În fiecare toamnă, odată cu începerea școlii, revine aceeași întrebare: Cum să ne ajutăm copiii să facă față cerințelor fără să se epuizeze emoțional? Temele sunt din ce în ce mai multe, programul tot mai încărcat, iar timpul pentru joacă, relaxare și interacțiuni reale pare să dispară complet din viața elevilor.

În România, elevii petrec, în medie, 13 ore pe săptămână făcând teme, un nivel aproape dublu față de copiii din Finlanda, Norvegia sau Olanda. Paradoxul este că, deși investim timp considerabil în teme, performanțele elevilor români la evaluările internaționale precum PISA nu reflectă acest efort. De ce? Mai mult nu înseamnă întotdeauna mai bine – mai ales când vorbim despre învățare și dezvoltarea creierului în copilărie și adolescență.

Realitatea din sistemul românesc de învățământ contrastează puternic cu ce ne spun studiile recente din educație și neuroștiință: mai multe teme nu înseamnă neapărat învățare mai bună, iar presiunea constantă asupra copiilor poate afecta serios dezvoltarea lor emoțională și cognitivă.

Când învățarea devine o sursă de stres

Sistemul educațional românesc valorizează adesea acumularea de informație și efortul individual în afara orelor de curs, fără să țină cont de contextul emoțional, biologic și social în care copiii învață. Rezultatul este o cultură a epuizării și a conformismului, în care:

• copiii învață să răspundă cerințelor, dar nu neapărat să gândească critic;

• timpul petrecut cu familia sau în natură e înlocuit cu exerciții mecanice;

• relația cu învățarea devine tensionată, iar motivația scade.

Ce ne spune neuroștiința despre învățarea reală

Dr. Daniel Siegel, medic neuropsihiatru și autorul volumului Mintea și creierul adolescentului, explică în mod clar de ce adolescenții nu au nevoie de mai multe teme, ci de un alt mod de a învăța – unul care să țină cont de particularitățile unice ale creierului lor.

În adolescență, creierul trece printr-o reorganizare intensă. Este o perioadă marcată de:

• intensificarea emoțiilor (sistemul limbic este hiperactiv);

• căutarea de sens și apartenență;

• nevoia de explorare, libertate și conexiune;

• o dezvoltare accelerată, dar incompletă, a cortexului prefrontal (responsabil cu planificarea, autocontrolul și luarea deciziilor).

„Se poate învăța enorm prin joacă. Atunci când copiii se joacă, sistemul lor nervos este într-o stare de relaxare, iar în această stare, lobii frontali ai creierului lor sunt activați, oferindu-le capacitatea de a raționa, de a rezolva probleme și de a asimila informații noi”, spune Dr. Daniel Siegel.

Când punem presiune continuă pe performanță, fără să oferim adolescentului spațiu pentru exprimare, alegere și relaxare, riscăm nu doar blocarea învățării reale, ci și creșterea anxietății, a retragerii emoționale și a conflictelor.

Teme multe ≠ rezultate mai bune

La prima vedere, ideea că „mai mult exercițiu înseamnă progres” poate părea logică. Însă cercetările arată contrariul. Țările care obțin constant rezultate bune la testele internaționale (ex. Finlanda, Estonia, Olanda) nu pun accent pe cantitatea temelor, ci pe:

• relevanță – ceea ce înveți trebuie să aibă sens;

• autonomie – copilul să aibă un minim control asupra procesului;

• stare de bine – învățarea e mai eficientă când se face într-un mediu lipsit de frică;

• colaborare, nu competiție excesivă.

În România, sistemul rămâne puternic centrat pe conformare, iar joaca, sportul, timpul petrecut afară sau cu prietenii sunt adesea văzute ca pierdere de timp. Realitatea este exact opusă: fără aceste componente, copilul învață mecanic, fără profunzime și fără entuziasm.

Ce înseamnă, de fapt, „joacă” pentru un adolescent?

Joaca nu dispare în adolescență – se transformă. Ea nu mai înseamnă neapărat cuburi sau păpuși, ci:

• conversații spontane și fără obiectiv precis;

• mișcare, sport, interacțiune socială reală;

• proiecte creative sau activități non-academice;

• timp petrecut fără presiunea „de a fi productiv”.

Dr. Siegel atrage atenția că aceste momente nu sunt doar recreative, ci esențiale pentru dezvoltarea neuronală. În timpul lor, creierul integrează informații, gestionează emoții și face conexiuni între concepte.

Ce putem face, ca părinți și profesori?

1. Să reevaluăm așteptările legate de „efort” și „progres”
   – E mai valoros un copil curios decât unul „cuminte” care bifează teme mecanic.

2. Să oferim spațiu pentru exprimare liberă și joacă
   – Nu doar cei mici au nevoie să se joace. Adolescenții au nevoie de timp și spațiu pentru a experimenta și a greși fără frică.

3. Să promovăm dialogul, nu doar autoritatea
   – Întrebările „Cum te simți?”, „Ce ți-a plăcut azi?” sau „Ce ai vrea să încerci?” pot face mai mult pentru învățare decât orice lecție de 45 de minute.

4. Să construim punți între școală și viața reală
   – În loc de teme fără scop, putem susține activități care dezvoltă abilități de viață: colaborare, creativitate, gândire critică.

De la teorie la practică: ParentED Fest 2025

Toate aceste idei – susținute de neuroștiință și de experiența practică a mii de familii – vor fi dezbătute și aprofundate în cadrul ParentED Fest 2025, pe 4–5 octombrie, la Aula Magna – Politehnica București.

• Maggie Dent, expert recunoscut în parenting și autoare de cărți despre dezvoltarea echilibrată a copiilor;
• Dr. Laura Markham, psiholog și autor de bestselleruri despre parentingul bazat pe conexiune;
• Dr. Shefali, psiholog clinician de talie internațională, care se întoarce la ParentED Fest pentru a doua oară;
• Dr. Gordon Neufeld, psiholog specializat în dezvoltarea copilului și pionier în domeniul atașamentului;
• Tamara Neufeld Strijack, terapeut și autor;
• Dr. Daniel Siegel, neuropsihiatru de renume mondial și pionier în integrarea neuroștiinței cu psihologia.

Copiii nu devin mai deștepți dacă au mai multe teme. Devin mai echilibrați, mai motivați și mai conectați atunci când li se oferă spațiu pentru a se descoperi, a greși, a se bucura – și a învăța cu sens.

Pentru toate întrebările pe care școala nu le pune (încă), există ParentED Fest.

🎟️ Biletele sunt disponibile pe https://parentedfest.iabilet.ro/