Catrinel Maria: Furia exista in noi toti, fie ca ne place sa recunostem sau nu

Cand ne gandim la furie, majoritatea dintre noi o vedem ca pe o emotie strict negativa, care trebuie eliminata in totalitate. In realitate, furia exista in noi, pentru ca in decursul evolutiei noastre ne-a ajutat sa ne protejam, la fel ca si frica. Exact asa cum frica ne ajuta sa nu facem lucruri nebunesti care ne pot pune viata in pericol, la fel si furia ne alerteaza la momentele in care nevoile nu ne sunt indeplinite si care ne pot duce, mai incet, dar sigur, in aceeasi directie. Stim, desigur, ca multe boli pot fi induse psihosomatic, fie ca au drept cauza frica, tristetea sau furia.  O alta functie importanta a furiei este cea de motivator. Ea ne poate da energia si curajul sa facem o schimbare, sa infruntam o situatie sau o persoana care ne provoaca si, in final, sa neprotejam. Si sa nu uitam de rolul furiei in anumite sporturi, cum ar fi cele de contact, de exemplu.

 

 

Furia exista in noi toti, fie ca ne place sa recunostem sau

nu, furia este universala si complet normala in anumite

situatii. Insa furia poate distruge relatii, ne poate

imbolnavi atunci cand este exprimata agresiv sau

reprimata.

Un seminar de anger management ne poate ajuta sa recunoastem la timp frustrarile care ne provoaca furie, sa descoperim care sunt nevoile neindeplinite din spatele ei, semnalele corpului si gandurile care ne alerteaza ca furia incepe sa urce, si, totodata, ne poate ajuta sa invatam tehnici prin care sa o  gestionam. Fiecare dintre noi, indiferent de varsta, educatie, mediul social, nivel de inteligenta sau profesie  trece, macar din cand in cand, prin momente de furie. Deci, fiecare dintre noi are nevoie sa stie ce sa faca atunci cand simte ca lucrurile scapa de sub control.

Exista nenumarate tehnici de gestionarea furiei, precum si studii care le confirma sau infirma pe multe dintre ele. Sunt cateva insa care raman constant in recomandarile specialistilor.

Regula de aur pe care ar trebui sa o aplicam atunci cand simtim ca nu ne mai putem controla, este sa luam o pauza de minim 30 de minute. Creierul are nevoie de acest timp pentru a reveni la starea de dinaintea instalarii furiei.

Putem, de asemenea, sa ne provocam o mica durere pentru a comuta atentia creierului de la emotie, la durere fizica. Putem sa ne muscam usor varful limbii, doamnele isi pot strange pumnul apasandu-si unghiile in palma sau putem strange puternic pentru cateva secunde intre aratator si degetul mare, pliul dintre aceste degete de la celalta mana.

Cum in multe dintre momentele in care ne infuriem ne aflam la volan, putem da drumul la maxim aerului conditionat pe rece.

Ideal ar fi insa, sa invatam sa citim semnalele care ne alerteaza la apropierea furiei si sa tinem cont de ele.  Daca simtim ca incepem sa tremuram, sa transpiram sau ca ni se usuca gura, este mai bine sa amanam o discutie care oricum nu ar aduce nimic constructiv.

In cuplu sau in relatie cu copiii putem folosi un cuvant sau fraza de siguranta care sa semnifice ca vrem sa oprim discutia pentru acel moment. Poate fi ceva amuzant sau ceva care constituie o amintire draga pentru noi, cum ar fi numele unui loc in care am fost in vacanta, de exemplu.

Niciodata insa, nu-i vom spune celuilalt “calmeaza-te” sau “de ce trebuie sa te enervezi asa de tare”, toate comentariile de acest fel avand rolul de a agrava si nu de a atenua furia.

 

Catrinel Maria este psihoterapeut, formata in Hipnoza clinica si Psihoterapii Cognitiv-Comportamentale, Psihoterapii scurte strategice, Terapie sistemica pentru cuplu si familie, Psihoterapia Schemelor cognitive. Catrinel va sustine pe 28 noiembrie, un seminar de Anger Management, alaturi Lucian Negoita, Psihoterapeut, doctor in Stiintele Educatiei, lector universitar, formator si supervizor  in Psihoterapii Cognitiv-Comportamentale, formari in Hipnoza clinica si Hipnoza ericksoniana. 

 

Comentarii

Carte
Trauma - 8 strategii de vindecare Recuperarea posttraumatica este un proces dificil si rareori ordonat, liniar. Exista numerosi psihoterapeuti si multe programe de tratament sustinute de autori si de profesionistii din domeniu. Prin...
Adauga in cos Detalii produs
Autor
Babette Rothschild Babette Rothschild, MSW (master in asistenta sociala), este practician din anul 1976 si profesoara si formatoare din 1992. Este autoarea a sase carti (traduse in peste 12 limbi, intre care daneza,...
Detalii autor
Colectie
PSIHOPRACTICA
Detalii colectie