[RECENZIE de Bogdan Mandache] Primul si Ultimul, Aparentul si Ascunsul

Ibn Arabi (1165-1240) este un celebru filosof, mistic si ezoterist, nascut la Murcia, in Andaluzia, provenind dintr-o ilustra familie araba, originara din Yemen. A studiat la Sevilla disciplinele clasice ale islamului, a continuat studiile in diferite centre iberice si din Maghreb. In anul 1201 a parasit definitiv Peninsula Iberica, alegand alte teritorii, unde spera ca esoterismul sau sa nu starneasca atata neincredere cum o facuse in orasele prin care trecuse pana atunci. A calatorit succesiv prin Egipt, Siria, Irak, Anatolia, pentru ca in 1225 sa se instaleze definitiv in Damasc, unde va muri in anul 1240. Tatal sau a fost militar de cariera, in serviciul califului Yusuf, si a insuflat fiului sau cate ceva din ceea ce defineste cariera militara; la un moment dat, tanarul Ibn Arabi a avut o viziune pregnanta in care ii aparea Isus, primul sau maestru, dupa cum repeta cu insistenta, iar aceasta l-a determinat sa renunte la o posibila cariera militara. Treptat s-a retras din tumultul vietii optand pentru asceza si rugaciune.

 

„Viziunea de la Cordoba”, in cursul careia a intalnit profeti care i-au aratat ca este chemat sa exercite o magistratura spirituala mahomedana, i-a dezvaluit nebanuite, nestiute chemari mistice exceptionale. A invatat de la maestri sufi andaluzi pe care i-a intalnit, oameni de conditie sociala modesta, foarte saraci, practicarea virtutii, umilinta, in sensul nobil al termenului, abnegatia, simplicitatea, iar toate acestea ii confereau lui Ibn Arabi statutul de „teodidact”. Ibn Arabi a invatat mult de la acesti maestri modesti social, dar piosi si austeri la nivel mistic, care i-au insuflat dorinta de a duce mai departe doctrina mistica monista care a integrat numeroase elemente gnostice, totul inchegandu-se intr-unul dintre elementele fundamentale ale sufismului tarziu. Omagiul sau catre maestri este exprimat in Ruh al-quds si al-Drrat al-fakhira. Ibn Arabi a scris numeroase lucrari, unele ramase inca in manuscris, al caror studiu si comentariu dau elan scolii teosofice. Cele mai cunoscute lucrari ale sale sunt al-Futuhat al-Makkiya si Fusus al-hikam. Aceasta din urma cunoaste de catva timp editia a doua a versiunii in limba romana: Cartea intelepciunii, cuvant inainte de Teodoru Ghiondea, traducere din limba araba si note de Titus Burckhardt, traducere din limba franceza de Ilie Iliescu, Bucuresti, Editura Herald, Colectia „Intelepciunea inimii”, 2017, 272 p.  

 


Doctrina lui Ibn Arabi, deopotriva religioasa, filosofica si mistica, este dificil de definit intr-o maniera precisa.  Ea se intemeiaza pe o teorie a Logosului sau Cuvantului care este Realitatea suprema, deopotriva Dumnezeu si Univers, caci Universul isi are obarsia in Dumnezeu, asa cum particularul se trage din universal. In aceasta ipoteza nu exista decat o singura existenta, iar monismul existential (wahdat al-wujud) promovat de Ibn Arabi va fi adoptat de o mare parte a sufitilor. Doctrina religioasa a lui Ibn Arabi este cea a superioritatii islamului, religie universala, o manifestare a Logosului, principiu cosmic etern prin mijlocirea caruia omul devine Omul perfect:

 

„Astfel ca omul este trecator si, in acelasi timp, etern, fiinta creata vesnic si nemuritoare, Verb discriminativ [prin cunoasterea distinctiva] si unitiv [prin esenta sa divina]. Prin existenta lui, lumea a fost implinita. El este pentru lume ceea ce este montura pentru inel: montura poarta sigiliul pe care regele il aplica pe sipetele comorii sale; de aceea omul (universal) este numit reprezentantul lui Dumnezeu, a carui creatie o apara, asa cum sunt aparate comorile prin sigiliu”.

 

In opera lui Ibn Arab gandirea metafizica, experienta mistica si expresia poetica sunt inseparabile. Din imensa sa opera se degaja o teosofie, in care se intalnesc teosofia „orientala” a lui Sohrawardi, teologia sunnita a Kalamului, speculatia shi'ita imamita, filosofiile elenistice, intr-o impletire care formeaza un curent original si ireductibil la una din componente. In redactarea scrierilor sale, Ibn Arabi a avut un stil particular, el revenea deseori asupra scrierilor din tinerete, introducand in text note si referinte la lucrari posterioare primei redactari, facand de multe ori imposibila determinarea cu certitudine a ordinii cronologice a redactarii lor.


Calatoria in Orient avea sa fie marcata de doua evenimente spirituale majore care s-au petrecut la Mecca, pe de o parte investirea sa ca „pecete, emblema a sfinteniei mahomedane” si intalnirea cu un misterios baietandru, intalnire care va contribui la nasterea cartii sale majore, opus magnum, al-Futuhat al-Makkiyya, Iluminarile, o carte compusa din 560 de capitole, o vasta suma mistica cuprinzand intreaga traditie sapientiala islamica pentru a-i da expresia desavarsita. Dupa ce s-a stabilit la Damasc, Ibn Arabi, „cel mai mare maestru” al esoterismului, dupa cum l-au numit discipolii, a inceput redactarea vastei sale opere, care a cuprins 400 de lucrari, e drept unele avand cateva pagini.

Ibn Arabi a fost subiectul unor fenomene psihice neobisnuite, in viziunile sale gandurile mistice luand forma unor figuri de o exceptionala frumusete, „coplesind pe extatic cu o bucurie purificata de orice neliniste”. Era un fenomen pe care ilustrul islamolog francez Henry Corbin il punea in raport cu lumea „imaginala”, cu care constiinta treaza ar putea intra in legatura: „Cuvantul proferat emite o energie suficienta pentru a intrupa, in lumea intermediara, subtila, forma personala care ii corespunde, aceasta nu constituie defel aici un fapt insolit pentru fenomenologia religioasa.” Printre cartile scrise la Damasc se numara si Fusus al-hikam, Cartea intelepciunii, cea mai controversata scriere a lui Ibn Arabi. Ochii mei patrundeau mai departe de lumea vizibila, obisnuia inteleptul sa spuna, doar ca invatatura sa a starnit si ostilitate, influenta sa a starnit suspiciuni, fiind acuzat de erezie. Cand canta extazele iubirii, asa cum au facut-o si alti mistici, se justifica impotriva acuzatiilor de erotism, explicand simbolismul esoteric al poemelor sale.

 

 

Cartea intelepciunii a fost scrisa dupa o viziune in care profetul Muhammad, dupa o serie de sfaturi, i-a poruncit sa puna totul in carte, rezultand o chintesenta a invataturilor spirituale ale lui Ibn Arabi, in 27 de capitole, cate unul pentru fiecare mare profet amintit in Coran, incepand cu Adam , continuand cu Set, Noe, Enoh, Isaac, Solomon, Moise, printre altii, si terminand cu Muhammad. Profetii au fost comparati cu monturile unui inel in care se pun nestematele, adica ceea ce a dezvaluit Dumnezeu fiecarui profet din intelepciunea Sa. Muhammad apare ca omul desavarsit, teofanie totala a tuturor numelor divine: „[Esenta] intelepciunii sale este singularitatea [sau «incomparabilitatea»], pentru ca el a fost individul cel mai desavarsit al neamului omenesc. Pentru aceasta, actul creator a inceput cu el [in calitate de prototip permanent] si s-a sfarsit cu el, caci, pe de o parte, el era «profet, in timp ce Adam era intre apa si lut», si, pe de alta parte, el a fost in existenta sa pamanteasca «Pecetea» tuturor profetilor.”


Opera lui Ibn Arabi si-a pus amprenta in mod profund asupra spiritualitatii islamice. Invatatura lui a influentat in maniera decisiva ganditorii mistici islamici suniti si siiti; este la temelia literaturii confreriilor, a sufismului „popular”, asa cum este inca practicat de milioane de musulmani. Spre deosebire de alti mistici ai islamului, Ibn Arabi nu a fost la originea nici unei confrerii, dar este parintele spiritual al unei „familii” care a transmis mostenirea din generatie in generatie, descendentii constituind ceea ce se va numi „scoala akbariana”. Pentru Ibn Arabi universul nu este nimic altceva decat epifanizarea Sa in formele entitatilor imuabile; nu exista fiinta, existenta, fara Fiinta lui Dumnezeu, care nu inceteaza sa se manifeste; sunt cateva din liniile de forta ale „Unicitatii fiintei”, asa cum este cunoscuta doctrina sa metafizica. Doctrina lui Ibn-Arabi este una a relativitatii lumii materiale si a glorificarii manifestarilor spiritului. El dezvolta o stiinta care va marca sufismul, stiinta balantei, care comporta o metafizica, o etica, o hermeneutica.

 

„Orice fiinta manifesta doua tendinte, una spre materialism si moarte, cealalta spre spiritualizare si viata, corespunzand dublei sale origini materiale si spirituale. Misticul se va purifica de una si se va implini in cealalta. Tot la fel, interpretarea unui text se va limita la materialitatea sa, litera, manifestatul, semnificatia primului nivel, exotericul, zahir; sau se va aprofunda in sensul ascuns, ii va degaja, spiritul, esotericul, batin. Stiinta balantei este orientata spre intalnirea spiritului manifest cu Spiritul ascuns”,

 

scria Jean Chévalier, intr-o carte despre sufism. Doctrina lui Ibn Arabi este o implinire a rugamintii adresate lui Allah in Coran:

 

„Domnul meu, fa-ma sa sporesc in stiinta!”

Comentarii

Carte
Cartea intelepciunii Sufismul este un curent dificil de rezumat intr-o formula, data fiind diversitatea de tendinte si pluralitatea factorilor spirituali si istorici care i-au determinat aparitia, accentuand sau...
Adauga in cos Detalii produs
Autor
Ibn Arabi   Ibn 'Arabi este una din acele personalitati puternice si exceptionale care au marcat cu amprenta lor gandirea islamica, revigorand o si dandu-i un curs nou. Pentru a intelege uriasa sa opera...
Detalii autor
Colectie
INTELEPCIUNEA INIMII
Detalii colectie

Articole similare

Lectii de parentaj constient
Lectii de parentaj constient
Ce fel de rol are jocul in dezvoltarea copilului? Care sunt ingredientele cheie de care au nevoie copiii nostri pentru a creste frumos si a-si implini potentialul? Cum putem influenta fericirea si...