Lectii de parentaj constient

 

Ce fel de rol are jocul in dezvoltarea copilului? Care sunt ingredientele  cheie de care au nevoie copiii nostri pentru a creste frumos si a-si implini potentialul? Cum putem influenta fericirea si starea de bine in familie? Am stat de vorba cu trei specialiste in parentaj si iata ce recomandari ne-au dat pentru un plus de armonie si echilibru in cresterea copiilor.


Sorina Petrica este psiholog clinician si psihoterapeut cognitiv-comportamental, formator invitat al Asociatiei Multiculturale de Psihologie si Psihoterapie si expert in diferite programe de sanatate relationala pentru copii si familie.

Anca Iordache este trainer de parenting din 2011, fiind primul instructor Aware Parenting certificat in România de Dr. Aletha Solter (Septembrie 2011). Este fondatoarea Parentship - Seminarii pentru parinti si coordonator al proiectului si trainer acreditat de catre ANC (Autoritatea Nationala pentru Calificari)

Diana Vijulie este consilier pentru dezvoltare personala, consilier pentru dezvoltare parentala pozitiva in care utilizeza si elemente de terapie prin arta, pe care le-a aprofundat in cadrul colaborarii cu American Art Therapy Association, psihoterapeut in formare, in directia Analizei Tranzactionale, bloggerita.

 

 

 

1. Ce este jocul atasamentului? (importanta jocului si a atasamentului)
   

Sorina Petrica: Jocul atasamentului se refera la interactiunea ludica dintre un parinte si copilul sau, care ii permite acestuia din urma sa perceapa spatiul relatiei dintre ei ca fiind un spatiu de siguranta, unde i se permite sa proceseze si sa exprime tot ceea ce el simte, fara teama de a nu fi acceptat. Jocul ii ofera copilului posibilitatea de a cunoaste lumea din jurul lui iar parintelui ii ofera oportunitatea de a cunoaste in detaliu lumea interioara a copilului: credintele, temerile si nevoile lui. Jocul simbolic si jocul nondirectiv sunt doua exemple de activitati care aduc siguranta in relatia de atasament.

Anca Iordache: Vorbind despre jocul copiilor, acesta reprezinta lumea lor. Jocul este modalitatea prin care copiii  invata, descopera lumea, interactioneaza cu mediul in care traiesc si prin care isi exprima curiozitatea, dorinta de explorare si, bineinteles, emotiile. Cand vorbim insa despre jocul atasamentului, pornim de la doua aspecte importante pe care acesta le presupune: prezenta parintelui sau a unui adult in jocul copilului si atmosfera in care se desfasoara interactiunea prin joc intre parinte si copil.

Prezenta parintelui se refera nu doar la prezenta fizica alaturi de copil, cat mai degraba la disponibilitatea fizica si emotionala a acestuia de a participa alaturi de copil la joc. Jocul atasamentului este interactiv, iar atmosfera in care se desfasoara este una de buna dispozitie, de relaxare, adesea jocul fiind insotit de rasete si chicoteli. Cu alte cuvinte, aceasta forma de interactiune se bazeaza pe conectare. Fiecare conectare prin joc consolideaza atasamentul copilului fata de parinte. Iar un atasament securizant constituie baza pe care copilul isi construieste o imagine pozitiva despre sine si despre lume.

Jocul atasamentului indeplineste cateva nevoi de baza ale copilului: nevoia de conectare si de atasament fata de un parinte sau un adult si nevoia de joc ca instrument de cunoastere si interactiune cu mediul si de exprimare a propriilor emotii, a lumii lui interioare.

Diana Vijulie: Jocul este esential atât in dezvoltarea copilului, cat si in stabilirea conectarii cu parintele sau, punand bazele atasamentului securizant, care reprezinta fundatia pe care se cladesc ulterior relatiile viitorului adult. Copilul cu atasament securizant învata din copilarie ca poate avea incredere in cei din jurul sau si dezvolta mecanisme productive de autoreglare, empatie si încredere în sine.

Prin joc, copiii descarca emotii, integreaza evenimente pe care le-au trait, se dezvolta cognitiv si emotional. Jocul de conectare, jocul atasamentului este interactiv, zgomotos, include multe râsete, contact fizic si este, in general, condus de catre copil si doar directionat usor de catre adult, atunci când este nevoie.

 

2. Despre empatie: exista copii lipsiti de empatie sau cum stim ca avem copii empatici?
  

Sorina Petrica: Un copil empatic este un copil care se poate „pune in pielea” altui copil, poate vedea lumea prin ochii celuilalt sau poate simti, intr-o anumita masura, ceea ce simte el. Ne nastem cu potentialul de a ne dezvolta empatia, dar nivelul de dezvoltare depinde de natura experientelor pe care le avem cu cei care ne cresc. Un copil empatic se poate „pune in papucii” altui copil pentru a vedea lucrurile dintr-o perspectiva diferita. Lipsa empatiei il face pe copil sa nu poata sa inteleaga perspectiva altcuiva sau sa aiba convingerea ca celalalt crede sau simte lucrurile la fel ca el.

Anca Iordache: Eu cred ca toti copiii se nasc avand capacitatea de a fi empatici, insa empatia de cultiva si se invata. Ca fiinte sociale, avem nevoie de interactiunea cu alti oameni, iar relatiile sanatoase, in care comunicam autentic, in care ne simtim acceptati si apreciati, si in care putem gestiona conflictele, se construiesc avand la baza empatia.

Copiii invata empatia cand sunt tratati cu empatie, dar si cand vad in jurul lor adulti care interactioneaza cu empatie. Un copil este empatic atunci cand, in functie de varsta pe care o are, isi poate recunoaste sau chiar verbaliza propriile emotii si emotiile celor din jur, sau atunci cand reactioneaza la emotiile si nevoile celor din jur si simte dorinta de a ajuta.

Diana Vijulie: Copiii invata empatia atunci cand o primesc de la cei din jur. Cu alte cuvinte, pentru a putea fi empatic, un copil trebuie mai intai sa simta ca ceilalti sunt empatici cu el. Ulterior, copilul va mima empatia, apoi va deveni constient de emotiile celor din jur, iar in ultima etapa va arata celorlalti empatia reala.

3. Ne dorim un copil automotivat, cu initiativa si creativ. Care sunt principalele greseli pe care le facem, astfel incât ii inabusim de multe ori motivatia interna?
 

Sorina Petrica: - Facem lucrurile in locul copilului pentru ca nu toleram greselile sau modul lui „stângaci”de actiune.
- Dam feedback scotând in evidenta ce nu a reusit sa faca. Feedback-ul care pune accent pe greseala il invata pe copil convingerea ca „nu este in stare”, inainte ca el sa aiba suficient exercitiu care sa ii permita o performanta mai buna si ii submineaza motivatia pentru acea activitate.
- Recompensam participarea la activitati fata de care copilul are deja o motivatie interna - copilul nu mai este preocupat de activitatea in sine ci de beneficiile concrete pe care i le aduce acea activitate.

Anca Iordache: In privinta motivatiei interne a copiilor, cred ca o abordare punitiva sau una prin care recompensam comportamentele copiilor sunt cele mai daunatoare. Copiii isi pierd motivatia interna, dorinta de explorare sau curiozitatea atunci cand sunt pedepsiti sau criticati pentru actiunile sau comportamentele lor, pentru ca vor simti frica de esec sau de a nu fi suficient de buni.

Pe de alta parte, cand sunt laudati si recompensati pentru comportamentele lor, ei isi indreapta eforturile catre a obtine recompensa (o lauda sau o jucarie mult dorita) – motivatia ext erna – si vor pierde contactul cu ceea ce ii implineste cu adevarat, cu ceea ce le aduce bucurie.Pedepsele si recompensele sunt forme ale controlului parental, iar controlul, indiferent ce forma imbraca, inhiba libertatea copiilor, creativitatea, initiativa si motivatia intrinseca.

Diana Vijulie: Pentru a avea un copil automotivat, cu initiativa si creativ, trebuie sa comunicam eficient cu el, sa ii aratam empatie, intelegere si acceptare oferindu-i, in acelasi timp, ghidaj si limite blande, si nu pedepse sau recompense. Acestea vor duce catre inabusirea motivatiei interne.

 

4. Care este distinctia intre ce e cu adevarat bine pentru copil si ce credem noi / ce am vrea sa credem ca e spre binele lui.


Sorina Petrica:
In numele binelui, unii parinti isi indruma copilul pe un traseu prestabilit si nu se mai straduiesc sa il cunoasca: cine este, ce ii place, care sunt lucrurile importante pentru el, etc. Doar pentru
ca e copilul lor, acesti parinti cred ca el trebuie sa le semene si ii impun sa mearga pe cararile pe care ei fie au avut succes, fie s-au impiedicat si au incheiat prematur calatoria. Intr-o astfel de situatie, copilul nu isi mai traieste propria viata. Binele, pentru el, ar insemna sa fie sustinut sa se descopere pe sine si sa-si gaseasca propria cale.


Anca Iordache:
In opinia mea, “binele” copiilor inseamna ascultarea si intelegerea nevoilor si emotiilor lor si libertatea oferita copiilor de a-si exprima nevoile si emotiile. A decide pentru copil  crezand ca eu, ca parinte, stiu ce e bine pentru el, inseamna a-i strirbi personalitatea, a-i innabusi creativitatea, autono
mia si capacitatea de a decide, de a gestiona singur diferite situatii cu care se confrunta.


Diana Vijulie:
De multe ori tindem sa uitam ceea ce este cu adevarat important pentru copiii nostri si proiectam asupra lor situatii din experienta noastra de viata, incercand, parca, sa reparam prin ei ceea ce a fost stricat in viata noastra.

Punand atata presiune pe noi si pe copiii nostri, ajungem sa ii agresam emotional, transferandu-le si lor din bagajul nostru emotional.

 

 

5. Despre agresiunea emotionala asupra copiilor (explicatii, cauze, consecinte)
   

Sorina Petrica: Agresiunea emotionala asupra copiilor e un tip de abordare care e la fel de nociva ca si agresiunea fizica, doar ca nu se soldeaza cu „oase rupte”, ci cu „minti distruse”. Un parinte care isi trateaza astfel copilul are si el un istoric de abuz. Cu alte cuvinte, el preda copiilor lui aceeasi lectie pe care a primit-o si el. Istoricul de viata ii ofera un mod particular de a lectura ce i se intâmpla. Totul este interpretat prin lentila neincrederii - inclusiv comportamentele copilului. Astfel, lentila parintelui cu istoric abuziv, devine lentila prin care copilul lectureaza lumea.

Anca Iordache: Agresiunea emotionala poate avea numeroase cauze: agresiunea suferita de parinti in copilarie, neimplinirea personala si propria suferinta, lipsa unei maturitati emotionale sau a capacitatii de asumare a esecurilor sau deciziilor. Agresiunea emotionala se manifesta adesea prin critica, victimizare, umilire, neimplinirea nevoilor sau neglijare, inabusirea emotiilor sau retragerea iubirii si a suportului.

Un copil agresat emotional isi pierde increderea in sine, respectul si valoarea de sine, capacitatea de a lua decizii si este adesea un copil “dependent”, fara puterea de a se desprinde, de a se afirma ca individ autonom, de a-si manifesta potentialul.   Agresiunea emotionala are efecte devastatoare si pe termen lung, adolescentul agresat in copilarie poate avea dificultati de relationare sau poate intra in relatii nepotrivite, in care devine din nou victima unor abuzuri sau in care poate deveni chiar el agresorul.

Diana Vijulie:

 

Agresiunea emotionala pe care le-o aplicam noi copiilor se va transforma in felul in care copiii insisi se vor trata toata viata lor, invatand ca un astfel de comportament reprezinta normalitatea. Vocea parintilor ii va urmari pentru tot restul vietii lor.

 

6. Autonomia copiilor: libertatea de alegere, acceptarea alegerilor celor mici, posibilitatea de a influenta mediul in care traiesc


Sorina Petrica:
Atunci când investim in autonomia copiilor, investim in stima lor de sine si in autoeficacitatea personala. Cu cât un copil devine mai autonom, cu atât el se va simti mai increzator in fortele sale si isi va dezvolta convingerea ca este in stare sa se descurce si sa faca fata situatiilor. Libertatea de a alege, precum si acceptarea alegerilor celorlalti, ii ofera copilului posibilitatea de a invata ca are un oarecare control asupra vietii lui. Lipsa totala a controlului il determina pe copil sa se simta neajutorat si sa se perceapa ca fiind lipsit de puterea de a influenta cursul vietii lui.

Anca Iordache: Copiii isi manifesta autonomia inca din primul an de viata, cand pornesc in explorarea lumii si incearca sa faca singuri diferite lucruri: sa prinda o jucarie, sa se ridice in picioare sau sa se hraneasca singuri.

Cel mai adesea, parintii le inabusesc autonomia prin a face pentru copii lucrurile pe care ei le pot face singuri. Vorbim asadar pe de o parte despre acei parinti supraprotectivi care, cu bune intentii, isi doresc sa protejeze copiii de situatii care le provoaca suferinta si care ajung sa ii priveze de multe oportunitati de invatare . Iar pe de alta parte sunt acei parinti care critica adesea deciziile copiilor si incearca sa le impuna propriile decizii si alegeri.

Sigur, un copil are nevoie sa stie ca parintii ii sunt aproape si ca le poate cere oricand ajutorul. Insa pentru a deveni autonom, copilul are nevoie de oportunitati pentru a-si manifesta autonomia, de a invata sa se increada in propriile decizii si alegeri; si are nevoie sa stie ca greseala ii este acceptata si ca are dreptul sa spuna Nu.

Un copil care nu este inca autonom va astepta de cele mai multe ori sa fie ajutat, ii este teama sa incerce si sa se implice in situatii noi pe care crede ca nu le poate gestiona.

Diana Vijulie: Una dintre cele mai importante lectii pe care trebuie sa le-o ”predam” copiilor se leaga de autonomie, vazuta pe termen lung. Un cop il care invata despre autonomie este acel copil care este lasat sa aleaga (chiar daca unele dintre alegeri par sa fie in detrimentul sau, pe moment), apoi este lasat sa suporte consecintele naturale ale alegerilor sale, ghidat catre a descoperi singur o solutie mai buna si sustinut prin limite blande pentru a-si pastra integritatea fizica si emotionala. Prin respectarea deciziilor lor, copiii invata despre puterea pe care o poate avea vocea lor, prinzand incredere in fortele proprii.

 

7. Cum cultivi o relatie sanatoasa cu copilul tau pentru a-i hrani nevoile si a-l feri astfel de dependente?
  

Sorina Petrica: O relatie sanatoasa ii ofera copilului spatiul in care el se simte iubit si apreciat pentru ceea ce este el ca persoana, nu pentru ceea ce face sau pentru performantele pe care le are. Când este intr-o relatie sanatoasa, copilul isi permite sa plece sa aiba o „aventura cu lumea” si sa isi satisfaca curiozitatea innascuta, dar isi  permite sa se si intoarca ori de câte ori se afla in dificultate. Astfel, parintii ii ofera o „baza de siguranta” când ii sustin nevoile de explorare in limitele care privesc siguranta lui, dar ii ofera si un refugiu, ori de câte ori il primesc cu bratele deschise când ii este greu.

Anca Iordache: Teama - sau cel putin gandul - ca propriul copil ar putea consuma droguri sau alcool sau ar putea manifesta comportamente antisociale sunt adesea framantari ale parintilor. Si multi parinti se intreaba in ce masura pot avea o influenta pozitiva in viata copiilor lor si in alegereile pe care acestia le vor face.
O relatie sanatoasa intre parinti si copii se construieste inca din primele zile de viata ale copiilor, mai intai prin raspunsul parintilor la nevoile copiilor de ingrijire, de contact, de iubire, prin acceptarea emotiilor lor.
 
Pe masura ce copiii cresc, o abordare nonpunitiva are cu siguranta sanse mai mari sa ii tina de adolescenti departe de tentatia drogurilor. Pe de o parte, copilul pedepsit sau manipulat prin recompense va avea o stima de sine scazuta si va fi usor influentat de  un grup. Pe de alta parte, pedepsele si recompensele reprezinta o forma de control parental si cu cat copilul se va simti mai “controlat” acasa, cu atat, in afara familiei, va simti o dorinta mai mare de rebeliune, in incercarea de a-si castiga stima de sine si de a se manifesta ca individ autonom.
 
Prin cultivarea unei relatii armonioase, in care copilul se simte respectat, valorizat, acceptat, iubit, apreciat, parintii vor reusi sa transmita copiilor propriile valori; si modelul oferit de parinti este la fel de important.

Copiii crescuti cu respect sunt constienti de valoarea personala, au sentimentul apartenentei la familia lor si la valoriei familiei in care au crescut, si astfel nu vor simti nevoia de rebeliune sau de apartenenta la un grup care nu imparte aceste valori; ei nu cauta validarea prin conformarea la niste “valori” care ii pot pune in situatii periculoase si vor sti sa spuna NU tentatiei drogurilor. 

Diana Vijulie: O relatie sanatoasa dintre un copil si un parinte se bazeaza, pe langa iubire, pe respect si incredere reciproce.

Copilul invata sa aiba incredere in parintele sau atunci cand acesta ii ofera timp si atentie, cand ii respecta deciziile, cand ii ofera sustinere si ghidare, acceptandu-i, in acelasi timp trairile si emotiile si fiind un bun exemplu.

Conectarea dintre copil si parinte este esentiala pentru hranirea nevoilor copilului si intarirea increderii intre cei doi.

Atunci cand conectarea se rupe intre cei doi, comportamentul copilului se schimba in rau, intervin si dificultatile de comunicare, iar copilul incepe sa se simta din ce in ce mai mult in deriva.

Comentarii

Carte
Copii grozavi - Zece calitati esentiale pentru o viata fericita Toti parintii au pentru copiii lor cateva aspiratii universale. Ei vor ca acestia sa aiba o viata sociala implinita si sa isi urmeze propriile visuri. Dar in toate acestea, pierdem esentialul: copiii...
Adauga in cos Detalii produs
Autor
Stanley I. Greenspan Stanley I. Greenspan, M.D. (1941–2010) este cea mai mare autoritate in domeniul clinic al dezvoltarii nou-nascutului si copilului mic si profesor de clinica psihiatrica si pediatrica la George...
Detalii autor
Colectie
PARENTAJ
Detalii colectie

Articole similare

Lectii de parentaj constient
Lectii de parentaj constient
Ce fel de rol are jocul in dezvoltarea copilului? Care sunt ingredientele cheie de care au nevoie copiii nostri pentru a creste frumos si a-si implini potentialul? Cum putem influenta fericirea si...
Un extaz care umple clipa
Un extaz care umple clipa
Cartea Le fraicheur de l'instant. Le fin d'un reve d'individualite/ Prospetimea clipei. Sfarsitul unui vis de individualitate , semnata simplu Betty , este o tulburatoare marturie de...