Imaginati-va pentru un moment ca psihicul este un obiect tridimensional, asemenea sistemului solar. Constiinta-eu este Pamantul, terra firma; este unde noi locuim, cel putin in stare de veghe. Spatiul din jurul Pamantului este plin de sateliti si meteoriti, unii mai mari, altii mai mici. Acest spatiu este ceea ce Jung a numit inconstient, iar primele obiecte pe care le intalnim cand ne aventuram in spatiu sunt ceea ce el a denumit complexe. Inconstientul este populat de complexe. Acesta este teritoriul pe care Jung l-a explorat initial in cariera sa de psihiatru. Ulterior, avea sa-l numeasca inconstient personal.

Teoria complexelor a fost cea mai importanta contributie, dintre cele timpurii, adusa de Jung la intelegerea inconstientului si a structurii sale. In parte, acesta a fost modul in care Jung a conceptualizat ceea ce Freud scrisese pana la acel moment despre rezultatele psihologice ale refularii, despre importanta in timp a copilariei pentru structura caracterului si despre enigma rezistentelor in analiza. Ceea ce Jung a elaborat si conceptualizat continua sa fie util in practica analitica chiar si in prezent.

Termenul „constelare” apare frecvent in scrierile lui Jung si este un cuvant important al vocabularului jungian. Este un cuvant care la inceput ii uimeste pe cititori. De obicei, acesta se refera la aparitia unui moment cu incarcatura psihologica, un moment in care constiinta fie este deja, fie este pe cale sa fie perturbata de un complex.

 „Aceasta notiune exprima faptul ca o situatie exterioara declanseaza un proces psihic care consta din colectarea si punerea la dispozitie a anumitor continuturi. Expresia a fi constelat inseamna ca s-a adoptat o pozitie de disponibilitate expectativa de pe care se va reactiona intr-un anumit fel.” (Jung)

Reactiile din complex sunt destul de predictibile odata ce cunoastem care sunt complexele specifice ale unui individ. In limbajul comun, facem referire la zonele complexuale cu incarcatura psihica folosind expresia „a apasa butoanele”, in fraze de genul „Ea stie cum sa-mi apese butoanele!” In momentul in care apesi un asemenea buton obtii o reactie emotionala. Cu alte cuvinte, constelezi un complex. Dupa ce cunosti mai bine o persoana, afli intr-o oarecare masura care sunt butoanele sale si poti fie sa alegi sa eviti, fie sa atingi aceste puncte sensibile.

Fiecare dintre noi stie, din experienta, ce inseamna sa fi constelat. Exista, desigur, un spectru, iar fenomenul se poate manifesta in diferite grade, de la a te simti un pic anxios pana la a-ti pierde controlul sau, la extreme, a innebuni. Atunci cand un complex este constelat, ne aflam in pericolul de a pierde controlul asupra emotiilor noastre si, intr-o oarecare masura, asupra comportamentului nostru. Se intampla uneori sa reactionam irational si apoi sa regretam sau sa ne gandim mai bine la ceea ce s-a intamplat. Pentru cei atenti la propria psihologie, este vorba despre acele momente in care realizezi cu tristete ca ai mai fost in aceeasi pozitie de multe ori, ai reactionat in acelasi fel in multe ocazii si, cu toate acestea, nu te poti abtine, pur si simplu, sa faci exact la fel si de data asta. Atunci cand esti constelat, este ca si cum esti sub controlul unui demon, sub controlul unei forte mai mari decat vointa ta. Ceea ce creeaza un sentiment de neajutorare. Chiar in timp ce te privesti gata sa devii victima nesocotita a unei compulsii interioare de a spune sau face ceva ce nu ar trebui, scena se desfasoara la fel de predictibil si cuvintele tasnesc, iar faptele sunt infaptuite. O forta intrapsihica a fost chemata la actiune de o situatie care a constelat un complex.

Complexele sunt incarcate cu energie si genereaza un fel de „spin” (din fizica) electronic propriu, asemenea electronilor care se gasesc in jurul nucleului unui atom. Atunci cand sunt stimulate de o situatie sau de un eveniment anume, ele elibereaza o cantitate mai mare de energie, sar peste anumite niveluri din psihic si ajung in constiinta. Energia lor penetreaza invelisul Constiintei-eu si o inunda, fortand Eul sa se invarta in directia impusa de complex si sa descarce o parte din energia emotionala care a fost eliberata de aceasta coliziune. Atunci cand se intampla astfel, Eul nu mai controleaza constiinta si la drept vorbind nici corpul. Persoana devine subiectul unor descarcari energetice care nu se afla sub controlul Eului. Ceea ce poate face Eul, daca este indeajuns de puternic, este sa contina o parte din energia complexului si sa reduca pe cat posibil iesirile emotionale si corporale. Insa, intr-o oarecare masura, niciunul dintre noi nu este responsabil pe de-a-ntregul pentru ceea ce spune sau face cand este prins in stransoarea unui complex. Este inutil sa spun ca acest argument nu va sta in picioare intr-un tribunal. Uneori, societatea impune standarde mai inalte decat permite psihicul.

Emergenta complexelor

Complexele au capacitatea de a erupe subit si spontan in constiinta si sa ia in posesie functiile Eului. Dar aceasta spontaneitate este doar aparenta. Adesea, este vorba despre un stimul declansator subtil care poate fi detectat daca privim mai atent in trecutul recent. De exemplu, o depresie nevrotica ne poate parea endogena pana cand gasim acea mica rana care a produs-o. Atunci cand Eul este luat in posesie in acest fel, el este asimilat complexului si scopurilor complexului, iar rezultatul acestui lucru este ceea ce numim „acting out”, trecere la act. De cele mai multe ori, persoanele care trec la act nu sunt constiente de faptul ca se intampla astfel. Ele cred ca, pur si simplu, sunt „intr-o dispozitie proasta”, iar comportamentul lor pare congruent cu Eul. Insa aceasta este natura posesiei: Eul este pacalit si crede ca se exprima liber pe sine. Abia privind in retrospectiva cineva poate realiza ce s-a intamplat cu adevarat, „M-a cuprins subit ceva si am fost constrans sa o fac. Nu stiam ce fac!” Daca altcineva incearca sa-i spuna ca se poarta intr-un mod care nu-i este specific, raspunsul primit va fi unul defensiv si plin de furie. Persoana luata in posesie nu va primi cu prea multa bucurie un astfel de feedback.

Eul majoritatii oamenilor are capacitatea de a neutraliza intr-o anumita masura efectele complexelor. Aceasta capacitate este utila pentru adaptare si chiar pentru supravietuire. Ea este asemanatoare (sau poate chiar identica) cu abilitatea de disociere. Daca nu am putea face acest lucru, Eul ar deveni disfunctional exact in momentele critice in care pastrarea calmului este absolut necesara si vitala. In viata profesionala, este esential sa lasam de-o parte complexele personale pentru a putea functiona. Psihoterapeutii trebuie sa fie capabili sa-si lase deoparte emotiile si conflictele personale atunci cand lucreaza cu pacientii lor. Ca sa poata fi prezent pentru un pacient a carui viata este in ruina, terapeutul trebuie sa ramana calm, chiar daca viata sa personala este marcata de haos. Toate profesiile presupun sa-ti faci treaba, indiferent de ceea ce se intampla in viata personala. Asa cum se spune in teatru, the show must go on – spectacolul trebuie sa continue! Acest lucru necesita abilitatea de a depasi, cel putin intr-o anumita masura, efectele complexelor asupra Constiintei-eu.