Aparitia primei traduceri integrale in limba romana a capodoperei filosofului englez Thomas Hobbes, Leviatanul (datorata lui Alexandru Anghel, semnatar si al introducerii si documentatelor note de subsol, si aparuta la Editura Herald, in 2017), la ceva mai putin de patru sute de ani de la publicarea sa, in 1651, reprezinta, neindoielnic, un eveniment cultural si editorial. Masivul op este considerat a fi primul tratat european de filosofie politica, o opera de mare influenta intelectuala, iar autorul sau, invatat cu vaste preocupari si in alte domenii, precum istoria, etica, jurisprudenta ori geometria, a ramas faimos pentru expresia bellum omnium contra omnes (formulata in tratatul De cive, scris in latina), preluata ulterior de numerosi scriitori, carturari si oameni de stat de-a lungul istoriei, in chip de ilustratie pregnanta a omenirii aflate in starea primara, caracterizata prin agresivitate generalizata.

Inaintea lui Jean-Jacques Rousseau, ganditorul englez, greu incercat de framantarile tarii sale, macinata de razboi civil, apoi de Revolutia soldata cu executarea regelui Charles I, s-a preocupat de nasterea statului, forma de miscare particulara in miscarea universala a cosmosului (o categorie filosofica, in sistemul sau). Fin observator social, Hobbes face diferenta intre pasiunile naturale – egoiste si distructive – si legile naturale („dreptatea, echitatea, modestia, mila”). Exista deci o contradictie intre legile naturale, benefice, si starea naturala, inevitabil violenta, rezolvabila, dupa el, doar prin crearea comunitatii civile – o asceza sociala indispensabila pentru a tine in frau pulsiunile pasionale ce ar cobori pe data omenirea la stadiul sau natural, de jungla.

Spre a trai in pace intre ei si a se apara de dusmani, asadar, „o multime de oameni cad de acord si incheie o conventie, fiecare cu fiecare”, creand o comunitate civila, conventie intre egali si modalitatede transfer a drepturilor individuale catre stat in scopul prosperitatii comune. Statul, Leviatan benefic, infricosator doar prin suprema organizare si capacitate de rezistenta, se percepe, astfel, drept produs eminamente uman, creatie artificiala legitimata prin capacitatea si datoria de a garanta securitatea.

Desi opac la problematicade profunzime a religiosului, dezbatuta totusi cu fervoare in ultimele doua parti ale tratatului, autorul descopera faptul reconfortant, ce ne poate da de gandit, ca intr-o societate primatul trebuie sa-l detina buna conduita, conform pactului reciproc acceptat de toti membrii sai, deveniti semnatari ai lui (la figurat, dar cu cele mai clare consecinte practice), in conditiile libertatii si inviolabilitatii constiintei lor. Aceasta nu se cuvine chestionata, arata Hobbes, cata vreme in exterior purtarile sunt corecte. El avertizeaza asupra realului pericol, continut de „extinderea puterii legii, care este doar o regula pentru fapte, la gandurile si constiintele oamenilor, prin interogarea si cercetarea continutului lor, in pofida conformitatii vorbelor si faptelor acestora”. Rationament ce ne duce cu gandul la evolutiile mondiale prezente, legate de fundamentalismul islamic, dar si la excesele trecutului, din perioada stalinista.

Actualitatea lui Hobbes e evidenta si, oricat de deranjante, chiar extreme, ar fi unele din asertiunile sale privitoare la fenomenul religios, privat, in ceea ce priveste manifestarile vizibile, de orice valoare absoluta, respectul datorat de stat cetateanului, in conditiile respectarii mutuale a obligatiilor ce revin partilor, este un far luminos, continand premisele ideii separarii puterilor in stat.

Chiar daca, in minutioase analize, Hobbes exclude imixtiunea teologicului in social, acuzele de ateism ce i s-au aplicat nu sunt juste, cel putin in optica noastra de azi, caci aflam in text, de nenumarate ori, afirmarea atotputerniciei lui Dumnezeu, nicicand contestat in maretia sa de enigma suprema si etalon ultim. Desi isi recunoaste ignoranta in legatura cu subtilitatile instantei divine, Hobbes afirma pios ca statul, Leviatanul, comunitatea civila, nu este decat forma suprema a puterii lumesti, vegheata din inaltimi de puterea sacra. Chiar daca teoria sanu se preocupa decat de socialul masurabil (in ipostaza de obiecte, naturale si artificiale, calculabile sau estimabile rational), viziunea hobbesiana, asa mecanicista si empirista cum se prezinta, cuprinde o reala empatie fata de oamenii-fiinte sociale, ce o intrece pe a multor spirite religioase.

Un articol preluat din Revista LUCEAFARUL DE DIMINEATA, nr. 9, septembrie 2018

Poeta, eseista, traducatoare, publicista, Simona-Grazia Dima este, prin formatie, filologin specialitatea limba si literatura engleza –limba si literatura romana, absolvind facultateaca sefa de promotie nationala. Este autoarea a 23 de volume publicate (poezie, eseuri, comentarii critice, traduceri). Redactor in cadrul Academiei Romane din Bucuresti, membra a Uniunii Scriitorilor din Romania, Filiala Poezie – Bucuresti, membra in conducerea PEN-Clubului Român. Colaboreaza sustinut, cu poezie, critica literara, eseuri, traduceri, la principalele reviste din tara si la publicatii literare din alte tari. Este inclusa in antologii de poezie si volume colective aparute in tara si strainatate. A primit premii pentru creatia sa, la noi si in tari straine. A semnat prefete si postfete. Membra a unor jurii literare.