Francmasoneria se bazeaza pe trei grade fundamentale, rezumand cele trei tipuri de studii de care trebuie sa fie preocupat masonul: de unde vine (studiul divinitatii), cine este (studiul asupra sinelui si asupra perfectionarii sale), unde se indreapta (studiul transformarii sale intr-un viitor). In 1646, am vazut ca Elias Ashmole, ajutat de initiati care, pe masura ce numarul lor crestea, nu au incetat sa observe decaderea corporatiilor de muncitori care le slujeau drept paravan si care, disparuti de pe alte meleaguri, inca erau activi in Anglia, fiind protejati de marea ce-i separa de continent, se va ocupa sa regenereze sub acest paravan arhitectural misterele anticei initieri indiene si egiptene si sa-i confere asociatiei un nou scop, acela al uniunii, fraternitatii, perfectionarii, egalitatii si stiintei, prin intermediul unei legaturi universale, bazate pe legile naturale si pe iubirea dintre semeni.

Ashmole a creat, dupa traditii si dupa documentele vechi pe care le-a putut gasi, primul grad1, care prezinta cele mai mari similitudini cu initierea antica: grad in care se invata morala, se explica cele cateva simboluri, se arata cum s-a facut trecerea de la barbarie la civilizatie. Grad in care se exprima admiratia si recunostinta fata de Marele Arhitect al Universului, in care novicelui i se fac cunoscute principiile fundamentale ale masoneriei simbolice, cu legile si obiceiurile sale, si in care ucenicul este indemnat sa se consacre filantropiei si studiului. Lucrarile pentru acest grad, ca si cele pentru urmatoarele doua grade, in loc sa se deschida dimineata si sa se inchida seara, amintesc si comemoreaza discutiile pe care, in mod misterios, Zoroastru le-a avut cu discipolii si initiatii sai; Zoroastru era vazut ca fondatorul masoneriei, adica punctul de plecare, iar lectiile sale incepeau la pranz si se incheiau la miezul noptii, fiind urmate de o cina frugala. Trebuie sa precizam ca pranzul (amiaza) incepe ziua astronomica, deoarece cu un instrument de masura, un octant, de pilda, putem cunoaste cu o anume precizie aceasta ora. Miezul noptii este intotdeauna probabil, nesigur, chiar daca-l masuram cu cele mai bune instrumente.

Al doilea grad, instituit in 1648 si supus aprobarii initiatilor, ca si primul, reprezinta o continuare fidela si progresiva a aceleiasi analogii, fiind si in acord cu doctrina lui Thales din Milet si a lui Pitagora. Acest grad il solicita pe neofit la studiul stiintelor naturale si al stiintelor pamantului, la studiul astronomiei si al filosofiei istoriei; il indeamna sa cerceteze cauzele si originile lucrurilor; sa se cunoasca pe sine, pentru a deveni apt de a-i conduce pe ceilalti si sa priceapa tot ceea ce fericirea umana poate sa beneficieze din partea asociatiei masonice, cu ajutorul muncii, stiintei si adevarului.

Al treilea grad, instituit in 1649, completeaza analogia misterelor moderne cu initierea antica. Cunostintele dobandite in acest grad pot smulge valul care acopera noile mistere, pot conduce catre studiile filosofice si teosofice cele mai inalte, ofera cheia miturilor poetice si religioase ale vremurilor antice si moderne si completeaza in chip perfect initierea antica sau micile mistere. Vom vedea mai pe larg in ce consta acest lucru.

In Egipt, al treilea grad se numea Poarta mortii. Sicriul lui Osiris care, din cauza asasinarii sale, presupusa a fi recenta, purta inca urme de sange pe el, se inalta in mijlocul salii mortilor, unde avea loc o parte a receptiei de initiere. I se cerea aspirantului sa marturiseasca daca a luat parte la asasinarea lui Osiris; dupa multe alte incercari si in ciuda negarii acestuia, neofitul era lovit sau se simula o lovitura la cap cu o secure. Apoi acesta era aruncat la pamant, infasurat cu panze ca o mumie; in jurul sau se auzeau gemete, luminile scanteiau, iar presupusul mort era inconjurat cu faclii aprinse, dupa care era „readus la viata”.

Regasim in ritul modern reproducerea acestei fabule egiptene, numai ca, in locul lui Osiris, inventator al artelor, sau soarele, s-a substituit numele lui Hiram, care inseamna inaltat (epitet care se aplica soarelui) si care era maestru in arte. Daca este sa facem o paralela intre mersul soarelui de la solstitiul de vara si aceasta alegorie, atunci perioada descrescatoare a ultimelor trei luni este reprezentata prin persoana celor trei calfe ucigase. Explicarea acestui fapt astronomic si instrumentele de care s-ar fi folosit asasinii pentru crima lor ne vor oferi cheia interpretarii simbolismului acestui grad. Soarele, aflat la momentul solstitiului de vara, provoaca in fiecare fiinta un sentiment de recunostinta; atunci Hiram, care este personificarea soarelui, ii poate oferi cui crede el de cuviinta parola sacra, adica viata. Atunci cand Soarele coboara in casele zodiacale inferioare, incepe amortirea naturii, iar Hiram nu mai poate oferi parola secreta calfelor care intruchipeaza cele trei luni moarte, neinsufletite, ale anului.

De altfel, in alte vechi initieri, calfele scelerate erau: hipopotamul Nilului, Python-ul grecilor (anagrama lui Typhon), mistretulcare l-a ranit de moarte pe Adonis; Uriasii care au conspirat la detronarea lui Osiris, Titanii care au dorit sa escaladeze si cucereasca Olimpul; geniile intunericului si ale raului; cele trei luni de iarna; lupul scandinavilor, dragonul chinezilor, Ahriman, care il vana pe soare. In anumite grade, una dintre aceste calfe se numea Abi-Ramah (cel care-l rastoarna pe tatal). Acesti monstri, oameni sau animale nu sunt altceva decat fenomene naturale, care par ca se lupta cu tatal evident al oamenilor, reprezentat de catre soare. Cele patru elemente fundamentale joaca, de asemenea, un mare rol in viata omului. Apa, aerul, focul sunt cele trei calfe care il dau mortii pe om (pe maestru). Al patrulea element, pamantul, este punctul de plecare, care seamana cu cel al bratelor deschise ale unui compas, care, dupa o revolutie circulara, simbol al vietii omenesti, revine in acelasi punct (in tarana) de unde a plecat si in care se va intoarce. Globul pamantesc va suferi aceleasi inspaimantatoare incercari din partea celor trei elemente: apa, aerul si focul.

Revenind la alegorie, legenda spune ca prima calfa l-a lovit slab pe Hiram cu o rigla de 24 toli, imagine a celor 24 de ore, cat dureaza o revolutie diurna; o prima evocare temporala care, dupa stralucirea deplina a astrului, incepe sa atenteze slab la existenta sa, oferindu-i o prima lovitura. A doua calfa il loveste pe maestru cu un echer de fier, simbol al ultimului anotimp, figurat prin intersectia a doua linii drepte care impart in patru parti egale cercul zodiacal, al carui centru simbolizeaza inima lui Hiram; a doua evocare a timpului, care, in acest anotimp, da o lovitura mult mai puternica existentei solare. A treia calfa il loveste mortal in frunte pe maestru cu un ciocan de lemn, a carui forma cilindrica simbolizeaza anul rotund, cercul, inelul; avem de a face cu o a treia distributie temporala, cu incheierea printr-o ultima lovitura a ciclului solar.

Imaginea acestei legi naturale succesive, lege teribila a vietii si a mortii, a trecerii timpului, lege de care s-a abuzat atat de mult, este extrem de ingenios simbolizata prin acest grad. De altfel, fiecare perioada a acestui ciclu nu se poate infaptui decat printr-o „crima”, adica prin stergerea perioadei anterioare; doar astfel germenele (fiul) ucide bobul de grau (tatal) in sanul pamantului (mama); astfel Uranus si-a ucis tatal, pe Acmon; astfel Saturn si-a ucis tatal, pe Uranus, cel care stapanea intunecatul Tartar, unde erau inlantuiti Titanii; Iuda, cel de-al doisprezecelea apostol, l-a dat mortii pe Isus Cristos, maestrul sau, la fel cum a douasprezecea luna (decembrie) ucide anul care se incheie, la fel cum ziua de sambata ucide saptamana. Occidentul nostru (din vb. occidere, a ucide), care ucide astrele, nu are alta origine si doar cu ajutorul acestui limbaj mistic, al asasinatelor imaginare, cum ar fi crima contra lui Abel, au reusit sarlatanii sa adauge gogomanii monstruoase gradului de maestru. Scriitorul Ballanche impinge lucrurile si mai departe:

Distrugerea este marele zeu al acestei lumi. Conform legii imuabile si sacre, initiatul este obligat sa-si ucida initiatorul, caci, fara acest lucru, initierea ramane incompleta. Un simbol cat se poate de crud: moartea care da viata!

*Fragment extras din volumul „Ortodoxie Masonica. Istorie - Rituri - Doctrine“, Jean - Marie Ragon, Colectia Arta Regala, Editura Herald, 2017.