...S-am incalecat pe-o sa si ti-am spus povestea-sa. Pai, stai putin... cum adica? Cred ca m-as fi revoltat la sfarsitul povestii pret de-un semn de intrebare si vreo doua de exclamare. M-as fi ridicat in sezut, mi-as fi sprijinit perna la spate si, desi cu ochii mici, as fi cerut sa mi se spuna basmul din nou, ca sa pot distinge momentul in care, brusc, nu mai e vorba de baiat, de fiul regelui, stiti de cine vorbesc, ci de barbatul-neimblanzit. De unde pana unde?! Ala fusese doar un personaj exotic, pitoresc. Bine, la varsta aia l-as fi numit doar... un personaj de-ras. Plus ca, pentru mine, un copil fascinat nu numai de povesti, ci si de morala lor, faptul ca salbaticul furase cainele - ca sa nu mai zic de toti vanatorii disparuti in padurea lui -, nu mi-l facuse deloc simpatic. Si atunci, de ce se baga in fata la sfarsit, cand nu despre el fusese vorba?! As fi fost la fel de indignat de finalul unei asemenea povesti de noapte-buna pe cat am fost, cum sa zic, cand am vazut, mult mai tarziu, cum scuipa Molière in finalul de la Tartuffe. Cum povestea asta a fratilor Grimm¹ nu mi-a fost insa spusa niciodata in copilarie si nu mi-a cazut in mana dupa aceea, am „auzit-o” pentru prima data de la un poet american, Robert Bly. In traducerea romaneasca a lucrarii sale Iron John – Redobandirea masculinitatii si cele opt etape ale devenirii, aparuta la Editura Herald in 2021. Si ce mai poveste! Si ce mai analiza! I-ar fi starnit invidia lui Siggy Freud, desi i-ar fi oferit clar si sansa sa le dea peste nas contestatarilor psihanalizei la Viena.

Lucrarea lui Bly a aparut intr-o prima editie in 1990, la mai bine de doua decenii de cand autorul primise National Book Award for Poetry. Cum la inceputul anilor ’90 al treilea val al feminismului abia ce se forma in larg, si moda linsajului public nu aparuse inca, cartea a fost receptata in mare parte numai drept ceea ce chiar este: o interpretare in cheie psihanalitica si mitopoetica a unui basm, cu trimiteri directe la starea grava in care se afla (si se afla!) barbatul american. Si asta desi originile scandinave ale lui Bly, copil de Minnesota, si trimiterile din carte la mitologia si la folclorul nordic spun multe si despre vikingii de astazi. Un om elegant si un autor inteligent, Robert Bly a stiut sa evidentieze in cartea sa lantul cauzal a carui prima veriga o constituie pasivitatea barbatului modern, emasculat, care conduce la marile traume ale societatii contemporane.

Inapoi la Grimm si Bly. Dupa ce ani de zile vanatorii unui rege disparusera, pe rand, in mod misterios intr-o padure din apropierea castelului, nimeni nu mai avea curajul sa patrunda in ea. Un strain, insa, aparut pe neasteptate, se ofera sa incerce sa vaneze acolo. E sfatuit sa nu riste, dar el se declara fara frica si, in compania cainelui sau, porneste la drum. Cainele simte un vanat, se repede, dar e nevoit sa se opreasca in dreptul unui ochi de apa. De unde iese brusc un brat puternic care il prinde si il trage in adancuri. Vanatorul nu se lasa, se intoarce la castel, aduce cu el trei oameni inarmati cu galeti si se apuca de anevoioasa munca de secare a baltii. Si, culmea, reuseste. La fundul ei gasind “un salbatic a carui piele era de culoarea ruginii si caruia parul care ii crestea pe fata ii ajunsese pana la genunchi”. Cei patru il prind, il leaga, il duc la castel, unde e incuiat intr-o cusca. Dupa care cheia ii este data de catre rege reginei s-o ascunda. Si tuturor le este interzis sa vorbeasca cu salbaticul si, mai ales, sa ii inlesneasca fuga. Ca sa fie liniste si pace in regat.

Pauza de-o-ntrebare (doua): asa stand lucrurile (in poveste) si obisnuit cu pildele aerisite din „Motanul incaltat”, „Povestea porcului” si „Cenusareasa”, as fi putut eu sa vad in salbaticul, umedul, jegosul, infricosatorul monstru acum incarcerat - ca urmare a victoriei obtinute impotriva lui de curtea regala – un personaj pozitiv? As fi putut eu (la varsta printului) sa vad in el pe salvator si nu pe rau-facator? Stati sa vedeti mai departe... Printul mai sus mentionat, e un copil de opt ani (varsta apare in povestea fratilor Grimm explicit, si nu intamplator) care intr-o zi scapa mingea aurita cu care se juca in cusca salbaticului-neimblanzit. Da-mi-o, nu ti-o dau, da-mi-o ca e a mea, poate doar la schimb, ce schimb, salbaticul ii cere nici mai mult nici mai putin decat sa descuie si sa-l lase slobod daca vrea sa isi recapete mingea. Citindu-l pe Bly (in traducerea lui Andrei Gaitanaru) la de-multe-ori-varsta fiului regelui, mi-am imaginat imediat ca ascult basmul repovestit de el (al carui text se intrepatrunde cu analiza lui pe intreaga durata a naratiunii) in compania lui Freud si Jung. Pe coltul masutei dintre noi e un volum cu coperta ferfenitita reprezentand un orb cu obraji insangerati. In timp ce Freud ar interpreta cu asiduitate simboluri dupa simboluri, notandu-si totul cu minutiozitate, Jung si-ar aprinde pipa, mustacind de cate ori culori noi apar in poveste.

Si tot apar: cai albi si rosii si negri si plete aurite si degete aurite, si rani sangerande, si zale argintii, o bogatie de culori. Iar culorile, ne-ar aminti Carl, sunt „limba materna a subconstientului”. Fapt e ca, in timp ce Siggy ar incepe sa priceapa, Carl ar incepe sa simta unde se duce povestea. Ma rog, asta e visul meu, nu e treaba lui Bly. Oricum, toti posibilii ascultatori ai basmului ne incordam atentia atunci cand il auzim pe salbatic spunand copilului „cheia e sub perna mamei tale”. Si copiii si (mai ales) maturii, si prelatii si ateii, si feministele si neo-conservatorii, si psihologii si psihanalistii, si inarmatii si pacifistii ne tinem respiratia pentru cateva momente ca sa vedem daca pustiul va fura cheia si va elibera bestia (din el). Si o face! Iar odata-eliberatul salbatic il ia pe umar pe print si porneste cu el spre lumea reala. De care copilul fusese pana atunci ferit. Are opt ani - initierea lui a inceput. La fel, calatoria eroului spre sine.

De mentionat aici inspirata idee a Editurii Herald de a traduce si publica, in acelasi timp cu lucrarea lui Bly, si Eroul cu o mie de chipuri² , o carte despre similaritatile universale ale calatoriilor pentru descoperirea propriei identitati. Un superb tandem de lectura. La care, pentru intelegerea haosului, a vinovatiei permanente si a bombardamentului ideologic la care tinerii occidentali sunt supusi astazi, in perioada lor de formare, se pot adauga cel putin doua alte carti, una a psihologului Jordan Peterson³ si o alta, surprinzatoare prin simplitate, semnata de amiralul W. H. McRaven⁴. In ele, cititorilor li se intinde o mana pentru a fi ajutati sa iasa din fluviul toxic in care sistemul i-a impins, fiind constransi sa se urasca unii pe altii.

Sa ne intelegem: in America de astazi, dominata la toate nivelele de asa-zisii progresisti, de care si lui Lenin, tatucul lor, i-ar fi spaima, o munchiana spaima, nu numai ca reprezentantii celor doua sexe nu sunt lasati sa gaseasca drumul spre propria identitate si pe cel care duce de la unii spre ceilalti, dar existenta acestor distincte identitati este negata cu vehementa. Femininul si masculinul – se striga de la tribuna revistelor candva culturale – sunt, atentie, doar doua constructii/notiuni abstracte, false, impuse de norme sociale. Ele nu exista. Ni s-a parut doar, in inconstienta noastra de homo sapiens, de cateva sute de mii de ani incoace, sau daca preferati de la Facerea Lumii, ca ne tragem dintr-un Adam si-o Eva si ca devenim un John sau o Mary. Ni s-a parut ca organele noastre de reproducere sunt diferite, ca avem comportamente diferite, calitati si defecte diferite. Ca ritmul de maturizare nu e la fel pentru barbati si femei. Ca suntem atrasi unul spre celalalt. Darwin insusi, candva arma ideologica a stangii impotriva... transcendentalilor, este azi pus la naftalina, fiind depasit. Cum sa isi fi inchipuit savantul ca in afara de barbati si femei, de cele doua, unice genuri, vom fi obligati candva sa consideram cu seriozitate cisgen, pangen, intergen, fluidgen, transgen, demigen. Ar fi ramas in Galapagos si n-ar mai fi scris o pagina bietul Charles. Ar fi fost astfel macar scutit sa o vada pe cea mai noua membra a Curtii Supreme din SUA, numita de presedintele Biden, refuzand, din motive ideologice,sa defineasca notiunea de femeie.

Realitatea cruda e ca, cedand, dupa o jumatate de secol de presiune, barbatul occidental a ajuns sa fie, foarte frecvent, un barbat-molusca. Fara viata, resemnat, interiorizat, usor isteric. Cu care, de altfel, media simpatizeaza. La polul opus, agonizeaza varianta mult mai putin numerica de macho. Segmentul de mijloc, candva dominant, compus din barbatii puternici, dar nu lipsiti de sentimente, protectori fata de familia lor, ingeniosi, curiosi, curajosi, dar nu provocatori, e pe cale de autoanihilare.

Ascuns multa vreme publicului prin miciuna, manipulare si contracurent militant, efectul de alienare a tinerilor barbati a inceput sa transpara din statistici: vadit, mai multi dintre cei care renunta la studii preuniversitare sau universitare inainte de absolvire sunt baietii. In Michigan, citeam deunazi, 84% dintre elevele de liceu au absolvit, comparativ cu doar 76% dintre baieti. La nivel national, in 1972 cu 12% mai multi baieti terminau in Statele Unite o facultate decat fete. Protestele odata incepute nu s-au oprit insa la nivelul lui 1982, cand situatia se corectase. Ele continua si azi sa ceara egalitate pentru femei, cand, de fapt, cu 14% mai multe studente termina facultatea, comparativ cu colegii lor.

La fel, somajul printre tinerii americani e mai mare la barbati decat la femei, in ciuda propagandei academico-mediatica, care pretinde contrariul. Iata cifre publicate de Biroul de Statistica a Muncii luna trecuta: categoria 16-17 ani - barbati 11.8% somaj, femei 8.1%, categoria 18-19 ani - barbati 12.7%, femei 11%, categoria 20-24 ani - barbati 7.1%, femei 6.6%. In fine, numarul de sinucideri este de patru ori mai mare printre barbatii americani decat printre femei. De patru ori!

Revenind pe final la Bly si Grimm, intr-o nota pozitiva - aruncat in vartejul lumii, pustiul e lovit, dar invata sa se ridice si creste in puteri, intorcandu-se mereu pentru ajutor la cel pe care l-a eliberat din captivitate. La el insusi. La energia lui erotica, la masculinitatea lui salvatoare. Si de acolo isi ia noi puteri, noi arme, alesi armasari si loiale armate care sa-l urmeze si sa-l slujeasca. Si reuseste. Salbaticul, metamorfozat in cavaler, isi marturiseste acum gratitudinea fata de el, de micutul de opt ani care candva il eliberase din cusca unde (normele societatii) il ferecasera. Si pe replica lui cade cortina. A fost odata ca niciodata...

Un articol de Radu JÖRGENSEN pentru Revista Orizont, noiembrie 2022, Nr. 11 (1687).

¹- Iron John, in Grimm’s Complete Fairy Tales, Doubleday
² - Eroul cu o mie de chipuri, de Joseph Campbell, Ed. Herald 2021
³ - 12 Rules for Life, by Jordan Peterson, Random House Canada 2018
⁴ - Make Your Bed, by Adm. William H. McRaven, Grand Central Publishing 2017