Cât spațiu există între ceea ce simți și ceea ce alegi?

Am început să mă gândesc la această întrebare în cabinet, în acele momente în care omul din fața mea știe foarte bine ce are de făcut, înțelege situația, îi poate explica mecanismele, își cunoaște povestea și, cu toate acestea, corpul continuă să răspundă dintr-un alt registru. Spune „da”, însă își retrage corpul, vorbește despre liniște în timp ce își ține respirația, povestește despre o relație în care se simte bine,  iar umerii rămân ridicați, maxilarul încordat, abdomenul strâns. Între ceea ce știm despre noi și ceea ce trăim în noi se află un teritoriu pe care cuvintele îl ating cu dificultate. Și aici începe conversația despre corp, despre sistemul nervos și despre libertatea de a alege.

Nervul vag — un drum cu două sensuri

Arielle Schwartz este psiholog clinician, instructor de yoga și unul dintre cei mai cunoscuți practicieni în domeniul recuperării după traumă. În cartea Nervul vag și practica yoga, publicată de Editura Herald, ea pune în dialog teoria polivagală, psihologia somatică și practica yoga terapeutică — trei câmpuri care, separat, vorbesc despre corp; împreună, încep să explice de ce nu ne putem gândi pur și simplu ieșind din reactivitate.

Punctul de plecare este nervul vag — al zecelea nerv cranian, cel mai lung din organism. Denumirea vine din latină: vagus înseamnă „rătăcitor”, iar numele descrie traseul său prin organism, din trunchiul cerebral către gât, inimă, plămâni, stomac și intestine. Nu este un simplu cablu de transmisie, ci o cale prin care informația circulă în ambele sensuri, între corp și creier. Relevanța lui pentru viața de zi cu zi ține de participarea sa la reglarea ritmului cardiac, a respirației, a digestiei și a proceselor implicate în răspunsul nostru la mediu și la relațiile cu ceilalți. În perspectiva polivagală a lui Stephen Porges, sistemul nervos autonom este descris printr-o succesiune de stări asociate cu siguranța și conectarea, mobilizarea defensivă și, în condiții de copleșire, imobilizarea.

Ce aduce yoga în această poveste?

Ceea ce îmi pare valoros în cartea lui Schwartz nu este promisiunea unei stări perfecte de calm, ci schimbarea perspectivei asupra felului în care ne raportăm la propriile reacții. Yoga este aici mai puțin despre forma pe care o produce corpul și mai mult despre relația pe care o construiești cu el: cum te miști, în ce ritm, unde apare tensiunea, ce se schimbă când încetinești, ce se întâmplă când îți lași corpul să participe la decizie.

Întrebarea „Cum ai vrea să-ți miști corpul acum?” are o forță discretă tocmai pentru că mută atenția de la executarea corectă a unei instrucțiuni către experiența proprie. Practica respiratorie conștientă, mișcarea mindful și atenția la senzații nu sunt prezentate ca simple exerciții de relaxare, ci ca modalități prin care putem cultiva o relație mai flexibilă cu răspunsurile sistemului nervos autonom și putem crea condițiile pentru ca experiența prezentă să fie diferențiată de experiențele trecute.

Pentru specialiști, Schwartz integrează conceptul de „fereastră a toleranței” (Siegel, 1999) și principiile reglării ascendente și descendente (bottom-up și top-down processing) în construirea secvențelor de yoga terapeutică. Intervenția somatică precedă lucrul cognitiv — nu îl exclude, ci îi creează suport fiziologic.

Libertatea care încape într-o respirație

Schwartz numește unul dintre capitolele cărții The Freedom to Choose — libertatea de a alege. Această formulare mi se pare esențială pentru felul în care putem înțelege practica somatică, și asta deoarece libertatea nu se află doar în deciziile mari, ci și în acea clipă în care simți impulsul de a răspunde și îți dai timp să afli ce se întâmplă în tine. Simți furia și observi cum se ridică energia înainte de a trimite mesajul sau simți apropierea și verifici dacă este dorință sau obișnuința de a te adapta, simți frica și rămâi suficient de aproape de ea încât să afli dacă ai nevoie să pleci, să pui o limită, să ceri ceva sau să rămâi.

În acel interval mic dintre senzație și acțiune se modifică relația cu propria experiență pentru că nu mai funcționezi doar din impuls, ci începi să alegi în contact cu ceea ce simți.

Aici întâlnirea dintre psihoterapia somatică și perspectiva lui Schwartz devine deosebit de interesantă. Scopul nu este să transformăm fiecare senzație într-un mesaj cu valoare de adevăr și nici să presupunem că organismul deține răspunsul corect înaintea conștiinței. O tensiune nu spune singură „pleacă”, o accelerare a inimii nu spune singură „e periculos”, o senzație de deschidere nu spune singură „rămâi”. Senzația oferă o informație, dar sensul ei se construiește prin relația dintre corp, istorie, context și conștiință. Această diferență este importantă, pentru că ne scoate dintr-o altă formă de rigiditate: aceea în care înlocuim autoritatea minții cu o presupusă autoritate a corpului.

Așadar, corpul nu trebuie să decidă în locul nostru, însă are nevoie să fie inclus în procesul prin care decidem. Iar această includere schimbă uneori foarte concret felul în care trăim relațiile, limitele și dorințele. Astfel, o limită se poate contura înainte să devină resentiment, dorința se poate diferenția de obligație și, de ce nu, o teamă se poate separa de realitatea prezentă. Un „da” poate deveni mai clar pentru că nu mai este rostit împotriva unui „nu” care rămâne ascuns în corp.

Întrebarea din titlu rămâne simplă și dificilă în același timp: Cât spațiu există între ceea ce simți și ceea ce alegi?

Uneori, spațiul acesta încape într-o singură respirație, iar o singură respirație poate fi suficientă pentru ca un răspuns să devină o alegere.

_____________________________

Florica Motoc este psihoterapeut, facilitator Somatic Experiencing® și fondator Dare Your Blossom® – spațiu de reconectare somatică și intimitate conștientă.