In biblioteca templului din Edfu, cel mai bine conservat dintre templele egiptene, un basorelief reprezinta doua personaje care inalta spre cer o paleta, de o parte si de cealalta auzul si vazul, Cuvantul si intuitia. In aceasta reprezentare, cartea este cea glorificata, cartea este purtatoare a sacrului care contine in mod potential toate scrierile. O carte de intelepciune, adevarata mostenitoare a inteleptilor, este asemanatoare unei piramide: construieste un monument in inima celui care percepe mesajul sau. Egiptenii, care au avut carti sacre si carti secrete, nu au avut preocuparea de a fixa revelatiile intr-o carte dogmatica ce ar contine adevaruri absolute si definitive. Cartea este invatatura esoterica, transmitere a unei spiritualitati, piatra a unui templu, legatura abstracta cu originile. Unii cercetatori duc consideratiile despre esoterism si mai departe sustinand ca trebuie sa distingem intre un esoterism de forma, legat de transmitere si destinatar si un esoterism ca mod de gandire. Acesta din urma implica diverse nivele de intelegere a unui text, literal, aparent, exoteric, la care se adauga unul sau mai multe mesaje ascunse, esoterice, comprehensibile numai initiatilor.

In Egiptul vechi, problema se pune intr-un sens usor diferit caci continutul si sensul textelor era diferit in functie de apartenenta destinatarului la sfera privata sau regala. Astfel, Textele piramidelor erau rezervate exclusiv regelui si, uneori, reginei. Tot regelui ii erau destinate Cartile lumii inferioare si Cartile celeste; in schimb, simplii cetateni dispuneau de un repertoriu propriu compus in principal din imnuri, texte rituale si Cartea mortilor, a carei versiune romaneasca a fost recent reeditata: Cartea egipteana a mortilor. Papirusul Ani, traducere, cuvant introductiv, note si indice tematic: Maria Genescu, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Cultura şi civilizatie”, editia a IV-a, 2018, 368 p.

In vechiul Egipt, moartea nu era considerata ca un sfarsit, ci ca o trecere intr-un univers diferit de lumea de aici, permitand defunctilor sa paraseasca domeniul aparentelor si sa intre in contact cu zeii, sa patrunda in sfera esentei. Pe plan istoric se constata o evolutie a credintelor funerare in Vechiul Imperiu, in Imperiul mijlociu si in Imperiul nou. In aceasta ultima perioada accesul particularilor la Cartea mortilor era neingradit, fiecare individ care avea mijloacele financiare necesare putand sa-si procure un exemplar. Cartea nu era conceputa dupa o schema fixa, motiv pentru care exista o mare varietate atat in alegerea formulelor cat si a numarului lor, in timpul celei de-a XXVI-a dinastii structurandu-se textul intr-o forma fixa, reunit in 190 de capitole. Cartile destinate regelui (Cartile lumii inferioare, Cartile celeste, Amduat) inchideau totalitatea cunostintelor privitoare la cele ceresti, la suflet, la lumea de dincolo, toate cele necesare bunei exercitari a regalitatii atat pe pamant, cat si in regatul de dincolo de viata. Spre deosebire de cartile amintite, Cartea mortilor codifica datele lumii de dincolo necesare defunctului pentru a evita pericolele si a fi acceptat in panteon.

„O caracteristica a acestor texte consta in faptul ca ele

suscita comentarii dintre cele mai contradictorii. Unii

le-au considerat rod al unei alienari la scara nationala,

altii le-au acordat valente ale unei metafizici savante;

unii le apreciaza ca fiind produse ale unor minti

primitive, altii sunt fascinati de universul fantastic pe

care il intrezaresc dincolo de aparentele derutante si

inselatoare”,

afirma Maria Genescu.

Cultura egipteana are ca una din amprente pesimismul: daca omul se lasa condus de inclinatiile sale, isi urmeaza inima, centru al vointei, lumea devine de netrait, fiecare om vede in celalalt un dusman. Dreapta masura, ordinea simbolizata de conceptul Maat, nu este inerenta naturii umane. Regele este cel care reda justitia, vegheaza ca Maat sa domneasca printre oameni. La fel, cosmosul nu este conceput ca o ordine eterna si definitiv stabilita odata cu creatia. In Egipt, creatia se numeste „prima data” ceea ce inseamna ca numeroase alte „dati” trebuie sa succeada. Pentru astrul solar fiecare zi constituie o noua creatie; orice ciclu este amenintat de discontinuitate. In sfera cosmica, sarpele Apophis, simbol al fortelor negative ale haosului, ameninta sa puna capat ciclului atacand zeul solar si intunecandu-l. In domeniul istoric fiecare intronizare este considerata ca o noua creatie. Sethi I, inovator in multe domenii, a ales ca nume programatic „Cel care repeta nasterile”. Prima misiune a noului faraon era restabilirea ordinii, Maat, care, in absenta suveranului a fost ucisa de injustitie, minciuna si haos. Ramses al II-lea se lauda ca a „fondat lumea din nou, ca la creatie”. Orice eveniment istoric nefast, moartea regelui, o foamete, o invazie se repercuteaza in sfera cosmica aceasta fiind amenintata cu disolutia. Regele, in calitatea sa de preot, este cel care garanteaza ordinea. Cartile despre lumea de dincolo contin toate cunostintele necesare bunei randuieli a cosmosului, cunostinte necesare faronului in existenta sa postuma pentru a mentine ordinea cosmica. Una din functiile acestor carti ale vietii de dincolo este transmiterea unui tip de cunoastere eminamente esoterica.

„Iata aici incep descantecele/Din care aflati cum si unde

pleaca sufletul/In ziua de lumina cand sfarsitul/Devine

inceputul cel mai sigur./In cantece de lauda voi

preamari/Intrarea sufletului in tinutul misteriosului

Neter-Kherti,/Din frumosul taram Amenti,/Renasterea sa

intru spirit/Si calatoria sa minunata/Inspre Taramul de

Dincolo.”

Cu aceste cuvinte incepe Cartea mortilor care, ca si alte texte funerare, are un caracter initiatic in masura in care introduce defunctul in „misterele” lui Osiris. Trecerea care constituia moartea era de natura ontica. Defunctul se transforma in altul si devenea un akh, un justificat. Pentru a ajunge la aceasta stare, insa, trebuia sa treaca numeroase probe. Cartea mortilor avea rolul de a transmite suma cunostintelor acestui univers al lumii de dincolo, permitand defunctului sa indeparteze orice pericol, garantandu-i astfel o existenta postuma eterna, caci in Egiptul antic cunoasterea domina cunoscutul, noteaza Gilles Roulin. Primul scop al periplului defunctului era Sala celor doua Maat (Adevar-si-Dreptate), in care acesta era supus judecatii mortilor, ritualul incepand cu un examen sub forma de interogatoriu pentru a-i aprecia cunostintele. Acestea erau intrebari despre identitatea si despre ce facuse in viata sa cel aflat acum in fata judecatii. Dupa ce judecatorii asculta raspunsurile ii acorda libera trecere. Toate actiunile din timpul vietii celui aflat in Sala celor doua Maat sunt cantarite dupa norma zeitei: pe un platan al balantei se afla inima, sediul vointei, iar pe celalalt, in contrapondere, pana de strut, simbolul zeitei Maat. Daca raspunsul judecatorilor era negativ, defunctul devenea prada „Devoratoarei”, daca era pozitiv, defunctul era acceptat sa intalneasca zeii. Graitor pentru acesti pasi este capitolul CXXV, „Cuvinte de rostit la intrarea in Dubla sala a lui Maat”: „Am venit/Pentru a-mi lua in stapanire viata vesnica,/Si sa ma impartasesc din painea cereasca.(…) Cunosti Numele balamalei de sus a acestei porti/Si, la fel, Numele balamalei de jos ? Ii raspund:/«Doamna-Adevar-si-Dreptate-pe-picioarele-sale»/Este Numele balamalei de sus./«Doamna-indoitei-puteri-imblanzitoare-de-fiare»/Este Numele balamalei de jos. Atunci, Maria-sa Anubis, a zis: «Treci, fiindca tu cunosti aceste Nume magice!»”

Urmeaza Marturisirea negativa I si II, in care defunctul isi face marturisirea / spovedania pentru a fi absolvit de pacatele sale: „Numele tau este: «doamna-ordinii-din-univers-/ai-carei-doi-ochi-sunt-cele-doua-zeite-surori»./Or, pe Maat Adevar-si-Dreptate aduc eu in inima mea/Caci am smuls tot raul din ea”. In continuare,  defunctul face o Marturisire in fata zeilor din Lumea de Dincolo: „O, voi zei, care sedeti/In Marea Sala a lui Maat Adevar-si-Dreptate,/Va salut!/Intr-adevar, eu va cunosc pe toti/Si Numele voastre le stiu, la fiecare!/Asadar: nu ma dati cutitului de calau/Si nu staruiti asupra pacatelor mele pe langa/Domnul si Stapanul, Marele Zeu;/Nenorocul sa nu ma ajunga/Ca urmare a cuvintelor voastre.” Cum Balanta s-a oprit la Aukhert, vocea lui Thot ii adreseaza o ultima intrebare: „Care este Numele acelei divinitati/Ce este aparata de un Car de Foc,/In jurul careia fac zid Zeitele-serpi/Si care se odihneste pe suprafata apelor curgatoare?/Ce ai de zis?/«Aceasta divinitate este Osiris!»/Treci pragul. Intr-adevar, te voi anunta.”

La sfarşitul judecatii, defunctul devine el insusi Osiris. Zeul Osiris, dupa ce a fost  asasinat, iar trupul i-a fost taiat in bucati, a fost chemat sa domneasca peste cel mai mare imperiu cu putinta, regatul mortilor. Cartea mortilor are netagaduit un caracter initiatic, caci ea transmite defunctilor cunostinte indispensabile pentru intrarea in regatul lui Osiris. Cartea mortilor priveste destinul postum al indivizilor si are rolul de a-i ajuta si de a-i proteja de numeroasele pericole legate de existenta de dincolo.