Autor a peste 20 de volume despre esoterism, ocultism sau masonerie, prezentat ca eseist, scenarist, orientalist, scriitor, autor al unui fals jurnal despre Tibet, loc pe care nu l-a vazut vreodata, fascinat de budism, de teosofie si de traditionalismul guénonian, atras in junete de masonerie, Jean-Marquès Rivière nu este amintit de nici o mare enciclopedie masonica franceza. De ce ar fi fost? Pentru o carte in care erau publicate ritualuri masonice, pentru filmul „Forces occultes”, pentru cele 18 articole publicate in „Les Documents maçonniques” („adevarata revista oficiala a actiunii anti-masonice”), pentru expozitiile anti-masonice comandate de regimul de la Vichy? Dupa 1990, in valmasagul cultural si editorial, erau la moda carti si subiecte despre cele ascunse de cenzura, iar masoneria era un subiect cautat, vanat. In adevar, prea putini stiau atunci, nici acum nu sunt mai multi!, cate ceva despre masonerie, pentru ca atunci, ca si acum, legendele atrag mai mult.

Jean-Marquès Rivière este cunoscut pentru o carte despre ritualurile masonice, carte recent reeditata in limba romana: Ritualurile secrete ale Francmasoneriei. Dupa arhivele Marelui Orient si ale Marii Loji a Frantei, Bucuresti, Editura Herald, traducere din limba franceza de Ilie Iliescu, prefata si note de specialitate de Vasile Zecheru, colectia „Arta regala”, 2021, 270 p. Este o carte care are meritul de a reaminti ritualuri care in forma lor din carte nu se mai practica, o carte care contribuie la istoria ritualurilor masonice. Masoneria a fost privita de la inceputurile sale cu neincredere, cu teama, cu multa curiozitate, cu respect. Cei dinafara voiau sa stie ce se petrece in locurile ferite de ochii curiosilor, acolo unde se intalneau masonii: ce discutau departe de urechile profanilor, de ce purtau anumite piese vestimentare (sorturi si colane), ce inteles aveau cuvintele si semnele cu ajutorul carora patrundeau in incaperile lor secrete, de ce noul primit intra avand ochii acoperiti de o panza neagra, de ce stateau cu spadele atintite asupra inimii celui ce urma sa intre in randurile lor, cine era cel din sicriul in jurul caruia se desfasura ritualul initierii la gradul de maestru? In primele decenii ale masoneriei speculative astfel de intrebari erau frecvente, mai cu seama ca ritualurile erau secrete, Biserica vazand in secret si ritualuri vreo lucrare a diavolului. Chiar daca primele „divulgari” au aparut la putin timp dupa constituirea Marii Loji a Londrei, prin cartea lui Samuel Prichard, Masonry Dissected, aceasta nu a avut o larga raspandire si nu a lamurit pe cineva, in cazul in care chiar ar fi fost multi cei interesati. De fapt nici astazi cand tiparul si cartea s-au raspandit vertiginos tot nu se stie ce ar dori curiosii sa afle. Publicarea ritualurilor nu a potolit curiozitatea fara obiect.

De ce sa citim cartea lui Jean-Marques Riviere? Pentru ca ne apropie de ritualurile practicate in secolul al XIX-lea, care sunt diferite de cele ale zilelor noastre. Cineva s-ar putea intreba cum o institutie care se revendica din traditia constructorilor goticului a putut sa-si schimbe ritualurile odata cu intrarea in modernitate. A putut pentru ca traditia medievala a lojilor de constructori nu are continuitate in viata lojilor simbolice, decat prin preluarea unor elemente ritualice, prin folosirea unor unelte care fac parte din „arsenalul” constructorilor. In alta ordine de idei, Jean-Marquès Rivière subliniaza cu deplin temei indepartarea lojilor franceze de influenta clericala, puternica in Vechiul Regim:

„Prin aceasta atitudine (anticlericala – n.n.), ritualul mas:. Francez

s-a golit de spiritualitatea pseudo-mistica cu care il inzestrasera

iluminatii si teozofii secolului al XVIII-lea. Pentru a nu mai semana

cu preotul si a fi un ateu convins, francmasonul a suprimat orice

idee teista, spirituala sau simbolica din ritualurile moderne.”

 

Despre „lepadarea” de trimiterile la intamplari si personaje biblice s-ar putea comenta mult, dar nu aici este locul. Aici Jean-Marquès Rivière vorbeste cu temei despre „cadrele intelectuale ale unei intransigente dogmatice absolute”, care faceau din francmasoneria franceza o institutie total laica, cum am spune astazi un fel de club.

Jean-Marquès Rivière face o succinta prezentare a riturilor masonice (ritul de York, ritul scotian rectificat, ritul Memphis-Misraim, ritul mixt, ritul suedez), dupa care initiaza cititorii in ritualurile si simbolistica primelor trei grade masonice (ucenic, calfa, maestru). Utila precizarea autorului despre activitatea lojilor masonice, in randul profanilor inradacinandu-se ideea ca in loji se decide soarta lumii. In loji nu se discuta chestiuni profane, nu se constituie majoritati si minoritati antagonice, nu se discuta si nu se voteaza decat problemele administrative ale lojii si ale ordinului. Pagini interesante consacra autorul ritualurilor care se oficiau pentru inaugurarea de noi temple, pentru ceremonia de inmormantare a unui frate sau pentru adoptarea in loja a fiilor de masoni. Masoneria albastra se refera la primele trei grade, amintite mai sus. Urmeaza apoi, in diferite rituri, gradele de perfectie, mai multe sau mai putine, cu ritualuri specifice.

Jean-Marquès Rivière se opreste in cartea sa asupra gradelor Ritului Scotian Antic si Acceptat asa cum erau practicate la acea data de Marele Orient al Frantei. Gradele Ritului Scotian Antic si Acceptat sunt de la 4 la 33, cu precizarea ca ele exista ca ritual, ca simbolistica, ca invatatura, dar nu se practica toate, ci cu precadere gradele 4, 9, 14, 18, 30, 31, 32 si 33. Dintre acestea doua au retinut atentia lui Jean-Marquès Rivière, ceea ce nici nu este surprinzator. Primul este gradul al 18-lea, Cavaler de Roza-Cruce, care „se deosebeste de celelalte prin caracterul sau crestin si mistic, se deosebeste prin simbolismul sau absolut diferit de simbolismul mas:. Insasi legenda gradului are o cu totul alta origine; se simte ca ucenicia confreriilor nu a insemnat nimic aici si ca Mason:. Operativa de la 1717 nu a jucat niciun rol; acest grad este, in esenta, filozofic atat prin originea, cat si prin simbolismul sau.” Jean-Marquès Rivière aminteste prin cuvintele sale ceea ce deplangeau ritualurile gradului al 18-lea: „voi ne gasiti indurerati, intr-o stare de deznadejde si de disperare. Un intuneric apasator invaluie pamantul. Forta domneste pretutindeni, cuvantul nu mai este in stare sa convinga. In atmosfera aceasta de cataclism al inteligentei, lucrarile noastre au fost perturbate, muncitorii nu se mai recunosc, uneltele sunt imprastiate, cuvantul s-a pierdut.” Este unul dintre gradele masonice in care multi au vazut, in mod exagerat, o adevarata imitatio Christi passionis, dar existenta unui fond simbolic comun nu trebuie nu trebuie sa duca la apropieri si confuzii intre dogma si simbol; esenta invataturii masonice este interpretarea morala a simbolului. Trandafirul si Crucea nu si-au pierdut din valoarea si puterea lor sugestiva, in profunzimea spiritualitatii noastre existand o latenta rozacruciana. Al doilea grad asupra caruia zaboveste Jean-Marques Riviere este al 30-lea, Cavaler Kadosh, un grad care vorbeste de Ordinul Templierilor, de Jacques de Molay, de regele Frantei Filip al IV-lea, de papa Clement al V-lea. Simbolul in jurul caruia graviteaza invatatura acestui grad este scara, simbol al ascensiunii catre cunoastere si transfigurare. Deviza celui care urca aceasta scara este Nec plus ultra, deasupra nu mai este nimic. Pe una din laturile scarii, cea a iubirii lui Dumnezeu, sunt gravate numele a sapte virtuti, iar pe cealalta, a iubirii aproapelui, sunt inscrise numele celor sapte arte liberale. Ce-si poate dori mai mult cel pornit pe drumul perfectiunii decat sa traisca practicand virtutea, cunoscand cele sapte arte liberale?

In cele trei veacuri de existenta, masoneria s-a confruntat cu un val de critici, cu excomunicari, cu conflicte interne in jurul atitudinilor teiste sau ateiste. Masoneria nu si-a propus sa fie o noua religie, dar cele mai multe loji pastreaza referinta la Marele Arhitect al Universului, una din marile lumini, prezenta pe altar, fiind Cartea Legii Sacre. In Franta, acolo unde a activat ca mason Jean-Marquès Rivière, una din marile loji s-a indepartat de teism, optand pentru o atitudine atee. La inceputul secolului al XX-lea, Oswald Wirth a incercat sa puna accentul pe simbolismul masonic si pe cultivarea preocuparilor intelectuale in activitatea lojilor, si a pledat pentru conservarea traditionalismului masonic, pentru construirea unui edificiu spiritual. Altfel, „ucigasii lui Hiram”, cufundati in ignoranta vor deveni tot mai numerosi, se vor multumi cu un rationalism marginit si nu vor descifra literele si cuvintele invataturii initiatice.