Juan de Yepes y Alvarez (1542-1591), Sf. Ioan al Crucii, este unul dintre cei mai cunoscuti teologi spanioli, prezent in toate marile dictionare si enciclopedii teologice si filosofice ale lumii. Nascut intr-o familie saraca, orfan de tata din primele sale luni, Juan a fost incredintat de mama orfelinatului din Medina del Campo, unde si-a aratat de timpuriu inclinatiile spre artizanat. Tinarul Juan a dovedit nu numai inclinatie spre artizanat, ci si o extraordinara sensibilitate religioasa si artistica, remarcate de un binefacator instarit, care a hotarit sa-l trimita la studii la iezuitii din Medina del Campo, unde va primi o serioasa instructie clasica, inainte de a intra in ordinul carmelitan, in 1563, dupa obiceiul vremii, luindu-si numele de Juan de Santo Matia. A studiat apoi la Universitatea din Salamanca, in 1567 fiind hirotonisit preot. Dupa ce o intilneste pe Tereza de Avila, Juan de Santo Matia incepe o asidua munca de reformare a ordinului carmelitan, in anul 1568 fondind prima manastire a Ordinului Carmelitanilor Desculti, la Duruelo, in tinutul Avila, apoi la Alcala, ceea ce a stirnit furia celor care nu-i acceptau reformele, adversari care l-au incarcerat la sfirsitul anului 1577.

Noua luni mai tirziu el evadeaza si devine rector al colegiului din Baeza, apoi vicar provincial al Andaluziei, pentru ca in 1588 sa fondeze o noua manastire la Avila. In anul 1591, Doria, un provincial ostil reformelor sale, il revoca, el redevenind simplu calugar la Penuela, unde avea sa moara la sfirsitul lui 1591. Doi ani mai tirziu, ramasitele sale pamintesti sint mutate la Segovia. In 1675 este beatificat, canonizat in 1726, proclamat Doctor al Bisericii in 1926. Prima editie a scrierilor lui Ioan al Crucii a aparut in 1618, in Alcada de Henares, fiind reeditata un an mai tirziu la Barcelona. Dintre scrierile sale cele mai cunoscute amintim: La subida del Monte Carmel, Cantico espiritual si En una noche oscura. Aceasta din urma de putin timp cunoaste si versiunea in limba româna: Noaptea intunecata (editie ingrijita de Ordinul Carmelitanilor Desculti din România, traducere de Ricarda Maria Terschak, introducere de Eulogio Pacho, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Spiritualitate crestina” si Editura Carmelitana, 2018, 228 p).

Opera sa umanista, itinerariul sau mistic, stilul literar exemplar, proclamarea sa ca Doctor al Bisericii, il consacra pe Ioan al Crucii ca referinta majora a spiritualitatii crestine. In cadrul operei literare a misticului spaniol de mai mare apreciere s-a bucurat opera poetica (Flacara de dragoste, Cint spiritual, Intr-o noapte intunecata) decit cea in proza, primei atribuindu-i-se o functie hermeneutica. Toti comentatorii operei lui Ioan al Crucii fac o apropiere intre Urcarea Muntelui Carmel si Noaptea intunecata, amindoua debutind cu cite un poem urmat de un amplu comentariu asupra itinerariului mistic, asupra purtarii „sufletului pe drumul spiritual, ca sa ajunga la uniunea perfecta de iubire cu Dumnezeu”. Ioan al Crucii nu a scris o carte cu titlul Noaptea intunecata, dar primul vers al poemului este „In noaptea intunecata”; simbolul noptii este cheia modului de gindire si este legat de experienta mistica a lui Ioan al Crucii in noaptea intunecata a simturilor si noaptea intunecata a spiritului. Sint starile de intensa, de dramatica traire ale celui care vrea sa se elibereze de propria natura senzuala pentru a se cufunda in natura spirituala. Poemul si comentariile au fost rostite „de catre un suflet care a atins starea de desavirsire, adica unirea intru dragoste cu Dumnezeu. El a trecut prin dura osteneala si prin toate celelalte suferinte si cazne, pe care le aduce cu sine calea ingusta care duce la viata vesnica”.

Noaptea intunecata a simturilor este cea in care sufletul este scos de Dumnezeu din stadiul incepatorilor, se desprinde de meditatia discursiva, de dorinte trufase, renunta la avaritia spirituala, la imperfectiuni cum ar fi: necuratirea, minia, lenea spirituala, invidia. „Aceasta Noapte, despre care spuneam ca este contemplatia, creeaza in oamenii spiritului doua feluri de tenebre sau purificari, corespunzatoare cu cele doua parti ale omului, cea senzitiva si cea spirituala”, atentioneaza Ioan al Crucii. Prima noapte este amara si teribila, in vreme ce a doua este mai ingrozitoare si inspaimintatoare. Misticul spaniol descrie in termeni clari procesul prin care are loc purificarea simturilor, indepartarea de meditatia discursiva si gindirea cercetatoare, sufletul optind pentru calm si liniste, „caci contemplatia nu este altceva decit o inriurire tainica, pasnica si iubitoare a lui Dumnezeu care, daca nu este impiedicata, inflacareaza sufletul cu duhul iubirii”. Eliberarea sufletului de partea sa senzitiva aminteste de cele opt pacate capitale, despre care scriau in vechime Antonie sau Evagrie Ponticul. Se spune ca un calugar retras in pustiu, vazind ca nu este vizitat de demoni a fost cuprins de deznadejde. A incetat sa se mai roage Domnului si a inceput sa se roage demonilor, care s-au napustit asupra calugarului spre bucuria sa. Stia ca era acceptat in oastea Domnului. Diferenta intre desert si lume este ca in primul caz solitarii sint atacati doar prin ginduri, in vreme ce in al doilea caz, oamenii sint atacati prin intermediari, fie lucruri, oameni sau conformisme. Noaptea simturilor si purificarea poftelor aduce fericire pentru suflet, pentru ca eliberat de patimi si dorinte, cel chemat va primi in chip miraculos, de la Dumnezeu, luminile Intelepciunii sale. „Dupa ce sufletul s-a lepadat in intregime de dorintele si de gustul simtit al tuturor celor create, atit demonul, cit si lumea si senzualitatea nu mai dispun de arme si nici de putere de a se impotrivi spiritului”, scrie misticul carmelitan. 

Noaptea intunecata a spiritului este cea in care sufletul paseste pe calea celor divine cu mai multa libertate si multumire, dar cu vigilenta pentru ca „spiritul mai este inca insemnat de petele omului vechi”, iar acele pete trebuie indepartate „cu sapunul si lesia purificarii noptii”.  Pe de alta parte, drumul este anevoios, demonul trezeste in suflet viziuni vane si false profetii. Noaptea intunecata este cea care purifica si reinnoieste omul cel vechi, „este o inriurire a lui Dumnezeu in suflet, pe care il purifica de nestiinta si de greselile obisnuite atit naturale cit si spirituale”. Suferintele si chinurile prin care trece sufletul il dezbraca de simtamintele obisnuite, spre a-l indumnezei. Pentru a se uni cu lumina inalt divina, mintea trebuie „purificata si nimicita la nivelul intelegerii sale naturale, asezata in bezna cu ajutorul contemplatiei intunecate”. Desi paseste prin bezna, sufletul este in siguranta, calea suferintei fiind mai sigura decit cea a placerii, pentru ca „noaptea contemplatiei absoarbe si cufunda sufletul atit de mult in sine, il aduce atit de aproape de Dumnezeu, incit il apara si il elibereaza de tot ceea ce nu este Dumnezeu”. In contemplatia tainica sufletul este mai intii cuprins de temeri in bezna in care intelepciunea il purifica, in care contemplatia il cufunda in abisul misterios, intr-o singuratate profunda unde este despartit de orice creatura umana; in acest abis „sufletul se ridica, creste si se hraneste din insesi izvoarele stiintei iubirii”. Ioan al Crucii vorbeste despre intelepciunea ascunsa ca despre o scara care este o stiinta a iubirii, o percepere iubitoare a lui Dumnezeu; ideea de scara aminteste de Scara Raiului, a lui Ioan Scararul. Scara ale carei trepte nu pot fi cunoscute pe cale naturala are zece trepte sau grade de iubire, ultima fiind cea care face „ca sufletul sa se asimileze in intregime lui Dumnezeu prin viziunea clara a Divinitatii”.

Noaptea intunecata nu este numai o scriere mistica al carei scop este redarea experientei sublime a plenitudinii inefabile a unirii cu Dumnezeu, dar este si o exemplara creatie literara, scrisa intr-un stil agreabil, presarat cu numeroase exprimari aparent contrastante: raza a intunericului, pace nedesavirsita, anxietate a iubirii, lumina intunecoasa. Experienta mistica a lui Ioan al Crucii, ca si cele ale lui Johannes Tauler, Meister Eckhart si Jan van Ruysbroek, se intemeiaza pe o dialectica intre nimic si totul. Nici o cunoastere umana nu apropie sufletul de Dumnezeu, aceasta apropiere este posibila doar urmind itinerariul introversiunii si al contemplarii, iar in descrierea lui, Ioan al Crucii este un „logician al misticismului”.

Eliberat de imaginile si perceptiile naturale, fara a se mai sprijini pe iluminari launtrice, pe calauze din afara, sufletul paseste cu siguranta :

In noaptea intunecata,
cu spaime, de iubire inflacarata,
o, soarta fericita!
iesit-am, nestiuta,
cu pacea coborâta-n casa mea.