Interpretarea viselor, spunea Freud, este calea regala pentru a ajunge la cunoasterea sufletului, aici gasindu-se si explicatia abundentei cailor de interpretare a viselor din antichitate pana in zilele noastre. Mai vechile interpretari au fost inlocuite de cele datorate psihanalizei, aici detasandu-se prin profunzime cartile lui Freud (Interpretarea viselor) si C.G. Jung (Analiza viselor). In Dictionnaire critique de l’esoterisme, aparut in 1998 la Presses Universitaires de France, articolul reve/vis are cateva intrari: aborigenii Australiei, indienii din America de Nord, Islam; in Dictionar de simboluri, coordonat de Jean Chevalier si Alain Gheerbrant, sunt mai multe deschideri catre locul si fenomenul visului, catre functiile si analiza visului, catre interpretarea si culisele visului. De putin timp, cititorul roman are posibilitatea de a cunoaste care era stadiul cercetarilor despre vis in deceniul al saptelea al secolului al XIX-lea, la anul 1867, citind cartea lui Leon d’Harvey de Saint-Denys, Visele si mijloacele de a le controla. Observatii practice, traducere din limba franceza, prefata si note de Laurentiu Malomfalean, Bucuresti, Editura Herald, 2019, 256 p.,

Henry Fuseli, The Nightmare (Cosmarul), 1781  

Pe numele sau complet, Marie-Jean Leon Lecoq, baron d’Hervey si – in urma adoptiei de catre un unchi pe linie materna – marchiz de Juchereau de Saint-Denys, intra la 19 ani la „Ecole des langues orientales”, unde studiaza chineza, pentru ca mai tarziu sa devina profesor la „College de France”, membru si presedinte al celebrei „Academie des Inscriptions et Belles-Lettres. Encyclopedie Philosophique Universelle, volume III – Les Oeuvres Philosophiques. Dictionnaire, Presses Universitaires de France, retine numele lui Hervey de Saint-Denis si a lucrarii sale Les reves et les moyens de les diriger, aparuta in 1867, la editions Amyot, Paris. Cartea sinologului francez are in editia originala aproape 500 de pagini, structurate in trei parti; traducatorul roman a eliminat din editia franceza partea care privea istoria ideilor despre vis, parte din consideratiile autorului francez fiind cazute in desuetudine. Optiunea traducatorului roman a fost influentata si de opinia lui Nicolae Vaschide, psihiatru roman traitor in Franta, autor al unor importante lucrari printre care Le sommeil et les reves, 1911, tradusa in limba romana in 1940. Nicolae Vaschide sustinea ca doar doua parti din cartea marchizului d’Hervey sunt cu adevarat importante.

Prima parte a cartii este una cu precadere autobiografica in care autorul relateaza cum tanar fiind, fara studii de psihologie incearca sa inteleaga viata psihica nocturna, definind visul in maniera imprecisa, ca reprezentare cu ochii spiritului a obiectelor cu care ocupa gandirea. De remarcat ca din copilarie d’Hervey nota in caiete visele, adunand nu mai putin de 1946 de vise.

„Este atat de universal recunoscut faptul ca in mintea

omului care viseaza se stabileste adesea o relatie

imediata intre impresiile pe care le sufera trupul si

ideile acre formeaza visul, incat nu cred ca trebuie sa il

mai demonstrez. Ce ramane de studiat e actiunea variata

pe care o au diversele impresii asupra desfasurarii

viselor”, sustine autorul pregatind trecerea la partea cea

mai importanta a cartii sale, cea despre posibilitatea si

mijloacele de a controla visele.

Una dintre metodele evocate si practicate de Leon d’Hervey este dobandirea constiintei nocturne a somnului si obisnuinta de a consemna riguros continutul viselor. El insista totodata pe o solidarizare a anumitor senzatii si a unor „idei-imagini”, in asa fel incat revenirea primelor in timpul somnului, sa asigure instantaneu chemarea celorlalte.

In sfarsit, aceste „idei-imagini” contribuie la formarea tablourilor viselor noastre, memoria si imaginatia fiind facultati strans legate, cu rol determinat in configurarea viselor. Comentatorii cartii sale au subliniat orientarea spiritualista a autorului: nu exista somn fara vise (deci nu sunt intermitente ale eului ganditor), nici o suspendare in timpul visului a facultatilor intelectuale, ci doar o temporara slabire a unora (judecata, atentie, vointa) si o exaltare a altora (imaginatie, memorie, sensibilitate). Ideile-imagini sunt susceptibile de sustinerea unei anumite mecanici asociative, fara a fi totusi responsabile de intreaga arhitectura onirica.

Cartea lui Leon d’Hervey despre vise se opune cu vehementa conceptiilor „materialiste” care admit o aneantizare temporara a eului in timpul somnului: „Am spus ca nu credem in suspendarea gandirii, ca nu privim exercitiul niciunei facultati ca fiind inabusit de catre somn, ca daca la omul adormit atentia se dovedeste uneori dificila, vointa slabita, iar judecatile eronate, imaginatia, memoria, sensibilitatea dobandesc in schimb o putere de expansiune enorma.” Autorul, pe intreg parcursul cartii, a combatut eterna comparatie a somnului cu moartea, preferand vechiul adagiu care spune ca viata e vis.