Istoria conflictului dintre religie si stiinta

Colectia: COGITO
Traducator: ovidiu morar
Categorie: Lecturi filosofice, Stiinta pe intelesul tuturor, Filosofia ca mod de viata
in stoc
021-319-40-60 / 0771-664-320
Interval orar: 9:00 - 17:00
„Istoria conflictului dintre religie si stiinta, lucrare ambitioasa si incitanta, a beneficiat pana acum de nu mai putin de cincizeci de editii si de traduceri in peste zece limbi. Teza conflictului ireconciliabil dintre cele doua moduri epistemologice, stiinta pe de o parte, ce reprezinta cunoasterea de tip rational a realitatii inconjuratoare (a naturii), apeland la logica matematica, observatie si experiment, si religia de cealalta parte, ce postuleaza existenta unei alte realitati, transcendente, infinit mai importante decat cea empiric cognoscibila, la care omul poate avea acces numai prin revelatie si prin intermediul unor scrieri considerate sacre, e formulata de autor inca din prefata: «Istoria Stiintei nu e o simpla consemnare a unor descoperiri izolate: e o poveste a conflictului dintre doua puteri antagoniste, forta expansiva a intelectului uman, pe de o parte, si compresia generata de credinta traditionala si de interesele omenesti, pe de alta parte».”
Ovidiu Morar
„Este oare surprinzator ca numarul celor ce au o stima scazuta fata de opiniile Bisericii a crescut atat de repede? Cum poate fi privit ca un ghid valabil pentru lumea invizibila ceva care greseste de atatea ori in cea vizibila? Cum poate da incredere in lumea morala sau spirituala ceva care a esuat atat de evident in cea fizica? Nu e posibil sa consideri aceste fapte conflictuale drept «umbre goale», «nascociri desarte», «fictiuni ce provin dintr-o cunoastere fals numita astfel», «erori ce au aparenta inselatoare a adevarului», asa cum le stigmatizeaza Biserica. Dimpotriva, ele sunt martori severi ce depun o marturie categorica si ireprosabila impotriva pretentiei ecleziastice de infailibilitate si fixeaza condamnarea ignorantei si orbirii ei.”
„Se apropie clipa cand oamenii vor trebui sa faca alegerea intre religia inerta, imobila si Stiinta in continua avansare – religia, cu consolarile ei medievale, Stiinta, care presara neincetat binefacerile ei materiale pe cararea vietii, inaltand soarta omului in aceasta lume si unificand speta umana. Succesele ei sunt substantiale si de durata. Insa gloria pe care catolicismul ar putea-o castiga de pe urma unui conflict cu ideile materiale e, in cel mai bun caz, cea a altor meteoriti ceresti cand ating atmosfera pamantului – efemera si inutila.”
John William Draper
Cuprins
CUVANT INAINTE 5
PREFATA 11
CAPITOLUL I
ORIGINEA STIINTEI 21
CAPITOLUL II
ORIGINEA CRESTINISMULUI. TRANSFORMAREA
LUI DUPA DOBANDIREA PUTERII IMPERIALE.
RAPORTURILE LUI CU STIINTA 54
CAPITOLUL III
CONFLICTUL REFERITOR LA DOGMA UNITATII LUI
DUMNEZEU – PRIMA REFORMA SAU REFORMA SUDICA. 86
CAPITOLUL IV
RESTAURAREA STIINTEI IN SUD 119
CAPITOLUL V
CONFLICTUL REFERITOR LA NATURA SUFLETULUI.
TEORIA EMANARII SI A RESORBTIEI 135
CAPITOLUL VI
CONFLICTUL REFERITOR LA NATURA LUMII 166
CAPITOLUL VII
CONTROVERSA CU PRIVIRE LA VARSTA PAMANTULUI 195
CAPITOLUL VIII
CONFLICTUL REFERITOR LA CRITERIUL ADEVARULUI 213
CAPITOLUL IX
CONTROVERSA CU PRIVIRE LA GUVERNAREA UNIVERSULUI 239
CAPITOLUL X
CRESTINISMUL LATIN IN RELATIE
CU CIVILIZATIA MODERNA 265
CAPITOLUL XI
STIINTA IN RAPORT CU CIVILIZATIA MODERNA 294
CAPITOLUL XII
CRIZA IMINENTA 371
INDEX 371
Din aceeasi colectie
-
Religia in formare
-
Vointa de a crede
-
Prietenul lui Nietzsche - Istoria vietii lui Paul Deussen
-
Misticism si logica si alte eseuri
-
Hara - Centrul vital al omului
-
Noua frontiera a religiei si stiintei
-
Filosofia pentadica - Problema transcendentei
-
Filosofia stiintei - O introducere critica in teoriile moderne
-
Religie si stiinta
-
Dialoguri asupra religiei naturale
-
Tratat despre toleranta
-
Eseuri eretice despre filosofia istoriei
-
In apararea drepturilor femeii
-
Leviatanul sau materia, forma si puterea unei comunitati eclesiastice si civile
-
Epoca ratiunii
-
Elementele filosofiei lui Newton
-
Eseu despre prejudecati sau Despre influenta opiniilor asupra moravurilor si fericirii oamenilor
-
Povestea filosofiei - Vietile si ideile celor mai importanti filosofi occidentali
-
Istoria conflictului dintre religie si stiinta
-
Nesupunerea civica si alte scrieri
-
Eseurile despre relatii, sexualitate si experienta
Cei care au cumparat aceasta carte au mai cumparat si:
-
Masonerie oculta si initiere hermetica
-
Barbarii - Civilizatii disparute
-
Dialoguri asupra religiei naturale
-
Epoca ratiunii
-
Despre Isis si Osiris - Mitul fundamental si misteriile din religia egipteana
-
Viata si opera mea (Autobiografia Henry Ford)
-
Tratat despre toleranta
-
Manastirea si microscopul: convorbiri cu Dalai Lama despre minte, mindfulness si natura realitatii
-
Cosmos
-
O istorie a ateismului
-
Sparge tiparele! Cum sa-ti recapeti libertatea de a fi tu insuti prin terapia schemelor
-
Povestea filosofiei - Vietile si ideile celor mai importanti filosofi occidentali
-
Norul Necunoasterii - O carte despre contemplatie sau cum este unit sufletul cu Dumnezeu
-
Eseu despre prejudecati sau Despre influenta opiniilor asupra moravurilor si fericirii oamenilor
-
Elementele filosofiei lui Newton
-
Etruscii - Civilizatii disparute
-
Antihristul - Marturii ale Bibliei si traditiei
-
Eseuri eretice despre filosofia istoriei
-
Religie si stiinta
-
Miliarde si miliarde: ganduri despre viata si moarte in pragul mileniului
-
Cabala Crestina - Aplicarea doctrinelor cabalistilor evrei la dogma Noului Testament
-
Spartanii. O istorie legendara
-
In apararea drepturilor femeii
-
Mintea. O scurta introducere in filosofia mintii
-
Misterele femeii: simboluri si ritualuri de initiere de-a lungul timpurilor
-
Istoria daoismului
-
Istoria Dogmei - introducere in doctrinele crestine fundamentale
-
Mindfulness si neurobiologie - Dezvoltarea creierului si a starii de bine prin meditatie si practica prezentei constiente
-
Scripturile gnostice de la Nag Hammadi
-
Sfantul si cultul sfintilor