Marie-Jean-Antoine-Nicolas Caritat, marchiz de Condorcet (1743-1794) a fost om politic, economist, politolog, matematician si filosof francez. A fost inspector general al Monedei, numit de Turgot, controlor general al finantelor, apoi Ministru al finantelor, a fost un discipol al lui d’Alembert, caruia ii datoreaza primirea in Academia franceza, a fost un apropiat al enciclopedistilor in general si in particular al lui Voltaire. A participat activ la Revolutia franceza, de partea Girondinilor, a fost ales in Adunarea legislativa, in 1791, si in Conventia Nationala din 1792. A elaborat proiectul unei Constitutii si un ghid electoral care nu au fost pe placul Iacobinilor, cazand in dizgratia lui Robespierre, ceea ce avea sa-i aduca emiterea unui mandat de arestare.

Profitand de un ragaz intre emiterea mandatului de arestare si arestarea efectiva, Condorcet s-a ascuns pentru cateva luni in casa doamnei Vernet. In cele cinci luni cat a stat ascuns, Condorcet a scris o carte recent tradusa in limba romana: Schita pentru un tablou istoric al progreselor mintii omenesti, traducere din limba franceza de Roxana Iordache, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Cogito”, 2021, 240 p. Pana la aceasta carte, Condorcet era cunoscut pentru studiile sale de matematica (Essai sur le calcul intégral sau Essai d’analyse) sau de stiinte politice (Cinq Mémoires sur l’instruction publique; Opinion sur les emigrants; La République française aux hommes libres). Schita pentru un tablou istoric al progreselor mintii omenesti omenesti, aparuta postum, va deveni cea mai cunoscuta opera a sa. La putin timp dupa ce-si incheie scrierea, Condorcet paraseste „ascunzatoarea”, dar este arestat, doua zile mai tarziu fiind gasit mort in celula sa, in circumstante neclare pana astazi, crima, sinucidere, boala. Cand in 1989 s-a celebrat bicentenarul Revolutiei franceze, in mod simbolic osemintele lui Condorcet au fost transferate la Panteon; sicriul era gol, osemintele sale nefiind gasite vreodata.

Cartea lui Condorcet, Schita pentru un tablou istoric al progreselor mintii, exalta cu generozitate si optimism Revolutia franceza, vazuta ca punctul culminant al procesului de emancipare al umanitatii inceput cu Reforma si cu inventia tiparului. Condorcet nutrea o ferma convingere ca umanitatea progreseaza in cunoastere, dar deopotriva in moravuri, in organizarea sociala si politica, pentru ca temele principale din Schita sunt prezente intr-un manuscris scris in jurul anului 1780. Manuscrisul facea trimitere la noua etape din evolutia omenirii, Schita reluand aceeasi schema cu considerabila diferenta ca adauga o a zecea perioada care prevede dezvoltarea ratiunii in viitor, pentru ca intre 1789 si 1794 s-a produs un eveniment care va influenta nu numai societatea franceza, ci si a altor popoare: Revolutia franceza. Sa nu pierdem din vedere deceniile care au pregatit Revolutia. Secolul al XVIII-lea a fost unul al Enciclopediilor de ordin general destinate publicului larg, avid de cunostinte accesibile in limba materna. Daca pana atunci se raspandisera enciclopedii si dictionare privind domenii particulare, secolul al XVIII-lea a fost unul al enciclopediilor care acopereau toate ramurile cunoasterii. Alegerea ordinii alfabetice in distribuirea subiectelor favoriza difuzarea cunostintelor intr-o maniera simpla, accesibila. Recurgerea la planse pentru a ilustra tema prezentata arata preocuparea pedagogica a autorilor. Miscarea enciclopedica din secolul al XVIII-lea este marcata de l’Encyclopédie ou Dictionnaire raisonné des sciences, des arts et métiers, par une société de gens de lettre, in spatiul francofon, si de Enciclopaedia Britannica, in lumea anglofona. L’Encyclopédie ou Dictionnaire cuprinde 17 volume de texte si 11 de planse, si au aparut intre anii 1751 si 1772, intreprindere colosala, coordonata de Denis Diderot. Aparitia monumentalei enciclopedii a fost insotita in toti anii de vicisitudini; papa Clement al XIII-lea nu putea accepta cu usurinta o lucrare ampla in care pe primul plan era ratiunea secularizata, impulsul spre cunoastere si aflarea adevarului; au mai fost apoi ingerintele editorului Le Breton, caruia Denis Diderot ii reprosa masacrarea, deformarea unor articole din care au fost eliminate ideile care dadeau farmec, interes si noutate Enciclopediei franceze.

„Enciclopedie inseamna inlantuire de cunostinte. [...] intr-adevar, scopul unei Enciclopedii este acela de a aduna cunostinte de pe tot cuprinsul pamantului; de a expune sistemul lor general oamenilor din jurul nostru si de a le transmite oamenilor care vor veni dupa noi pentru ca truda veacurilor trecute sa nu fi ramas nefolositoare veacurilor ce vor urma”, scrie Denis Diderot in deschiderea articolului „enciclopedie”. Din randurile lui Diderot apare ideea de progres, cuvant a carui etimologie latina desemneaza inaintarea. Teoria moderna a progresului exprima, printr-o analogie intre spatiu si timp, o miscare a istoriei inainte. Progresul a fost un concept cheie al filosofiei Luminilor. Istoricii filosofiei vad unanim in Condorcet ultimul reprezentant al acestei constructii care ridica progresul la rangul de filosofie a istoriei, idee sustinuta cu precadere in cartea sa Schita pentru un tablou istoric al progreselor mintii omenesti.

„De la epoca in care scrierea alfabetica a fost cunoscuta

in Grecia, istoria se leaga de secolul nostru, in starea

actuala a speciei umane din tarile cele mai luminate ale

Europei, printr-o suita neintrerupta de fapte si observatii;

iar tabloul inaintarii si al progreselor mintii omenesti a

devenit cu adevarat istoric. Filosofia nu mai are ce sa

ghiceasca, nu mai are ce combinatii ipotetice sa formeze;

este de ajuns sa adune, sa ordoneze faptele, sa arate

adevarurile utile care se nasc din inlantuirea si din

ansamblul lor”

 

, scrie Condorcet spre finalul unui secol luminat, conturand un proiect care avea sa fie unul dintre momentele puternice ale unei filosofii eclectice nascuta din opera lui Denis Diderot si d’Alembert.

Ideea de progres expusa de Condorcet era impotriva dogmatismului sistemelor abstracte, suspecte de o anumita coniventa cu superstitiile religioase si regimurile politice autoritare, eclectismul afirmand necesitatea instaurarii unei filosofii intemeiate pe observarea naturii, pe experienta, pe intelegerea realului accesibil facultatilor umane. In acest sens, Condorcet propune in Schita o filosofie concreta care, in masura in care studiaza faptele naturii si ale realitatii umane, poate si va putea, in lumina cunoasterii, sa transforme campul practicii. A ameliora devenirea speciei implica deopotriva a sti si a face, Schita expunand de la primele pagini o teorie a cunoasterii, el reluand unele idei ale empirismului raspandit in secolul Luminilor, pe urmele lui John Locke si Condillac, autori pentru care intreaga cunoastere, la nivel de individ si de specie, incepe cu senzatia. Pentru Condorcet, senzatia, element prim, este cauza pentru un obiect exterior; ea nu este o pura impresie subiectiva, este o realitate externa a carei existenta nu poate fi pusa la indoiala. Pornind de la senzatii se dezvolta operatii din ce in ce mai complexe, spiritul compara senzatiile, le combina ajungand astfel la noi reprezentari. Teoria cunoasterii era inseparabila in epoca de teoria semnelor, Condorcet acordand o functie centrala limbajului, limbilor, tipurilor de scriitura. Semnele fac posibile combinatii de senzatii, dar si noi combinatii, in procesul gandirii omul intelegand, explicand, combinand, limbajul traducand procesele gandirii.

Condorcet urmareste toate aceste procese privind epocile istorice: trecerea de la pastorit la agricultura, la inventarea alfabetului, la scindarea stiintelor la vechii greci, la restaurarea luminilor in vremea cruciadelor, la progresele stiintelor si inventarea tiparului, la desprinderea stiintelor si filosofiei de sub autoritatea clericala, la formarea Republicii franceze. Istoria speciei umane este cea a progresului in masura in care caracteristica umanitatii este perfectibilitatea. Pe de alta parte, progresul istoric nu este continuu in sensul unei acumulari constante; pot interveni stagnari, erori care ne tin in loc, prejudecati, rupturi, dar convingerea lui Condorcet este ca istoria speciei nu cunoaste pasi inapoi definitivi, chiar in momente contradictorii. Intoleranta Terorii, careia i-a cazut victima si Condorcet, nu pune la indoiala ratiunea si libertatea secolului Luminilor.