Să mă port frumos? Nu toată lumea îmbrățişează această sugestie. Un client de-al meu a spus: „Trebuie să-i îmbunez inima şi să fac lucruri drăguțe ca să se simtă specială? Mai scuteşte-mă! M-am purtat frumos toată viața mea şi nu mai am de gând să o fac”.

În schimb, insista să facă ce i se părea a fi „autentic şi natural”. Acest lucru însemna, de fapt, să ducă mai departe viața cu care se obişnuise – o viață pe pilot automat, într-o căsnicie care se ducea de râpă.

Uneori, trebuie să ne străduim să ne abținem de la critici şi de la negativism şi să încercăm să fim buni şi generoşi. Poate părea imposibil, când eşti partea afectată şi ai o listă lungă de nemulțumiri. De fapt, nu este imposibil, ci doar extrem de greu.

De ce ar trebui să te porți drăguț cu un partener/o parteneră care se poartă urât? Scopul nu este să maschezi problemele reale. Dimpotrivă, bunătatea, respectul, generozitatea deschid drumul spre autenticitate, sinceritate, rezolvarea eficientă a problemelor. Prietena şi colega mea Marianne Ault‑Riché spune: „Cu cât e mai deplasat comportamentul partenerului, cu atât e mai mare nevoia ca tu să dai tot ce ai mai bun”.

Regula 1: Respectă diferențele

Căsnicia solicită un respect profund pentru diferențele dintre oameni. Una dintre benzile mele desenate preferate, creată de prietena mea, Jennifer Berman, ilustrează un câine şi o pisică unul lângă altul, în pat.

Câinele pare îmbufnat şi citeşte o carte numită Câini care iubesc prea mult.

Pisica spune: „Nu m-am îndepărtat de tine! La naiba, sunt pisică!”

Îmi place această bandă desenată pentru că un mariaj e mai bun atunci când cel puțin una dintre părți este mai relaxată în privința acestor diferențe. Desigur, în secret, toți credem că deținem adevărul absolut şi că lumea ar fi un loc mai bun dacă toți oamenii ar semăna cu noi. Am şi eu problema asta. Dar e un gest de maturitate să acceptăm că diferențele nu înseamnă că o persoană are dreptate, iar cealaltă greşeşte.

Vedem realitatea prin filtre diferite, în funcție de clasa noastră socială, de cultură, de sex, de familia din care provenim şi de al câtelea născut suntem, de bagajul genetic şi de trecutul unic al familiei noastre. Există tot atâtea „adevăruri” câți locuitori ai planetei. De asemenea, modul nostru de a gestiona anxietatea este diferit (în perioadele de stres, femeile caută apropierea, iar bărbații distanța). Intimitatea presupune să nu:

a. fim prea stresați din cauza diferențelor;
b. ne purtăm de parcă am deține adevărul absolut;
c. punem semnul egal între apropiere şi asemănare.

A respecta diferențele nu înseamnă a accepta un comportament înjositor sau nedrept din partea partenerului nostru. E doar un mod de a spune că diferențele nu înseamnă neapărat că o persoană are dreptate, iar cealaltă greşeşte. Străduiți-vă să vă conectați emoțional cu partenerul/partenera care gândeşte şi simte diferit, fără a încerca să îl/o convingeți sau să îl/o „reparați”.

Regula 2: Nu pune presiune în momentele stresante

Dacă îți place să vorbeşti mult, probabil că îți este greu să trăieşti cu cineva mai rezervat. Aceasta este o diferență care contează. Poate i-ai admirat stilul detaşat şi încrezător în sine când v-ați cunoscut, dar ceea ce ne atrage inițial devine, adesea, „problema” de mai târziu.

Deşi mărturisirile sunt o modalitate de a crea intimitate, mai există şi alte căi. Psihologul Carol Tavris îşi aminteşte:

Acum mai mulți ani, soțul meu a trebuit să facă nişte analize medicale delicate. Cu o seară înainte să meargă la spital, am ieşit la cină cu unul dintre cei mai buni prieteni ai lui, care venise în vizită din Anglia. Am privit fascinată cum, din combinația stoicismului masculin cu stilul rezervat specific britanic, a rezultat o întâlnire care, în mod evident, nu ar fi putut avea loc între două femei. Au râs, au povestit, s-au contrazis cu privire la filme, au depănat amintiri. Niciunul dintre ei nu a adus vorba despre spital, despre griji sau despre sentimentele pe care le aveau unul față de altul. Nu a fost nevoie să o facă.

Încearcă să accepți că e posibil ca tu şi partenerul tău/partenera ta să aveți modalități diferite de a gestiona emoțiile şi de a vă simți în largul vostru. Va fi mai uşor să îl/o antrenezi într-o conversație dacă eşti conştient(ă) că intimitatea în cuplu şi dragostea au multiple forme de exprimare şi de manifestare. Un comportament mai retras nu înseamnă că partenerul se ascunde, ci poate fi modul său de a comunica. Integrează felul său de a fi în viața ta, în loc să încerci să îl schimbi.

Regula 3: Întâi respiră, apoi vorbește

Să spunem ceea ce gândim şi ce avem pe suflet este esența intimității. Toți ne dorim o căsnicie atât de relaxată şi o relație aşa de apropiată, încât să putem împărtăşi absolut orice, fără să stăm pe gânduri. Cine ar vrea să se ascundă într-o relație în care nu poate fi el însuşi? Dictonul „Fii tu însuți!” este un ideal cultural şi, din fericire, nimeni altcineva în locul nostru nu poate face acest lucru.

Dar nu este mereu o idee bună să vorbim deschis şi să fim „sinceri”. Uneori, în numele autenticității şi al sincerității, nu facem decât să blocăm canalele de comunicare, să îl înjosim şi să îl umilim pe celălalt, astfel încât va fi mai puțin probabil să ne ascultăm reciproc sau chiar să putem sta în aceeaşi încăpere. Suntem în stare să discutăm un subiect până la epuizare sau să ne concentrăm asupra părții negative a lucrurilor şi să nu ne mai putem distanța de acea situație.

Alege cu grijă şi cu înțelepciune ce îi spui partenerului/partenerei, când şi pe ce ton. Ar fi mai bine să te abții să vorbeşti când eşti nervos/nervoasă sau agitat(ă), când celălalt e într-o dispoziție proastă sau când nu poate fi atent(ă) la tine.

Tactul şi aşteptarea momentului potrivit într-o căsnicie nu sunt opusul sincerității. Atunci când emoțiile sunt prea intense, tocmai aceste aspecte înlesnesc sinceritatea.

Regula 4: Tinde spre o proporție de 5 la 1 între interacțiunea pozitivă şi cea negativă.

În timpul perioadei de curtare – „etapa Velcro”, după cum o numesc eu –, ne concentrăm în mod automat asupra lucrurilor pozitive. Ştim cum să ne facem partenerul/partenera să se simtă iubit(ă), apreciat(ă), dorit(ă). Diferențele dintre noi ni se par interesante şi palpitante, iar părțile negative sunt trecute cu vederea.

Pe măsură ce timpul trece, atenția selectivă se inversează. Acum observăm doar lucrurile care nu ne sunt pe plac, le dăm importanță, vorbim despre ele. („De ce pui atât de multă apă în oala pentru paste?” „Nu ştii că roşiile nu se taie cu cuțitul ăla?”) Începem să nu mai observăm şi să nu mai apreciem lucrurile pozitive („Mi-a plăcut umorul cu care ai abordat conversația cu fratele tău în seara asta”). Încearcă să te concentrezi asupra aspectelor pozitive, chiar dacă eşti furios/furioasă sau nemulțumit(ă).

Urmăreşte o proporție de 5 la 1 între plus şi minus (formula pentru evitarea divorțului promovată de expertul matrimonial John Gottman). Dacă eşti foarte supărat pe partener(ă), încearcă să aplici această proporție o săptămână şi vezi ce se întâmplă. Pentru început, şi o proporție de 2 la 1 este bună.

Dacă nu prea găseşti nimic bun de spus despre partener, înseamnă că ai pierdut din vedere perspectiva asupra situației. Toți oamenii au părți bune şi părți rele. Fiecare dintre noi este mai bun şi mai complex decât cel mai negativ lucru pe care l-a făcut vreodată. Fiecare relație are aspecte care aduc satisfacție, chiar dacă partenerii nu le mai observă şi nu le mai scot în evidență.
Aminteşte-ți că interesul, generozitatea şi iubirea pot fi transmise atât verbal, cât şi nonverbal. Un gest simplu – o mână pusă pe spate, o încuviințare din cap, un zâmbet – pot face un om să se simtă apreciat.