Editura Herald este constanta in preocuparile sale de a deschide cititorilor orizontul lecturii catre teritorii altadata ascunse privirii si intelegerii. Din aceasta dorinta s-au nascut si s-au imbogatit colectiile „Manuscris”, „Quinta essentia”, „Carti fundamentale”, „Philosophia perennis”, „Cultura si civilizatie”. De curand, acestora li s-a adaugat noua colectie „Arta regala”, in care au aparut primele doua titluri. Unul dintre ele este  Misterele Artei Regale, cartea lui Oswald Wirth, iar al doilea – Ritualul adeptului, cuvant-inainte: Vasile Zecheru, traducere din limba franceza: Vlad Sauciuc.

Oswald Wirth (1860-1943) este un cunoscut autor de literatura masonica, scrierile sale fiind sursa reinnoirii studiilor simbolice si traditionale in Marea Loja a Frantei. Dintre cartile sale amintim: Le Tarot des imagiers du Moyen Age; Le Symbolisme astrologique; Le symbolisme hermétique dans ses rapports avec l’alchimie et la franc-maçonnerie; La Franc-maconnerie rendue intelligible à ses adeptes, tradusa in limba romana cu titlul Francmasoneria pe intelesul adeptilor sai, Editura Rao, 2005; Les mystères de l’Art Royal, rituel de l’Adepte. A fost si un asiduu publicist, articolele sale aparand in revistele L’Accacia, La lumière maçonnique si, mai ales, Le Symbolisme, revista creata de Oswald Wirth in 1912 si proclamata „organ al miscarii universale de regenerare initiatica a francmasoneriei”. Initiat in anul 1884, in loja La Bienfaisance Chalonnaise a Marelui Orient, Oswald Wirth s-a apropiat de cercurile frecventate de Stanislas de Guaita, Paul Adam, Peladan si Papus, apoi, la initiativa lui Ferdinand Baudel, s-a inscris intr-o loja a Marii Loji Simbolice Scotiene, pentru ca mai tarziu sa participe la crearea Marii Loji a Frantei, careia i-a ramas fidel pana la capatul vietii. Spiritualist fervent, Oswald Wirth a fost modelul pe care l-a folosit scriitorul Jules Romain pentru personajul Lengnau din Oameni de bunavointa.

Oswald Wirth este perceput ca un aparator al masoneriei spiritualiste, dar si al unei masonerii progresiste, termen usor confuz pentru un ordin care cultiva, pretuieste si se intemeiaza pe Traditie, lucru de altfel sesizat si de Wirth, care s-a detasat de atitudinile politice ale obedientei din care facea parte la acea data. Orice discutie despre initiere coboara pana la originile masoneriei speculative – origini care, la randul lor, sunt de cele mai multe ori identice cu cele ale breslei zidarilor medievali, care, la randu-le, au radacini printre constructorii Templului lui Solomon. Este firesc ca, atunci cand se vorbeste despre initiere, sa se faca o incursiune istorica, sa se arunce o privire sincronica si diacronica asupra initierii, evitand insa confuziile si fara sa se uite ca masoneria speculativa nu are decat trei sute de ani, intreaga invatatura, legendele si misteriile fiind preluate din marile traditii spirituale si oranduite dupa un program initiatic si spiritual propriu ordinului masonic. Pe buna dreptate, Oswald Wirth subliniaza ca initierea in practicile mestesugaresti, desi aflate sub patronajul unui sfant, nu poate fi confundata cu o practica sacerdotala:

„Pentru cel ce munceste cu evlavie, in spiritul vechilor culte mestesugaresti, lucrarea pe care o face este sacra. Coborarea in materie nu este, asadar, o decadere, pentru ca muncitorul spiritual s-a incarnat pentru a lucra conform planurilor Intelepciunii Supreme, inspiratoare vesnica a eforturilor ce tind spre desavarsire”.

Edificatoare pentru interesul sporit al lui Wirth fata de spiritualitatea in masonerie sunt paginile despre initierea filosofica, filosofia hermetica, hermetismul masonic, inceputurile masoneriei moderne, aici numele de neocolit fiind cel al lui Elias Ashmole, initiat la Warrington, pe 16 octombrie 1646, fiind cu siguranta cel mai celebru dintre masonii „liberi si acceptati”. Fin observator, Oswald Wirth remarca o prima izbanda a masoneriei speculative, si anume inlocuirea fanatismului orbit de prejudecati cu o toleranta luminata; Oslwald Wirth combate cu luciditate legenda conform careia Revolutia Franceza a avut loc in loji: „Este profund gresit sa ne inchipuim ca francmasonii au fost regizorii din umbra ai dramei revolutionare. In realitate, francmasonii, total depasiti de amploarea pasiunilor dezlantuite cu acel prilej, nu au condus nimic in mod ocult”. Secolul al XVIII-lea si prima jumatate a celui de-al XIX-lea au fost o perioada efervescenta in plan politic si social, masoneria imbratisand ideologii si convingeri politice care trebuiau sa ramana in afara Templului; a rezultat ceea ce Wirth numeste, pe buna dreptate, „o dedublare a institutiei infiintate in 1717”. Era momentul revenirii la simbolism, la alchimie si esoterism ca la fundamente ale masoneriei speculative; treptat, prindea contur ideea ca ritualurile initiatice au sensuri profunde si ca „nimeni nu este initiat doar pentru ca a vazut ceea ce i s-a aratat; daca ceea ce a vazut nu i-a spus nimic, acesta ramane un profan”.

Paginile lui Oswald Wirth despre initiere isi pastreaza actualitatea, ele fiind o sinteza asupra unui proces care marcheaza intreg parcursul celui care doreste sa primeasca initierea; aici Wirth introduce nuante care cu siguranta au fost privite cu usoara neincredere de catre cei care credeau ca simpla ascultare a ritualului si raspunsurile la cateva intrebari il transforma in initiabil pe cel care bate la poarta templului. Si astazi, nu putini vor fi cei care vor fi surprinsi sa afle – unii, dupa ce vor fi parcurs si cativa pasi (nu vor fi urcat trepte!) prin gradele inalte – ca initierea se adreseaza spiritelor nelinistite, celor care stiu ca intra pe o cale fara de sfarsit, celor care stiu ca initierea inseamna coborare in lumea interioara, inseamna probe, confruntari, renuntari, cautari. Moartea in viata profana si renasterea in cea initiatica nu este o formulare cu un anume ecou, ci expresia profunda a procesului catre care este chemat cel care cere initierea, expresia celui care cere, nu a celui adus/condus la poarta templului de interese profane. Sublimarea, botezul initiatic, proba focului, cupa amaraciunii, juramantul, lumina, secretele sunt cateva dintre etapele parcursului initiatic descrise cu talent de Wirth, frumoase si convingatoare pledoarii pentru intelegerea plina de semnificatii a initierii, acel proces in care unii vad cu adevarat Lumina: „Paloarea nehotarata a zorilor intelectuali precede, in fiinta noastra, stralucirea aurorei care anunta sosirea diminetii. Chemati sa vedem Lumina, ne multumim sa o intrezarim atunci cand ne este aratata pe timpul Initierii”.

Desi munca ucenicului nu inceteaza, in timpul perfectionarii, el incepe sa foloseasca unelte si instrumente al caror simbolism moral trimite la slefuirea pietrei, la trasarea corecta a liniilor, a contururilor; in ritualuri sunt amintite parghia, rigla, echerul, compasul, care il invata pe noul companion al Artei Regale sa lucreze pentru omenire, ii ingaduie sa rosteasca: „Am vazut Steaua inflacarata”. Parcursul initiatic nu este nicidecum unul liniar; dimpotriva, primele doua grade intr-un traseu circular il aduc pe companion „in cavoul celei de-a doua morti a Initiatilor, in acel centru simbolic al Pamantului reprezentat de Camera de Mijloc. Este sanctuarul dezamagirii absolute”. Coborarea in Infern, moartea si invierea sunt elemente constante ale tuturor initierilor. Legenda lui Hiram, in jurul careia graviteaza invatatura gradului de maestru, este una de data recenta, desi personajul Hiram, neintrecut artizan, apare in scrieri din Vechiul Testament, dar fara nicio referire la moartea sa. Moartea maestrului este una simbolica, dar are menirea de a reaminti necesitatea mortii pentru a accede la o alta intelegere a lumii, a vietii. Ignoranta, fanatismul, ambitia apropie moartea fizica, sufleteasca, mintala. Moartea lui Hiram arata ca tot ceea ce omul gandeste si face, trebuie sa fie gandit si trait in lumina mortii, in sensul gandului lui Malebranche: „Moartea care ne inchide ochii ne deschide spiritul”. Legenda lui Hiram pune francmasonul in fata problemei mortii celui drept, a omului drept condamnat de companionii decazuti; in fata ignorantei, fanatismului si ambitiei, Hiram a ales sa se supuna Datoriei.

Cartea lui Oswald Wirth pledeaza pentru revenirea la studiile simbolice si traditionale, pentru redescoperirea initierii si a vietii interioare, pentru reintoarcerea masoneriei in temple.