Se numesc funcții executive deoarece sunt abilitățile de care avem nevoie pentru a executa sarcini. Ele formează un grup de funcții printre care se numără, între altele, inițierea de sarcini, menținerea atenției, planificarea, organizarea, gestionarea timpului, controlul emoțional și controlul impulsurilor – dar ceea ce au în comun este faptul că, pe măsură ce ele sunt mai dezvoltate, cu atât noi reușim să ne îndeplinim mai bine sarcinile cotidiene și să ne construim un plan pentru a ne atinge țelurile care ne satisfac. În schimb, cu cât aceste funcții sunt mai slab dezvoltate, cu atât crește probabilitatea ca noi să ne chinuim cu solicitările rutiniere impuse de munca pe care o desfășurăm, cu problemele care apar acasă și în viața de familie.

Pentru a consolida aceste funcții executive, îți oferim în continuare câte o definiție pentru fiecare și o scurtă descriere a profilului unei persoane care are această funcție bine dezvoltată, urmată de o descriere a profilului cuiva a cărui funcție este slab dezvoltată.

1. Controlul impulsurilor: Capacitatea de a gândi înainte de a acționa – această abilitate de a rezista impulsului de a spune sau de a face ceva ne oferă timpul necesar pentru a putea evalua o situație și modul în care comportamentul nostru ar putea-o influența.

• Persoanele care au un bun control al impulsurilor știu cum să se stăpânească. Reprezintă vocea rațiunii într-o controversă, iar înainte de a spune ceva se opresc pentru a analiza dacă ceea ce urmează să zică va îmbunătăți situația sau o va agrava.
• Persoanele care au un slab control al impulsurilor spun deseori ceea ce nu trebuie. Ei zic lucruri fără să le judece, iau decizii fără să se gândească la toate implicațiile și iau hotărâri rapide care îi pot conduce pe o cale greșită.

2. Memoria de lucru: Abilitatea de a reține informații în timp ce sunt efectuate sarcini complexe. Încorporează abilitatea de a folosi informațiile învățate sau experimentate anterior și de a le aplica în situația din prezent sau de a le proiecta în viitor.

• Persoanele care au o bună memorie de lucru nu au probleme cu a ține evidența lucrurilor pe care le au de făcut, a celor pe care au promis că le vor face sau a programărilor. Își pot aminti detalii ale conversațiilor purtate și informații importante despre oamenii cu care lucrează sau trăiesc.
• Persoanele care au o memorie de lucru slabă sunt uituce. Atunci când se concentrează asupra unui anumit lucru, pot pierde din vedere informații importante (de exemplu, uită de programarea la stomatolog deoarece la locul de muncă a apărut o urgență) sau pot omite detalii ori responsabilități minore (nu-și aduc aminte să cumpere lapte în drumul dinspre serviciu spre casă sau ceva ce a cerut soțul/soția ori partenerul/partenera în acea dimineață).

3. Controlul emoțional: Abilitatea de gestionare a emoțiilor în vederea atingerii obiectivelor, îndeplinirii sarcinilor sau pentru a controla ori dirija comportamentul.

• Persoanele care au un bun control emoțional sunt capabile să-și controleze emoțiile, chiar și în condiții de stres. Ele pot răspunde cu calm în fața confruntărilor sau într-un eveniment neprevăzut. Nu sunt „ispitite” cu ușurință (nici de șeful furios, nici de fiul adolescent și supărat) să își piardă cumpătul.
• Persoanele care un slab control emoțional tind să-și piardă răbdarea la cea mai mică provocare. Se neliniștesc ușor și le este greu să-și controleze emoțiile, mai ales în contexte intens emoționale.

4. Inițierea de sarcini: Abilitatea de a demara proiecte fără amânări nejustificate, în mod eficient sau în timp util.

• Persoanele care au o bună abilitate de inițiere a sarcinilor încep imediat să se ocupe de proiecte sau de îndatoriri. Dacă cineva le roagă să facă un anumit lucru, se simt cel mai confortabil dacă pot ajuta și se apucă imediat de lucru. Ele nu au nevoie de termene-limită ca motivație.
• Persoanele care au o slabă capacitate de inițiere a sarcinilor tind să amâne lucrurile. Ele gândesc astfel: „Voi face asta mai târziu” sau „Voi începe mâine”, iar atunci când termenul-limită se apropie, sunt în întârziere și se văd nevoite să ceară timp suplimentar. Uneori, amână să înceapă deoarece perfecționismul lor le face să se îndoiască de faptul că vor fi capabile să realizeze ceva care să se ridice la nivelul standardelor, iar alteori amână pentru că sarcina pare prea descurajantă sau necesită prea mult efort. Rezultatul final este același: amânarea.

5. Menținerea atenției: Capacitatea de susținere a atenției asupra unei sarcini în ciuda factorilor care pot distrage atenția, în ciuda oboselii sau a plictiselii.

• Persoanele care au o bună capacitate de menținere a atenției nu au dificultăți în a stărui suficient asupra unei sarcini astfel încât să o finalizeze – chiar dacă o consideră obositoare, grea sau plictisitoare. Ele sunt capabile să elimine distragerile și să amâne primirea recompensei promise, asigurându-se că își îndeplinesc întâi de toate sarcinile.
• Persoanele care au o slabă capacitate de menținere a atenției pot începe rapid o sarcină, dar se luptă să o finalizeze. Sunt vulnerabile la întreruperi și le este greu să revină la lucru după o pauză. Adesea, rămân fără resurse înainte de a termina. Uneori, aceste persoane trec de la o sarcină la alta, deoarece nu pot să-și mențină atenția prea mult timp pe o singură sarcină. Această abordare poate funcționa pentru unele persoane, însă este una plină de capcane.

6. Planificarea/prioritizarea: Abilitatea de a crea o hartă a traseului către atingerea unui obiectiv sau pentru îndeplinirea unei sarcini. Implică și capacitatea de a decide ce este important și necesită concentrare și ce nu este important.

• Persoanele care au o bună capacitate de planificare/prioritizare excelează la îndeplinirea sarcinilor în mai multe etape. Ele pot vizualiza care ar trebui să fie rezultatul final și pot ordona cu ușurință pașii pe care trebuie să-i urmeze pentru a atinge obiectivul. În fața unei sarcini complexe sau a uneia care conține prea multe informații, ele se pot concentra pe datele esențiale și le pot înlătura pe celelalte.
• Persoanele care au o slabă capacitate de planificare/prioritizare au dificultăți atunci când se confruntă cu sarcini complexe sau care implică mai multe etape, întâmpină probleme în parcurgerea informațiilor și în identificarea punctului de început. Este posibil ca ele să se blocheze în detalii minore și să uite de scopul sarcinii. Aceste persoane se simt provocate mai ales atunci când planificarea implică gestionarea muncii celorlalți, dar și pe a lor.

7. Organizarea: Abilitatea de a crea și de a menține metode pentru a putea urmări informațiile și materialele.

• Identificarea persoanelor care au o bună capacitate de organizare nu este deloc dificilă. Spațiul lor de muncă și cel personal sunt curate și organizate. Ele au câte un loc pentru fiecare lucru și nu le place dezordinea. Atunci când se întorc dintr-o călătorie, își despachetează imediat bagajele.
• Identificarea persoanelor cu o slabă capacitate de organizare este la fel de simplă. Dezordinea pare să se acumuleze fără efort, iar curățenia este ceva greu de menținut. Atunci când cineva le cere să găsească un anumit lucru (pe biroul lor, în calculatorul lor sau într-un dulap ori garaj), adesea răspunsul lor este următorul: „Știu că e pe aici pe undeva, dar nu îl găsesc acum”.

8. Gestionarea timpului: Capacitatea de a estima cât timp are cineva la dispoziție și cum să-l aloce, dar și cum să respecte termenele-limită. De asemenea, implică și înțelegerea faptului că timpul este important.

• Persoanele cu o bună capacitate de gestionare a timpului respectă termenele-limită, ajung la timp la întâlniri și pot evalua cât timp durează îndeplinirea oricărei sarcini care le este dată. Ele pot face modificări, accelerând ritmul pentru a putea finaliza o sarcină, dacă timpul este limitat.
• Persoanele cu o slabă capacitate de gestionare a timpului tind să aibă o mare dificultate în a-l estima. Ele subestimează în mod obișnuit durata unei activități și astfel cred că au timp „să mai facă ceva” înainte de a pleca de la muncă sau înainte de a se îndrepta spre o întâlnire. Viața acestor persoane s-a îmbunătățit într-o mare măsură odată cu apariția telefoanelor mobile, deoarece acum pot suna și explica faptul că „întârzie”.

9. Flexibilitatea [cognitivă]: Abilitatea de a revizui planurile în ciuda dificultăților, întârzierilor, noilor informații sau greșelilor. Se asociază cu adaptabilitatea în fața condițiilor mereu în schimbare.

• Persoanele flexibile fac cu ușurință modificări atunci când apare ceva neprevăzut. Pe lângă capacitatea lor de a accepta situația, acestea sunt deseori creative, având o gândire non-liniară.
• Persoanele inflexibile sunt cu ușurință luate prin surprindere atunci când planurile se schimbă din cauza unui eveniment neprevăzut. Faptul de a avea planuri de rezervă pare să-i surprindă mereu, indiferent de câte ori s-au confruntat cu situații în care au fost nevoite să vină cu un plan B.

10. Metacogniția: Abilitatea de a te distanța pentru a privi situația dintr-un alt punct. Reprezintă abilitatea de a observa modul în care o problemă este rezolvată. Include și abilitățile de automonitorizare și autoevaluare (de exemplu, prin întrebări de tipul: „Ce anume fac?” sau „Ce am făcut?”).

• Persoanele care au o metacogniție puternică au capacitatea de a vedea pădurea mai degrabă decât să se concentreze pe fiecare copac în parte. Ele văd cum se potrivesc piesele de puzzle. Este dificil să descriem această abilitate fără a folosi metafora – iar înțelegerea metaforelor reprezintă o caracteristică a celor care gândesc în baza metacogniției. Aceste persoane se pricep să realizeze conexiuni între concepte și experiențe disparate.
• Persoanele care au o metacogniție slabă tind să se concentreze pe detalii izolate. Ele se bucură de faptele imediate și concrete și cel mai probabil nu petrec prea mult timp în introspecție. Uneori au dificultăți în „realizarea conexiunilor”, ceea ce poate fi o sursă de frustrare pentru cei din preajma lor, care reușesc să facă acest lucru cu ușurință.

11. Perseverența în atingerea obiectivelor: Capacitatea de a avea un obiectiv, de a urmări îndeplinirea acestuia și de a nu ceda sau de a fi distras de alte preocupări.

• Persoanele cu o bună perseverență în atingerea obiectivelor sunt cele care își stabilesc obiective pe termen lung și care le urmăresc, orientându-se spre calea cea bună și depășind obstacolele atunci când acestea apar. Obiectivele lor pot fi mărețe (scrierea unui mare roman american) sau lumești (să meargă pe jos 30 de minute/zi, 5 zile/săptămână) dar, odată ce își stabilesc obiectivul, muncesc pentru a-l îndeplini, indiferent de greutăți.
• Persoanele cu o slabă perseverență în atingerea obiectivelor tind să fie mai puțin orientate spre viitor. Sunt mulțumite cu modul în care lucrurile se desfășoară și este posibil să nu fie motivate pentru „a trece la următorul pas”. E posibil ca acest punct slab să nu le deranjeze – cu excepția cazului în care sunt nemulțumite de situație sau dacă trăiesc ori lucrează cu cineva care este nemulțumit de situație.

12. Toleranța la stres: Abilitatea de a progresa în situații stresante și de a face față incertitudinilor, schimbărilor și standardelor de performanță.

• Persoanele care au toleranță ridicată la stres preferă de obicei un stil de viață care se bazează pe un anumit grad de varietate și imprevizibilitate. Acestora le plac locurile de muncă în care fiecare zi este diferită și care prezintă oportunități de dezvoltare a unor abilități noi sau de explorare a unor opțiuni noi. Când tendința lor e situată la nivelul extrem-înalt al continuumului slab‒bun/scăzut‒ridicat, aceste persoane pot fi numite „dependente de adrenalină”.
• Persoanelor cu o toleranță scăzută la stres le place să știe ce urmează și, de preferat, să fie lucruri cunoscute, pe care le-au mai făcut. Preferă locuri de muncă în care să se simtă competente, făsă să simtă că se pune presiune asupra lor.