Expresia „carti de intelepciune”/„carti sapientiale” desemneaza, in Biblie, opere diferite prin stil, obiect si prin data compozitiei: Pildele lui Solomon, Cartea lui Iov, Ecclesiastul, Cartea intelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah/Ecclesiasticul si Cartea intelepciunii lui Solomon. Aceste carti au in comun preocuparea pentru intelepciune (hokmah, in ebraica, sophia, in greaca), pentru intelepti, pentru existenta omului, pentru legile care guverneaza comportamentul moral si atitudinea religioasa a omului. Sa amintim totodata ca de multe ori, in Biblie, „intelepciunea” este si capacitatea de a folosi anumite mijloace in comert, in artizanat, in navigatie, in arta sau in meseria de a scrie, cea practicata de scribi. Intelepciunea priveste deopotriva problemele cotidiene cat si cele care privesc scopul vietii umane.

Pildele lui Solomon grupeaza cateva sute de sentente, maxime si aforisme ale vechiului Israel, forma cea mai simpla si cea mai veche a literaturii sapientiale, adunate de-a lungul a mai multe secole. Capodopera literara a genului este Cartea lui Iov, povestea unui slujitor al lui Dumnezeu, om bogat si fericit, a carui credinta este incercata de Dumnezeu prin mijlocirea diavolului si a celor trei prieteni cu care poarta un lung dialog despre justitia divina. Iov ramane fidel chiar si atunci cand nu primeste alinarea asteptata, suferinta aratandu-i lui Iov fragilitatea fiintei umane. Tonul lui Dumnezeu nu este unul excesiv de sever, ci doar unul care asaza Cosmosul, lucrurile si viata in dreapta lor masura, care este a Sa! Ecclesiastul, numita si Qohelet, este o carte care nu are un plan definit, fiind o succesiune de variatiuni pe o tema unica, vanitatea lucrurilor omenesti („desertaciunea desertaciunilor, toate sunt desertaciuni!”). De-a lungul timpului s-au facut apropieri intre curente filosofice (stoicism, epicureism, cinism) si conceptia lui Qohelet, prezentat in mod fals ca fiu al lui David, rege al Ierusalimului, dar nu poate fi vorba despre o influenta directa, ci mai curand de teme devenite un bun comun al intelepciunii orientale. Cartea Ecclesiasticul marcheaza o revenire la intelepciunea israelita traditionala, desi nu figureaza in canonul evreiesc al scrierilor biblice. Este un text indreptat impotriva elenizarii gandirii si moravurilor considerate amenintatoare pentru identitatea iudaica. 

Elenizarea gandirii iudaice avea sa se petreaca prin Cartea intelepciunii lui Solomon, scrisa intr-o greaca elevata si precisa, pentru credinciosii de cultura greaca, probabil in Alexandria secolului I i.e.n. Sa spunem pentru inceput doar ca este o lucrare care a fascinat dintr-un inceput prin remarcabila sa compozitie. Cu aceasta carte a intelepciunii, elenismul si filosofia patrund in curentul biblic. De putin timp a aparut o noua editie din Cartea intelepciunii lui Solomon, traducere din engleza si ingrijire editie: Alexandru Anghel, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Manuscript”, 2020, 176 p. Volumul este compus din doua parti distincte: prima parte consta intr-o ampla introducere in care se fac referiri la structura Cartii intelepciunii lui Solomon, a titlului, a versiunilor si datarii lor, asupra naturii compozite a textului, asupra paternitatii si limbii, a relatiei cu alte carti ale corpusului biblic, un capitol substantial fiind despre teologia si filosofia cartii; cea de-a doua parte cuprinde traducerea in limba romana a Cartii intelepciunii lui Solomon. Ca si Ecclesiasticul, Cartea intelepciunii lui Solomon nu face parte din canonul ebraic; parintii Bisericii au citit-o si citat-o inca din secolul al II-lea si, in ciuda unor ezitari si opozitii, mai cu seama din partea lui Ieronim, a fost inclusa in canonul Bisericii catolice, dar si al celorlalte biserici crestine. Primele capitole, cartea este compusa din 19 capitole, sunt scrise sub influenta poeziei ebraice si prezinta importanta intelepciunii, iubirea sophiei fiind cea care deosebeste pe cel drept de cel nelegiuit, in timpul vietii, dar si dupa moarte. In cea de-a doua parte, Solomon aduce un elogiu intelepciunii, careia ii canta natura de o puritate absoluta, originea divina si puterea binefacatoare:

„Caci ea este stralucirea luminii celei vesnice si oglinda

fara de pata a lui Dumnezeu si chipul bunatatii Lui.”

A treia parte descrie lucrarea intelepciunii divine in istoria universala, de la crearea omului pana la venirea omului in Canaan. Unitatea compozitiei merge mana-n mana cu frumusetea limbii, cu supletea si bogatia sa, asezate in frumoase forme ale retoricii lumii greco-romane in care se regasesc si procedee proprii midrasului traditiei evreiesti.

Ce este intelepciunea? Dincolo de multitudinea abordarilor si intelesurilor, intelepciunea este un discurs al sensului, o cale care permite omului intelegerea conditiei umane si limitele sale, iubirea de adevar si de cunoastere, cultivarea libertatii interioare, respingerea raului, a suferintei, a oricarei forme de violenta. Autorul necunoscut al Cartii intelepciunii lui Solomon, cunoscator desavarsit al lumii in care traia, a asezat toate raspunsurile pe care le stia in lumina Revelatiei. Cartea a fost scrisa in vremea cand curentele iudaice se repliau asupra lor insesi, autorul, bun cunoscator al culturii grecesti si al credintei iudaice, dialogand cu lumea si cu cultura pagana. Exegetii subliniaza radicala diferentiere intre iudaismul elenistic si crestinism, din acest motiv pledand pentru o abordare a Cartii intelepciunii lui Solomon din perspectiva interdisciplinara, ingloband istoria, filosofia, teologia si exegeza. In carte este oglindita cultura si identitatea evreilor din Alexandria, cetate greceasca intr-o lume ne greaca, dar care era un foaier al literelor, artelor si stiintelor, care avea o fabuloasa biblioteca in care filologii traduceau texte, pe care le comentau si copiau. Acestei institutii si lui Ptolemeu I datoram opera majora a iudaismului alexandrin, Septuaginta. In acea lume miraculoasa s-a format Filon, filosoful care a aratat evreilor din Alexandria forme ale retoricii si a filosofiei, cu precadere cea a lui Platon, care a vrut sa arate ca Dumnezeu este accesibil prin logos, dar care a ramas intr-o uimitoare singuratate, caci contemporanii sai, greci si romani, nu prea l-au ascultat.

Cartea intelepciunii lui Solomon a avut un destin diferit, este o incursiune in interiorul gandirii grecesti, pusa in slujba Revelatiei, asigurand centralitatea iudaismului intr-o expresie greaca. Fiecare cultura exprima in maniera sa, unica si originala, viziunea asupra lumii, a omului si a lui Dumnezeu. Cultura greaca era profund cosmologica, motiv pentru care autorul cartii este atent la coerenta cosmosului in dimensiunea sa etica, stiind sa exprime gandirea evreiasca in care integra idei grecesti, cum ar fi „nemurirea sufletului” sau „proba existentei lui Dumnezeu prin frumusetea lumii”, cea mai mare originalitate a textului fiind articularea intelepciunii grecesti cu istoria iudaica. Categoriile grecesti, cele ale viziunii cosmice, sunt transformate prin credinta in creatie, intelepciunea avand o functie cosmica:

„Toate cele ascunse si cele aratate le-am cunoscut, caci

intelepciunea insasi, lucratoarea tuturor lucrurilor, m-a

invatat.”

 

 

Acelasi verset in traducerea lui Bartolomeu Anania: „tot ce-i ascuns, precum si ce e vadit, am cunoscut, fiindca ’ntelepciunea, ce mestereste totul, mi-a dat invatatura.” Intelepciunea este prezenta activa si salvatoare a lui Dumnezeu in viata oamenilor. Pentru ca Revelatia sa fie inteligibila, calea este dificila, nelipsita de pericole, dar autorul cartii nu a pregetat sa se avante plin incredere. Sunt doua moduri de cunoastere diferite prin principiu si prin obiect: prin ratiunea naturala, care se bazeaza pe perceptia senzoriala, si poate ajunge la o anumita cunoastere a lui Dumnezeu; prin credinta, care se intemeiaza pe revelatie si se deschide catre mister. Cartea intelepciunii lui Solomon este si o teologie a Creatiei care gandeste natura ca pe un instrument al cunoasterii, la care oamenii „nesabuiti” nu au luat seama: „Si de la lucrurile bune vazute n-au avut puterea sa-l descopere pe Cel care este/Si nici din cercetarea lucrarilor [Sale] ei nu l-au recunoscut pe mester.”

Intelepciunea nu are infatisarea unui om, dar substantivul, si in ebraica si in greaca, este de gen feminin:

„Ci ea ajunge tarie deplina de la o margine la alta a

lumii si randuieste toate lucrurile bine. Pe ea am iubit-o

si am cautat-o in tineretile mele/Si am cautat s-o iau de

mireasa a mea/Si m-am indragostit de frumusetea ei.”

 

 

Peste cateva veacuri, in Mangaierile filosofiei, Boethius avea sa scrie cu duiosie despre cea care il va ajuta sa iasa din starea de deznadejde: doica lui, Filosofia! Din dorinta ca revelatia biblica sa nu ramana inchisa in propriul discurs, evreul nestiut din Alexandria a scris Cartea intelepciunii lui Solomon, o carte deschisa unei pluralitati de lecturi.