Există o veche șaradă matematică despre un călugăr care pleacă într-o dimineață de la mănăstire, la răsăritul soarelui, ca să urce până la un templu aflat în vârful unui munte înalt. Nu există decât o singură cărare, înustă și șerpuitoare, și uneori el urcă încet, căci unele porțiuni sunt destul de abrupte, dar ajunge la templu cu puțin înainte de asfințit. A doua zi dimineață, el coboară, pornind tot la răsărit, și ajunge la mănăstire tot la asfințit. Întrebarea este: există un punct pe traseu unde el să treacă la exact aceeași ora, atât la urcare, cât și la coborâre? Nu se pune problema să identifici locul, ci doar să spui dacă el există sau nu.

Nu este una dintre acele ghicitori care depind de un truc, de o informație camuflată sau de interpretarea diferită a unui cuvânt. Nu există niciun altar pe traseu unde călugărul să se oprească la amiază că să se roage, nu trebuie să știi nimic despre viteza cu care urcă sau coboară și nu lipsește niciun detaliu pe care trebuie să-l ghiceșți ca să rezolvi problema. Nici nu este precum ghicitoarea care-ți spune că un măcelar are înălțimea de șase picioare, după care te întreabă cât cântărește, iar răspunsul este „carne“.

Nu, în ghicitoarea aceasta lucrurile sunt limpezi și ai șanse să înțelegi din prima tot ce trebuie să știi ca să gaseșți răspunsul. Gândiți-va puțin, fiindcă succesul la rezolvarea acestei ghicitori, la fel ca în cazul atâtor întrebări la care oamenii de știință au încercat să răspundă de-a lungul vremii, poate să depindă de capacitatea dumneavoastră de a manifesta răbdare și perseverență. Dar și mai la obiect, după cum știu toți oamenii de știință adevărați, răspunsul va depinde de capacitatea de a pune întrebarea în modul corect, de a face un pas înapoi și a examina problema dintr-un unghi puțin diferit. Odată ce ai făcut lucrul acesta, răspunsul devine simplu. A găsi unghiul corespunzător poate fi dificil.

De aceea pentru a crea fizica lui Newton, tabelul periodic al lui Mendeleev sau relativitatea lui Einstein a fost nevoie de oameni cu un intelect și o originalitate impozante – deși în prezent, dacă sunt explicate într-un mod adecvat, ele pot fi înțelese de orice student la Fizică sau Chimie. Astfel încât problemele care au frământat mintea unei generații devin cunoaștere comună pentru generațiile următoare, permițându-le oamenilor de știință să escaladeze înălțimi și mai mari.

Pentru a ajunge la soluția problemei cu călugărul, în loc să rederulezi în minte imaginea călugărului care urcă muntele într- o zi și coboară în ziua următoare, să facem un experiment mental și să vizualizam problema în mod diferit. Să ne imaginăm că sunt doi călugări – unul care urcă și altul care coboară –, ambii plecând la răsărit în aceeași zi. Evident, ei se vor întâlni pe drum. Punctul de întâlnire este cel prin care călugărul va trece la aceeași ora în ambele zile. Astfel încât răspunsul la ghicitoare este „Da“.

Existența unui punct prin care călugărul trece la aceeași ora la urcare și la coborâre poate să pară o coincidență puțin probabilă. Dar, dacă îți eliberezi mintea încât să accepte imaginea a doi călugări, unul care urcă și unul care coboară în aceeași zi, vei vedea că nu este o coincidență, ci o inevitabilitate.

Într-un fel, progresul cunoașterii umane a fost posibil datorită unei succesiuni de asemenea fantezii, fiecare creată de cineva capabil să privească lumea puțin diferit. Galilei imaginandu-și obiectele căzând într-o lume teoretică în care nu există rezistența aerului. Dalton imaginandu-și cum ar reacționa elementele ca să formeze compuși, dacă ar fi alcătuite din atomi invizibili. Heisenberg imaginându-și că tărâmul atomului este guvernat de legi bizare, care nu seamănă deloc cu cele pe care le cunoaștem din experiența noastră cotidiană. Pe un capăt al spectrului gândirii fantastice scrie „bazaconii“, iar pe celălalt, „vizionar“.

Dacă înțelegerea noastră despre cosmos a progresat până la nivelul actual, asta s-a întâmplat mulțumită stradaniilor depuse de un lung șir de ganditori ale căror idei s-au format în diverse puncte dintre cele două extreme.

Dacă mi-am atins scopul, paginile precedente au transmis o apreciere a rădăcinilor gândirii umane despre lumea fizică, genul de probleme de care se ocupă cei care o studiază, natura teoriilor și a cercetării și modurile în care cultura și sistemele de credințe afectează dorința de cunoaștere. Este un lucru important pentru înțelegerea multor aspecte sociale, profesionale și morale ale epocii noastre. Dar o mare parte a cărții de față a fost consacrată și felului în care gândesc oamenii de știință și alți inovatori.

Cu 2 500 de ani în urmă, Socrate a comparat o persoană care trece prin viață fără să gândească critic și sistematic cu un meșteșugar – un olar, de pildă – care își practică meseria fără să urmeze niște proceduri adecvate. Confecționarea de obiecte ceramice poate părea simplă, dar nu este. Pe vremea lui Socrate, ea presupunea să procuri argilă dintr-o groapă aflată la sud de Atena, s-o așezi pe o roată specială, pe care s-o roteșți cu viteză potrivită diametrului obiectului pe care vrei să-l fauresti, după care să freci, să zgarii, să periezi, să usuci și să arzi obiectul de două ori într-un cuptor, de fiecare dată la temperatura și umiditatea potrivite. Nerespectarea oricăreia dintre aceste proceduri va avea ca rezultat o ceramică deformată, cu crăpături, decolorată sau pur și simplu urâtă. Gândirea viguroasă, a insistat Socrate, este tot un meșteșug, unul care merită făcut bine. În fond, cu toții cunoaștem oameni care, neaplicand raționamentele cum trebuie, și-au făcut viață amară.

Puțini dintre noi studiem atomii sau natura spațiului și a timpului, dar cu toții creăm teorii despre lumea în care trăim, teorii pe care apoi le folosim ca să ne ghideze la muncă și în timpul liber, ca să decidem cum să investim, ce este sănătos să mâncăm, și chiar ce anume ne face fericiți. Și, la fel ca oamenii de știință, în viață toți trebuie să inovam. Aceasta poate să însemne a te gândi ce să pregătești pentru cină atunci când ai puțin timp sau energie, sau să improvizezi o prezentare când nu-ți găsești notițele, iar calculatoarele nu funcționează – sau lucruri decisive în viață, precum a ști când să te debarasezi de povara mentală a trecutului și când să perpetuezi tradițiile care te susțin.

Viața însăși, și viața modernă în mod special, ne oferă provocări intelectuale analoage celor cu care se confruntă oamenii de știință, chiar dacă noi nu ne considerăm astfel. Prin urmare, dintre toate lecțiile pe care le putem spicui din această aventură, poate cele mai importante sunt cele care au expus caracterul oamenilor de știință, gândirea lor flexibilă și neconvențională, răbdarea și perseverența, lipsa de conformism față de credințele altora, valoarea schimbării de perspectivă și convingerea că există răspunsuri și că noi le putem găsi.