În tradiția toltecă, avem conceptul de cunoaștere tăcută, iar cultivarea conectării cu acest concept vă poate ajuta să găsiți adevărul din lăuntrul vostru. Cunoașterea tăcută este o cunoaștere care transcende gândirea rațională. Este dificil de scris și de vorbit despre acest subiect, fiindcă limbajul este instrumentul principal al minții, dar îmi voi da silința să explic.

Cunoașterea tăcută este înțelepciunea profundă, intrinsecă ce sălășluiește în toate lucrurile. Ea izvorăște din interconectarea tuturor ființelor și creaturilor din lume. Este înțelepciunea Universului. De pildă, dacă vi s-a întâmplat vreodată să știți, pur și simplu, răspunsul la o întrebare, fără nicio explicație logică prin care mintea ta ar fi putut să ajungă la acel răspuns – așa cum o mamă, bunăoară, simte când copilul ei este în primejdie sau când avem o presimțire că cineva drag a murit, ei bine, aceasta este cunoașterea tăcută. Este înțelepciunea universală care se află întotdeauna la îndemâna noastră, dar la care neglijăm adesea să apelăm, din cauză că fie nu știm, fie am uitat cum s-o facem.

Să fii capabil să vezi care este următorul pas corect, în orice situație, fără să te lași distras de acele mitote (vocile gălăgioase care îți solicită atenția permanent) din mintea ta – iată ce înseamnă cunoașterea tăcută și, pe măsură ce începi să identifici domesticirile la care ai fost supus și începi să trăiești într-un mod care simți că este autentic, te vei conecta la această cunoaștere. Când vei deveni conștient de cunoașterea tăcută, vei fi din ce în ce mai atent la ea, mai ales atunci când ești pus în fața unei alegeri sau decizii importante.

Percepțiile subtile pe care ți le oferă cunoașterea tăcută ajung la tine sub forma unui gând inspirat sau chiar a unei senzații energetice la nivel fizic. În ambele cazuri, atunci când primești un mesaj prin intermediul cunoașterii tăcute, vei avea o încredințare că percepția respectivă nu este rezultatul gândirii raționale.

Mai mult decât atât, cunoașterea tăcută nu poartă niciodată în ea energia de ură, ranchiună sau răzbunare. Dacă mesajul pe care îl primești derivă dintr-un sentiment de genul acesta, atunci poți fi sigur că nu este vorba despre cunoașterea tăcută, ci despre dependența de suferință a minții.
Altă cale de accesare a cunoașterii tăcute este să fii atent la propriile emoții. Când avem de luat o decizie, emoțiile noastre pot fi un indicator mai elocvent decât rațiunea.

De pildă, să presupunem că trebuie să iei o decizie cu privire la o anumită chestiune și, deși pare logic să procedezi într-un anume fel, ai totuși senzația sâcâitoare că ceva nu este în regulă. Să zicem că ți se oferă o altă slujbă, mai bine plătită, dar când te întâlnești să discuți cu viitorul tău șef, ai o senzație neplăcută, pe care nu ți-o poți explica.

În loc să ignori aceste senzații, ar fi mai înțelept să le iei în considerare ca potențiale indicii venite de pe tărâmul cunoașterii tăcute. Asta nu înseamnă neapărat că răspunsul este „Nu” și că trebuie să refuzi postul, ci mai degrabă că ar fi bine să faci niște investigații mai serioase înainte să iei decizia finală.

Am călătorit în India de mai multe ori și am o mare admirație față de învățăturile hinduismului și ale budismului. În India a trăit unul dintre cei mai mari maeștri ai tăcerii din secolul XX, sadhu-ul Ramana Maharshi. Cuvântul sadhu provine din limba sanscrită și are semnificația de călugăr sau om sfânt, însă pentru mine, sadhu este echivalentul indian pentru termenul șaman.

Ramana Maharshi a fost probabil cel mai cunoscut învățător indian din prima jumătate a secolului XX. După ce a experimentat trezirea spirituală spontană la vârsta adolescenței, el a trecut printr-o perioadă de tăcere care a durat câțiva ani buni. Deși apoi a început să vorbească din nou și să-i învețe pe alții, a susținut mereu că tăcerea este cel mai bun învățător. Oamenii veneau din toate colțurile lumii la ashramul lui, mulți dintre ei cu liste lungi de întrebări, dar, odată ce stăteau lângă el, în tăcere, întrebările dispăreau sau deveneau neînsemnate. Povestea lui îmi aduce aminte de cuvintele poetului musulman din secolul al XIII-lea, Jalal ad-Din Muhammad Rumi:

„Tăcerea este limbajul lui Dumnezeu, orice altceva este doar o tălmăcire mai puțin inspirată”.

Văzută în această lumină, cunoașterea tăcută este unul dintre instrumentele cele mai redutabile aflate la dispoziția șamanului. Aceasta este esența înțelepciunii șamanice: atunci când ești în armonie cu tine însuți, ai acces mult mai facil la tărâmul cunoașterii de dincolo de rațiune.

Cunoașterea tăcută îți stă la dispoziție chiar acum, în momentul acesta și o metodă eficientă de a o descoperi este practicarea tăcerii exterioare și a meditației, căci ele creează o stare prielnică intrării în contact cu înțelepciunea universală din lăuntrul nostru.