“Distantele dintre oameni sunt drumuri care se parcurg descult, cu privirea spre interior si cu bratele deschise catre celalalt”Antonia Noel

Pana la prima intalnire pe care o veti avea cu Antonia Noel, echipa editurii Herald a hotarat sa prezinte, intr-un scurt interviu, cateva dintre ideile fundamentale pe care le poarta acest specialist catre public. Despre munca si dedicarea formatorului, drumul de la jurnalism la comunicare, intoarcerea acasa si iubirea de oameni, intre-un interviu elegant si transformator, cu Antonia Noel.   

Pentru ca publicul interesat sa va cunoasca pe larg, ne puteti spune cateva cuvinte despre parcursul profesional al formatorului si omului de comunicare Antonia Noel si despre dedicarea muncii sale in folosul publicului larg.

Antonia Noel : Sunt un om ca oricare altul, nascut pe meleagurile acestei tari si care a experimentat timp de unsprezece ani de zile viata in afara ei. Am plecat in Franta la douazeci de ani, si, desi eram oarecum formata ca om, experienta socio-profesionala de acolo a contribuit cu siguranta la alegerea pe care o fac astazi : aceea de a fi cat mai aproape de semenii mei si de a-i ajuta sa comunice cat mai bine, acolo unde nevoile se manifesta. Dupa studii de jurnalism la Universitatea din Sibiu, am continuat cu doi ani de Comunicare la Universitatea din Nancy si mai apoi cu inca doi ani, in care am studiat Jurnalismul la Universitatea François Rabelais din Tours. Am lucrat ca jurnalista la Paris,  la Radio France Internationale, Canal France International, dupa care am trecut in domeniul comunicarii, lucrand pentru o agentie de comunicare din Paris si o casa de moda. Dupa ce l-am nascut pe fiul meu, Alexandre, am simtit nevoia sa ma intorc acasa, pe meleagurile natale, sa-l pot creste dupa obiceiurile de aici. Se spune ca on n’est que ce que l’on naît, cu alte cuvinte, suntem ceea ce ne nastem si, am simtit cu tarie acest lucru, odata cu nasterea fiului meu.

Spun asta asa, ca scurt raspuns celor care m-au intrebat de-a lungul vremii De ce te-ai intors in tara ? Aici nu se poate face nimic ! Ei bine, eu chiar cred ca se poate!

Asa ca, dupa ce am petrecut cinci ani intr-o corporatie din Bucuresti in care am fost director de comunicare, am luat decizia de a ma dezvolta personal, urmand cursurile de Comunicare relationala sustinute de formatorul francez, Aleth Naquet. Insa aceste cursuri m-au ajutat nu numai sa ma dezvolt pe plan personal, ci mi-au dat forta sa pornesc propria mea afacere, fondand o firma de evenimente, relatii publice si consultata in domeniul comunicarii. Asa a inceput totul…

Initial, provenind din mediul de business, mi-am axat seminariile pe interventii in organizatii, acolo unde era nevoie: comunicare defectuasa in cadrul echipelor, situatii conflictuale intre angajati, management anti-relational… Colaborez in continuare cu firme mari care fac apel la competentele mele pentru a dezamorsa situatii tensionate sau pur si simplu a ameliora comunicarea intre angajati.

Metoda prin care lucrez, numita ESPERE®, fondata de psihosociologul francez Jacques Salomé se refera la relatiile interpersonale, deci se aplica in toate relatiile din vietile noastre (relatiile de cuplu, relatia parinte-copil, relatiile profesionale). In 2011 am inceput seria atelierelor pentru parinti, convinsa fiind de necesitatea de a schimba perspectiva educatiei copiilor dupa sistemul in care generatia mea a fost crescuta.

La primul meu workshop au participat cinci persoane (daca-mi aduc bine aminte) iar astazi sunt mii de parinti, si nu numai, care au trecut pe la cursurile mele.

Cum a aparut necesitatea de a crea in 2014 un eveniment care vrea, poate, intr-o maniera alternativa, sa rastoarne paradigma modului institutional de a face educatie?

A.N. : Fiecare tematica din cadrul acestui eveniment are o origine bine fondata. In ceea ce priveste Nevoile esentiale ale copilului, am constatat In cadrul conferintelor mele care abordau diverse subiecte, cat de putini parinti se preocupau cu adevarat de nevoile relationale ale copiilor, desi isi dadeau tot interesul pentru a le oferi o educatie pozitiva.

Multi parinti confunda inca iubirea pentru un copil cu o grija exagerata sau cu un raspuns la diversele nevoi ale copilului materializat prin cadouri.

La fel, copiii nu au doar nevoi fiziologice (de a fi hraniti sau imbracati - adesea cu haine de firma), ci mai degraba unele esentiale - de a se face auzit atunci cand se exprima, de a visa, de a fi recunoscuti, de a li se respecta intimitatea… Vedeti, sunt acele nevoi de care nu se vorbeste dar care, nesatisfacute, pot genera frustrari, lipsuri in plan afectiv si mai mult, chiar boli. Despre Bolile si limbajul corpului la copii va vorbi tot in cadrul acestui eveniment, invitata mea, psihologul clinician Daniela Dumitrescu. In ceea ce priveste tema legata de Noile tehnologii, ea a luat nastere pur si simplu dintr-o nevoie a mea, de parinte, de a interactiona cu copilul si a nu-l lasa prada acestui val care, dupa parerea mea, le limiteaza experientele senzoriale, punandu-le chiar in pericol accesul la o dezvoltare echilibrata din punct de vedere emotional si social. Am ramas surprinsa sa vad copii de clasa intai care pleaca in excursie de o zi la munte cu tableta, ies « sa socializeze » cu tableta, incearca sa-si construiasca o lume virtuala in care sunt eroi insa in contact cu realitatea frustrarile sunt mari, adaptabilitatea la cotidian e dificila. Evident ca nu sunt impotriva acestor aparate care fac parte din viata noastra, insa parintii vor dobandi in cadrul conferintei instrumente de a gestiona timpul copilului in fata ecranului, vor intelege care sunt aparatele adaptate varstei copilului, cat timp acesta poate petrece pe calculator si cu ce fel de continut. Cea de-a treia mare conferinta e dedicata Scolii si rolului ei in comunicarea relationala. Cu alte cuvinte, cum pot cadrele didactice sa se adapteze copiilor de azi, in contextul dat : multi copii la clasa, salarii mici, nevoi mari si de o parte si de alta. Metoda ESPERE are avantajul ca propune instrumente utile cadrelor didactice, pentru a se pozitiona la clasa, atat in fata copiilor, cat si in relatia cu parintii acestora. Diferenta fata de diverse curente de parenting venite din afara, care suna bine dar nu se adapteaza neaparat realitatii din sistemul de învatamant romanesc, este aceea ca Metoda ESPERE pune persoana in centrul contextului, iar de aici, intreaga perspectiva a abordarii relatiei profesor-elev se schimba.

Din 1989 si pana astazi, ce schimbari importante de atitudine ati aprecia in comportamentul colectiv legat de educatie?

A.N.: In perioada in care eu studiam pe bancile scolii, prima preocupare a unui dascal era aceea de a transmite informatia cat mai correct. Ideea de legatura speciala professor-elev nu se facea decat pe criterii de cunostinte. Ca si elev bun, imi amintesc de relatia frumoasa pe care o aveam cu  tovarasa invatoatoare, mai apoi cu cativa profesori din scoala generala, liceu si facultate. Dar îmi amintesc si de acei elevi din ultima banca, etichetati, judecati, stigmatizati… A venit perioada anilor ’90 cand au inceput sa apara in Romania programe europene ce vizau necesitatea unei pozitionari diferite a profesorului la clasa. De acum acesta trebuia sa invete sa respecte personalitatea copilului, sa descopere anumite nevoi ale acestuia si sa integreze in educatia acestuia nu doar informatii si cunostinte, ci si abilitati sociale si morale.

Din pacate, tot in aceasta perioada, marea majoritate a tinerilor parinti au incercat cu tot dinadinsul sa suplineasca nevoilor fiziologice ale copiilor (care erau de cele mai multe ori propriile nevoi de copii crescuti in sistemul comunist), angajându-se in multinationale si alte firme aparute pe piata si lucrand de dimineata pana seara.

Copiii anilor ’90, dupa parerea mea, au fost victimele unui sistem de societate care a promovat doar verbul « a avea » in pofida celui de « a fi ».  

Cadrele didactice s-au confruntat asadar cu un fenomen destul de complex : copii dezinteresati de scoala, parinti neimplicati in procesul educational iar ei, profesorii, nevoiti sa obtina rezultate intr-un context care nu le mai apartinea. Mai mult, lipsa formarii lor profesionale in raport cu evolutia acestor fenomene e qvasi-prezenta. Situatia în anul 2014 nu e mult diferita fata de cea a anilor de dupa revolutie. Insa acum exista un element nou în tot acest peisaj : constientizarea. Atat parintii, cat si cadrele didactice, organele cu putere de decizie si societatea intreaga a devenit constienta de necesitatea unui altfel de educatie. Incepe asadar implicarea diverselor ong-uri, institutii, societati comerciale în procesul de educatie al tinerilor de azi. Pentru mine acest lucru reprezinta începutul transformarii, si asta se vede, deocamdata la nivel micro-social.

Ce sanse are un sistem alternativ de educare sa transforme o intreaga societate?

A.N.: Cred ca o evolutie e intotdeauna binevenita, chiar daca procesul ia mult timp si angreneaza lent mecanisme care functioneaza inca dupa tipare vechi. 

Nicio transformare nu se face peste noapte.

Educatia nonformala ia astazi o amplare din ce in ce mai mare. Presiunea asupra factorilor decizionali va veni din doua parti : de la cei care ofera o alternativa in educatie (scoli private, profesori care se formeaza, parinti care se instruiesc si participa activ in rolul lor la dezvoltarea echilibrata a copiilor) si de la diverse curente sociale si educationale care se practica in afara tarii noastre. Evident, sistemul de educatie sufera o mutatie majora in multe parti de pe glob, iar daca comparam sistemul de învatamant din China, de exemplu, unde disciplina si rezultatele obtinute sunt valorile promovate cu ardoare, cu cel american, unde expresivitatea si creativitatea copilului sunt incurajate de la cea mai mica varsta, observam ca discrepantele sunt mari. Ideea este ca avem nevoie de un sistem de educatie care sa propuna tinerilor instrumente care sa-i ajute sa raspunda, peste 10-20 de ani la nevoile societatii care exista (foamete, violenta, saracie) si celor care vor aparea.

Scoala va trebui sa transmita asadar abilitati pentru viata in primul rand, astfel încat sa-i ajute pe copii sa devina viitori adulti autonomi si responsabili.

Cum vedeti viitorul sistemului educational din Romania?

A.N: Sincer, nu am o viziune binedefinita. Insa am speranta. Speranta ca profesorii vor putea beneficia din ce in ce mai mult si la nivel national de o pregatire profesionala reala. Sunt in discutii la nivel de Inspectorat pentru a implementa aceste cursuri de Comunicare relationala pentru profesori, la nivel de Bucuresti si de ce nu, si in provincie. Atelierele si workshopurile dezvoltate prin Metoda ESPERE® le ofera profesorilor si educatorilor sansa de a aborda relatia cadru didactic-elev dintr-o perspectiva cu totul noua, in care fiecare are de castigat. Profesorul va sti cum sa gestioneze o situatie dificila la clasa, cum sa inteleaga nevoile copiilor, cum sa stabileasca reguli impreuna cu copiii si cum sa fie respectat de copii. Elevii au posibilitatea de a dezvolta o relatie vie cu profesorul, in care mesajele circula de ambele parti, in care schimburile sunt din cele mai cosntructive si in care si el, la randul lui, intelege nevoile si asteptarile profesorului. Este o relatie win-win, daca vreti, care se poate stabili cu ajutorul catorva instrumente, concepte si reguli de igiena relationala. Numai o comunicare din ambele capete poate aduce un rezultat multumitor, pentru ca tot vorbeam de rezultate inainte…

Cateva din aceste unelte le voi prezenta in cadrul evenimentului din 15 noiembrie de la Bucuresti, sub titlul Da o sansa in plus educatiei. Sunt convinsa ca prezenta cadrelor didactice va fi mare, alaturi de parinti.

Ne puteti oferi "3 lectii de a fi impreuna cu ceilalti" pe care sa ni le amintim in fiecare moment al zilei incercand astfel sa imbunatatim prezenta noastra in mijlocul societatii?

A.N.: Am scris candva ca “Distantele dintre oameni sunt drumuri care se parcurg descult, cu privirea spre interior si cu bratele deschise catre celalalt” si cred ca, in aceasta fraza, aveti cele trei lectii. Pentru a fi cu celalalt in mod real trebuie sa renunti la aroganta, sa dai dovada de umilitate (atentie, a nu se confunda cu umilinta), e nevoie sa devii constient de propria ta persoana (cu toate nevoile, dorintele, fricile, slabiciunile, asteptarile, trairile tale) si mai apoi, sa te poti oferi celuilalt in tot ceea ce esti mai bun si cu ceea ce poti darui. Daca fiecare tine cont de aceste trei calitati pe care le putem cultiva zilnic asadar - umilitate, constientizare, daruire- cu siguranta ca va contribui la imbunatatirea prezentei sale in mijlocul societatii. 

EVENIMENT recomandat:

15 noiembrie 2014

http://www.antonianoel.com/sansa-educatiei/program/

Informatii si înscrieri:

Daniela - 0740 163 787; info@antonianoel.com