In cele ce urmeaza voi descrie ceea ce am interpolat din invataturile lui Buddha despre ignoranta si suferinta, particularizand pe anxietate care acum, cu aceasta „coronacriza”, se manifesta si mai intens. Desi nu am inteles decat o parte infima din invataturile vaste si profunde ale lui Buddha Sakyamuni totusi, cu o intentie buna, voi explica anxietatea in termeni cat mai simpli, sperand ca analiza din continuare va fi relativ usor de inteles si va ajuta cat mai multe fiinte. Totusi, pe site-ul www.AryaDharma.ro si in general in invataturile budiste (sau in Dharma) veti gasi informatii cu mult mai precise si cu mult mai profunde decat in acest text.

Asa cum am mai scris si in alte locuri, Budismul (sau Buddha-Dharma), este o Cale, si nu afirm ca ar fi Calea. Pentru mine, Budismul este Calea, insa pentru foarte multe alte persoane, nu este. Pentru unele este crestinismul, pentru altele islamul, si asa mai departe. De aceea, desi in cele ce urmeaza voi expune chestiunea conform punctului de vedere budist, prin aceasta compilare nu incerc in niciun caz sa jignesc viziunea altor persoane si nici sa provoc polemici. Aceasta este o simpla expunere, care poate ajuta sau nu anumite fiinte.

Conform definitiei, anxietatea este o stare de neliniste, de teama, de asteptare incordata insotita de teama producerii unui eveniment neplacut, de framantare, de ingrijorare, de temere, de multe ori ajungand pana la intensitati considerate patologice de catre lumea medicala.

Desi diverse persoane propun diverse solutii, eu voi expune foarte direct aceasta chestiune din punct de vedere budist – iar abordarea budista este foarte transanta. De aceea, in cele ce urmeaza voi descrie o solutie definitiva la problema anxietatii si a suferintei in general.

 

CAUZELE ANXIETATII

 

Cauza superficiala

Cauza superficiala a anxietatii este in prima etapa constientizarea mai mult sau mai putin clara a adevarului ca „ceva nu e in regula” sau ca „lucrurile nu ar trebui sa fie asa” – de exemplu, nu ar trebui sa facem eforturi (uneori chiar considerabile) pentru a trai, ar trebui sa ne distram mai mult, sa nu fim asaltati mereu de oboseala, foame si somn, sa nu fim niciodata bolnavi, sa nu fim muritori, sa avem mintile limpezi, nobile si frumoase si asa mai departe.

In cea de-a doua etapa urmeaza de obicei constientizarea faptului ca orice antidoturi am incercat pana acum pentru combaterea anxietatii, inclusiv eforturile de a ne face viata mai placuta, anxietatea a fost cel mult redusa temporar si apoi a revenit inevitabil – ceea ce produce si mai multa anxietate, deoarece pare ca ea nu are niciun tratament, asa cum nici moartea nu are. Indiferent ce eforturi si actiuni intreprindem, evenimentele neplacute au loc mereu, majoritatea senzatiilor si trairilor sunt neplacute si, desi incercam sa evitam gandul, stim ca intr-o zi vom muri - insa nu ne dorim asta si de aceea ne temem si incercam sa uitam si sa ignoram subiectul. Dar, desigur, nu putem uita cu totul, mai ales ca moartea se intampla zi de zi altora si noi aflam inevitabil de ea, chiar si din presa. Asadar, atat incercarea de a evita anxietatea si gandurile legate de griji cat si incercarea de a ne imbunatati conditiile de viata sunt sortite pana la urma esecului, adica nu reduc anxietatea, si aceste esecuri genereaza si mai multa anxietate. Daca anxietatea este abordata astfel, are loc un cerc vicios care duce la amplificarea ei necontrolata. Solutia este asadar cu totul alta.

Cauza profunda

Cauza profunda a anxietatii este confuzia, adica vederea gresita, care este bineinteles considerata corecta. Cauza secundara a anxietatii este atasarea puternica (datorata confuziei) de un corp si de o minte care nu sunt „eu”, nu sunt „al meu” sau „a mea”, nu sunt sub controlul fiintelor (sau mai simplu spus nu sunt sub controlul „nostru”), sunt nepermanente, nesatisfacatoare, si in general nu sunt cum „ar trebui sa fie”. In plus, corpul si mintea ne conduc cu mult mai mult decat le conducem noi. Pe deasupra, nu doar corpul si mintea au aceasta problema, ci orice obiect, fenomen si fiinta – nimic nu este cu adevarat „al nostru”, sau cu adevarat „sub controlul nostru”, desi credem acest lucru in ciuda evidentei si incercam in mod constant sa exercitam un control.

Corpul material este aproape independent de noi: cresterea, invechirea (inca din momentul aparitiei embrionului), limitele fizice, digestia, foamea si oboseala, boala, neputinta, moartea au loc inevitabil si nu neaparat in aceasta ordine. Cam tot ceea ce putem face este sa miscam membrele corpului, si asta dupa ce ani de zile (de exemplu in copilarie sau dupa un accident vascular cerebral) am invatat cum sa o facem. Mai putem sa generam sunete nu foarte frumoase cu ajutorul lui si sa primim un fel de informatii prin organele de simt, desi majoritatea vin nesolicitate, sunt rareori placute si niciodata valide la modul profund. Mai mult, corpul nu este stabil in sensul ca, de la un moment la altul, au loc schimbari foarte mari, nu doar la nivel atomic sau molecular unde diferentele sunt enorme desi invizibile prin ochii unui corp, ci chiar si la nivel de senzatii grosiere si de stare – frig, cald, lovitura si asa mai departe. Corpul material este mai mult un proces decat un obiect, si de la un moment la altul, de fapt nu este „acelasi”. Corpurile fizice dar nemateriale (cum sunt cele asa zis energetice) au aceleasi probleme ca si corpul material. Mai mult, orice obiecte, fiinte, fenomene, idei, procese si asa mai departe, adica orice identificabil, fara nicio exceptie, are aceleasi neajunsuri.

Mintea este cam la fel, ba chiar mai instabila decat corpul; nici ea nu este un obiect, ci tot un proces. Acest proces nu se afla sub controlul nostru, si de cele mai multe ori genereaza dezamagire. Mintea obisnuita este limitata, instabila, greu de directionat si de controlat, gandurile (procese mentale) apar fara sa fie solicitate, si de multe ori tulbura slaba concentrare pe care o putem genera. Capacitatea ei de cunoastere este foarte redusa, si in general cunoasterea prin intermediul ei nu este corecta si nici valida, desi pare astfel. Sentimentele (tot procese mentale) sunt in marea lor majoritate neplacute deoarece au la baza experiente neplacute, sau experiente placute dar atinse cu mult efort (cu mai mult efort neplacut decat placerea obtinuta), si sunt asadar tot neplacute per total. Straturile grosiere ale mintii sunt necizelate si foarte greu de controlat, iar cele mai subtile, care dealtfel sunt inaccesibile unei fiinte neantrenate, sunt tot necizelate si sunt virtualmente imposibil de controlat.

Acestea doua, corpul si mintea (sau corpurile materiale si energetice, si respectiv procesele mentale mai grosiere) sunt explicate in budism ca fiind cinci „gramezi” sau „agregate”: forma, senzatia, perceptia, formatiunile mentale si constiintele. Forma se refera la toate felurile de corpuri fizice, materiale sau nu, iar celelalte patru „gramezi” se refera la ceea ce este numit simplificat „minte”. Inclinatiile sau tendintele tin de o parte mai subtila a mintii, complet inaccesibila unei fiinte neantrenate. Aceasta nu este o parte „exceptionala” a mintii, insa nu este inclusa intre agregate.

Asadar, corpurile si procesele mentale sunt considerate in mod gresit „eu” si/sau „al meu”, sau chiar „sinele meu” sau „sufletul meu” - o fiinta obisnunita crede ca procesele mentale ar fi sau ar contine o „esenta” (ca in „te rog din suflet sa...”). Bineinteles, fiinta face aceeasi eroare vazand prin intermediul simturilor corpului si mintii respective alte corpuri si alte minti, si le crede „tu”, „el”, „ea”, „noi”, „voi” si „ei”. Din obisnuinta, fiintele cu corpuri si minti adulte invata fiintele cu corpuri si minti tinere (copiii) sa faca aceleasi greseli de identificare a unui „eu” inexistent in corp si/sau in minte, si aceasta confuzie se intretine aproape fara exceptii. Faptul ca aproape toate fac aceeasi greseala le intareste convingerea ca nu gresesc, ci dimpotriva, ca vad corect, si de aceea multe nici nu simt nevoia sa investigheze adevaratul mod in care stau lucrurile.

Foarte simplificat, fara sa stie ce este de fapt, o fiinta crede in mod gresit ca este om, ca este corp si minte, si se asociaza cu toate neplacerile generate de aceasta „legare” de un corp si de o minte. Desi intelegem ca un automobil nu este „eu”, totusi spunem „am pana” sau „mi s-a rupt un telescop” ca si cum ar fi „eu”, „al meu”, sau „parte din mine”. In acelasi fel (dar poate mai greu de acceptat si de inteles) au loc si erorile „ma doare piciorul” sau „piciorul meu este bronzat”. In acest caz piciorul este fie parte din acest „eu”, fie proprietate, adica „al meu”. Si desi fiintele au mereu asemenea idei inconsecvente (ceva nu poate fi nici simultan si nici alternativ „eu” si „al meu”; fie este una, fie celalata, fie niciuna), nu par sa fie tulburate de asemenea contradictii, deoarece scopul lor pare sa fie sa obtina cat mai multa placere cu cat mai putina neplacere (sau efort). Acest lucru este valabil si pentru fiintele care se cred animale, sau fantome, sau zei, sau in infernuri, dar cazul fiintei care se crede om este mai usor de inteles deoarece exemplul ne este mai la indemana.

Asadar, desi poate parea greu de acceptat si de inteles, corpul si mintea nu sunt de fapt o fiinta, nu alcatuiesc o fiinta, nu sunt parte dintr-o fiinta, nu contin o fiinta, nu apartin unei fiinte si nu sunt sub controlul unei fiinte, asa cum spune si Arya Nagarjuna (in opera „Epistola catre un prieten” in versetul 49) ca a declarat sau explicat Buddha Sakyamuni. Puteti gasi aceasta opera pe pagina web www.AryaDharma.ro.

La fel cum, la cinematograf, uitam si de acest corp si de aceasta minte atunci cand privim un film, si radem si plangem odata cu personajele proiectate pe ecran, tot asa, acum nu stim ce suntem de fapt, si plangem si radem odata cu corpurile si cu mintile care par „eu” sau „altcineva”. Nu ar fi o problema mare daca nu am plange cu mult mai mult decat radem. Si desi stim ca nu ar trebui sa fie asa, desi ne deranjeaza uneori ca suferinta este majoritara, lasam la o parte investigarea si orice incercare de a corecta situatia de la radacina, ne complacem, ne temem, incercam sa evitam aceste ganduri, sau cautam solutii superficiale care, din cauza ca sunt superficiale, duc inevitabil la esec.

 

EFECT

 

In mare, efectul anxietatii este suferinta. Ea poate avea forma tristetii, a fricii, a ineficientei, a lipsei de concentrare, si asa mai departe. Si este complet de asteptat. Atunci cand corpul si mintea functioneaza in cea mai mare parte independent de vointa noastra si cand valul de senzatii corporale si de procese mentale coplesesc in majoritatea timpului bruma de atentie si de concentrare pe care o avem, ele ne poarta unde se intampla sa ne poarte, fara ca noi sa putem urmari prea eficient anumite scopuri, indiferent daca sunt profunde sau superficiale.

Senzatia „lipsei de control” este complet justificata. Temerea ca lucrurile nu vor merge bine este justificata si ea, pentru ca (aceasta este o alta discutie, despre karma) actiunile au efecte, si actiunile facute din ignoranta au efecte neplacute, care bineinteles se intorc pana la urma la facator. Temerea de boala si de moarte este justificata si ea, pentru ca acestea sunt inevitabile. Asadar, unul dintre efectele anxietatii este amplificarea anxietatii, deoarece slabele „contraatacuri” ale noastre asupra ei, folosind vointa sau substantele chimice sunt ineficiente.

Si asa si este. Cat timp o fiinta nu stie ce este de fapt, cat timp considera ca un corp si o minte sunt „eu”, „al meu”, „ale mele” sau „sinele meu”, va suferi nu doar de anxietate ci si de multe alte probleme legate inseparabil de corp si de minte. Mai mult, nu doar corpul si mintea sunt problema, ci si absolut toate celelate obiecte, fenomene si fiinte aparente, deoarece problema e generalizata.

In cei 46 de ani in care a predat Dharma, Buddha a explicat, printre altele, ca suferinta poate fi clasificata ca fiind de opt feluri: suferinta nasterii, suferinta imbatranirii si a batranetii, suferinta bolii, suferinta mortii, suferinta separatiei de ceea ce ne este placut, suferinta intalnirii cu ceea ce ne este neplacut, suferinta de a nu gasi ceea ce cautam, si suferinta de a insusi (sau „imbraca”) cele cinci agregate. De asemenea, tot El a enumerat si cinci feluri de frici ale fiintelor ignorante, obisnuite, asa cum suntem noi: frica pentru mijloacele de trai, frica de intristare, necaz si jelire, frica de moarte, frica de o destinatie rea (in viata aceasta sau in vietile urmatoare) si frica din timiditate. Pe acestea, precum si multe altele, le puteti gasi in „Lista de notiuni din Dharma” de pe pagina web www.AryaDharma.ro.

Aceste suferinte si frici sunt firesti, adica sunt inevitabile pentru situatia noastra, dar nu sunt de fapt normale. Nu este deloc necesar si nici inevitabil sa induram la infinit aceste suferinte si frici.

 

 

TRATAMENT

Fiind ceva neplacut, fiintele se straduiesc sa reduca aceasta neplacere, si majoritatea eforturilor lor sunt direct sau indirect legate de si orientate catre acest scop. In cele de mai jos va prezint cateva variante.

 

Cai non-budiste

Calea ignorarii

Multe fiinte pur si simplu incearca sa ignore problema, sa isi mute atentia in alta parte - oriunde, dar nu acolo. Unele se „ingroapa” in activitati lumesti, distractive si/sau utile (din punct de vedere obisnuit), evitand pe cat posibil chestiunile serioase si incercand sa fie cat mai ocupate si eventual sa obtina anumite satisfactii temporare de pe urma acelor activitati. Partial, ele reusesc o vreme, insa problemele fundamentale ale suferintei si insatisfactiei raman. Alte fiinte se tem sa investigheze, fie pentru ca le ia din timpul pentru distractie, fie pentru ca le e teama de ce ar putea descoperi. Ele nu stiu ca adevarul nu este ingrozitor ci eliberator si, desi poate fi putin neplacut la inceput (de exemplu, cineva poate accepta cu greu ca mintea sau corpul nu sunt „eu”), la sfarsit este extraordinar, dupa cum veti citi mai jos.

 
Calea substantelor chimice

Fie cu antidepresive, fie cu droguri mai mult sau mai putin usoare, multe fiinte incearca sa „scape” temporar de frica si de alte sentimente neplacute. Deoarece corpul si mintea nu sunt de fapt separate, ele par ca se influenteaza reciproc. Spun „par”, pentru ca nu sunt „doua”, dar aceasta este o chestiune ceva mai profunda pe care nu o voi detalia aici. Deocamdata sa le consideram „doua” si ca fiind reciproc dependente. In acest caz, anumite substante chimice influenteaza corpul, care la randul sau influenteaza mintea, insa aceasta „cale” duce la mai multe probleme decat trateaza: problemele se amplifica prin pierderea limpezimii mintii, prin accentuarea dependentei de acele substante, prin eforturile pentru a cumpara acele substante, prin luarea multor decizii gresite, si asa mai departe.

Calea credintei

Multe fiinte considera ca exista un „Creator”, care este si responsabil pentru ele si care, intr-un fel sau in altul, va avea grija de ele. Printre altele, aceasta cale duce la numeroase intrebari, la care raspunsurile pot fi satisfacatoare pentru unele fiinte si nesatisfacatoare pentru alte fiinte, asa cum bineinteles si budismul poate fi satisfacator pentru unele fiinte si nesatisfacator pentru altele.

O fiinta care se crede bolnava (deoarece corpul este bolnav si mintea este ingrijorata, fiinta considera ca „eu sunt bolnav(a)”) se poate intreba de ce acel creator nu a facut nimic pentru a preveni boala sa, si de ce totusi mai spera in ajutorul lui macar atunci, pentru vindecare. Altele se pot intreba cum de o creatie a unui creator in general atotputernic (cum e cazul religiilor abrahamice, iudaismul, crestinismul si islamul, sau intr-o anumita masura a celor hinduse) a putut sa o ia razna atat de tare si sa fie dezastrul care este acum (atat in mediu cat si in societate), si eventual cum de un asemenea creator permite fiintelor create sa ii altereze in sensul rau creatia, cand nici macar un simplu parinte nu isi lasa copilul sa isi distruga singur camera. Din moment ce exista suferinta, si inca mai multa decat bucurie, unele fiinte pot considera ca un creator este rau intentionat, sau incompetent – cauza initiala a tot fiind acel creator, el e inevitabil si cauza suferintei. Problemele de design ale creatiei pot fi aparute din greseala sau din rea intentie.

Diferitele religii teiste dau diferite raspunsuri la aceste chestiuni, dar nu voi dezvolta mai mult. Oricum, numeroase fiinte se linistesc prin aceasta cale, si mergand pe ea ele pot gasi solutii, mai mult sau mai putin satisfacatoare.

In acest punct doresc sa repet faptul ca prezint punctul de vedere budist si ca nu doresc sa jignesc parerea sau credinta nimanui. Cei care aleg cai teiste sunt (bineinteles!) complet liberi sa o faca, si complet liberi sa considere ca cei care nu cred intr-un creator gresesc, asa cum in budism se considera ca cei care cred intr-un creator gresesc. Aici nu este vorba despre un razboi intre ideologii, ci despre mai multe solutii pentru aceeasi problema (adica suferinta), care este comuna tuturor fiintelor, umane sau nu.

 

Calea meditatiilor de calmare

Aceasta este relativ noua in occident si include tehnici de urmarire a respiratiilor, de vizualizare, de concentrare a atentiei, si asa mai departe. Problema acestor meditatii de linistire este ca ele nu sunt o cale in sine, ci sunt doar fragmente de inceputuri pe caile yogai, ascetismului, religiilor hinduse si budismului. Asadar, si aceasta este tot o solutie temporara, si este incompleta prin insasi structura ei - deoarece este doar o mica parte din altceva care este considerat drept o solutie.

Calea budista 

Calea budista este apucarea problemei de radacina si dezradacinarea ei definitiva si ireversibila. In budism, adica in invataturile lui Buddha Sakyamuni, nu exista compromisuri, nici fuga de raspundere sau de efort, nici ignorare a problemelor, nici coafare a realitatii si nici inventie.

In budism se considera ca nu exista un creator, si se considera ca toate evenimentele au loc datorita actiunii fiintelor (prin intermediul corpurilor si mintilor pe care le considera „eu” sau „al meu”) si bineinteles datorita efectelor acestor actiuni, efecte care pot fi de multe ori neasteptate sau nedorite.

Calea budista se adreseaza fiintelor care fie s-au nascut cautand chiar Dharma (sau budismul), fie s-au saturat de celelalte abordari, dupa ce au constatat ca ele nu functioneaza in cazul lor. Asadar, daca cineva doreste sa urmeze o alta Cale (cum ar fi cea crestina), ar fi bine sa continue sa o urmeze, si nu sa alterneze intre mai multe variante care, in aspectele profunde, sunt incompatibile ideologic. Budismul nu „isi face reclama” si nu atrage in niciun fel adepti, deoarece de fapt nu este o religie ci o metoda bazata pe efort si pe cunoastere corecta directa. De aceea nici eu nu incerc sa conving niciun practicant al altei religii sa incerce calea budista. Daca acel practicant doreste sa o studieze sau sa o urmeze, el sau ea poate gasi informatii in acest document si pe pagina web www.AryaDharma.ro, si sper ca aceste informatii sa il (sau o) ajute sa se lamureasca.

Pornind de la adevarul ca actiunile au efecte, Buddha Sakyamuni le-a explicat fiintelor ce actiuni negative sa evite pentru a nu genera suferinta atat altor fiinte cat si fiintei care le-a savarsit, ce actiuni pozitive sa realizeze pentru a avea parte de efecte bune, placute, si mai ales cum sa vada corect, in conformitate cu Adevarul, cu Realitatea. Tot in conformitate cu Realitatea, Buddha a predat ca fiintele isi asuma in mod repetat agregate (corpuri si minti) si ca in mod repetat le considera „eu” si „al meu”, si ca prin ele resimt efectele actiunilor savarsite de catre ele si de catre celelalte fiinte - adica procesul nasterilor repetate, sau altfel spus al renasterii. Fiind inca netrezite, dormind, fiintele se bazeaza pentru cunoastere doar pe corp si pe mintea grosiera, si deoarece mintea si corpul apar de la viata la viata, acea minte nu are amintirea altor vieti, aceasta aflandu-se in „straturi” cu mult mai fine decat poate vedea sau sesiza o fiinta neantrenata. De aceea, multor fiinte li pare ca au o singura viata asa cum, chiar si intr-un acvariu, unor pesti care au o memorie de doar cateva secunde li se pare ca inoata in linie dreapta „de cand se stiu”.

Asa cum am spus mai sus, Calea budista nu este bazata pe credinta, ci pe efort si pe cunoastere directa. Asadar, un practicant budist nu crede, ci cunoaste intr o masura mai mica sau mai mare, intr-un mod mai profund sau mai superficial, diferite aspecte ale realitatii - cum ar fi ca nu exista nimic permanent, nimic satisfacator, nimic stabil, nimic ce sa aiba „esenta”, sau ca mintea si corpul nu sunt „eu”, sau „ale mele”, si asa mai departe. Ma opresc aici cu enumerarea, deoarece explicatiile mai profunde le puteti gasi in invataturile lui Buddha, inclusiv in cele de pe pagina web.

In al doilea discurs dupa ce a atins Trezirea Perfecta, Buddha Sakyamuni a explicat foarte limpede cele cinci agregate si problemele lor. Drept urmare, intelegand direct si imediat, cei cinci ascultatori ai discursului ating pe loc Eliberarea. Puteti gasi acest discurs pe www.AryaDharma.ro.

Cele trei Cai enumerate mai jos sunt de fapt una singura, si anume cea de a treia, Calea Trezirii si ajutorarii. Primele doua sunt numai etape intermediare facultative, sau doua „popasuri” temporare.

 

Calea (sau portiunea) reducerii suferintei

Fiintele cel mai putin ambitioase isi doresc sa le fie cat mai bine posibil in timp ce sunt legate de minti si de corpuri, si nu sunt prea interesate de o cunoastere mai profunda a realitatii si nici de eliberarea de aceasta legatura cu agregatele aparuta din jinduire (care jinduire apare din confuzie si ignoranta).

Avand in vedere ca actiunile bune facute cu intentii bune duc la efecte bune, placute, fiintele care stiu acest lucru fac actiuni virtuoase, morale (inclusiv altruiste), iar rezultatele acestor actiuni sunt placute. In timp, candva, ele pot ajunge in situatii favorabile pentru a continua pe Cale.

In particular, anxietatea acestor fiinte se reduce destul de mult, deoarece au facut actiuni pozitive care au efecte pozitive, si de aceea motivele pentru ingrijorare sunt mai putine. Totusi, boala si moartea sunt tot inevitabile, si multe dintre ele isi doresc la un moment dat mai mult decat a le fi relativ bine, motiv pentru care vor cauta Eliberarea, descrisa sumar in cele ce urmeaza.

Calea (sau portiunea) Eliberarii de suferinta

Fiintele care sunt inclinate catre investigare, care doresc sa inteleaga si sa cunoasca mai mult, incearca si ele sa evite actiunile negative si sa le faca pe cele pozitive, dar acest efort este numai un sprijin (sau un suport). Ele urmaresc ca, prin efectele actiunilor lor bune, sa aiba conditii favorabile pentru a putea ajunge prin efort la cunoasterea directa a Adevarului, cunoastere care sa le duca la eliberarea de „asocierea” cu corpuri si cu minti, si in general la eliberarea de credinta gresita cum ca ar exista cu adevarat obiecte, fenomene sau fiinte.

Intrarea pe Calea Eliberarii (sau „Intrarea in Curent”) are loc atunci cand o fiinta realizeaza ca orice a aparut, apare sau va aparea, in mod inevitabil a disparut, dispare sau va disparea. Din acel moment, atasarea sa fata de corp, de minte sau fata de orice pare interior sau exterior se va reduce semnificativ, deoarece intelege ca acea atasare nu are rost, ca nu are niciun obiect stabil si ca inevitabil va duce la suferinta in momentul separarii prin indepartare sau disparitie de ceea ce era placut. Bineinteles, prin reducerea atasarii anxietatea se reduce si ea, si de asemenea se reduc si toate suferintele care proveneau din atasare.

In continuare, analizand si apoi vazand ca de fapt corpurile si mintile (sau agregatele) sunt asa cum a spus Buddha, adica nepermanente, instabile, deloc sub controlul lor, nesatisfacatoare, fara esenta, fara caracteristici permanente si clare, ba chiar impure, murdare, pline de probleme si neajunsuri, aceste fiinte dezvolta un dezgust pentru ele. Acest dezgust duce la detasare, iar detasarea duce la Eliberarea de pofta de a mai „imbraca” vreodata asemenea mizerii. Aceasta este Eliberarea de o parte a ignorantei si de suferinta, Eliberare care dezvaluie mult din potentialul adevarat al unei fiinte. Fiind eliberata de restrictiile mintii grosiere, adica de partea descrisa prin ultimele patru agregate, o asemenea fiinta manifesta de foarte multe ori puteri si capacitati formidabile.

O fiinta Eliberata nu mai are deloc anxietate (si in general nicio emotie negativa), nu mai este atasata de nimic pentru ca a inteles ca atasarea nu are rost (de fapt a inteles si cunoaste cu mult mai mult decat atat), si acea fiinta „functioneaza” acum si fara ajutorul corpului si al mintii. Desi inca este asociata cu un corp si cu o minte pana la incetarea (sau moartea) lor, totusi acestea nu mai sunt deloc considerate „eu” sau „al meu”, si nici moartea lor nu mai este considerata o pierdere ci oarecum un castig, ca si cum cineva ar fi scapat de ceva neplacut, de o haina grea, murdara si care rodea si strangea foarte tare. Pana in momentul mortii corpului mintii, un Eliberat sau un Arhat (acesta este denumirea in limba sanscrita a fiintelor Eliberate) poate explica altor fiinte adevarul pe care l-a realizat si poate ajuta alte fiinte sa mearga pe Calea Eliberarii, insa aceasta activitate este foarte redusa ca amploare prin comparatie cu activitatea unui Buddha, deoarece un Arhat se afla inca pe prima parte a Caii catre revelarea adevaratului potential, si de aceea nu este capabil inca de activitati extraordinare.

Arhatii nu isi pierd constienta (nu constiinta!) in momentul mortii corpului si mintii grosiere, si continua sa foloseasca mintea subtila care continua si dupa incheierea acestui proces. Ei nu sunt inca perfecti sau perfect realizati, deoarece persista un anumit nivel de ignoranta in ceea ce priveste aceasta minte subtila, care este crezuta ca fiind „eu”. Oricum, toti Eliberatii vor continua pana la urma pe Calea Trezirii.

Pana aici ne putem da usor seama ca, pe Calea budista, singurul mod in care putem scapa definitiv de anxietate este incetarea atasarii de corp si de minte, chiar si numai de straturile lor grosiere, detasare care are loc prin efort corect pentru cunoastere corecta, si apoi prin cunoastere corecta. De asemenea, aceasta va fi dublata de detasarea si fata de celelalte aparente, adica fata de obiecte, fiinte, fenomene si asa mai departe.

Solutiile temporare de usurare a anxietatii pe care le ofera budismul pana la Eliberarea completa de suferinta sunt efectele actiunilor bune si luarea in considerare a faptului ca ne aflam pe Calea catre Eliberare, care va duce la Eliberare. De asemenea, pe masura ce are loc reducerea atasarii, chiar si inaintea incetarii ei, se reduce treptat si suferinta, inclusiv anxietatea.

Eliberarea nu este un „anestezic” ci o realizare ireversibila, adica o fiinta Eliberata nu va mai ajunge niciodata sa se ataseze de vreun corp sau de vreo minte, asa cum fac fiintele ne-Eliberate. Un Arhat nu va mai cadea niciodata la stadiul de fiinta obisnuita. Asadar, aceasta este o solutie definitiva, sau mai degraba inceputul unei solutii definitive cu mult mai ample decat simpla scapare de suferinta.

Eliberarea poate avea loc si ca „Buddha solitar”, o stare superioara starii de Arhat dar inferioara starii de Bodhisattva (care va fi descrisa mai jos), motiv pentru care Calea Eliberarii se considera ca este de fapt formata din doua Cai, una care duce la starea de Arhat si una care duce la starea de Buddha solitar. Un Buddha solitar (sau Pratyekabuddha in limba sanscrita) vede mai mult din adevar, din realitate, si intr-un mod mai limpede decat un Arhat, motiv pentru care are si puteri mai impresionante.

Calea Trezirii si ajutorarii

Fiintele care sunt si mai ambitioase realizeaza la un moment dat ca nu doar corpurile si mintile au problemele enumerate mai sus, ci absolut toate fenomenele, obiectele, procesele, ideile si asa mai departe. Vazand aceasta, ele isi dau seama ca pana atunci au „dormit”, ca au crezut ca tot ceea ce au vazut, auzit, mirosit, gustat, atins, simtit si conceput este real, ferm si adevarat, desi de fapt nu este deloc asa. In acelasi timp, isi dau seama ca nu sunt singurele care au facut aceasta greseala care nu duce decat la suferinta, si ca in situatia lor se afla nenumarate alte fiinte care fac aceleasi greseli, si implicit sufera de suferinte foarte similare. De aceea, fiintele foarte ambitioase isi propun sa „scape” de toate imperfectiunile, oricare ar fi ele, si sa ajute toate fiintele care se afla inca situatia in care lucrurile li se par reale. Nu doar ca isi propun acest lucru, ci si fac toate eforturile corecte pentru atingerea acestui scop. Scopul urmarit este cel mai inalt posibil, si anume Trezirea Perfecta si Completa, adica Buddhaitatea. De la un moment incolo, o fiinta aflata pe Calea Trezirii si ajutorarii poarta numele de Bodhisattva, adica de fiinta care merge spre Trezire.

Cuvantul „Buddha” este un adjectiv si inseamna „Trezit” sau „Inflorit”, in sensul de complet trezit sau cu potentialul complet atins, iar cuvantul „Bodhi” este un substantiv care inseamna „Trezire” sau „Inflorire”. Un Buddha realizeaza activitati atat pana cand atinge Trezirea Perfecta intr-un corp fizic (asa cum a facut Buddha Sakyamuni in viata de acum aproximativ 2600 de ani din aceasta lume) cat si in timpul acelei vieti si dupa incetarea acelui corp fizic si acelei minti. Activitatile realizate dupa atingerea Trezirii nu pot fi descrise prin intermediul notiunilor, si de aceea sunt de neinteles pentru orice alte fiinte decat Buddhasii.

Trezirea Perfecta este eliberarea completa de ignoranta si de suferinta (inclusiv de anxietate), este atingerea totala si completa a potentialului infinit, si este indescriptibila in termenii notiunilor, oricat de mult am incerca sa o conturam.

Acest obiectiv poate parea foarte greu de atins si pana nu demult si era, deoarece o fiinta, pentru a deveni perfecta (adica Buddha), trebuia sa faca multe eforturi, in conditii de multe ori neprielnice, si trebuia sa „imbrace” foarte multe corpuri si minti - desi asocierea cu ele nu avea loc din atasare, ci din compasiune pentru celelalte fiinte si din dorinta de a elimina, cu fiecare viata traita, tot mai mult din neajunsuri si din karma negativa, si din dorinta de a acumula tot mai multa intelepciune-cunoastere si tot mai multe merite.

Inca de la inceputul acestei Cai, o asemenea fiinta (adica un sau o Bodhisattva) nu este niciodata singura, deoarece fiintele aflate pe Cale (celelalte fiinte in stadiul de Bodhisattva) si cele care au ajuns la capatul Caii (adica Buddhasii) o ajuta mereu, intr-un mod mai mult sau mai putin sesizabil imediat. Dar chiar si asa, drumul poate inca parea greu si lung.

Pentru fiintele care nu se simt in stare sa faca asemenea eforturi, dar totusi isi doresc sa atinga Buddhaitatea si sa ajute nenumarate fiinte (pana la Trezirea Perfecta si dupa aceea), un Buddha maret pe nume Amitabha pune la dispozitia fiintelor un Taram Pur complet extraordinar, unde ele pot renaste dupa aceasta viata, si unde vor fi asociate unui corp si unei minti care sunt la limita perfectiunii, adica ambele complet indestructibile, si in plus extrem de clare, de patrunzatoare si de intelepte. Aceste corpuri si minti sunt create de catre Buddha Amitabha pentru fiintele care renasc in acel Taram, si fiind create de un Buddha nu au niciun fel de neajunsuri, asa cum au de exemplu corpurile si mintile pe care chiar acum le credem „eu” sau „al meu”. Pe site-ul www.AryaDharma.ro puteti gasi invataturile despre Buddha Amitabha si despre Taramul creat de El, despre metoda extrem de simpla si de rapida care duce la renasterea acolo dupa moartea acestor agregate, si despre formidabilele conditii incantatoare de acolo - motiv pentru care acel taram este numit Sukhavati, adica „numai si numai incantare si bucurie”.

 

INCETARE

 

Asadar, conform Caii budiste, reducerea anxietatii nu este un scop in sine, in sensul ca incetarea ei nu se urmareste separat de incetarea suferintei si a confuziei in general. Prin Calea budista se reteaza cu totul jinduirea dupa agregate (corp-minte) si dupa orice aparente cum ar fi fiinte, obiecte sau fenomene, dupa ce acestea sunt dovedite ca fiind ceea ce sunt de fapt, adica de nedorit - nepermanente, instabile, in afara controlului, murdare (sa ne gandim doar la transpiratia sau la excretia corpurilor), dureroase (chiar daca durerea e uneori mai usoara, o simpla foame sau oboseala), si asa mai departe.

Simpla moarte (adica moartea corpului-mintii) nu rezolva problema, deoarece problema este mai profunda, este jinduirea. Desigur, agregatele genereaza suferinta, insa problema mai adanca este ca o fiinta jinduieste dupa un corp-minte si, dupa ce acestea mor, ea jinduieste dupa altele. Anxietatea de a nu le pierde in timpul unei vieti e inlocuita de anxietatea ca nu va mai gasi altele, apoi de anxietatea de a nu le pierde pe acestea, apoi de anxietatea de a nu mai gasi altele si tot asa, pana cand o fiinta se satura de agregate si de suferinta si face eforturile corecte pentru a scapa de jinduire, de ignoranta si de suferinta.

Abia atunci anxietatea inceteaza cu totul, insa pe masura ce o fiinta se convinge de aceste adevaruri simple si evidente, anxietatea scade gradual. Dupa ce apare convingerea profunda si apoi Eliberarea, anxietatea inceteaza si nu mai apare niciodata. Mai mult, in continuarea Caii, anxietatea este inlocuita de bucurie si de incantare. Asadar, in budism solutia este definitiva si capitala, este ireversibila si finala, iar abordarea este transanta si eficienta. Foarte pe scurt, ea este: evitarea faptelor rele, savarsirea faptelor bune, si mai ales cultivarea vederii corecte a realitatii - care vedere va duce la actiuni corecte si la rezultatele bune dorite.

CONCLUZIE

Conform invataturilor lui Buddha Sakyamuni, anxietatea apare datorita insusirilor neplacute ale corpului si mintii, asa cum au fost enumerate mai sus, si mai ales datorita considerarii acestor agregate ca fiind „eu” si/sau „al meu” si a jinduirii dupa asemenea forme de existenta. Incetarea anxietatii nu se termina odata cu incetarea agregatelor, pentru ca jinduirea dupa ele continua. Incetarea anxietatii are loc doar odata cu detasarea de agregate, cu eliberarea de aceasta jinduire, si aceasta incetare este definitiva, adica o fiinta care realizeaza aceasta incetare nu mai „cade” in starea obisnuita, de alergator dupa agregate si dupa atingere de scopuri prin intermediul lor. Mai mult, dupa Eliberare, anxietatea este inlocuita de o bucurie limpede si calma, care devine tot mai intensa (dar tot limpede si calma) pe masura ce o fiinta inainteaza catre Buddhaitate.

Daca analizam limpede ne vom da seama ca mintea si corpul mai mult incurca decat ajuta atunci cand incercam sa realizam o actiune fizica sau mentala, ele obosesc, sunt instabile, sunt o sursa continua de senzatii si de ganduri, aproape fara niciun control. Daca incercam sa facem un efort sustinut cu corpul, acesta oboseste si genereaza senzatii neplacute. Daca incercam sa facem un efort cu mintea, aceasta se directioneaza foarte greu, apar nenumarate procese mentale „neinvitate” care tulbura concentrarea, si asa mai departe.

A fi atasat de, si respectiv asociat cu un corp-minte seamana cu a calari un cal naravas, care ne loveste de toti stalpii grajdului, care nu ne asculta decat rareori si care in marea majoritate a timpului se zbate fara nicio noima, complet nesupus comenzilor noastre. Pana la urma calul cade lat (moare) si apoi cautam cu disperare alt cal care sa ne trateze la fel, desi calul anterior nu a fost o experienta deloc placuta. Ignoranta noastra ne duce in situatii aflate la limita ironiei. Mai mult, ne bucuram inexplicabil atunci cand o fiinta tocmai a incalecat un asemenea cal naravas (adica tocmai s-a nascut) si o invatam sa faca aceleasi greseli ca si noi, desi starea noastra nu ne este placuta nici macar noua.

Bineinteles, Divinul Buddha nu a explicat numai ca fiintele nu sunt corp si minte, ci a explicat si ce sunt ele de fapt. Pe pagina web www.AryaDharma.ro puteti gasi „Tathagatagarbha Sutra” rostita de catre El, precum si opera „Eliberarea de la sine […]” a lui Arya Padmasambhava, care explica foarte limpede ce sunt fiintele de fapt, si mai ales cum poate o fiinta sa realizeze in mod direct adevarata sa natura.

Am dat mai sus exemplul persoanei care se afla la cinematograf si traieste sentimentele date de imaginile si de sunetele din acea incapere. Atunci cand filmul se termina si se aprinde lumina, ea isi aminteste brusc de „ea insasi” asa cum crede ca este, corp si minte. Similar, citind Sutra si opera indicate mai sus, o fiinta poate sa realizeze brusc ce este de fapt (si nu ceea ce pare ca este), atunci cand corpul si mintea sunt „date la o parte” prin metoda constientei goale, simple, pure.

INCHEIERE

Spuneam la inceputul acestei schite ca anxietatea poate ajunge la intensitati patologice. Acum putem intelege mai bine ca anxietatea este patologica, indiferent de intensitate, ca atasarea de corp minte este patologica si ca trebuie sa inceteze, deoarece suferinta, de la simpla anxietate si pana la durere si moarte, este complet inevitabila cat timp o fiinta nu a realizat macar partial Adevarul ca nu este nici corp, nici minte si nici altceva care este nepermanent, fara „esenta”, fara caracteristici clare si de aceea nesatisfacator sau chiar dureros.

Si putem acum intelege ca, asa cum spuneam la cauze, ceva chiar nu este in regula, lucrurile chiar nu ar trebui sa fie asa cum sunt pentru fiintele obisnuite. Si in mod firesc, aceasta neregula este resimtita ca suferinta, inclusiv ca anxietate, care este printre cele mai usoare dintre suferinte.

Aceste lucruri sunt explicate cu mult mai precis de catre Divinul Buddha si de catre discipolii sai. Ceea ce gasiti in acest text este doar un rezumat superficial, in care evit pe cat posibil sa folosesc notiuni specific budiste sau idei prea profunde. Pe pagina web www.AryaDharma.ro veti gasi invataturi si explicatii infinit mai profunde in textele originale traduse in limba romana, cu sau fara comentarii, din care puteti intelege cu mult mai limpede si cu mult mai profund tot ceea ce am explicat aici.

 

Un articol semnat Alin Tocaciu, aprilie 2020.