Contemporan cu Albert Pike si Albert G. Mackey, Jirah Dewey Buck, mason si membru al Societatii Teosofice din Cincinnati (America) dar si al celei Internationale, a fost nu numai un membru activ al ordinului masonic, ci si un respectat autor de lucrari consacrate masoneriei. De putin timp, una dintre cartile sale este accesibila si cititorilor romani: Simbolismul francmasoneriei sau Masoneria mistica si marile misterii ale Antichitatii, traducere din limba engleza de Walter Fotescu, cuvant inainte si note de Vasile Zecheru, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Arta regala”, 2019.

Inca din primele randuri ale cartii, Jirah Dewey Buck isi arata atasamentul fata de ideea unei stranse legaturi intre masonerie si vechile misterii, misterii care si-au pierdut buna parte din vechile intelesuri pentru omul inceputului de secol XX. In perioada cand Buck si-a scris cartile era, inca, larg raspandita convingerea ca masonii sunt detinatorii unor secrete, exprimate sub forma unor parabole si alegorii, transmise intr-un limbaj al simbolurilor a caror semnificatie era accesibila doar initiatilor, celor care detineau marile secrete. Parasind teritoriul legendelor, Buck admite ca masoneria nu este nicicum descendenta direct si liniar din marile misterii ale antichitati; este sigur insa ca masoneria preia, adopta si adapteaza multe din invataturile antice care se potrivesc unei institutii care, la vremea sa, avea o istorie numarand doua sute de ani:

„Ultimele doua, trei secole, cel mult, includ intreaga istorie a

francmasoneriei moderne. Organizatia este recenta, dar principiile ei,

atunci cand sunt clar definite si inteligent interpretate, sunt eterne si in

deplin acord cu Marile misterii ale Antichitatii”.

Din punct de vedere istoric intre misteriile lumii antice si institutia moderna a masoneriei nu exista nici o legatura, doar un lung sir de speculatii sterile perpetuate cu scopul legitimarii noii institutii, asigurarii unei „zestre” iluzorii. De altfel autorul cartii priveste cu un ochi spre misterii si spre marii invatati ai lumii antice, si cu celalalt catre ceea ce ar trebui sa fie restaurarea misteriilor in ritualul masonic. La inceputul secolului trecut inca nu se discuta despre originalitatea spiritualitatii masonice, subiect de data recenta si generator de vii dispute. J.D. Buck precizeaza cu deplin temei ca „traditiile, simbolurile si ritualul francmasoneriei se aduna in jurul construirii templului, a legendei despre fiul vaduvei, Hiram Abiff, care si-a pierdut viata in apararea integritatii sale si a cautarii Cuvantului pierdut al Maestrului”. Ritualul masonic este construit in jurul unor simboluri a caror semnificatie filosofica si morala este accesibila tuturor; de aceea, dincolo de spaima initiala a masonilor care si-au vazut ritualurile dezvaluite inca din timpul lui Samuel Prichard, in prima parte a secolului al XVIII-lea, curand comunitatea masonica a inteles ca adevaratul secret nu sta in ceea ce ar putea ascunde simbolurile, nu in parole si cuvinte de trecere sau in atingeri, ci cu precadere in simtamantul masonic incomunicabil:

„Masoneria, in semnificatiile sale profunde si misterele sale obscure,

constituie si poseda stiinta aceasta si orice initiere autentica rezida intr-o

dezvoltare sistematica a puterilor naturale ale neofitului, asa incat el sa

devina insusi lucrul pe care doreste sa-l posede.”

 
Are masoneria o doctrina secreta? Da, ar fi primul raspuns, doar ca el trebuie nuantat si privit in perspectiva istorica. Astazi se scrie mult si de multe ori in cunostinta de cauza despre masonerie, despre simbolismul masonic; evident, pe vremea enciclicelor  papale In Eminenti (1738) sau Providas (1751), orice referinta la ordinul masonic facuta in afara cadrului strict masonic era un real pericol pentru membrii fraternitatii care incercau sa apere doctrina masonica de orice privire indiscreta care ar fi putut face ulterior o prezentare deformata, aducand si mai mult oprobiu asupra masoneriei. Ceea ce J.D. Buck numeste „doctrina secreta” nu este nimic altceva decat insusirea marilor idei si principii care au calauzit omenirea catre bine, catre adevar, catre frumos; sunt precepte morale universale, sunt idei teologice larg raspandite, sunt ganduri ale unor intelepti precum Pitagora, Platon, Saint-Germain, Jakob Bohme, Giordano Bruno, Isaac Newton. Acestia, si multi altii, au incercat sa ridice valul intunericului si sa lase lumina sa patrunda in toate ungherele:

„Cunoasterea pe care o poseda un astfel de maestru si puterea ce este

supusa vointei sale provin, ca in toate cazurile obisnuite, din intreaga gama

a experientelor sale. Trebuie doar sa folosim o buna judecata si observatia

atenta cand experimentam in directiile indicate si sa inaintam doar putin,

pentru a ne convinge de adevarul  implicat in filosofia cuceririi de sine”,

scrie J.D. Buck. 

Intr-o schita a simbolismului masonic, J.D. Buck supune atentiei simbolurile familiare masonului, echerul si compasul, punctand simbolismul lor primar si „filosofia ascunsa” in simbolismul lor, in sinteza fiind vorba despre evolutie, despre dominatia spiritului asupra materiei, despre trecerea de la utilizarea practica, trasarea liniilor, triunghiurilor, cercurilor, la obligatiile morale superioare. Astfel cititorul

„va vedea cu usurinta ca acest compas reprezinta trinitatea primara,

ascunsa sub echerul materiei pana cand, prin progres, ea se emancipeaza si,

in cele din urma, in mainile maestrului, obtine dominatia asupra materiei”.

Simboluri universale, prezente in marile traditii spirituale si religioase ale umanitatii, in misteriile lumii vechi, se regasesc in simbolismul masonic, primind o incarcatura morala si spirituala pe potriva invataturii masonice. Se spune ca Albert Pike ar fi considerat ca adevaratele secrete ale masoneriei, filosofia ascunsa in simbolurile sale, sunt mai vechi decat Vedele, doar ca masoneria a aparut in urma cu trei secole si a preluat parte din intelepciunea acestei lumi incifrand-o in simboluri masonice incarcate de o fascinatie pe care doar nevazutul o poate raspandi.