o stare precara. Vom vedea ca acelasi lucru este adevarat si pentru al patrulea sistem creier-corp implicat in dependenta: mecanismul de raspuns la stres.

Interactiunile emotionale fericite si armonioase cu parintii stimuleaza eliberarea opioidelor naturale in creierul copilului. Acest val de endorfine incurajeaza relatiile de atasament si dezvoltarea continua a circuitelor de dopamina si de opioide ale copilului. Pe de alta parte, stresul reduce atat numarul receptorilor opioizi, cat si pe cel al celor de dopamina. Astfel, dezvoltarea sanatoasa a acestor sisteme cruciale – responsabile pentru asemenea impulsii esentiale precum iubirea, conectarea, alinarea durerii, placerea, recompensa si motivatia – depinde de calitatea relatiei de atasament. Atunci cand circumstantele nu le permit bebelusului si copilului mic sa experimenteze interactiuni sigure si constante sau, mai rau, ii expun unor interactiuni dureros de stresante, rezulta deseori o dezvoltare defectuoasa.

Nivelurile de dopamina din creierul unui bebelus fluctueaza in functie de prezenta sau de absenta parintelui. La maimutele in varsta de patru luni s-au gasit modificari importante in sistemele de dopamina sau asociate altor neurotransmitatori dupa doar sase zile de separare de mamele lor.

„In cadrul acestor experimente, scrie Dr. Steven

Dubovsky, pierderea unui atasament important pare sa

priveze creierul de o cantitate semnificativa dintr-un

neurotransmitator important. De indata ce aceste

circuite nu mai functioneaza normal, devine din ce

in ce mai dificil ca mintea sa se activeze.”

 

Din studii pe animale stim ca stimularea socio-emotionala este necesara pentru cresterea terminatiilor nervoase care elibereaza dopamina si pentru cresterea numarului de receptori de care dopamina are nevoie pentru a se fixa si a-si indeplini functia. Chiar si rozatoarele adulte tinute in izolare pentru o perioada lunga de timp vor avea un numar redus de receptori de dopamine in circuitele de recompensa ale mezencefalului si, foarte important, in ariile frontale implicate in dependenta. Puii de soarece despartiti de mamele lor intr-un stadiu timpuriu manifesta o afectare permanenta a sistemului de dopamina de stimulare-motivare din mezencefal. Dupa cum deja stim, anomaliile din acest sistem joaca un rol-cheie in declansarea dependentei si a dorintei intense. In mod predictibil, in perioada adulta aceste animale lipsite de prezenta materna manifesta o inclinatie spre a-si autoadministra cocaina.

si nu e nevoie de privare extrema: intr-un alt studiu, puii de sobolan private de prezenta mamei lor pentru o singura ora pe zi in timpul primei saptamani de viata au ajuns sa fie mult mai dornici sa consume cocaina de unii singuri in comparatie cu semenii lor. Asadar, prezenta contactului parental constant in perioada postnatala reprezinta un factor important in dezvoltarea normala a sistemelor de neurotransmitatori ale creierului; absenta lui il face mai tarziu pe copil vulnerabil la „nevoia” de droguri, care sa suplineasca ceea ce-i lipseste propriul creier. Un alt factor-cheie este calitatea contactului pe care parintele il stabileste, iar aceasta, asa cum am vazut in capitolul anterior, depinde foarte mult de starea parintelui si de nivelul lui de stres.

Toate mamele mamifere – si, de asemenea, multi tati umani – le induc puilor o stimulare senzoriala care are un efect pozitiv pe termen lung asupra substantelor chimice ale creierului. O astfel de stimulare senzoriala este atat de necesara pentru dezvoltarea biologica sanatoasa a bebelusului, incat cei care nu sunt niciodata tinuti in brate, pur si simplu mor. Se streseaza pana la moarte. Bebelusilor nascuti prematur, care sunt nevoiti sa traiasca in incubatoare timp de saptamani sau luni, li se dezvolta creierul mai repede daca sunt mangaiati macar 10 minute pe zi. Cand am gasit asemenea informatii in literatura de specialitate, mi-am amintit cu un sentiment de apreciere de un obicei pe care l-am vazut deseori printre pacientii mei indo-canadieni in timpul anilor in care am practicat medicina de familie. In timp ce discutau cu mine in timpul vizitelor postnatale, mamele acestea isi masau bebelusii pe tot corpul, atingandu-i usor din cap pana-n picioare. Bebelusii erau in extaz.

Fiintele umane se tin in brate, se imbratiseaza si se mangaie. soarecii se ling. In 1998, un studiu a descoperit faptul ca soarecii ai caror mame ii linsesera si le purtasera de grija in diverse alte moduri cand erau pui, ca adulti au avut circuite mai eficiente de reducere a anxietatii. De asemenea, celulele lor nervoase aveau si mai multi receptori pentru benzodiazepine, care sunt substante chimice tranchilizante naturale aflate in creier. Ma gandesc la multi dintre pacientii mei care, pe langa dependenta de cocaina si de heroina, sunt dependenti inca din adolescenta de medicamentele traficate pe strazi de tip „benzo”, cum este Valiumul, pentru a-si linisti sistemele nervoase perturbate.

Cu un dolar pilula, ei obtin o doza artificiala de benzodiazepina, pe care propriul lor creier nu o poate furniza. Nevoia de tranchilizante spune multe despre copilaria lor timpurie si despre perioada postnatala. Grija parentala determina si nivelurile altor substante chimice-cheie din creier – inclusiv al serotoninei, neurotransmitatorul care regleaza dispozitia emotionala si al carui nivel este crescut de antidepresive precum Prozac. Maimutele despartite de mama lor si ingrijite de semenii lor in experimentele de laborator au niveluri mai scazute de serotonina decat maimutele crescute de mamele lor. In timpul adolescentei, aceleasi maimute sunt mai agresive si mult mai predispuse la un consum excesiv de alcool. Vedem efecte similar si in cazul altor neurotransmitatori esentiali in reglarea dispozitiei si a comportamentului, cum ar fi norepinefrina. Chiar si mici dezechilibre in disponibilitatea acestor substante chimice se manifesta prin comportamente aberante precum teama si hiperactivitatea si maresc pentru totdeauna sensibilitatea persoanei la agentii stresori. La randul lor, odata dobandite, astfel de trasaturi de personalitate cresc riscul aparitiei dependentei.

Un alt efect al privarii timpurii de prezenta materna pare a fi o diminuare permanenta a productiei de oxitocina, care este una dintre substantele chimice ale iubirii. Este un element vital pentru a trai experienta atasamentelor de iubire si chiar pentru mentinerea relatiilor de loialitate.

Persoanele carora le este dificil sa aiba relatii umane

intime sunt predispusi la dependenta; pot apela la

droguri ca la niste „lubrifianti sociali”.

 

Nu doar ca experienta din copilaria timpurie poate duce la o lipsa de substante chimice „bune” in creier, ci poate duce si la o supradozare periculoasa a altora. Privarea de prezenta materna si alte tipuri de neajunsuri din timpul perioadei postnatale si in copilaria mica conduc la cronicizarea nivelurilor ridicate ale cortizolului, hormonul de stres. Pe langa afectarea sistemului de dopamina din mezencefal, cortizolul in exces micsoreaza centre importante ale creierului, precum hipocampul – o structura importanta pentru memorie si pentru procesarea emotiilor – si perturba dezvoltarea normala a creierului in multe alte moduri, cu repercusiuni pe viata. O alta substanta chimica majora legata de stres, care va fi produsa in exces toata viata in urma unui contact insuficient cu mama in perioada postnatala, este vasopresina, implicata in tensiunea arteriala ridicata.

Capacitatea unui copil de a gestiona stresul psihologic si fiziologic depinde complet de relatia acestuia cu parintele/parintii lui. Bebelusii sunt incapabili sa-si regleze propriul nivel stres, de aceea se vor stresa pana la moarte daca nu sunt niciodata luati in brate. Dobandim aceasta capacitate pe parcursul maturizarii – sau nu; depinde de relatiile pe care le-am avut in copilarie cu cei care s-au ingrijit de noi. Un adult responsabil, predictibil si atent joaca un rol-cheie in dezvoltarea sanatoasa a substratului neurobiologic al raspunsului la stres.

Potrivit unui cercetator, „contactul matern modifica neurobiologia unui bebelus”. Copiii care sufera perturbari in relatiile de atasament nu vor avea aceeasi structura biochimica a creierului cu cea a semenilor lor bine ingrijiti si atasati sigur. Ca rezultat, experientele pe care le traiesc in mediul lor si interpretarile si raspunsurile lor la acest mediu vor fi mai putin flexibile, mai putin adaptive si mai putin favorabile pentru sanatate si maturizare. Vor fi mai sensibili la efectul de imbunatatire a dispozitiei emotionale asociat drogurilor si mai vulnerabili la dependenta de aceste droguri. stim din studiile pe animale ca, de exemplu, intarcarea timpurie poate avea mai tarziu o influenta negativa asupra consumului de substante: puii de soareci care au fost intarcati la varsta de doua saptamani au prezentat la maturitate o predilectie mai accentuata catre consumul de alcool decat puii intarcati cu doar o saptamana mai tarziu.

Extras din „Pe taramul fantomelor infometate. Prizonier in lumea dependentei" de Gabor Mate

Colectia Psihopractica, coordonata de Gabriela Deniz.