Un fenomen deloc rar în evoluţia ştiinţei este acela că savanţii, cu tot ajutorul de care dispun, cu toate instrumentele cunoaşterii şi abilităţilor lor, luptă împotriva unui principiu oarecare al înţelepciunii populare care, pe de altă parte, este apărat de popor cu aceeaşi tenacitate, pentru ca la final ştiinţa să fie obligată să admită că, în esență, concepţia populară, și nu cea proprie, este cea corectă. Merită în mod deosebit să se investigheze cum se face că ştiinţa, aflată pe calea ei ascendentă, progresează într-un zig-zag neregulat, care se apropie uneori de viziunea populară asupra lumii, iar alteori se îndepărtează cu totul de aceasta.

Menţionez acest fenomen ciudat pentru că cele mai recente cercetări asupra viselor – acele manifestări remarcabile şi bizare ale vieţii psihice – au scos la iveală fapte care ne obligă să abandonăm convingerile noastre anterioare cu privire la natura viselor şi, cu unele rezerve, să ne întoarcem la concepţiile populare.

Oamenii nu au încetat niciodată să creadă că visele sunt semnificative. Cele mai vechi scrieri care s-au păstrat până la noi, cioplite în piatră spre lauda vechilor regi babilonieni, precum şi mitologia şi istoria hinduşilor, chinezilor, aztecilor, grecilor, etruscilor, evreilor şi creştinilor susţin punctul de vedere adoptat de oamenii zilelor noastre, şi anume că visele pot fi interpretate. Interpretarea viselor a fost, timp de mii de ani, o ştiinţă specială, un cult aparte, ai cărui preoţi şi preotese decideau des soarta națiunilor şi stârneau revoluţii care au schimbat istoria lumii. Această ştiinţă, demodată acum, se baza pe credinţa de nezdruncinat că visele, chiar dacă într-un mod ascuns şi prin analogii obscure, puteau fi interpretate de cei iniţiaţi şi dezvăluiau viitorul şi că, prin aceste fenomene nocturne, puterile de sus doreau să pregătească muritorii pentru evenimentele importante care se apropiau. La nivelul oamenilor de rând, cartea de vise, acea supravieţuitoare ciudată a astrologiei babiloniene antice, se bucură şi astăzi de o mare popularitate. Deşi detaliile cărţilor de vise diferă de la o ţară la alta, trebuie considerate drept produse ale spiritului popular comun.

Pe de altă parte, găsim în rândurile marii majorităţi a psihologilor contemporani un dispreţ aproape total faţă de vis ca funcţie psihică şi, în consecință, o negare a faptului că visul, mai exact conţinutul acestuia, ar avea vreo semnificaţie. Mulţi dintre aceşti cercetători consideră visele a fi un complex absurd de halucinaţii, care izbucnesc haotic în creierul celui care doarme. Potrivit viziunii altor scriitori, visele nu sunt altceva decât reacţia psihică la stimuli externi (obiectivi) sau interni (subiectivi), pe care receptorii senzoriali ai corpului îi primesc în timpul somnului şi îi conduc la centri.

Puțini au susţinut că, în timpul somnului, mintea este capabilă să desfăşoare o activitate complicată, semnificativă sau că s-ar putea susţine despre vis că are vreun înţeles simbolic. Totuşi, chiar şi aceşti autori au eşuat în încercarea de a face comprehensibile particularităţile viselor, fără a-și forța explicaţiile în patul procustian al unui joc artificial cu alegorii.

Ca urmare, timp de secole, armata interpreţilor de vise superstiţioşi a fost împotriva celei a scepticilor, până când, cam cu zece ani în urmă1, neurologul vienez, profesorul Freud, a descoperit faptele care fac posibilă o unificare ale celor două concepţii contrare şi care, pe de-o parte, a ajutat la dezvăluirea adevăratului nucleu din vechea superstiţie şi, pe de altă parte, a satisfăcut pe deplin necesitatea ştiinţifică de a cunoaşte relaţiile dintre cauză şi efect.

Pot afirma, în acest moment, că teoria lui Freud despre vise şi metoda lui de interpretare concordă cu concepţia populară numai prin aceea că viselor li se atribuie sens şi semnificaţie. Faptele recent descoperite nu susţin în niciun fel credinţa celor care atribuie visele unei interferențe din partea puterilor superioare, văzând în ele profeţii. Teoria lui Freud se raportează la vise ca la niște produse mentale dependente de evenimente endopsihice şi nu poate fi considerată o validare a credinţei celor care consideră visul o unealtă a puterilor superioare sau o clarviziune a celui care doarme.

Întâi de toate, câteva cuvinte despre metodă. Dacă dorim să analizăm un vis, pornim exact ca în investigarea psihologică a simptomelor nevrotice. În spatele fiecărei obsesii, oricât ar părea de ilogică, se ascund gânduri coerente, dar inconştiente, iar a le face evidente constituie problema psihanalizei. Freud a arătat că imaginile şi experienţele din care este alcătuit visul sunt, în cea mai mare parte, doar deghizări, aluzii simbolice, dar pline de semnificaţii, ale ideilor refulate. În spatele conţinutului conştient al visului se ascunde un material oniric latent, care, la rândul său, a fost creat de gânduri onirice coerente, logice. Interpretarea visului nu este nimic altceva decât traducerea acestuia din limbajul lui simbolic-hieroglific într-un limbaj conceptual; punerea în relație a conţinutului oniric manifest cu gândurile logice ale visului, prin indiciile asociațiilor furnizate de materialul oniric ascuns. Mijlocul prin care se face aceasta este aşa-numita asociere liberă. Când ni se relatează visul, împărţim materialul dat în mai multe părţi sau secţiuni şi cerem visătorului să ne spună tot ce îi apare când îşi îndreaptă atenţia nu asupra întregului vis, ci spre o anumită parte a acestuia, spre un anumit eveniment sau o anumită imagine-cuvânt care apare în el. Totuși, această asociere trebuie să fie cu totul liberă; prin urmare, singurul lucru interzis este dominaţia exercitată de alegerea critică în ceea ce priveşte ideile ce ies la suprafaţă.

Dacă, în cele din urmă, comparăm punctul de plecare al visului, gândurile onirice, cu conţinutul relatat cu naivitate al visului, vedem că visul nu este altceva decât satisfacerea pe ascuns a unei dorinţe refulate.

Acest enunţ sintetizează cele mai importante concluzii ale investigației lui Freud asupra viselor. Ideea că visele îndeplinesc dorinţe ce nu pot fi satisfăcute în realitatea concretă pare să fie în acord cu zicalele din înțelepciunea populară abandonată. „Visele” sunt folosite metaforic, în cele mai multe limbi, pentru a desemna „dorinţe”, iar un proverb maghiar spune întocmai acest lucru: „porcii visează ghinde, gâştele visează porumb” – care nu poate fi considerat decât o aluzie la tendința similară a viselor umane.

Există, totuşi, vise cu un conţinut foarte neplăcut, dar care nu ne tulbură somnul, aşa încât atunci când ne trezim suntem surprinşi de indiferenţa cu care am tratat astfel de evenimente. Acest gen de vis a fost observat, de exemplu, de una dintre pacientele lui Freud, care era prezentă în vis la înmormântarea unui nepot iubit. Un detaliu aparent lipsit de importanță al visului, un bilet de concert, a dus la explicarea întâmplării. Doamna respectivă intenţiona să meargă în seara următoare la un concert unde se aștepta să-l revadă pe bărbatul pe care îl iubise odinioară, pe care încă nu-l uitase şi pe care îl întâlnise ultima oară cu mult timp în urmă, la înmormântarea unui alt nepot. Astfel visul, pentru a grăbi întâlnirea, îl sacrificase pe celălalt nepot. Cenzura, ştiind – se pare – că urma să fie îndeplinită o dorinţă inofensivă, lăsase înmormântarea să „treacă” fără să îi ataşeze vreo emoţie evidentă. Această analiză poate servi ca o ilustrare a tuturor viselor care contrazic, la prima vedere, teoria freudiană despre dorinţă, şi care au de-a face cu chestiuni foarte nedorite sau chiar cu neîndeplinirea dorinţelor.

Dacă vom căuta gândurile onirice latente, ascunse în spatele acestor vise învestite cu efecte dureroase, ne va deveni clar că, aşa cum spune Freud, neîndeplinirea unei dorinţe în vis înseamnă întotdeauna îndeplinirea unei alte dorinţe.

Cu toții adăpostim în inconştientul nostru multe dorinţe refulate din copilărie, care se folosesc de ocazia de a îşi exercita intensitatea psihică de îndată ce percep relaxarea cenzurii din timpul nopţii.

Atunci când analizăm materialul oniric obținut prin asociere liberă, pornind de la elementele onirice conștiente, devine clar că acesta provine de obicei din două surse: pe de-o parte, din amintirile infantile și, pe de alta, din experienţele ușor de trecut cu vederea ale „viselor cu ochii deschişi”, adesea lipsite de importanță, la care persoana nici măcar nu a reacţionat. Într-adevăr, potrivit celor spuse de Freud, orice vis bine definit stă, cum s-ar spune, pe două picioare, şi se dovedește prin analiză a fi supradeterminat, adică reprezintă atât îndeplinirea unei dorinţe prezente, cât şi a uneia îndelung suprimate.