Magistrat si alchimist francez, Jean d’Espagnet (1564-1637) este cunoscut pentru operele sale esoterice: Le miroir des alchimistes, 1609; Arcanum Hermeticae philosophiae, 1616, si Enchiridion Physicae Restitutae, 1623. De putin timp, ultimele doua titluri amintite mai sus au aparut in limba romana: Filosofia antica restituita in puritatea ei. Opera secreta a filosofiei lui Hermes, traducere din limba franceza de Gabriel Avram, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Quinta essentia”, 2018, 232 p.

Filosofia antica restituita in puritatea ei debuteaza cu o pledoarie in favoarea filosofiei naturale, aratindu-si admiratia pentru scolile filosofice antice, fara a putea adera la vreuna dintre ele. Ii recunoaste lui Aristotel statutul de Parinte al Filosofiei, dar pe buna dreptate deplinge uitarea in care a cazut filosofia celor mai vechi decit Aristotel, cei care au vorbit primii despre natura, despre materia primordiala. Vorbind despre crearea lumii, Jean d’Espagnet aminteste un principiu, Hylam, aproape inaccesibil mintii omenesti, caci a precedat materia primordiala, nu are corp, este mai mult o umbra vasta:

Dar mintea omeneasca nu ar putea concepe acest principiu imaginar decit visind, iar imaginatia noastra este incapabila sa-si reprezinte cu fidelitate acest haos, acest salas al tenebrelor.

Jean d’Espagnet continua scriind despre mintea ziditoare care a urzit si a inceput tesatura care a dus la crearea a doua principii universale, unul formal si unul material, adica Cerul si Pamintul. Cum au evoluat elementele? Intrebarea se justifica din perspectiva pe care o propunea Lucretiu, anume ca lucrurile sint alcatuite din principii insesizabile; principiile care alcatuiesc sfera inferioara a Universului impure, umbre si fantome ale elementelor. Sint enumerate cele patru elemente fundamentale (pamint, aer, apa, foc) pe marginea carora autorul face mai multe consideratii inspirate din scrierile vechilor filosofi greci, dar vorbeste si despre un al cincilea element, „un spirit eteric, incoruptibil, care este adus pe pamint de catre lumina si miscare, reiesind din calitatile corpurilor celeste, care pregateste elementele pentru amestec si pentru a primi suflul vital, conservind naturile individuale de la putreziciune, atit cit le permite stabilitatea lor interna. De aceea, inteleptii filosofiei esoterice au numit acest al cincilea element sarea naturii, nodul elementelor si spiritul Universului.” Jean d’Espagnet scrie si despre starile de contrarietate, despre lupta contrariilor, despre lumina si intuneric, despre corpurile mixte, umiditate, despre multe alte aspecte care redau conceptiile filosofilor greci antici.

Opera secreta a filosofiei lui Hermes este o scriere dedicata maestrilor in filosofia hermetica, o incercare de a descifra ceea ce maestrii alchimiei au ascuns

„sub imagini si enigme, pentru a nu fi cunoscuta de oamenii de rind, si au inaltat-o atit de sus, ca pe un fel de cetate puternica zidita pe o stinca, pentru a-i descuraja pe multi sa se catere acolo sus, fiind inaccesibila mintii obisnuite care nu este calauzita de Dumnezeu."

Indemnul cu care se deschide cartea alchimistului francez arata de la primele rinduri fervoarea sa in sustinerea eforturilor celor aflati in cautarea Pietrei Filosofale; el dezvaluie si care trebuie sa fie calitatile alchimistului: sa aiba sufletul pur si incredere totala in Dumnezeu, cunoasterea perfecta a operatiunilor naturii si metalurgiei, abandonarea viciilor si poftelor lumesti, daruirea totala operei sale, minte clarvazatoare, judecata solida, lecturi serioase. Jean d’Espagnet face o placuta si instructiva incursiune in arta alchimica, scrie despre Soare si Luna, despre mercur, sare, sulf, despre operatiuni alchimice. Operatiile alchimice pentru obtinerea Pietrei Filosofale cer cunoastere, rabdare, tenacitate, pe linga cele sapte pietre care trebuie procurate din locuri diferite din Orient si Occident. Descrierea pe care o face unei operatii din practica alchimica urmeaza modelul scrierilor clasice alchimice, de neinteles cititorului nedeprins cu arcanele alchimice:

„Folositi fecioara inaripata, dupa ce va fi foarte bine spalata, purificata si fecundata cu saminta spirituala a primului mascul si care a ramas insarcinata inca de cind era fecioara si nepatata. Fecioara ti se va dezvalui dupa culoarea obrajilor de un rosu viu. Impreuneaz-o cu al doilea mascul, fara ca prin acest fapt ea sa fie banuita de adulter, pentru a primi saminta cu care va trebui sa conceapa iarasi urmasi remarcabili, care vor fi de ambele sexe, din care va lua nastere o rasa nemuritoare a unor regi extrem de puternici”.

Cum era si de asteptat de la o lucrare despre alchimie, numeroase pagini sint consacrate focului, ale carui proprietati sint folosite atit in natura, cit si in alchimie, cunoasterea proprietatilor focului reprezentind un element necesar alchimistului. In lucrarea alchimica, materia Pietrei Filosofale poseda propriul foc interior si natural, asadar un foc intern si unul extern, Jean d’Espagnet atentionaind: „Cel care nu cunoaste gradele si intensitatea focului extern sa lase deoparte alchimia, caci nu va reusi niciodata sa obtina lumina din intuneric, daca nu stie sa opereze cu caldura.” Ultimele pagini sint despre cuptorul nemuritor/athanor, „paznicul si depozitarul tuturor misterelor operei”, despre obtinerea sulfului si despre compozitia si multiplicarea elixirului. De retinut indemnul cu care Jean d’Espagnet isi incheie cartea: „Citind aceste rinduri, invoca Spiritul luminii vesnice, vorbeste putin, gindeste mult si judeca cu temei!”   

Citind cartea lui Jean d’Espagnet ne convingem inca o data ca totul in alchimie este enigma; originile ei se pierd in noaptea timpurilor, pentru alchimia occidentala propunindu-se mai multe surse, cum ar fi Mesopotamia, Egipt sau Islam. Dincolo de aspectul pur material, alchimia prezinta un fundal filosofic si spiritual, pentru ca alchimia viza eliberarea omului de fatalitatea materiala. Cine se va familiarizat cu termenii alchimici (Albedo, Nigredo, Rubedo,  Rectificando, Rebis, Solve, Coagula, Athanor, Oul Filosofic, Leul Verde, Soarele, Luna, VITRIOL) va intelege ca alchimia este arta transformarii interioare si a realizarii unei stari supraumane. Alchimia se prezinta ca o arta a densificarii subtilului si a rafinarii a ceea ce este dens, pentru a relua un gind al lui Jean Biès. Pentru alchimie nu este o solutie de continuitate; prin faptul ca nimic nu se opune mai mult spiritualului asa cum o face mineralul, acesta va fi folosit ca punct de plecare in lucrarile alchimice. Materia nu este o masa inerta, ea este cea care da forma si corp arhetipurilor. Pentru alchimie, universul este locul, convergenta imanentei si transcendentei. Plumbul este „aurul bolnav”, orice piatra este in mod potential un diamant.

Munca asupra metalelor este munca asupra sinelui in acest laborator care este deopotriva laboratorium (locul de munca) si oratorium (locul de rugaciune). Alchimia comporta numeroase elemente care pot sa vina din esoterism, elemmente subliniate de Jean d’Espagnet: simbolismul celor cinci elemente (Pamint, Apa, Aer, Foc, Eter) si al celor patru „stari” ale materiei (cald, rece, umed, uscat), corespondenta intre Microcosmos si Macrocosmos, complementaritatea si concilierea contrariilor, elixirul de viata lunga, simbolismul culorilor si al numerelor. Cu exceptia lui Heraclit si Empedocle, in vechime, care au facut loc focului printre elementele de care depinde metamorfoza fiintelor si lucrurilor, si a lui Nietzsche care a reabilitat ardoarea dionisiaca, divortul intre filosofi si foc pare complet, sustine filosoful francez Françoise Bonardel, un avizat cunoscator al alchimiei. Françoise Bonardel sustine ca dupa ce rationalismul stiintific a alungat alchimia, aceasta a continuat sa existe in mod clandestin, la adapost de privirile sceptice si indiscrete, ca mai exista alchimisti operativi care continua sa lucreze in umbra, in asa fel incit „spiritul alchimiei” sa sufle unde vrea, mai cu seama printre pictori, scriitori, muzicieni. Daca admitem ca exista grade, paliere in ordinea cunoasterii rationale, care pot fi urcate doar dupa o indelunga pregatire intelectuala, de ce nu putem admite ca intreaga gnoza comporta, de asemenea, grade care, pentru a fi urcate, necesita o transformare interioara a omului profan, care va face din el un initiat? In secolul trecut, C.G. Jung a refacut punţi intre trecut si prezent, intre psihologia moderna si alchimia traditionala, apropiind omul modern, care repudiase alchimia, de sensul profund al acestei arte.