* Eseu prezentat cu ocazia traducerii cărţii Cosmos de Carl Sagan şi a lansării documentarului găzduit de Neil deGrasse Tyson Cosmos – odisee in timp şi spaţiu la National Geographic Channel România. 

Cosmosul este tot ceea ce există, tot ceea ce a existat sau va exista vreodată. Cele mai firave contemplări ale Cosmosului ne incită: simţim o furnicătură pe şira spinării, rămânem fără glas şi ne cuprinde senzaţia vagă, ca o amintire îndepărtată, a unei căderi din înalt. Ştim că ne apropiem de cel mai mare dintre mistere. 

 Acestea sunt cuvintele care încep primul episod al documentarului Cosmos realizat de Carl Sagan în 1980 si totodată primul capitol al cărţii omonime. Ele evocă o perspectivă şi o stare de spirit pe care Sagan încearcă să le sădească în fiecare dintre noi: universul în care trăim este un izvor nesecat de inspiraţie, uimire şi edificare. Dar de ce Cosmosul sau, etimologic vorbind, această armonie a lumii ne poate procura astfel de stări? Miturile sunt doar un exemplu al faptului că omul şi-a dorit aproape dintotdeauna să-şi explice lumea şi pe sine însuşi. Miturile pot fi considerate până la urmă rodul curiozităţii umane, curiozitate care, în cuvintele lui Giambattista Vico, este „fiică a neştiinţei şi mamă a ştiinţei”.

PRECOMANDĂ CARTEA COSMOS de CARL SAGAN!

Miturile şi ştiinţa au astfel în comun ignoranţa sau neştiinţa. Ambele sunt produse umane care răspund unei nevoi ancestrale, dar ale căror metode şi perspective asupra lumii sunt aproape total diferite. (Şi spun aproape total diferite fiindcă miturile au cel puţin o dimensiune empirică, fiind bazate pe observarea naturii) Dacă miturile şi până la urmă religia îţi explică originea şi alcătuirea lumii prin apelul la tradiţie şi autoritate, ştiinţa îţi dezvăluie originea şi alcătuirea lumii prin apelul la Natură. În orice întreprindere ştiinţifică autentică nu vei primi niciodată un răspuns afirmativ la o întrebare dacă Natura spune nu. Oricât de mult preţuieşti o idee, oricât de coerentă pare să fie o ipoteză, atunci când o confrunţi cu Natura răspunsul acesteia va fi poate de multe ori unul negativ şi dezarmant, trebuind astfel, parafrazându-l pe Thomas Huxley, să ne învăţăm aspiraţiile să se conformeze faptelor şi să nu încercăm să facem faptele să se armonizeze cu propriile aspiraţii.

În ultimii 400 de ani, de când Copernic, Galilei, Boyle şi Newton deschideau porţile unei noi ere, ştiinţa nu a făcut decât să dovedească nu că reprezintă o alternativă la cunoaştere, ci faptul că probabil este cea mai bună cale către cunoaştere, către adevăr. Ştiinţa funcţionează şi dă rezultate. Aproape toate celelalte alternative cu care am experimentat până acum – intuiţia, introspecţia, divinaţia, revelaţia, astrologia, parapsihologia şi chiar raţiunea fundamentată aprioric – s-au dovedit ineficiente şi chiar dăunătoare. În cuvintele lui Carl Sagan, „dacă vrei să ştii când va avea loc următoarea eclipsă de soare, ai putea să faci apel la magicieni şi mistici, dar vei avea rezultate mai bune cu oamenii de ştiinţă. Ei îţi vor spune în ce loc să stai pe Pământ, când trebuie să te duci acolo şi dacă va fi o eclipsă parţială, una totală sau una inelară… Te poţi duce la vraci ca să ridici vraja care îţi provoacă anemie pernicioasă sau poţi lua vitamina B12”.

În plus de asta, ştiinţa, prin rezultatele sale de multe ori contraintuitive, se remarcă prin faptul că ne oferă de multe ori o cu totul altă perspectivă chiar şi asupra celor mai banale fapte, arătându-ne practic, în activitatea sa, cât de misterios este obişnuitul şi totodată cât de obişnuit este misterul. Dacă înainte furtunile, cutremurele, bolile şi chiar moartea le atribuiam unor forţe şi unor agenţi capabili de gândire (şi poate chiar de inteligenţă), acum aceste fenomene pot fi explicate prin apelul la mecanisme exclusiv naturaliste, care retează prin celebrul brici al lui Occam orice tentativă redundantă de suplimentare prin entităţi inutile a cauzelor obiectului investigat. Astfel, ştiinţa nu numai că ne-a scos dintr-o lume închisă, aşezându-ne pe malul unui ocean cosmic greu de cuprins mental, dar totodată ne arată în fiecare zi cât de uimitoare sunt lucrurile care se petrec chiar sub nasul nostru, ba chiar alcătuiesc nasul nostru. Mă refer aici la o particulă importantă a materiei: atomul. Această componentă fundamentală a Cosmosului, bănuită încă din antichitate, s-a dovedit, sub lumina ştiinţei moderne, extrem de surprinzătoare. Ştim acum că hârtia pe care o ţin în mână, propriul meu corp sunt de fapt în cea mai mare parte un spaţiu gol. De exemplu, aproape toată masa unui atom de wolfram sau tungsten este concentrată într-o bucăţică minusculă de materie – nucleul. În jurul acestui nucleu se agită şaptezeci şi patru de fragmente de materie, toate identice – aceştia sunt electronii, care formează practic un nor sferic în jurul nucleului. Acum ne întrebăm ce diferenţă este între diametrul sferei atomice şi diametrul nucleului central. Ei bine, sfera este de 100.000 de ori mai mare decât nucleul pe care îl înconjoară. Pentru a înţelege mai bine, dacă nucleul ar avea dimensiunea unei mingi de tenis, sfera ar trebui să ajungă la un diametru de 8 kilometri.

Dar ce se va întâmpla dacă vom încerca să separăm nucleul de electroni? În acest caz ne vom confrunta cu forţe electrostatice extrem, extrem de puternice. Ca să ne facem o idee, imaginaţi-vă că aţi luat o linguriţă de zahăr şi aţi separat electronii de nuclee. Veţi ţine nucleele pe Pământ într-un recipient şi veţi duce electronii pe Soare, cu ajutorul lui Superman, la peste 149 de milioane kilometri distanţă. În acest context, pentru a putea păstra distanţa dintre electroni şi nuclee, pe recipientul aflat pe Pământ vor trebui să se aşeze în jur de un milion de oameni.

Atomul ţine de domeniul fizicii, iar faptele fizice stabilesc, la un anumit nivel, toate celelalte fapte: cele din chimie, din biologie, din neurobiologie şi chiar as putea spune din psihologie. Într-un anumit fel, folosindu-mă numai de faptele fizice cunoscute până acum, pot prezice comportamentul dumneavoastră, mai exact pot prezice ce nu puteţi face: ştiu că cel mai probabil nu veţi putea levita dacă doriţi, nu veţi putea trece printr-un perete de beton şi nu veţi putea transmite gânduri către persoanele aflate în acest moment pe stradă folosindu-vă doar de puterea minţii.

Astfel, informaţiile pomenite mai sus despre atom şi predicţiile despre limitele probabile ale comportamentului dumneavoastră ne pot da o idee despre ce este ştiinţa: ştiinţa reprezintă acea activitate care urmăreşte să ne adâncească înţelegerea mecanismelor aflate la baza fenomenelor din lumea naturală – iar toată această activitate este străbătută de atât de mult discutata metodă ştiinţifică. În linii foarte simple, este vorba despre o aplecare asupra naturii şi omului ce presupune observaţie, ipoteză, testare, predicţie – este în definitiv o modalitate, chiar dacă imperfectă, de reducere a propriei noastre failibilităţi, a influenţei prejudecăţilor şi limitelor noastre perceptuale.

Dat fiind succesul înregistrat de ştiinţă, metoda ştiinţifică, combinată cu filosofia din care într-o anumită măsură provine şi logica ce le fundamentează pe amândouă poate fi adaptată şi adoptată în viaţa de zi cu zi, întrucât, în cuvintele lui Sagan, „ştiinţa este mai mult decât un corp de cunoaştere – ea este un mod de gândire”.În aceste condiţii, interesul pentru ştiinţă nu poate fi considerat doar o simplă activitate de satisfacere a curiozităţii, deşi aceasta îşi are la rândul ei propriile virtuţi – cunoaşterea şi înţelegerea rezultatelor şi mecanismelor ştiinţifice de explorare a realităţii au consecinţe extrem de profunde asupra fiecăruia dintre noi: ni se deschide o lume mereu surprinzătoare, în care raportul faţă de noi înşine, faţă de semenii noştri şi faţă de natură şi univers este în sfârşit unul informat şi responsabil.

PRECOMANDĂ CARTEA COSMOS de CARL SAGAN! 

Acestea sunt unele dintre consecinţele misiunii pe care Carl Sagan a luat-o asupra sa şi pe care, cu măiestrie şi carismă, Neil deGrasse Tyson o duce mai departe prin propria activitate şi mai ales prin această reformulare adusă la zi a iubirii faţă de ştiinţă exprimată în cuvinte accesibile din noul documentar Cosmos – odisee în timp şi spaţiu.

În definitiv, ceea ce ne oferă atât Sagan cât şi Tyson este posibilitatea de a ne schimba optica asupra lumii, întrucât omul este modul prin care Cosmosul se cunoaşte pe sine însuşi.