Sefer ha - Zohar / Cartea splendorii este considerata Biblia cabalismului.

Scrisa in secolul al XIII-lea, aceasta lucrare majora a misticii evreiesti, socotita veacuri de-a randul ca o carte canonica, Zoharul a fost atribuit mai multor autori, paternitatea sa literara facand obiectul multor controverse. Editura Herald a cautat de la infiintare sa umple golul din cultura romana in privinta textelor marilor traditii spirituale neglijate decenii de-a randul.

Una din aceste carti este Zoharul, aparuta initial in 2001, care a cunoscut mai multe editii; cea mai noua este cea din 2015, colectia „Carti fundamentale”, traducere de Ilie Iliescu, 304 p.

Editia in limba romana urmeaza versiunea lui S.L. MacGregor Mathers realizata dupa traducerea latina a lui Knorr von Rosenroth, si cuprinde Cartea Misterului pecetluit, Marea Adunare Sfanta si Mica Adunare Sfanta. Versiunea dupa care s-a facut traducerea de fata ii considera autori pe Rabbi Simon bar Iohai si pe fiul acestuia Rabbi Eleazar. Analizele fundamentale ale lui Gershom Scholem si ale lui Y. Tishby, dar mai nou si ale lui Maurice-Ruben Hayoun atribuie cea mai mare parte a Zoharului lui Moise de Leon, care a exprimat propria conceptie despre spiritualitatea iudaica. Moise de Leon a inceput prin a studia celebra lucrare a lui Moise Maimonide, Calauza ratacitilor, pentru ca mai tarziu sa se dedice in intregime studiului febril al esoterismului.

In analiza filologica a corpusului zoharic, Gershom Scholem a demonstrat existenta mai multor straturi diferite, uneori redactate in limbi diferite, cand in ebraica, cand in aramaica, care s-au suprapus unele asupra altora de-a lungul secolelor. Desi la inceput cabalistii au considerat ca Zoharul este o carte redactata de Simon bar Iohai, Gershom Scholem a evidentiat unitatea lingvistica si prezenta unui autor unic cel putin in privinta primelor 18 capitole, folosindu-se de un pasaj semnificativ pentru datarea istorica:

„De la distrugerea celui de-al Doilea Templu, in

anul 68 dupa calendarul evreiesc, s-au scurs deja

1200 de ani de exil si Israel traieste acum in

intunecimea ce precede zorile.” 

Zoharul este compus ca un comentariu hermeneutic al Pentateuhului, stilul fiind mai apropiat de genul omiletic, decat de investigarea teoretica. Scris la persoana intai, Zoharul prezinta o serie de discutii intre Simon bar Iohai, fiul sau Eleazar si discipoli, despre subiecte de ordin uman sau divin. Forma literara a Zoharului consta in interpretari si discutii privind subiecte variate, de aceea nu este considerata o carte in sens strict, ci mai curand un corpus literar.

Lectiile care formeaza Zoharul sunt cuprinse in 18 capitole, cu precizarea ca traducerile in limbile moderne pot avea structuri diferite in functie de editia aleasa pentru traducere. Indiferent de editia dupa care s-a facut traducerea, Zoharul contine interpretari si comentarii despre Tora, despre alfabetul divin, despre om si lume, despre istoria mistica a poporului evreu, despre Templu, exil, rugaciune, sarbatori, lege, Mesia. In afara celor 18 capitole sau a textelor independente, cabalistii au cunoscut si alte texte care nu au fost integrate editiilor tiparite.

Celebritatea Zoharului este datorata fortei simbolismului mistic, dar si calitatilor sale literare, ceea ce explica influenta sa asupra culturii evreiesti. Unul dintre finii cunoscatori ai exegezei si filosofiei iudaice, Maurice-Ruben Hayoun, face cateva subtile observatii privind deosebirile intre exegeza filosofica profesata de Maimonide, un spirit radical filosofic a carui amprenta ramane Calauza ratacitilor, si autorii corpusului zoharic care favorizau simbolismul, dar luau distanta fata de alegorismul lui Maimonide. In opinia lui Moise de Leon, Maimonide a demistificat Biblia, substituind unui Dumnezeu personal un concept divin, demers care priva textul biblic de profunzimea mistica, ganditorul de la Cordoba nu concepea pluralitatea sensurilor Scripturii decat dintr-o perspectiva filosofica, in vreme ce Moise de Leon privilegia sensul esoteric, un univers mental radical diferit. Pentru adeptii lui Moise de Leon, Tora era o suita neintrerupta de nume divine, un corpus mistic care nu se dezvaluia decat in fata adeptilor curentului esoteric.Simbolistica Zoharului se organizeaza in jurul catorva mituri centrale: procesul cosmogonic si elaborarea emanatiilor divinitatii eterne (arborele sefirotic), descrierea relatiei dinamice in domeniul emanatiilor divine; relatia dintre elementele masculin si feminin in sanul lumii divine; lupta dintre lumea sacrului si a divinului, la dreapta, si lumea raului, la stanga; descrierea apocaliptica a Izbavirii, rolul lui Mesia.

Formularile din Zohar sunt cu preponderenta

esoterice, cerand  o aplecare asupra sensului

ascuns.

Zoharul nu a fost acceptat de toti cabalistii, unii au incercat sa-i diminueze importanta, dupa cum nici editarea sa nu a fost lipsita de controverse. Zoharul a fost publicat pentru prima data in jurul anului 1560 la Mantova si Cremona, sub numele de Zohar Katan si Zohar Gadol. A cunoscut o raspandire lenta si a ajuns sa se alature cartilor sfinte ale iudaismului, cabalistii acceptand neconditionat mostenirea sa misterioasa ca un fapt istoric.

Dincolo de orice controversa Zoharul, prin

continutul sau doctrinal, a marcat sufletul religios

evreiesc intr-o maniera radicala, de nesters.

Zoharul se distinge indeosebi prin teosofia sa, prin vointa de a scruta viata intima a divinitatii; el ne vorbeste despre Deus absconditus, En-Sof, ceea ce in sine este o lume impenetrabila si incognoscibila. Plecand de la acest univers inchis privirii umane deriva universul sefirotic prin care Dumnezeu se face cunoscut creaturilor sale. In varful arborelui troneaza Kether, alaturi de care se afla alte noua mistere inteligibile, intr-un echilibru al fortelor rigorii si cele ale bunatatii, constituind impreuna un univers al unitatii. Mai mult decat o exegeza biblica, avand o puternica incarcatura simbolica, Zoharul a ocupat un loc esential in religia iudaica.