In anul 1945, in Egipt, la Nag Hammadi, o intamplare avea sa aduca la lumina – atat la propriu, cat si la figurat – cateva manuscrise vechi, cateva papirusuri aflate intr-un ulcior, texte care redeschideau discutia asupra scrierilor canonice. In aceeasi perioada, la Qumran erau descoperite manuscrise care se anuntau drept marea rasturnare arheologica a secolului al XX lea, scrieri cunoscute astazi sub numele de Manuscrisele de la Marea Moarta. Dincolo de aspectul spectaculos si de preocuparea presei interesate de senzational, documentele aduceau in discutie posibila existenta a unor texte crestine, altele decat cele canonice, dar si marturii despre literatura iudaica despre Apocalipsa. Amatorii de senzational au abandonat subiectul, acesta revenind specialistilor. Printre primii specialisti care au studiat manuscrisele descoperite la Nag Hammadi si au editat Nag Hammadi Codex s-au numarat Gilles Quispel, profesor de istoria crestinismului timpuriu la Universitatea din Utrecht, Henri-Charles Puech, titular timp de doua decenii ( 1952-1972) al catedrei de Istoria religiilor la Collège de France, si Pahor Labib, director al Muzeului Copt din Cairo, specialist unanim recunoscut in lume in domeniile egiptologiei si al studiilor copte.

De-a lungul deceniilor, numerosi specialisti au adus noi interpretari ale scrierilor gnostice, printre ei numarandu-se: Jean Danielou, Michel Tardieu, James M. Robinson, R.-M. Grant, H. Laisegang.

Provenind din grecesul gnosis, „cunoastere”, gnoza desemneaza o miscare religioasa si filosofica deopotriva, care a avut un impact puternic in mediile intelectuale si spirituale din primele secole ale erei noastre. Henri-Charles Puech, specialist recunoscut international, si-a consacrat activitatea de cercetare hermetismului, neoplatonismului, maniheismului si cu precadere gnosticismului. Acestui din urma domeniu i-a consacrat importanta sa lucrare En quete de la gnose, publicata in 1978, in doua volume, la cunoscuta editura Gallimard; tome I - La gnose et le temps; tome II - Sur l'Evangile selon Thomas. Traducerea in limba romana a acestei carti a aparut acum cativa ani la Editura Herald; recent a fost reeditat volumul al II-lea: Evanghelia dupa Toma, Herald, Bucuresti, traducere din limba franceza de Radu Duma, colectia „Manuscris”, 2018, 368 p.

Parintii Bisericii au retinut si au raspandit o forma de cunoastere inrudita cu gnoza. Tot ei au respins atitudinea teologica si filosofica a unor autori care se plasau in marginea credintei, o tendinta eretica si periculoasa pentru adevarul crestin. Erau timpuri de cautare, de identificare, de trasare a demarcatiilor, timp in care scrierile Parintilor erau principalele surse ale gnozelor si ale afirmarii lor. Mult timp gnoza a fost privita si cu o anumita rezerva, depasita, din fericire, odata cu descoperirea si publicarea manuscriselor de la Nag Hammadi. Intr-un nou inteles, cel al istoricilor religiilor din ultimul veac, gnoza denumeste un ansamblu de doctrine in care poate fi vazuta o anume unitate dincolo de diferente. Adolf Harnack, istoric german al crestinismului, considera ca gnosticismul era o secularizare dusa in cel mai inalt punct al sau, o elenizare radicala si timpurie a crestinismului. Principalii reprezentanti ai gnosticismului au fost Simon, pentru palestinieni, Saturnian, pentru siriaci, Basilide si Valentin pentru scoala din Alexandria, Marcion pentru asiatici. Henri-Charles Puech respinge intelesul restrictiv al gnozei vazuta drept o cunoastere care aduce mantuirea, dar si ca o erezie aparuta in sanul crestinismului.

Oricat de diferite ar fi fost formele sub care s-a

manifestat istoric, gnosticismul trebuie considerat

un fenomen specific, o categorie sau un tip distinct

al gandirii filosofico-religioase.

 

, scrie Henri-Charles Puech.

Manuscrisele de la Nag Hammadi, ca si cele de la Qumran, aveau sa starneasca agitatie mai cu seama in lumea nespecialistilor, acolo unde interesul pentru senzational este mai mare. Descoperirea papirusurilor din al doilea veac al erei noastre era un subiect de interes si pentru lumea stiintifica, asa incat Evanghelia dupa Toma a facut valva in epoca, „zvonuri neintemeiate, in cea mai mare parte, si agitatie mai degraba zgomotoasa decat bine intentionata”, scrie Henri-Charles Puech. Amatorii de senzational s-au grabit sa vorbeasca despre „a cincea Evanghelie”, dar istoricul religiilor demonteaza pseudo-argumentele sustinatorilor acestei idei, subliniind ca scrierea are o mare insemnatate, dar din cu totul alte motive. Nimic nu apropie textul de la Nag Hammadi de o Evanghelie canonica; in Evanghelia dupa Toma nu este relatat niciun aspect din viata lui Isus, sunt numai invataturi esoterice, gnostice. De altfel, istoricul francez nu gaseste potrivita nici folosirea termenului Evanghelie, vorbind mai curand de o culegere de 114 logia, „spuse ale lui Isus”. Henri-Charles Puech a supus unei atente analize „cuvintele tainice” pe care le-a rostit Isus, distingand trei categorii principale: logia mai mult sau mai putin identice cu cele din Evangheliile canonice; logia care se regasesc in traditia extracanonica; logia ramase necunoscute. Evident ca analiza textului, facuta de istoricul francez, nu era una definitiva, textul putand capata noi intelesuri provenite din corelarea versiunii copte cu scrierile sinoptice.

Henri-Charles Puech surprinde dificultatea atasata oricarei lecturi a unui text gnostic: nu este decat una dintre lecturile posibile. Orice text gnostic ascunde un dualism, o opozitie intre realitati incomparabile, o distinctie intre doua stari.Istoricul francez face o atenta analiza acaracterului esoteric al Evangheliei dupa Toma, subliniind ca asupra textului s-au facut interventii care urmareau sa scoata in evidenta tocmai elementele esoterice, care de cele mai multe ori au un caracter secundar, dar care si-au pastrat o insemnatate decisiva:

Intr-adevar, chiar daca pe alocuri subzista anumite

neglijente sau stangacii, a rezultat o opera ce este

susceptibila de a fi inteleasa in sensul sau profund

si plenar doar in lumina unui sistem «esoteric» sau,

pentru a simplifica, «gnostic». Ramane totusi sa

recunoastem ca in multe cazuri este dificil, chiar

imposibil, sa se determine cu exactitate in ce mod si

pana unde s-a exercitat actiunea autorului sau a celui

care a modificat textul.

 

, scrie Henri-Charles Puech. Istoricul francez ia ca exemplu logion-ul 19:

Fericit este acela care era inainte de a fi fost. Daca

deveniti ucenicii mei si daca ascultati cuvintele mele,

aceste pietre va vor sluji. Intr-adevar, aveti cinci copaci

in Paradis,ce nu se clintesc nici vara, nici iarna, si ale

caror frunze nu cad. Acela care ii va cunoaste, nu va

gusta moartea.

 

Urmare a unei riguroase si originale cercetari, specialistii au reconstituit semnificatia Spusei si istoricul formarii ei. Copacii sunt cei ai Paradisului, ai Vietii si Cunoasterii, ai „gnozei”, dar si cei din Iezechiel sau din Psalmi; cei cinci arbori apartin „Comorii Luminii”, sunt luminosi si neschimbatori si pot fi pusi in relatie cu cele „cinci fecioare intelepte” din parabola evanghelica, cu cele „cinci daruri” ale Duhului Sfant. Argumentatia istoricilor primelor veacuri de crestinism este in masura sa-i „descurajeze” pe amatorii si cautatorii sensurilor pline de mister; cei cinci copaci ai Paradisului sunt expresia „Copacului Cunoasterii”, gnosis, cele cinci simturi spirituale fiind cele cinci parti ale sufletului, expresie a unei singure realitati, nous-ul, inteligenta sau spiritul, eul omului capabil de cunoastere. Despre acesti copaci scria Henri-Charles Puech:

Saditi in «Pamintul de Lumina», pe care maniheenii si-l

imaginau ca fiind consubstantial cu Dumnezeu, fixati

inca de la origine si odata pentru totdeauna in lumea

transcendentala care este Imparatia Tatalui si taramul

sufletelor, ei sunt luminosi, imuabili, eterni. Pentru

«gnostic», ei sunt garantii, arhetipurile, simbolurile

naturii eterne a fiintei sale considerata in adevarul sau

si in plenitudinea sa.

Sunt tilcuri de rafinament intelectual, cu incarcatura spirituala, care deschid calea celor interesati de adancimi gnostice, inchid calea celor preocupati de „dezvaluiri”. Interpretarea lui Henri-Charles Puech este despre omul interior alcatuit din cinci parti solidare si articulate, din care una, nous-ul, comanda celorlalte; una dintre acestea este imaginatia, dar nu in sensul reveriei, ci al cautarii sensului care se lasa greu descifrat. Evanghelia dupa Toma nu este un text canonic ascuns, ci o scriere gnostica in care cititorului ii este propusa o alta lectura careia trebuie sa-i aduca o noua interpretare.