Samanismul reprezinta cel mai larg raspandit si vechi sistem metodologic de vindecare psiho-somatica cunoscut de omenire. Vestigiile de ordin arheologic si etnografic sugereaza ca metodele samanice au o vechime de cel putin douazeci sau treizeci de mii de ani. Este foarte posibil ca metodele sa fie mult mai vechi – la urma urmei, primatele care pot fi considerate humanoide au locuit planeta vreme de peste doua sau trei milioane de ani.

In prezent, cunoasterea de tip samanic supravietuieste mai ales la popoarele care au trait, pana de curand, in culturi arhaice. Cunostintele pastrate de ele au fost dobandite de-a lungul a sute de generatii umane, in situatii de viata si de moarte.
Stramosii acestor popoare au acumulat meticulos toate aceste cunostinte, folosindu-le in efortul lor de a-si mentine sanatatea si vigoarea, de a face fata unor boli grave si de a contracara amenintarea traumelor si a mortii. Acesti pastratori ai vechilor metode sunt foarte importanti pentru noi, deoarece aproape niciuna dintre culturile carora le apartin nu a lasat documente scrise. Astfel, noi putem invata principiile samanice doar de la supravietuitorii ce pastreaza vie aceasta traditie.

Este remarcabil faptul ca premisele si metodele samanice sunt foarte asemanatoare in culturi aflate la mare distanta unele de altele, precum cea a aborigenilor australieni, a amerindienilor din America de Nord si de Sud, in Siberia si in Asia centrala, in Europa de Est si in Nordul extrem al Europei, in partea de sud a Africii. Chiar in scrierile istorice apartinand clasicismului mediteranean sau in Occidentul Evului Mediu si al Renasterii regasim vestigii ale aceleiasi cunoasteri samanice funciare, ce a existat aici pana cand a fost in mare parte eradicata de catre Inchizitie.

Similitudinea metodelor si credintelor samanice pretutindeni in lume a fost amplu documentata de Eliade in lucrarea sa clasica, Samanismul. Tocmai din cauza caracterului unitar propriu acestei puteri arhaice si acestui sistem de vindecare,
Eliade si altii pot vorbi despre manifestarea samanismului in sanul unor popoare complet izolate unele de altele. De exemplu, un antropolog observa:

Oriunde intalnim samanismul astazi, in Asia, Australia, Africa, in America de Nord sau de Sud, samanul functioneaza cam in acelasi fel si cu tehnici similare – ca protector al echilibrului psihic si ecologic al grupului sau si intre membrii acestuia, ca intermediar intre lumile vazute si nevazute, ca stapan al spiritelor, ca vindecator supranatural etc. Samanul este capabil sa transcenda conditia umana si sa calatoreasca liber intre diferite planuri cosmologice...

Remarcabila unitate a cunostintelor samanice de baza a fost observata de multi alti antropologi. Wilbert, de exemplu, scriind despre natura samanismului la indienii Warao din Venezuela, noteaza:

Va fi evident pentru oricine este familiarizat cu scrierile de specialitate despre samanism ca experienta indienilor Warao contine, in mare parte, elemente aproape universale...

El ofera o lunga lista a practicilor si credintelor comune atat samanilor Warao, cat si celor din Australia, Indonezia, Japonia, China, Siberia, printre populatiile aborigene din America de Nord, Mexic si America de Sud. Wilbert conchide ca exista o „corespondenta remarcabila..., nu doar la nivelul principiilor generale, ci si la cel al detaliilor specifice” intre calatoriile samanice ale samanilor Warao din Venezuela si cele ale aborigenilor Wiradjeri din Australia, culturi despartite geografic de un ocean si un continent.

Maniera de abordare samanica a puterii si vindecarii a fost pastrata intr-o forma esentialmente asemanatoare in culturi primitive care, din alte puncte de vedere, reprezinta adaptari radical diferite la conditii de mediu diametral opuse si la
probleme de subzistenta materiala complet distincte. Datorita migratiilor preistorice si izolarii, multe dintre aceste grupuri au fost separate de alte ramuri ale familiei umane de zece sau douazeci de mii de ani. Totusi, in aceasta lunga perioada de
timp, cunostintele samanice fundamentale nu par a fi suferit modificari semnificative.

De ce s-a intamplat astfel? Evident, nu datorita unei lipse de imaginatie din partea popoarelor primitive, caci exista diferente fundamentale si o mare varietate in privinta sistemelor lor sociale, in arta, economie, ca si in multe alte domenii ale respectivelor culturi. De ce, atunci, elementele fundamentale ale cunoasterii samanice vadesc o asemenea unitate in diferite parti ale lumii aborigene?

Raspunsul pe care il sugerez este: pur si simplu, deoarece functioneaza. Pe o perioada de mii de ani, prin metoda aproximarilor succesive, oameni aflati in conditii culturale si de mediu natural uneori extrem de diferite au ajuns, cu toate acestea,
la aceleasi concluzii in privinta principiilor si metodelor fundamentale ale puterii si vindecarii samanice.

Samanismul a inflorit in culturile arhaice carora le lipseau inovatiile medicinei moderne. In opinia mea, nivelul tehnologic scazut al acestor culturi i-a obligat pe membrii acestora sa dezvolte la maxim aptitudinea mintii umane de a face fata
unor grave probleme de sanatate si supravietuire. Unele dintre cele mai interesante metode privitoare la potentialitatile de sanatate si vindecare ale mintii sunt cele ale samanilor din aceste culturi cu nivel tehnologic scazut.

Pentru a-si indeplini misiunea, samanul depinde de o putere speciala, de natura personala, care-i este de regula pusa la dispozitie de spiritele sale protectoare si ajutatoare. De obicei, fiecare saman are cel putin un spirit protector in slujba sa,
fie ca poseda sau nu spirite ajutatoare. In lucrarea ei clasica asupra conceptului de spirit protector la aborigenii din America de Nord, Ruth F. Benedict observa ca, „intr-un fel sau altul, samanismul este, practic, construit in jurul complexului viziune-spirit protector...”