Gnosticismul, miscare spirituala afirmata in primele secole ale erei crestine si redescoperita in plina modernitate, continua sa suscite in egala masura admiratie si nedumeriri. De multe ori, amandoua atitudinile vin din necunoasterea sensului profund al termenilor de gnostic si gnosticism. Gnosticul este cel care cunoaste, cel caruia ii este data o experienta a absolutului ca experienta prima si ultima. Clement Alexandrinul spunea ca „gnoza este, ca sa spun asa, o desavarsire a omului ca om, care, prin stiinta lucrurilor dumnezeiesti, duce la desavarsire si purtarea si viata si cuvantul omului, in unire si de acord cu sine insusi si cu Cuvantul cel Dumnezeiesc”.

Ganditorii antici discutau intr-un climat linistit despre gnoza, fapt care nu a mai fost repetat in vremurile moderne cand gnoza era privita cu ostilitate in unele medii crestine, fiind asimilata punerii in discutie a fundamentelor crestinismului, aducerea unui relativism al interpretarilor. De altfel, Clement prefigura ca

„pentru aceea sunt acoperite de pilde tainele cele sfinte

ale profetiilor; sunt pastrate pentru cei alesi si pentru cei

pe care credinta lor i-a randuit spre gnoza”.

Pentru a ajunge la semintele gnozei, spunea acelasi carturar al lumii antice, este nevoie de perseverenta, de cautare, de cercetare vreme indelungata, de multa osteneala. Perspectiva asupra gnozei se deschide in momentul in care misterul nu mai este a priori ceva de necunoscut, ci devine ceva inexprimabil. Comparata deseori cu mistica, experienta gnostica este una care implica munca, exercitiu, efort, disciplina. In ciuda numeroaselor studii despre acest fenomen, despre experienta metafizica a absolutului, gnosticismul este una dintre cele mai complicate probleme cu care se confrunta istoricul religiilor, fiind un punct de convergenta unde se intalnesc crestinismul, iudaismul, misteriile eleniste, religiile orientale. Desi se cunosc bine sursele, impletirea acestor curente a creat numeroase dificultati de interpretare; multe lucruri inca scapa, exista sisteme gnostice carora istoricii religiilor nu le gasesc intelesul adecvat, dupa cum exista o infinitate de sisteme in interiorul aceleiasi scoli.

Mult timp ocolit, gnosticismul a devenit un subiect de interes in Romania odata cu publicarea unor lucrari despre gnoza si a unor importante texte gnostice. Editura Herald a fost cea care a promovat interesul pentru marile teme ale hermetismului si esoterismului, gnoza fiind in centrul preocuparilor editurii bucurestene. Amintesc aici cateva dintre titluri care ilustreaza cele amintite mai sus: Henri-Charles Puech, Despre gnoza si gnosticism si Evanghelia dupa Toma, lucrare fundamentala pentru studierea gnozei; Pistis Sophia; Manuscrisele de la Marea Moarta; Evanghelii gnostice. Henri-Charles Puech a sustinut ca originile gnosticismului trebuie cautate in Siria de unde s-a raspandit in Egipt, apoi la Roma, in Cipru, conturandu-se astfel doua ramuri, una italica si una orientala. Cunoasterea noastra asupra sistemelor gnostice a fost deformata pentru ca majoritatea marturiilor veneau din respingerea gnosticismului din partea oamenilor Bisericii. Or, aceste informatii sunt suspectate de partialitate, de neintelegere, de deformare a gandirii autentice a maestrilor. Henri-Charles Puech pledeaza pentru o atenta studiere a textelor lui Valentin si Basilide, pentru ca ei insereaza gnosticismul in centrul crestinismului poate mai mult decat o facusera autorii antici, orice discutie despre gnoza plasandu-se astfel in interiorul istoriei crestinismului.

„A avea gnoza, scria Henri-Charles Puech, inseamna a

cunoaste cine suntem, de unde venim si unde suntem,

lucrurile prin care suntem mantuiti, care este nasterea si

care este renasterea noastra.”

Gnoza reveleaza esenta, destinul, mantuirea, o cunoastere eficienta, o „mistica transformatoare”, un mysterion in deplinatatea sensului antic al cuvantului. De curand a aparut in limba romana un nou volum care redeschide discutia despre gnosticism: Elaine Pagels, Scripturile gnostice de la Nag Hammadi, traducere din limba engleza Walter Fotescu, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Manuscris”, 2020, 288 p.

Doctor al Universitatii Harvard, in 1970, Elaine Pagels este in prezent profesor de religie la Universitatea Princeton. In decembrie 1945, in Egipt, la Nag Hammadi, o intamplare avea sa aduca la lumina atat la propriu, cat si la figurat, cateva manuscrise vechi, cateva papirusuri aflate intr-un ulcior, texte care redeschideau discutia asupra scrierilor canonice. In aceeasi perioada, la Qumran erau descoperite manuscrise care se anuntau a fi marea rasturnare arheologica a secolului al XX-lea, scrieri cunoscute astazi sub numele de Manuscrisele de la Marea Moarta. Dincolo de aspectul spectaculos al descoperirilor si de senzationalul speculat de presa internationala, documentele aduceau in discutie posibila existenta a unor texte crestine, altele decat cele canonice, dar si marturii despre literatura iudaica despre apocalipsa. Printre primii specialisti care au studiat manuscrisele descoperite la Nag Hammadi si au editat Nag Hammadi Codex s-au numarat Gilles Quispel, Henri-Charles Puech si Pahor Labib. De-a lungul deceniilor , numerosi specialisti au adus noi interpretari ale scrierilor gnostice, printre ei numarandu-se: Jean Danielou, Michel Tardieu, James M. Robinson, R.-M. Grant; lor li s-a alaturat, in ultima vreme, Elaine Pagels care abordeaza teme majore ale istoriei crestinismului din perspectiva scrierilor gnostice descoperite intamplator acum 75 de ani la Nag Hammadi. Parintii Bisericii au retinut si raspandit o forma de cunoastere inrudita cu gnoza. Tot ei au respins atitudinea teologica si filosofica a unor autori care se plasau in marginea credintei, o tendinta eretica si periculoasa pentru adevarul crestin. Erau timpuri de cautare, de identificare, de trasare a demarcatiilor, timp in care scrierile Parintilor erau principalele surse ale gnozelor si afirmarilor lor.

Pornind de la ideea ca religia si politica se suprapun in dezvoltarea crestinismului, Elaine Pagels abordeaza in cartea sa cateva teme cruciale pentru intelegerea crestinismului, pentru intelegerea textelor gnostice: controversa asupra invierii lui Hristos: eveniment istoric sau simbol?; „Un Dumnezeu, un episcop”: politica monoteismului; Dumnezeu tatal/Dumnezeu Mama; Patimile lui Hristos si persecutia crestinilor; A cui este „Adevarata Biserica”?; Gnoza: autocunoasterea ca o cunoastere a lui Dumnezeu. Aplecandu-se cu pasiune si cu fireasca detasare a specialistului cautator al adevarului, Elaine Pagels este in masura sa afirme ca dezamagirea lui Muhammad Ali ca vasul gasit intamplator nu continea aur, ci doar papirusuri, a adus bucuria savantilor:

„Gasite cu 1000 de ani mai devreme, textele gnostice ar

fi fost cu siguranta arse pentru erezia lor. Dar ele au

ramas ascunse pana in secolul al XX-lea, cand

experienta noastra culturala ne-a oferit o noua

perspectiva asupra problemelor pe care le ridica. Astazi

le citim cu ochi diferiti, nu pur si simplu ca «nebunie si

blasfemie», ci asa cum le-au perceput crestinii din

primele secole – o viguroasa alternativa la ceea ce

cunoastem drept traditie crestina ortodoxa. Abia acum

incepem sa reflectam la problemele cu care ei ne

confrunta.”

 

Gnoza incepe sa fie tot mai mult perceputa nu ca un concept abstract sau ca un sistem strict speculativ, ci ca un „stil de viata”, un comportament existential. Gnoza nu mai este vazuta ca pura cunoastere intelectuala, ea este revelatie care ofera raspunsuri la intrebarile nascute din angoasa, constituind prin venirea ei in constiinta celui pe care il ilumineaza, deznodamantul unei situatii existentiale pe care i-a permis sa o perceapa. Astfel, definitia cea mai generala a gnozei este cea de cunoastere mantuitoare, o cunoastere a omului in cautarea mantuirii. Studii recente despre gnoza, asa cum este si cel de fata al lui Elaine Pagels, sunt o pledoarie pentru intelegerea gnozei ca fenomen distinct al gandirii filosofico-religioase, o atitudine religioasa intemeiata pe experienta obtinerii mantuirii prin Cunoastere, prin cunoasterea sinelui care apare in urma unei revelatii.