Psihologii John Bowlby și Mary Ainsworth au identificat patru stiluri de atașament în cercetările lor inițiale. Conform teoriei atașamentului, ne dezvoltăm stilurile de atașament în copilărie, pe baza modului în care persoana care ne îngrijește răspunde la nevoile noastre emoționale de conectare și siguranță. De fapt, s-au făcut progrese în cercetare. Conform unor studii mai recente, stilurile de atașament sunt percepute mai degrabă ca un spectru larg, nu ca un număr fix de patru, și avansează teoria că stilul de atașament ți se poate schimba în funcție de tipul de relație și de persoana cu care te afli în relație. Cercetările extinse au mai ușurat din vina aruncată asupra părinților noștri. Părinții pot pune bazele inițiale, dar stilurile noastre de atașament se formează de-a lungul multor experiențe relaționale (și cunosc o dezvoltare continuă de-a lungul vieții noastre).

Teoria atașamentului este nuanțată, exact ca oamenii. Dar, la nivel de bază, există un spectru care variază între atașament „teribil de evitant”, „evitant”, „anxios”, atașamentul „securizant” fiind o cale de mijloc între cele trei. Deși este o paletă ce include patru stiluri, limbajul curent face referire doar la trei: anxios, evitant și securizant.

Persoana anxioasă se luptă cu sentimentul că relația i-a preluat controlul vieții și, de obicei, devine excesiv de fixată pe cealaltă persoană – pe cum acționează, pe ce comunică prin limbajul corpului, la ce anume ar putea să se gândească etc. Anxiosul se poate lupta cu propriile granițe și se poate întreba în mod constant dacă partenerul/a îl/o mai dorește. Are nevoie de validare și garanții constante din partea partenerului/ei, iar stima sa de sine este în strânsă legătură cu relația.

Evitantul are probleme de intimitate și îi este greu să-și exprime sentimentele, gândurile și emoțiile. Persoanele evitante sunt adesea acuzate că sunt distante și închise. Evitanții devin cu ușurință emoționali sau copleșiți de emoții. Cu cât se apropie cineva mai mult de un evitant și cu cât pare să cerșească mai multă atenție, cu atât evitantul se retrage.

Oamenii cu atașament securizant au stimă de sine și capacitatea de a fi ei înșiși în relațiile intime. Caută în mod deschis sprijin și alinare de la perechea lor. Când perechea lor apelează la ei pentru sprijin emoțional, ei primesc la fel de bucuroși să li-l ofere. Sunt capabili să păstreze echilibrul emoțional și să caute modalități sănătoase de a gestiona conflictele în relațiile lor.

De asemenea, așa cum spun autorii Amir Levine și Rachel Heller în cartea lor Stilurile de atașament, conform unor studii, oamenii „cerșesc atenție doar pe măsura nevoilor lor nesatisfăcute”. Autorii vor să spună că, atunci când nevoile noastre emoționale sunt satisfăcute, funcționăm cu toții din zona unui atașament de tip securizant. Uneori acesta este denumit „paradoxul dependenței”. Este important să înțelegem că noi, ca oameni, suntem dependenți de alți oameni într-o anumită măsură. Este necesar un anumit nivel de înțelegere de sine (nu este valabil în orice situație?) și capacitatea de a comunica o nevoie, fără a gravita necontrolat în jurul acelorași tipare comportamentale toxice de agățare sau respingere. În cazul relațiilor de cuplu, este vorba despre a găsi și a hrăni o conexiune cu un partener la fel de conștient de sine, care manifestă un angajament de a te înțelege atât pe tine, cât și pe sine și o dorință de a continua să învățați și să creșteți împreună.

Întrebări pe care să ți le adresezi

Stilurile de atașament încep să se activeze când ne simțim amenințați de o potențială respingere, un potențial abandon sau de faptul că am putea fi sufocați în relație. Răspunsul tău la activarea emoțională intensă tinde mai mult către stilul evitant sau către cel anxios? Răspunsurile tale diferă cumva în funcție de tipul relației? Ai observat că răspunsurile se schimbă în funcție de felul în care cealaltă persoană răspunde la răspunsul tău?

Dacă nu ai făcut asta deja, discută despre stilul tău de atașament cu partenerul/a și cu terapeutul, dacă mergi în terapie. Ambii te pot ajuta să întorci oglinda și să observi cum anumite comportamente ar putea veni, de fapt, din activarea stilului de atașament. În primă fază, ne poate fi greu să observăm aceste aspecte în ceea ce ne privește.

Examinarea stilului tău de atașament nu se referă doar la comportamentele tale, ci și la gândurile și credințele care de obicei le perpetuează. De pildă, dacă acționezi dintr-o zonă mai anxioasă, s-ar putea să ajungi să gândești că persoana cu care ești în relație este singura persoană din lume care te va iubi vreodată și, prin urmare, trebuie să te agăți de ea cu toată puterea, să faci relația să funcționeze cu orice preț, să nu vorbești deschis, să suni sau să-i trimiți continuu mesaje și să nu te lași până nu răspunde (chiar dacă o faci de sute de ori) etc. Acordă atenție gândurilor induse de panică atunci când ești activat/ă.

Dacă înclini mai mult către stilul evitant, observă gândurile care îți vin în legătură cu nevoia de a face lucruri singur/ă sau cu faptul că nu te poți baza pe ceilalți sau că nu poți avea încredere în ei. Mai observă și orice gânduri negative despre relație și partener/ă, îndeosebi pe acelea că sunt persoane care cerșesc constant atenție și că se agață de tine ori că vor prea multe de la tine.

Practică

Ca întotdeauna, practica este partea dificilă. Mare parte din practica necesară pentru a dobândi un atașament securizant presupune cultivarea siguranței emoționale în relațiile noastre (precum și în ce ne privește pe noi înșine). Chiar dacă în prezent nu ai un partener/o parteneră, poți face aceste exerciții cu prietenii și familia.

Pornind de la câteva dintre tiparele de gândire pe care le-ai identificat la secțiunea „Întrebări pe care să ți le adresezi”, poți să iei la întrebări aceste tipare atunci când le observi? Trage aer în piept și întreabă-te: „Ce altceva ar putea fi adevărat?” Poți să fii sincer/ă cu tine și să te întrebi: „Sunt adevărate gândurile astea? Sau sunt reactiv/ă de fapt chiar acum?”

Dacă te simți extrem de activat/ă, poți să te ridici și să îți intri în corp? Îți sugerăm să faci o plimbare cu atenția conștientă, poate câteva exerciții de întindere a musculaturii sau sărituri în sus și în jos și de scuturare a brațelor, tot cu atenția conștientă. Aducerea atenției în corpul tău este o modalitate bună de a ieși din minte și a-ți calma sistemul nervos suficient de mult încât să-ți poți reactiva mintea logică.

Practica este aceeași atunci când facem legătura între gândurile și comportamentele noastre. Dacă nu reușești să identifici gândurile înainte ca acestea să se transforme în comportamente activate de stilurile de atașament, poți fi mai atent/ă la anumite moduri în care acționezi sau la lucruri pe care le spui și să îți adresezi întrebări legate de ele? Întreabă-te: „Așa vreau să mă comport în relația ideală?” Dacă răspunsul este negativ, ce fel de comportament ai alege?

În practica pentru confruntarea și schimbarea comportamentelor nesănătoase, este incredibil de util să identifici mai întâi nevoia care se află în spatele comportamentului. Ce ar putea să facă sau să spună partenerul/a în acest moment ca să te calmeze? Poți să-i spui partenerului/ei care îți este nevoia nesatisfăcută și teama care se naște din aceasta (chiar dacă îți dă o senzație cumplită de disconfort)?

De exemplu, ești în situația în care trimiți mesaje sau suni pe cineva încontinuu pentru că nu-ți răspunde. Din punctul tău de vedere, îți dorești mult o relație în care să existe încredere,siguranță și o stare de calm, așadar întreabă-te cum ar arăta o astfel de relație. În primul rând, exprimă în cuvinte activarea care se petrece în interiorul tău pe măsură ce continui să trimiți mesaje sau să suni: „Mă simt extrem de anxios/anxioasă în acest moment, pentru că tot ce-mi doresc este să te aud spunându-mi că ești la fel de loial/ă față de această relație ca mine și, fiindcă nu reușesc să iau legătura cu tine, am căpătat convingerea că tu nu simți la fel”. Apoi spune ce ai nevoie să auzi: „Vreau doar să te aud spunând că suntem bine”.

Sau să presupunem că tu ești cel/cea care primește zeci de apeluri telefonice, mesaje text sau vocale și nu răspunzi la ele, în schimb, ești foc și pară la gândul că persoana cealaltă este atât de agasantă și îți este clar că nu este perechea potrivită pentru tine. Din punctul tău de vedere, îți dorești mult o relație în care există încredere și puteți comunica unul cu celălalt într-un mod echilibrat și respectuos. Întreabă-te cum ar arăta o asemenea relație. Exprimă în cuvinte ceea ce te-a activat: „Îți simt anxietatea și dorința ca eu să-ți răspund și toate astea îmi provoacă și mie anxietate, pentru că mă simt copleșit/ă”. Apoi spune-ți nevoia: „Sunt cu tine în această relație, dar am nevoie de o oră de respiro cu mine. Promit că te sun mai târziu și că vom vorbi”.

Persoana anxioasă fie va fi capabilă să te audă și va face tot posibilul să-ți satisfacă nevoia respectivă, fie nu. Oricare i-ar fi răspunsul, aceasta îți va furniza informații despre capacitatea sa de a-ți veni în întâmpinare în acest moment al călătoriei tale de creștere interioară.