Paul Henri Thiry, baron d’Holbach (1723-1789) este un filosof francez de origine germana. A facut studii la Universitatea din Leiden, dupa care se muta in Franta, traind cea mai mare parte a timpului la Paris unde intra in contact cu cei mai importanti reprezentanti ai Iluminismului francez, indeosebi cu Rousseau, d’Alembert, Helvetius, Buffon si Diderot. Detinator al unei impresionante biblioteci, dar si al unei valoroase colectii de stampe si gravuri, d’Holbach a tradus si raspandit opere stiintifice, antireligioase sau materialiste intrand deseori in conflict cu autoritatile spirituale si temporale. A colaborat la Enciclopedia Franceza redactand articole despre chimie, metalurgie si mineralogie. Si-a folosit cunostintele stiintifice pentru a apara cu ardoare materialismul care a fost sursa tuturor scrierilor sale. Amintim cateva dintre acestea: Le Christianisme dévoilé; Le Bon Sens ou les idées naturelles opposées aux idées surrnaturelles; La Morale universelle ou les devoirs de l’homme fondés sur la nature; Le Système de la nature, tradusa in limba romana, Sistemul naturii, in 1957.

Cu aceasta lucrare d’Holbach atinge apogeul unei conceptii riguros materialiste si atee a naturii, societatii si omului. Conceptia sa tindea sa emancipeze omul de superstitia religioasa si de impostura a carei victima era, pentru a-i aduce fericirea si a-i reda libertatea. Omul trebuie sa fie determinat in actiunea sa de libertatea de vointa, rolul filosofului fiind acela de a-i arata omului adevaratele resorturi ale actiunilor sale si de a distruge miturile si superstitiile. Mitul lui Dumnezeu este cel mai complex si cel mai tenace, explicarea acestui mit ocupand intreaga parte a doua a Sistemului naturii. Multi iluministi au considerat pozitiile lui d’Holbach ca fiind extreme, printre acestia numarandu-se inclusiv Voltaire, cunoscut pentru anticlericalismul sau, singurul prieten fidel si aparator al conceptiilor sale fiind Diderot, cel care a  semnat „discursul preliminar” la cartea Essai sur les préjugés, ou De l’influence des opinions sur les moeurs et sur le bonheur des hommes, carte pe care d’Holbach a semnat-o cu pseudonimul Dumarsais. Recent cartea iluministului francez a aparut si in versiune romaneasca: Eseu despre prejudecati sau Despre influenta opiniilor asupra moravurilor si fericirii oamenilor, traducere din limba franceza de Gabriel Avram, prefata de Jacques Patry, postfata de Adrian Nita; Bucuresti, Editura Herald, colectia „Cogito”, 2018, 304 p.

Termenul de prejudecata nu a desemnat totdeauna ceea ce Iluminismul a respins cu vehementa. El apartinea vocabularului juridic si era folosit pentru a desemna ceea ce era judecat dinainte sau un ansamblu de judecati folosite in cazuri asemanatoare. Era folosit in secolul al XVII-lea, mai cu seama in disputele religioase, si se referea la primele elemente de judecata anterioare unui examen aprofundat. Astfel, cartii Préjugés légitimes contre les calvinistes de Pierre Nicole ii raspundea Pierre Jurieu in Préjugés légitimes contre le papisme. Si in secolul al XVIII-lea se perpetueaza aceasta traditie religioasa a „prejudecatilor legitime” exprimate fata de jansenism, de anticlericalismul filosofilor sau fata de politica religioasa a Revolutiei Franceze. In intelegerea termenului de prejudecata predomina sensul negativ, asa cum l-a definit rationalismul cartezian, ca judecata falsa prin supunerea in fata unei idei preconcepute, prin refuzul de a merge la fondul lucrurilor, altfel spus o judecata facuta fara un examen suficient. Putin timp dupa aparitia articolului despre prejudecata scris de cavalerul Jaucourt pentru Enciclopedia Franceza, a aparut Eseu despre prejudecati, semnat Dumarsais, dar scris de baronul d’Holbach, desi mai sunt controverse in privinta adevaratului autor. Dar d’Holbach nu era la prima carte publicata sub pseudonim, alegand aceasta modalitate datorita curajului si vehementei cu care isi afirma convingerile, intr-o epoca in care inca nu se castigase deplin totala libertate a opiniilor. D’Holbach isi incepe pledoaria cu o critica acerba a puterilor temporala si spirituala care lucreaza impreuna

„pentru a perverti ratiunea omeneasca, pentru a alunga lumina si pentru

a-l face pe omul simplu sa respinga adevarul.(...) Este deci cat se poate de

vadit faptul ca ignoranta reprezinta sursa comuna a erorilor neamului

omenesc; prejudecatile sunt adevaratele cauze ale nenorocirilor care-i

invaluie pe oameni din toate partile.”

 

 

El indeamna oamenii sa renunte la iluziile propovaduite de religie si sa ridice valul asezat pe ochii lor de tirania religioasa si politica, sa accepte caracterul distinct al adevarului si sa nu se lase inrobiti de prejudecatile care ii indeparteaza pe oameni de idealuri, de inovatii, de renovarea vietii sociale. Dar ignoranta popoarelor este benefica clasei dominante, intrucat adevarul poate genera in mentalul colectiv germenii progresului, iar acesta poate duce la rasturnarea randuielilor statornicite.

„Prejudecatile amortesc sufletul; teama este primul pas spre sclavie;

oamenii se complac in mizerie doar pentru ca le lipseste curajul sau pentru

ca lipsa lor de experienta ii face sa se teama de nenorocirile himerice pe

care si le imagineaza a fi mai mari decat relele adevarate pe care le indura

pe pamant. Neamul omenesc s-a supus fantomelor superstitiei doar pentru

ca parintii sai ignoranti si supusi minunilor predicate de apostolii

imposturii i-au transmis temerile si prejudecatile lor”

 

, afirma filosoful francez. El condamna clasele conducatoare care au considerat totdeauna ca adevarul este primejdios pentru popor si avanseaza proiectul concilierii intereselor adevarului cu cele ale suveranilor si popoarelor. Trebuie inlaturata teama ca adevarul va produce distrugeri, pentru ca adevarul raspandit in randul oamenilor va aduce bunastare, respectarea moravurilor si cultivarea virtutilor.

Poate filosofia calauzi oamenii in procesul de eliberare de prejudecati si de dobandire a adevarului? Da, in masura in care nu prostitueaza intelepciunea, in masura in care filosofia inseamna cautarea adevarului si sinceritate fata de ceilalti, nu sa puna in evidenta orgoliul sau amaraciunile filosofului, sa nu fie o declamatie inutila impotriva neamului omenesc.

„Filosoful trebuie sa poarte o ura neimpacata superstitiilor care, de atatea

ori, au inecat fata pamantului in sange; sa fie dusmanul ireconciliabil al

despotismului care, vreme de secole, si-a inaltat tronul in mijlocul

natiunilor deznadajduite.”

, scrie cu patos d’Holbach. Nu este vorba despre un filosof care priveste si intelege lumea pentru sine, despre cel impacat cu el insusi, dimpotriva, este adus in prim-plan inteleptul care cauta sa indeparteze iluziile, care il apropie pe om de cunoasterea adevarului, care manifesta „un interes cat se poate de tandru pentru semenii sai”, pentru ca

„adevaratul filosof este prietenul oamenilor, al bunastarii lor si al

adevaratelor placeri. (...) Adevaratul filosof este apostolul ratiunii si al

adevarului, pe care le cauta cu buna-credinta.”

D’Holbach schiteaza tipul filosofului care  combate prejudecatile dobandite si le substituie adevaruri; adevaratele sarcini ale filosofului sunt lupta impotriva superstitiilor si prejudecatilor, combaterea temerilor. D’Holbach rezuma ceea ce este util pentru umanitate prin aceste cuvinte: adevar, intelepciune, ratiune, virtute, natura.
           

Cartea baronului d’Holbach, semnata Dumarsais, nu putea sa fie privita cu ingaduinta de catre principi sau clerici. Imparatul Frederic al II-lea a atacat tezele sustinute in Eseu despre prejudecati, ceea ce a starnit reactia vehementa a lui Denis Diderot, exprimata in Scrisoare referitoare la critica Eseului despre prejudecati, descoperita si publicata un secol si jumatate dupa aparitia cartii. Diderot sustine ca d’Holbach a pledat in cartea sa pentru adevar, a combatut prejudecatile si superstitiile, impostura si eroarea. Tonul critic, vehement al lui d’Holbach izvoraste din necesitatea de a denunta minciunile Statului si Bisericii vremurilor sale, din increderea sa in om si in ideea de progres, in speranta intr-o viata mai buna. Secolul al XVIII-lea a adus si un nou inteles conceptului de filosof; filosoful intrupa un nou ideal uman, omul luminat care se folosea de propria ratiune si stia sa actioneze in consecinta. Primul manifest al acestei evolutii semantice a fost eseul anonim Le Philosophe, aparut in 1743, atribuit succesiv lui Voltaire, Diderot, La Mettrie si Dumarsais. Acest nou inteles a determinat si o anume radicalizare a discursului politic, Eseul lui d’Holbach fiind un stralucit exemplu.