In cartea Marele tot, Sean Carroll ne arata cum conceptia stiintifica despre lume ne imbogateste modul in care intelegem universul si in care ne vedem pe noi insine. Am dialogat deschis cu Cristian Roman, senior editor la revista Stiinta si Tehnica, despre principalele subiecte abordate de Sean Carroll: conflictul dintre religie si stiinta, pseudostiinte, Multivers, naturalism poetic, felul in care isi poate gasi omul contemporan sensul si scopul intr-o lume pur naturala.
Cristian Roman a vorbit la evenimentul Odiseea cunoasterii – omul, de la supravietuire la intelegerea cosmosului - lansarea de la Salonul International de Carte Bookfest a cartilor „Marele Tot” de Sean Carroll si „Odiseea umana” de Leonard Mlodinow (Colectia „Mathesis”), lansare care a avut loc vineri, 31 mai, ora 18:30.
Editura Herald: In cartea Marele Tot, Sean Carroll expune legile fizicii care guverneaza realitatea noastra, dand curs provocarii de a explica, de fapt, locul umanitatii si sensul ei in marele Univers. Este un demers fascinant, dar considerati ca scopul si sensul vietii oamenilor este o tema care poate fi abordata dintr-o perspectiva stiintifica?
Cristian Roman: Raspunsul la aceasta intrebare este complex si este greu de dat in cateva cuvinte. Pe scurt: aceasta tema poate fi abordata si dintr-o perspectiva stiintifica. Stiinta ne ofera reperele cele mai apropiate de adevar. Din acest motiv cred ca orice discutie despre sensul vietii si locul umanitatii in Univers ar trebui sa plece de la datele pe care ni le ofera stiinta in prezent. Asa cum spune Sean Carroll, ”Trebuie sa incercam sa impacam intr o maniera mai multumitoare felul in care vorbim despre sensul vietii cu ceea ce stim despre imaginea stiintifica a universului nostru.”.
Ed. H.: Ca senior editor al revistei „Stiinta si tehnica”, ati scris numeroase articole de popularizare in domeniul fizicii, astronomiei etc. Cat de usor credeti ca este pentru o persoana care nu detine cunostinte aprofundate de fizica sa inteleaga principiile universului si felul in care ratiunea ne poate explica pe noi, pornind de la cartea lui Sean Carroll?
C.R.: Principiile fundamentale care stau la baza functionarii Universului in care traim sunt relativ usor de inteles, chiar de catre oameni care nu au o pregatire stiintifica. Totul depinde de felul in care sunt explicate sau, daca vreti, povestite. Din acest punct de vedere Sean Carroll este un adevarat maestru. El reuseste sa traduca pe intelesul tuturor chestii complicate, reusind astfel sa aduca Universul foarte aproape de cititor. Sean Carroll mai face un lucru important. El ne explica felul in care functioneaza stiinta, calea pe care o parcurge pentru a se apropia de adevar.
Ed. H.: De ce credeti ca oamenii sunt mai degraba inclinati catre pseudostiinte, in detrimentul stiintelor exacte? Este oare o tendinta a noastra de a aloca o incredere mai inalta asertiunilor care ne dorim sa fie adevarate?
C.R.: Martuisesc ca nu am o explicatie. Sunt intr-o continua uimire. Cred ca cea mai mai mare mirare mi-o da acum numarul mare de adepti ai Pamantului plat din acest inceput de secol. Carl Sagan (in Lumea si demonii ei, STIINTA CA LUMINA IN INTUNERIC, editura Herald, 2015) are un raspuns cu care sunt intru totul de acord „Stiinta suscita un inalt sentiment de uimire, dar acelasi lucru il face si pseudostiinta. Raritatea popularizarilor bune ale stiintei lasa libere nise ecologice care sunt imediat ocupate de pseudostiinta. Daca toata lumea ar intelege ca afirmarea unui adevar stiintific sau istoric cere prezentarea unor probe adecvate inainte de a putea fi acceptat, nu ar mai exista loc pentru pseudostiinta. Dar in cultura populara domina un fel de Lege a lui Gresham, in virtutea careia stiinta rea o inlocuieste pe cea buna.”
Ed. H.: Sunteti de acord cu naturalismul poetic, ca exista mai multe feluri de a vorbi despre aceeasi realitate, fiecare surpinzand o alta trasatura a intregului subiacent?
Sunt de acord cu naturalismul poetic, in sensul definit de catre Sean Carroll. El conecteaza puternic acest naturalism poetic de stiinta. „Desi exista o singura lume, sunt multe feluri de a vorbi despre ea. Numim aceste feluri «modele» sau «teorii» sau «vocabulare» sau «povesti» – la urma urmei, nu conteaza. Aristotel si contemporanii sai nu inventau lucruri pur si simplu; ei spuneau o poveste rezonabil de plauzibila despre lumea pe care o observau concret. Stiinta a descoperit un alt set de povesti, mai greu de intrezarit, dar de o mai mare precizie si cu o aplicabilitate mai larga. Nu e suficient ca aceste povesti sa fie credibile fiecare in parte – ele trebuie sa se si potriveasca impreuna.”
Ed. H.: Sean Carroll scrie in cartea Marele tot:
Constiinta de sine, aceasta capacitate speciala de a avea o viata interioara bogata si de a reflecta la locul nostru in univers, pare sa aiba nevoie de o explicatie la randul ei speciala si de un loc unic in imaginea de ansamblu. Sa fie constiinta„doar” un fel de a vorbi despre comportamentul anumitor tipuri de aglomerari de atomi care se supun legilor fizicii? Sau e ceva complet nou – ori o substanta complet noua, cum ar fi zis René Descartes, ori macar un alt fel de proprietate, mai presus de lumea materiala?
Credeti ca putem vorbi despre constiinta doar ca despre o alta proprietate a materiei?
C.R.: Imi este foarte dificil sa raspund la aceasta intrebare. Nu am destule informatii clare despre acest subiect, totusi cred ca se va ajunge candva la un raspuns rezonabil. In prezent se desfasoara mai multe programe ample de cercetare, dintre care as aminti doar BRAIN (Brain Research through Advancing Innovative Neurotechnologies) lansat de administratia Obama in 2013 si Human Brain Project, lansat in acelasi an de catre Comisia Europeana. Aceste programe isi propun sa descifreze mecanismele fizice si biofizice care stau la baza functionarii creierului si, foarte probabil, candva, ne vor aduce raspunsurile de care au nevoie neurostiintele pentru a propune explicatii pentru ceea ce numim „constiinta”.
Ed. H.: Sean Carroll mentioneaza posibilitatea ca Universul sa nu fie, de fapt, un univers, ci un complex de universuri multiple. Ne puteti oferi o definitie a Multiversului? Se poate presupune ca exista zone ale universului in care legile fizicii cunoscute de noi nu se aplica?
C.R.: Conform teoriei strigurilor (care inca isi mai asteapta o confirmare experimentala), avem de-a face cu un adevarat peisaj cosmic alcatuit din 10 la puterea 500 de universuri posibile. Intr-unele dintre ele viata este posibila, in altele nu. Intr-unele exista materie, in altele numai lumina. Unele au trei dimensiuni spatiale, altele au mai multe sau mai putine. Intr-unele timpul se scurge dinspre trecut catre viitor, in altele viitorul precede trecutul... Ne putem imagina aproape orice.Max Tegmark, profesor de fizica la MIT, propunea o clasificare, pe patru niveluri, a acestor universuri paralele. Universurile de nivel I se supun acelorasi legi ale fizicii ca si Universul nostru. Universurile de nivel II functioneaza dupa alte legi ale fizicii, putand avea si un alt numar al dimensiunilor spatiale. Universurile de nivel III sunt foarte ciudate (si controversate). Ele se bazeaza pe interpretarea, numita „a lumilor multiple” (many worlds), data mecanicii cuantice de catre fizicianul Hugh Everett. Fara a intra in detalii, si fara a avea vreo pretentie de descriere exacta a acestui concept, voi spune ca fiecare observare a Universului nostru, duce la aparitia de noi universuri. Foarte simplist, am putea spune ca fiecare decizie pe care o luam duce la aparitia de noi universuri. De exemplu, atunci cand suntem la o bifurcare de drumuri si decidem sa o luam pe unul dintre ele, apare un nou univers..., asta daca interpretarea mecanicii cuantice a lui Everett este corecta. Complicat, nu-i asa? Dar si mai complicate sunt Universurile de nivel IV. Numite si „Ansamblul suprem” (Ultimate Ensemble), ele pot fi descrise numai apeland la alte structuri matematice decat cele pe care le folosim in Universul nostru. Desi cred cu entuziasm in existenta Multiversului, sunt constient ca, deocamdata, nu avem nici o dovada concreta pentru existenta lui. Avem doar cateva indicii discutabile.
Ed. H.: Sean Carroll expune mai multe teorii interesante, printre care si pe cea a Big Bang-ului despre care spune:
„Big Bang-ul nu marcheaza, de fapt, inceputul universului nostru. El marcheaza limita intelegerii noastre teoretice.
Cum comentati acesta afirmatie?
C.R.: Carroll are dreptate. Teoriile fizicii pot descrie mai bine sau mai putin bine ce s-a intamplat de la inceputul Universului nostru si pana astazi. Dar exista o limita, numita si limita Planck. Nu vom putea cunoaste ce s-a intamplat in universul nostru intre momentul t egal cu zero si t egal cu 10 la puterea -43 secunde. Aceasta este numai una dintre limitele teoretice ale cunoasterii umane, dar eu sper ca orice limita va putea fi depasita candva. Asta nu ar trebui sa insemne ca va veni un moment in care cunosterea noastra asupra Universului va fi lipsita vreodata de limite. Cu siguranta vor aparea unele noi.
Ed. H.: Cum putem sa impacam intr-o maniera mai satisfacatoare, felul in care vorbim despre sensul vietii cu ceea ce stim despre universul nostru? Mai exact, cum credeti ca isi poate gasi omul contemporan sensul si scopul intr-o lume pur naturala?
Sensul vietii? Depinde de fiecare om in parte. In ceea ce ma priveste, cred ca il putem descoperi si prin o mai buna intelegere a Universului. Nu are cum sa nu te impresioneze constatarea ca fiecare atom din corpul nostru a facut candva parte dintr-o stea. Nu ai cum sa nu fi mandru ca omul, o fiinta atat de minuscula si de fragila, traind pe o planeta neinsemnata dintr-un gigantic Univers, este capabil sa il inteleaga cu ajutorul instrumentelor puse la dispozitie de stiinta pe care el insusi a creat-o. Si, daca stam bine sa ne gandim, putem spune ca insusi Universul ar inceta sa existe daca nu ar contine fiinte capabile sa il admire si sa il inteleaga. Poate ca acesta este rolul nostru in Univers.
Ed. H.: In contextul indelungatei dispute dintre religie si stiinta, considerati ca s-ar putea crea o armonie intre cele doua sau mai degraba vedeti credinta religioasa ca fiind opusa ratiunii?
Disputa a fost, si este, inutila. Ar fi ca o disputa intre stiinta cea rece si poezie. Nu stiu daca trebuie sa existe musai o armonie sau un conflict intre stiinta si religie. Cele doua au obiective si metode de cautare ale adevarului complet diferite. Cartile sfinte nu au ajutat cu nimic la intelegerea lumii naturale, iar progresul stiintific, oricat de spectaculos este el, nu a influentat revelatiile religioase.
Comentarii