Bunicul meu, nascut inainte ca undele radio sa fi fost macar o curiozitate de laborator, aproape ca a apucat sa vada primul satelit artificial transmitand din spatiu. Sunt oameni care s-au nascut inainte de inventarea avionului, şi care la batranete au vazut patru nave lansate spre stele. Cu toate slabiciunile noastre, in pofida limitelor şi defectelor noastre, noi, oamenii, suntem capabili de maretie.

Lucrul acesta este adevarat pentru ştiinta noastra şi o parte din tehnologie, pentru arta, muzica, literatura, altruismul şi compasiunea, sau chiar, in rare ocazii, pentru politica noastra. Ce alte minuni nevisate in epoca noastra vor fi faurite dupa o generatie? Dar dupa inca una? Cat de departe va fi calatorit specia noastra nomada la sfarşitul secolului urmator? Dar al mileniului urmator?

In urma cu doua miliarde de ani, stramoşii noştri erau microbi; cu o jumatate de miliard de ani in urma, pesti; acum o suta de milioane de ani, ceva asemanator cu soarecii; acum zece milioane de ani, maimute arboricole; iar acum un milion de ani, proto-oameni invatand sa imblanzeasca focul. Linia noastra evolutiva este marcata de suprematia schimbarii. In vremea noastra, ritmul se accelereaza.

Cand ne vom aventura pe un asteroid din apropierea Pamantului, vom intra intr-un habitat capabil sa ne cucereasca specia pentru totdeauna. Prima calatorie a oamenilor pe Marte este pasul-cheie in transformarea noastra intr-o specie multiplanetara. Aceste evenimente sunt la fel de epocale precum colonizarea uscatului de stramosii nostri amfibieni si coborarea din copaci a stramosilor nostri primate. Pestii cu plamani rudimentari si solzi vag adaptati pentru mers trebuie sa fi murit in numar mare inainte de a pune stapanire permanent pe uscat. Cand padurile s-au retras cu incetul, stramosii nostri bipezi, asemanatori cu maimutele s-au refugiat deseori inapoi in copaci, fugind de pradatorii care stateau la panda in savane.

Tranzitiile au fost dureroase, au durat milioane de ani si au fost imperceptibile pentru cei implicati. In cazul nostru, tranzitia ocupa numai cateva generatii, si cu pierderi minime de vieti. Ritmul este atat de rapid incat cu greu ne dam seama ce se intampla. Dupa ce se vor naste primii copii in afara Pamantului; dupa ce vom avea baze si asezari pe asteroizi, comete, sateliti si planete; dupa ce vom trai din pamantul altor lumi si vom creste acolo noi generatii, ceva se va fi schimbat pentru totdeauna in istoria umana. Dar locuirea altor lumi nu implica abandonarea acesteia, la fel cum evolutia amfibienilor nu a insemnat sfarsitul pestilor. Foarte mult timp, numai o mica fractiune dintre noi vor fi acolo.

„In societatea apuseana moderna eroziunea traditiei si

colapsul credintelor religioase acceptate ne lasa fara un

telos [un scop pe care ne straduim sa-l implinim], o

notiune sanctificata a potentialului umanitatii. Privati de

un proiect sacru, avem numai o imagine demistificata a

unei omeniri fragile si imperfecte, incapabila sa mai

acceada la conditia divina”

, scrie antropologul Charles Lindholm.

Cred ca este sanatos – de fapt, esential – sa avem ferm in minte fragilitatea si imperfectiunea noastra. Ma ingrijoreaza oamenii care tind sa devina „precum zeii”. Dar daca este vorba de un scop pe termen lung si un proiect sacru, avem unul in fata noastra. De el depinde insasi supravietuirea speciei noastre. Daca am fost incuiati si zavorati in temnita eului, aici este o portita de scapare – ceva meritoriu, ceva incomparabil mai mare decat noi insine, un act crucial in beneficiul umanitatii. Popularea altor lumi unifica natiunile si gruparile etnice, leaga intre ele generatiile si ne cere sa fim deopotriva destepti si intelepti. El ne elibereaza natura launtrica si, in parte, ne intoarce la origini. Acest nou telos ne este accesibil chiar si acum.

Pionierul psihologiei, William James, a numit religia „sentimentul de a te simti acasa in Univers”. Asa cum am descris in primele capitole ale cartii, tendinta noastra a fost sa pretindem ca Universul este asa cum dorim sa fie locuinta noastra, in loc sa revizuim conceptia noastra despre ce inseamna „acasa”, așa incat sa cuprinda Universul. Daca, luand in considerare definitia lui James, ne referim la Universul real, atunci inca nu avem o religie adevarata. Aceasta ramane pentru o epoca in care spinul Marilor Retrogradari va fi ramas mult in urma noastra, cand ne vom fi acomodat cu alte lumi si ele cu noi, cand ne vom raspandi spre stele.

Cosmosul este, pentru orice scopuri practice, vesnic. Dupa un scurt hiatus sedentar, ne reluam modul de viata nomad ancestral. Descendentii nostri indepartati, stabiliti in siguranta pe multe lumi din sistemul solar si mai departe, vor fi unificati de mostenirea lor comuna, de respectul pentru planeta lor de obarsie si de cunoasterea faptului ca, indiferent ce alte forme de viata mai exista, singurii oameni din Univers vin de pe Pamant.

Ei vor scruta cerul lor incercand sa gaseasca palidul punct albastru. Obscuritatea si fragilitatea lui nu-i va face sa-l iubeasca mai putin. Se vor minuna cat de vulnerabil a fost candva depozitarul intregului nostru potential, cat de primejduita ne-a fost copilaria, cat de umile inceputurile, cate rauri a trebuit sa traversam ca sa ne gasim drumul.

Fragment extras din cartea „Un palid punct albastru" de Carl Sagan, Colecția Mathesis, Editura Herald, 2022).