Alan Wilson Watts s-a născut pe 6 ianuarie 1915. Filozof și scriitor britanic, fost preot, mistic și critic al societății, Watts este cunoscut mai ales pentru popularizarea filozofiei orientale în Europa. Prolific autor și vorbitor, el a scris peste 25 de cărți și numeroase articole pe teme esențiale pentru religiile și tradițiile spirituale din Est și Vest, dintre care 11 fac parte din colecția „Seria de autor: Alan Watts”.

Opera sa rămâne o adevărată călăuză pentru cei cu inima și mintea deschise, ghidându-ne să trăim cu adevărat în prezent, să înțelegem natura realității, să stăpânim arta autocunoașterii și să devenim ceea ce suntem cu adevărat. Cu ocazia zilei sale de naștere, celebrăm înțelepciunea lui Alan Watts printr-un fragment din volumul „Jocul identității și iluzia separării” care ne invită să privim lumea cu alți ochi:

„Înţelepţii spun că lumea este un miraj. Orice lucru este supus unei degradări continue pe care nu ai cum să o opreşti. Cu cât înşfaci mai vajnic această făptură de aer, cu atât mai repede îţi dispare ea printre degete. Civilizaţia occidentală, bazată pe tehnologie, este cea mai disperată strădanie a omului de a câştiga partida, de a înţelege, controla şi ordona această fata morgana numită viaţă, dar s-ar putea ca tocmai forţa şi competenţele noastre să ducă la destrămarea visurilor cu care ne amăgim. Dacă vrem să nu fie aşa, trebuie să punem respectiva putere în mâinile unui alt tip de oameni.

Odinioară oamenii recunoşteau caracterul trecător al lumii, ceea ce ducea, de regulă, la o atitudine rezervată. Pe de-o parte, asceţii, călugării şi eremiţii au încercat să-şi exorcizeze dorinţele pentru a ajunge să privească lumea cu o resemnare benignă sau să pătrundă treptat în straturile cele mai adânci ale conştiinţei pentru a deveni una cu Sinele în starea sa nemanifestată de veşnică seninătate. Pe de altă parte, au existat oameni pentru care lumea reprezenta un tărâm al încercărilor, unde bunurile materiale ne-au fost date în administrare ca un împrumut din partea Celui Atotputernic şi unde resortul principal al vieţii este iubirea devotată faţă de Dumnezeu şi de om.

Cu toate acestea, ambele atitudini se bazează pe supoziţia iniţială că individul este un ego separat. Cum această supoziţie se naşte dintr-o contradicţie, orice demers care porneşte de pe acest temei, inclusiv religia, va fi autodistructiv. Fiind de la bun început o păcăleală, egoul personal nu poate să dea vieţii decât un răspuns fals. Căci lumea este un miraj mereu fugar şi dezamăgitor numai pentru cineva situat în afara ei, cineva care consideră lumea diferită de sine şi încearcă, aşadar, să o acapareze. Fără naştere şi moarte şi fără neîncetata transformare a tuturor formelor, lumea ar fi statică şi lipsită de ritm; mumificată, ea nu ar putea să danseze.

Dar este posibil şi un al treilea tip de răspuns. Nu retragere ascetică, nu administrare în ipoteza unei recompense viitoare, ci deplină colaborare cu lumea, văzută ca un sistem armonios de conflicte din care se naşte echilibrul – colaborare întemeiată pe intuiţia că singurul „Eu” real este întreg acest proces nesfârşit. Intuiţia acestei realităţi se află deja în noi, în sensul că trupurile, oasele, nervii şi organele noastre de simţ o cunosc. Dacă nu o cunoaştem, este pentru că micul fascicul al atenţiei conştiente a fost învăţat să o ignore. Şi asta într-o manieră atât de metodică, încât ne-am transformat în nişte falsuri autentice."