Edda de Snorri Sturluson (fragment)

Dumnezeu Atotputernicul a plamadit la inceput Cerul si Pamantul si toate lucrurile ce tin de ele, iar la sfarsit pe cei doi oameni din care se trag toate stirpele, Adam si Eva, si descendenta lor s-a inmultit si s-a imprastiat in toata lumea. Si dupa ce a trecut o vreme, neamul omenesc s-a deosebit: unii erau buni si cu dreapta credinta, dar mult mai multi s-au intors dupa poftele Lumii si au nesocotit poruncile lui Dumnezeu; pentru aceasta Dumnezeu a inecat Lumea in Potop si toate vietatile Pamantului, mai putin acelea care erau in Arca cu Noe.

 

Dupa Potopul lui Noe traiau opt oameni, care au populat Lumea, si din ei se trag toate stirpele; si iar s-a intamplat ca mai inainte, anume ca Lumea populandu-se si ticsindu-se, toata multimea neamului omenesc iubea ravna bogatiei si a faimei si nesocotea ascultarea catre Dumnezeu, atat de mult incat nici nu vroiau sa-L numeasca. Si atunci cum s-ar fi gasit cineva care sa le spuna copiilor sai despre lucrarile cele mari ale lui Dumnezeu? Si asa s-a intamplat ca au pierdut numele lui Dumnezeu si de-a lungul si de-a latul Pamantului nu se gasea vreun om care sa poata sa-si recunoasca facatorul.

 

 

 

Si cu toate acestea, Dumnezeu le-a oferit darurile pamantesti, bogatia si fericirea, de care urmau sa se bucure in lume, si le-a mijlocit si intelepciunea, asa incat sa deosebeasca toate lucrurile pamantesti si toate impartirile ce se puteau vedea in vazduh si pe pamant. Ei se gandeau si se intrebau mirati ce ar fi vrut sa insemne faptul ca pamantul si fiarele si pasarile aveau o singura alcatuire in anumite privinte dar erau totusi deosebite in obiceiuri. O alcatuire era aceea ca se sapa pamantul pe varfurile inalte ale muntilor si de-acolo tasnea apa, fara a trebui sa se sape mai mult dupa apa acolo decat in vaile adanci; aceasta se intampla de asemenea la fiare si la pasari, unde tot atata distanta este pana la sange atat la cap, cat si la picioare. O a doua fire a pamantului este aceea ca in fiecare an cresc iarba si flori si in acelasi an se usuca si cad; asemenea si la jivine si pasari, deoarece par sau pene cresc pe ele si in fiecare an cad. A treia fire a pamantului este ca atunci cand este scobit si sapat, pe acea tarana care se afla la suprafata va creste iarba. Stancile si pietrele le talmaceau ca dinti si oase ale unei vietati. In acest fel ei si-au dat seama ca pamantul traia si avea in el un soi de viata si au stiut ca era din cale afara de batran dupa varsta si plin de putere. Orice traia era nascut din el si orice murea el isi insusea; din pricina aceasta, i-au dat nume si si-au socotit neamurile incepand de la el. Oamenii mai aflau, de asemenea, de la neamurile lor mai batrane, ca dupa ce multe sute de ani fusesera socotiti, pamantul, Soarele si stelele erau aceleasi, dar mersul stelelor era deosebit: unele aveau un mers mai lung, altele unul mai scurt.

 

Vazand asemenea lucruri, ei banuira ca era un carmaci al stelelor, care le strunea mersul dupa vointa Sa, si ca Acela era maret si foarte puternic si banuiau ca El, carmuind peste creaturi, fusese mai inainte de stele, si au inteles ca, domnind peste mersul stelelor, stapanea si stralucirea Soarelui si roua vazduhului si tot ce rasare din pamant, la fel si vanturile vazduhului impreuna cu furtunile marii. Nu stiau unde era imparatia Lui, dar credeau ca randuia toate lucrurile pe pamant, in vazduhul cerului si stelele, marile si vremea. Iar pentru a se putea vorbi despre ele mai lesne sau a se pecetlui in minte, ei dadura nume tuturor lucrurilor de la ei insisi. Iar aceasta credinta s-a schimbat in multe feluri, odata cu raspandirea popoarelor si despartirea limbilor. Insa toate lucrurile ei le intelegeau cu intelegere pamanteasca, deoarece nu li se daduse intelepciunea duhovniceasca. Astfel ei intelegeau ca toate lucrurile au fost faurite dintr-o anumita plamada.

 

Lumea era impartita in trei parti. Partea de miazazi, mergand de la Apus pana la Marea de Mijloc, se numeste Africa. Latura de miazazi a acelei parti e fierbinte, astfel ca acolo totul arde, din pricina Soarelui. A doua parte, dinspre Apus spre Miazanoapte si mergand pana la mare, se numeste Europa sau Eneea. Latura ei de miazanoapte e atat de rece, incat acolo nu creste iarba si nu locuieste nimeni. Incepand de la Miazanoapte, toata jumatatea de rasarit, pana la Miazazi, este partea numita Asia. In aceasta din urma parte de lume se afla toata frumusetea si toata semetia, precum si rodul pamantului, aurul si nestematele. Tot acolo se gaseste si mijlocul Lumii, iar asa precum pamantul este acolo mai frumos si mai bun pentru orice indeletnicire decat in alte locuri, tot asa si oamenii de acolo erau cei mai impodobiti cu toate darurile: intelepciunea si puterea, frumusetea si cunoasterea de multe feluri.

 

In preajma mijlocului Lumii a fost cladita acea casa si adapost ce a fost cea mai faimoasa si se numeste Troia, pe care noi o numim Turcia. Aceasta asezare a fost facuta cu mult mai mare decat altele si cu mai mult mestesug de multe feluri, cu cheltuiala si bunuri multe. Acolo erau douasprezece regate si peste ele un singur mare rege, iar de fiecare regat tineau o multime de pamanturi. In cetate erau douasprezece capetenii si in toate cele omenesti ei erau in fruntea tuturor oamenilor care traiau in Lume. Un rege care traia acolo se numea Munon sau Mennon, iar el o avea de sotie pe fiica marelui rege Priam, care se numea Troan. Ei au avut un fiu, pe Tror, pe care noi il numim Thor. El a fost crescut in Tracia de acel duce pe care il chema Loricus, iar cand a implinit varsta de zece ani a luat armele tatalui sau.

 

Printre alti barbati el era atat de frumos, incat se asemuia fildesului incrustat in lemnul de stejar, iar parul sau era mai frumos ca aurul. Cand a implinit varsta de doisprezece ani, si-a atins deplinatatea puterilor; putea ridica deodata zece piei de urs si il ucise pe ducele Loricus, pe cel care il crescuse, si pe sotia sa Lora sau Glora, si isi insusi regatul Traciei, pe care noi il numim Thrudheim. Dupa aceea, el a calatorit de-a lungul si de-a latul multor tinuturi si a cercetat toate partile lumii si i-a invins pe toti raufacatorii cei salbatici si pe toti uriasii, de asemenea cel mai mare dintre balauri si multe fiare. In partea de nord a Lumii a gasit-o pe acea prorocita care se numeste Sibila si pe care noi o numim Sif si a luat-o de sotie. Nu stiu sa spun de neamul lui Sif, dar era cea mai frumoasa dintre femei, iar parul ei era precum au rul. Fiul lor a fost Loridi, care se asemana mult cu tatal sau. Fiul sau a fost Vingethor; fiul acestuia a fost Vingenir; fiul acestuia a fost Moda; fiul acestuia a fost Magi; fiul acestuia a fost Seskef; fiul acestuia a fost Bedvig; fiul acestuia a fost Athra, pe care noi il numim Annan; fiul acestuia a fost Itrmann; fiul acestuia a fost Heremod; fiul acestuia a fost Skjaldun, pe care noi il numim Skjold; fiul acestuia a fost Biaf, pe care noi il numim Bjar; fiul acestuia a fost Jat; fiul acestuia a fost Gudolf; fiul acestuia a fost Finn; fiul acestuia a fost Friallaf, pe care noi il numim Fridleif. El l-a avut drept fiu pe acela care este numit Voden, dar caruia noi ii spunem Odin. El a fost un om faimos prin intelepciunea si toate implinirile sale. Pe sotia sa o chema Frigida, careia noi ii spunem Frigg.

 

Extras din volumul Edda - Povesti din mitologia nordica, Snorri Sturluson, Colecția Princeps, Editura Herald, 2019.

 

       

 

 

Comentarii

Carte
Edda - Povesti din mitologia nordica Edda reprezinta o excelenta introducere in lumea vechilor zei nordici, la fel de fascinanta si de bogata precum universul mitologic grecesc sau egiptean. Acest text contine atat cosmogonia din...
Adauga in cos Detalii produs
Autor
Snorri Sturluson Snorri Sturluson (1179-1241) a fost un istoric, politician si carturar medieval islandez. Timp de douazeci de ani, a compilat celebrul text al Eddei, obtinand un „manual” pentru tinerii poeti, menit...
Detalii autor
Colectie
PRINCEPS
Detalii colectie