Daca interpretarea mea nu e gresita, ne aflam in mijlocul unei schimbari. Se petrece peste tot in jurul nostru, incet, abia observabila, dar foarte sigura. Treptat incepem sa legam cauza de efect. O mare parte din ceea ce numim tulburari – o mare parte din nemultumirile cu privire la ceea ce pana acum pareau a fi institutii stabile – nu e decat un semn de suprafata al unei apropiate regenerari. Opinia publica se schimba si nu ne trebuie decat un punct de vedere putin diferit ca sa transformam sistemul din trecut dintr-unul foarte rau intr-un sistem foarte bun pentru viitor. Incepem sa inlocuim acea virtute ciudata, incapatanarea – care nu e, de fapt, decat prostie – cu inteligenta, dar si sa inlocuim sentimentalismele molatice. Prima confunda rigiditatea cu progresul; a doua confunda moliciunea cu progresul. Capatam o perspectiva mai buna asupra realitatilor si incepem sa stim ca avem deja in lume toate lucrurile necesare unei vieti cat se poate de pline si ca le vom folosi mai bine odata ce invatam ce sunt si ce inseamna.

Orice nu merge bine – si stim cu totii ca multe nu merg bine – poate fi corectat printr-o definire clara a caracterului gresit. Am privit atat de mult unii la altii, la ceea ce unul are si celuilalt ii lipseste, ca am transformat intr-o chestiune personala ceva ce depaseste personalitatile individuale. Sigur, natura umana joaca un rol foarte important in problemele noastre economice. Egoismul exista si influenteaza, fara indoiala, toate activitatile competitive din viata. Daca egoismul ar fi caracteristica unei singure clase, ar putea fi gestionat usor, dar el se afla in oamenii de peste tot. Exista si lacomie. Exista si invidie. Exista si gelozie.

Dar, pe masura ce efortul pentru asigurarea simplei subzistente scade – si chiar e mai mic decat inainte, desi sentimentul de incertitudine e posibil sa se fi accentuat –, avem ocazia sa renuntam la cateva dintre tendintele umane obisnuite. Ne gandim mai putin la luxurile civilizatiei pe masura ce ne obisnuim cu ele. Progresul asa cum il cunoaste lumea pana acum e insotit de o mare crestere a numarului de obiecte detinute in timpul vietii. In curtea americanului de rand exista mai mult echipament de uz personal si mai multe materiale de constructii decat pe intreg teritoriul unui rege african. Americanul obisnuit are mai multe nimicuri in jurul lui decat o intreaga comunitate de eschimosi. Lista de ustensile din bucatarie, camera de zi, dormitor si pivnita pentru carbuni l-ar fi uluit pe cel mai opulent conducator de acum cinci sute de ani.

Cresterea numarului de obiecte neesentiale vietii nu reprezinta decat o etapa. Suntem asemenea indianului care vine la oras cu toti banii pe care i-a strans si cumpara tot ce vede. Lumea nu-si da seama de proportia uriasa de munca si materiale industriale de care e nevoie ca sa se poata bucura de stralucirea falsa si flecustetele facute doar pentru a fi vandute si cumparate cu unicul scop de a fi detinute – cu alte cuvinte, care sunt perfect inutile si care intr-un final nu sunt decat gunoaie, asa cum la inceput nu erau decat deseuri. Omenirea a inceput sa iasa din etapa in care producea nimicuri, iar industria incepe sa intampine nevoile lumii; astfel, ne putem astepta sa ne apropiem mai mult de viata pe care multi o prevad, dar pe care etapa actuala de tipul „merge si-asa” ne impiedica s-o atingem. 

Incepem sa ne eliberam si de cultul lucrurilor materiale. A fi bogat nu mai reprezinta o distinctie. De fapt, a fi bogat nu mai e o ambitie obisnuita. Oamenilor nu le mai pasa de bani ca bani in sine, asa cum era odata. Cu siguranta nu se mai minuneaza de ei sau de cel care ii are. Ceea ce acumulam ca surplus inutil nu ne face cinste.

Trebuie doar sa gandim un pic ca sa intelegem ca, in privinta avantajului personal individual, acumularea unor sume uriase de bani nu inseamna nimic. Un om e un om si se hraneste cu mancare in aceeasi cantitate si de aceeasi calitate si e incalzit de tot atatea haine, indiferent daca e bogat sau sarac. Nimeni nu poate locui in mai multe camere simultan.

Dar daca ne hranim viziunea de a oferi servicii, daca avem planuri de mare intindere care nu pot fi realizate folosind resurse obisnuite, daca avem ambitia de a face luxul industrial sa infloreasca asemenea unui trandafir si munca zilnica sa inmugureasca brusc in motive noi si entuziaste, ca oamenii sa-si imbunatateasca eficienta si caracterul, atunci vedem in sumele mari de bani ceea ce vede si fermierul in semintele de porumb – inceputul unor recolte noi si mai bogate, ale caror beneficii pot fi limitate la fel de mult ca razele soarelui.

Exista doua tipuri de neghiobi pe lume. Unul este milionarul care crede ca strangand bani poate acumula putere reala, iar celalalt e reformatorul lefter care crede ca, daca poate lua bani de la o clasa si sa-i da alteia, vindeca toate relele lumii. Ambii au mentalitatea gresita. La fel de bine ar putea incerca sa acapareze toate damele sau toate piesele de domino din lume, avand iluzia ca pun mana pe abilitati nemaipomenite. Unii dintre cei mai de succes generatori de bani din timpurile noastre nu au adaugat niciun banut la avutia omenirii. Un cartofor sporeste bogatia lumii?

Daca am crea cu totii bogatie la limita – limita usoara – a capacitatii noastre creative, atunci singura chestiune de rezolvat ar fi sa existe destul pentru toti si toti sa primeasca destul. Orice penurie reala a lucrurilor necesare vietii – nu o penurie imaginara provocata de absenta banilor din buzunarul cuiva – apare numai dintr-o scadere a productiei. Iar lipsa productiei apare deseori pentru ca oamenii nu stiu cum si ce sa produca.

Un fragment extras din cartea Viata si opera mea (Autobiografia), Henry Ford, Colectia Autobiografia, coordonata de Luisa Neag.