Încep articolul cu o întrebare pentru tine: viața ta de zi cu zi, o trăiești supraviețuind, făcând ce „trebuie”, pe „pilot automat” sau simți că îți trăiești viața așa cum îți dorești?

Răspunsul la această întrebare poate fi un bun început pentru a te reconecta cu tine; pentru a-ți îndrepta atenția ta către tine și pentru a-ți asculta interiorul: gândurile, emoțiile, corpul. Nu doar ca o constatare, ci și în profunzime. Adică să stai un pic, să-ți simți emoțiile, să observi ce fel de gânduri apar în mintea ta în acele momente și să observi ce senzații apar în corpul tău atunci când simți emoția respectivă. De fiecare dată când te asculți astfel, ai șansa să poți observa ce se repetă în felul tău de a gândi și dacă acele gânduri și credințe te ajută să crești, să evoluezi sau te limitează.

A îndrepta atenția către tine este cheia pentru a te asculta cu adevărat. Iar ascultarea de sine, ascultarea a ceea ce se află în interiorul tău este cheia pentru a te reconecta cu tine, cu ceea ce ești cu adevărat, cu esența ta, cu eul tău autentic. Uneori, ascultându-te, apar amintiri și îți dai seama cum ai învățat să gândești în felul în care gândești. Poți observa, de asemenea, cum corpul îți trimite informații pe măsură ce simți emoția respectivă, poți observa gândurile tale și cum senzațiile se schimbă pe măsură ce descoperi ce simți și ce gândești. În felul acesta, ajungem să ne cunoaștem mult mai bine, iar această cunoaștere ne ajută să facem alegeri mai conștiente și benefice, atât pentru noi, cât și pentru relațiile noastre.

Deci, primul pas pentru a te reconecta cu tine este să muți atenția către interiorul tău pentru a te asculta. Mutarea atenției din exterior, în interiorul nostru este esențială. În general, am învățat să avem atenția noastră îndreptată către exterior, adică să conteze mai mult: ce vor alții ca să nu deranjăm; ce zice societatea că e bine sau rău; ce zice familia despre x subiect și despre mine dacă fac altfel, etc. Sigur, este important să ținem cont și de ce se întâmplă în exterior, însă e important să păstrăm un echilibru și cu ceea ce se întâmplă în interiorul nostru. Din păcate, în majoritatea dinamicilor interioare, oamenii se lasă la urmă, trag de ei, nu au grijă suficientă de nevoile, dorințele și emoțiile lor. Cred că dacă am reuși să menținem acest echilibru între noi și ceilalți, viețile noastre ar fi mult mai frumoase și armonioase.

Pe măsură ce reușim să menținem atenția noastră în interiorul nostru și să ne ascultăm, ne descoperim pe noi mai în profunzime. Adică pe măsură ce ne ascultăm, observăm mai clar și în detaliu felul în care ceea ce se întâmplă în exterior ne influențează. De exemplu, într-o seară cu prietenii, toți fac glume și mie îmi este rușine că eu nu știu să fac glume. Ascultându-mi rușinea îmi dau seama că încă aud cuvintele mamei „nu ești în stare” și constat că eu chiar cred că nu sunt în stare și pot vedea mai clar că această credință mă blochează în multe situații. Putem observa și ceea ce e important pentru noi când vrem anumite lucruri. De exemplu, îmi place să-mi aducă flori pentru că așa simt că eu contez pentru celălalt și că în felul acesta mă simt mai în siguranță. Un alt exemplu: mă enervează dezordinea. Înainte era doar o constatare pentru că „trebuia să fie ordine”; când mă ascult – aflu că sub nervii mei se află o frică pe care o port de când eram mică, când mama se supăra tare atunci când găsea dezordine în camera mea. Mergând mai în profunzime, pot să descopăr că pe lângă frica de supărarea mamei mă simțeam și neiubită sau credeam că nu sunt bună pentru ea și că ordinea era doar o modalitate de a mă „simți bună”. Pe măsură ce ne descoperim și ne înțelegem mai bine, crește și gradul nostru de acceptare, cât și compasiunea față de noi. Iar pe măsură ce acceptarea și compasiunea față de noi cresc în interiorul nostru, ele, în mod natural, se manifestă și în relațiile noastre, îmbunătățindu-le.

Daniel Siegel în cartea sa Neuroștiința fericirii explică în detaliu cum se activează anumite zone din creierul nostru atunci când ne conectăm cu noi, cu sinele nostru autentic. Ne explică cum zona central frontală și neuronii oglindă se activează și ce rol important au în procesul de acceptare de sine și în dezvoltarea compasiunii față de noi. Ca după aceea să putem manifesta acceptarea și compasiunea și față de alții.

Un alt aspect care mi s-a părut interesant în cartea sa, în legătură cu ce vă spuneam mai sus despre ascultarea de sine, este că atunci când îndreptăm atenția noastră asupra respirației, în meditația mindfulness, și ne conectăm cu sinele nostru autentic, conexiunile neuronale automate dispar treptat. Prin aceste conexiuni funcționăm „pe pilot automat” sau facem „ce trebuie”. Iar prin conectarea cu sinele autentic devenim mai conștienți de noi, de modul în care gândim și acționăm, de modul în care putem să ne schimbăm ca să ne simțim mai bine, să ne adaptăm și să devenim mai rezilienți. Adică pe măsură ce ne ascultăm și ne reconectăm cu noi, ne simțim mai în siguranță pentru că acele comportamente automate se reduc și funcționăm mai puțin „pe pilot automat”.

În final, doar îți reamintesc: a îndrepta atenția către tine este cheia pentru a te asculta cu adevărat. Iar ascultarea interioară este cheia pentru a te reconecta cu tine și să fii conștient de cine ești!

_____________________________

Claudia Jimeno Beltran

Facilitator de creștere conștientă prin ascultarea de sine